Tatal meu avea o vorba favorita si o folosea de fiecare data cand dorea sa-si exprime admiratia fata de o persoana intr-un mod mai aparte: “nu prea se mai fabrica modelul asta de …………… in zilele noastre”. Fie ca ne aflam la un meci de rugby si asistam la un eseu spectaculos, fie ca povestea despre fostii lui camarazi de la Regimentul 30 Garda, era subinteles faptul ca nu prea sa mai fabrica modelul asta de rugbyst sau militar in zilele respective.
Mi-am reamintit de vorba asta in timp ce parcurgeam savuroasa poveste a primilor 30 de ani din viata lui Churchill. Dupa ce am ajuns la final, pot spune cu mana pe inima ca nu prea se mai fabrica modelul asta de barbat in zilele noastre!
Sunt cateva calitati care mi-au placut enorm la tanarul Winston si cred ca as putea sa le grupez in 3 mari categorii:
- atitudinea relaxata si dezinvolta fata de razboi si moarte:
“Pana in acel moment, nu-mi trecuse niciodata prin minte gandul ca eram in pericol. Soarele se juca in apa scanteietoare, privelistea muntilor si a vailor era incantatoare, hotelurile si vilele zambeau vesele spre noi. Dar atunci am vazut Moartea cu ochii, asa de aproape cum cred ca nu o vazusem niciodata. Inota alaturi de noi, soptind din cand in cand cate ceva atunci cand se intetea vantul care continua sa ne duca barca tot mai departe si aproape cu aceeasi viteza cu care inotam noi”
“Este posibil ca mintile actualei generatii, epuizata, brutalizata, mutilata si plictisita de razboi, sa nu inteleaga senzatia delicioasa si febrila cu care un tanar ofiter britanic crescut intr-o lunga perioada de pace se apropia pentru prima data de un teatru de operatiuni adevarat. In lumina spalacita a dimineatii, cand am vazut pentru prima data tarmurile Cubei profilandu-se pe fundalul orizontului vinetiu, ma simteam de parca as fi navigat cu corabia lui Long John Silver si as fi zarit pentru prima oara lucruri reale. Era un loc unde in mod sigur urma sa se intample ceva. Se putea sa-mi las oasele pe acolo”
“Acest gen de razboi era plin de senzatii tari, fascinante. Nu s-a asemanat deloc cu Marele Razboi. Nimeni nu se astepta sa fie ucis. Ici si colo, in fiecare regiment si batalion, o jumatate de duzina – in cel mai rau caz, 30 sau 40 – de oameni plateau obolul. Dar pentru majoritatea celor care luau parte la micile razboaie ale Angliei in vremurile acelea vesele si disparate, totul era doar un element sportiv intr-un joc splendid”
“Ranit de mai multe ori, venea clatinandu-se spre mine, radicand lancea. L-am impuscat de la mai putin de un iard. A cazut pe nisip si a ramas acolo, mort. Ce usor este sa ucizi un om. Dar nu mi-am facut griji din cauza asta. Am constatat ca golisem tot incarcatorul pistolului Mauser, asa ca am introdus o alta rezerva de 10 cartuse, fara sa ma gandesc la nimic altceva”
“In ansamblu, acest razboi avea un aer de eleganta si de buna-dispoztiei care a lipsit foarte mult 15 ani mai tarziu, pe frontul de Vest”
- dorinta arzatoare de a lua parte la aventuri si a se afla in mijlocul actiunii:
“Este tentatia aventurii care ii ademeneste pe tineri, aventura de dragul aventurii. O puteti numi neghiobie. Sa calatoresti cateva mii de mile, cu bani daca abia ti-I poti permite, sa te trezesti la patru dimineata cu speranta ca vei da de belea in compania unor straini – cu siguranta, nu este deloc un comportament rezonabil”
“Calaream pe intuneric direct spre mii de salbatici feroce? Fiecare pas putea fi mortal, dar nu aveam timp pentru prea multa precautie. Regimentul venea in urma noastra si se crapa de ziua. Cand am inceput sa urcam panta, ziua se ingana deja cu noaptea. Ce aveam sa gasim in varf? Daca doriti sa simtiti emotii puternice si intense, va recomand astfel de momente”
“Cand privesc in urma la acele zile, simt intotdeauna cea mai sincera mila pentru prizonieri si captivi. Ce trebuie sa insemne pentru om, mai ales pentru unul cu educatie, sa fie inchis intr-o inchisoare moderna - asta nu imi pot imagina. Fiecare zi exact la fel cu cea de dinainte, cu cenusa goala a resturilor de viata in urma si cu ani lungi de captivitate care se intind inainte”
- umorul sec si intelligent:
“La Micul conac” am fost amenintat pentru prima oara cu Educatia. Mi s-a anuntat sosirea unui personaj sinistru, numit “Guvernanta”
“Am descris deja aparitia infricosatoare a Guvernantei in viata mea. Dar de data asta ma ameninta un pericol mult mai mare. Urma sa merg la scoala.”
“Si iata ce doresc sa le spun parintilor, mai ales celor instariti: nu-I dati fiului vostru bani; in masura in care va puteti permite, dati-I cai. Nimeni nu a dat niciodata de necaz calarind cai – cu exceptia necazurilor onorabile. Nicio ora in sa nu este irosita. Tinerii s-au ruinat adesea pentru ca aveau cai, pentru ca au pariat pe cai, dar niciodata pentru ca i-au calarit; fireste, cu exceptia cazurilor in care si-au rupt gatul – ceea ce, daca se intampla in timpul galopului, este o modalitate cat se poate de buna de a muri”.
Nu cred ca actuala societate mai e capabila sa produca barbati care sa se simta atat de confortabil in fata mortii. Nu stiu daca e de bine sau de rau si doar timpul ne va spune acest lucru. Inclin totusi sa cred ca nu e deloc benefic. In zilele noastre, bataliile crancene se duc cu lenea sau depresia iar stersul prafului prin casa e considerat drept o fapta de marie vitejie.
Cartea cuprinde 2 evenimente semnificative. Ambele au adus autorul in atentia unor personaje cheie si au dus la cresterea considerabila a popularitatii sale.
Primul este publicarea cartii “The Malakand Field Force”, o carte despre aventurile sale in razboiul de frontiera din India. “Cartea s-a bucurat de un succes imediat si amplu. Recenziile, desi sarcastice in privinta greselilor de tipar, se intreceau in laude.”
Cartea i-a adus o intrevedere cu prim-ministrul Angliei din acea vreme, Lordul Salisbury:
“Cartea dumitale mi-a trezit un interes deosebit. Am citit-o cu mare placere si chiar cu admiratie nu numai fata de subiect, dar si fata de stil. Dezbaterile din cele doua Camere in legatura cu politica frontierei indiene au fost caustice si au devenit confuse din cauza nenumaratelor neintelegeri. Citind cartea dumitale, am putut sa-mi fac o imagine despre luptele care au avut loc in aceste vai de frontier mai corecta decat din orice alte documente pe care aveam datoria sa le citesc”. Intalnirea dintre cei doi s-a incheiat cu Lordul Salisbury punandu-se la dispozitia lui Churchill: “Daca vreodata iti voi putea fi de folos, te rog sa nu eziti sa-mi dai de stire”.
Al doilea eveniment este incidentul petrecut in Africa de Sud, unde a fost luat prizonier de catre buri dupa ce trenul blindat in care se afla a fost atacat. Dupa doar o luna petrecuta in captivitate, a reusit sa evadeze. Povestea evadarii este probabil cel mai captivant pasaj din carte
“Am constatat ca in saptamanile cat fusesem prizonier de razboi numele meu facuse senzatie acasa. Rolul pe care il jucasem in trenul blindat fusese exagerat de catre oamenii de la caile ferate si de catre ranitii care ajunsesera cu bine acasa, pe locomotive. Corespondentii de presa de la Estcourt transmisesera povestea in Anglia, cu multe adaugiri picante si pitoresti. Ziarele erau pline de laude exagerate la adresa comportarii mele. Vestea evadarii mele le pusese capac si, dupa noua zile de suspans si de zvonuri conform carora fusesem capturat din nou, provocase un nou val de elogii publice. Tineretea cauta aventura, jurnalismul are nevoie de publicitate. Eu le-am gasit, cu siguranta, pe amandoua. Devenisem foarte vestit. Poporul englez suferea in urma unei serii de infrangeri militare, care sunt adesea necesare pentru a provoca exercitarea puterii sale, iar vestea ca ii pacalisem pe buri a fost primita cu o satisfactie enorma si, fara indoiala, disproportionata”.
Ultimul lucru care trebuie mentionat este exprimarea plastica si atenta la detalii a autorului (aici cred ca merita felicitat si traducatorul).
Sunt pasaje intregi unde Churchill lasa deoparte stiloul, pune mana pe pensula, paleta si culori si picteaza cu mare atentie tablouri de o eleganta rara. Au fost momente, ca cel de mai jos, in care am avut pur si simplu impresia ca tin in mana o pictura, nu o carte.
“Mi-au placut intotdeauna fluturii. In Uganda am vazut fluturi splendizi, care isi schimbau culoarea aripilor de la cel mai profund cafeniu roscat la cel mai stralucitor azuriu, in functie de unghiul din care ii priveai. In Brazilia, asa cum stie toata lumea, exista fluturi de acest fel, mai mari si mai viu colorati. Contrastul este extrem. Nu se pot concepe efecte de culoare mai opuse; dar este acelasi fluture. Fluturele este realitatea: sclipitoare, falfaind din aripi, stand o clipa cu aripile intinse in soare, disparand apoi in umbrele padurii. Daca crezi sau nu in liber-arbitru sau in predestinare, asta depinde de unghiul sub care ai surprins licarirea aripilor lui - caci exista intotdeauna cel putin doua culori in acelasi timp”