What do you think?
Rate this book
Cartea de nisip: proză completă 2
Aleph (1949) • Făuritorul (1960) • Relatarea lui Brodie (1970) • Cartea de nisip (1975) • Memoria lui Shakespeare (1980)
„Daca il citesti pe Borges frecvent si cu atentie, devii borgesian; a-l citi inseamna a activa o constiinta a literaturii in care el a patruns mai departe decit toti ceilalti.“ (Harold Bloom)
Cel de-al doilea volum al prozei lui Borges include piese de rezistenta din creatia marelui scriitor argentinian. Povestirile din volumul Aleph apartin perioadei de maturitate deplina, perioada initiata de Gradina cu carari ce se bifurca. Sint povestiri fantastice si, in acelasi timp, rescrieri ale unor alte povestiri borgesiene, un joc de oglinzi in care se rasfring imagini anterioare. Făuritorul este un volum mixt, alcatuit din naratiuni scurte si din poeme. Povestirile cu aspect de parabola reiau succint teme si motive ale unui univers deja structurat, pe care scriitorul il imbogateste cu variatiuni noi, cu nuante si accente care ii precizeaza contururile. Relatarea lui Brodie reia ideea borgesiana potrivit careia autorul si personajele, atunci cind vorbesc, nu fac altceva decit sa se cufunde in „memoria infinita”, iar „visul fiecaruia este parte din memoria tuturor”. Cartea de nisip este cartea infinita, numita astfel pentru ca „nici cartea, nici nisipul n-au inceput si nici sfirsit”. Ultimul capitol, Memoria lui Shakespeare cuprinde patru povestiri, poate unele dintre cele mai inspirate creatii ale lui Borges, scrise de Marele Orb in ultima perioada a vietii.
„Daca il citesti pe Borges frecvent si cu atentie, devii borgesian; a-l citi inseamna a activa o constiinta a literaturii in care el a patruns mai departe decit toti ceilalti.“ (Harold Bloom)
Cel de-al doilea volum al prozei lui Borges include piese de rezistenta din creatia marelui scriitor argentinian. Povestirile din volumul Aleph apartin perioadei de maturitate deplina, perioada initiata de Gradina cu carari ce se bifurca. Sint povestiri fantastice si, in acelasi timp, rescrieri ale unor alte povestiri borgesiene, un joc de oglinzi in care se rasfring imagini anterioare. Făuritorul este un volum mixt, alcatuit din naratiuni scurte si din poeme. Povestirile cu aspect de parabola reiau succint teme si motive ale unui univers deja structurat, pe care scriitorul il imbogateste cu variatiuni noi, cu nuante si accente care ii precizeaza contururile. Relatarea lui Brodie reia ideea borgesiana potrivit careia autorul si personajele, atunci cind vorbesc, nu fac altceva decit sa se cufunde in „memoria infinita”, iar „visul fiecaruia este parte din memoria tuturor”. Cartea de nisip este cartea infinita, numita astfel pentru ca „nici cartea, nici nisipul n-au inceput si nici sfirsit”. Ultimul capitol, Memoria lui Shakespeare cuprinde patru povestiri, poate unele dintre cele mai inspirate creatii ale lui Borges, scrise de Marele Orb in ultima perioada a vietii.
- GenresShort StoriesFiction
472 pages, Paperback
First published January 1, 1984
3 people are currently reading
94 people want to read
About the author
Jorge Luis Borges
1,589 books14.3k followersJorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo was an Argentine short-story writer, essayist, poet and translator regarded as a key figure in Spanish-language and international literature. His best-known works, Ficciones (transl. Fictions) and El Aleph (transl. The Aleph), published in the 1940s, are collections of short stories exploring motifs such as dreams, labyrinths, chance, infinity, archives, mirrors, fictional writers and mythology. Borges's works have contributed to philosophical literature and the fantasy genre, and have had a major influence on the magic realist movement in 20th century Latin American literature.
Born in Buenos Aires, Borges later moved with his family to Switzerland in 1914, where he studied at the Collège de Genève. The family travelled widely in Europe, including Spain. On his return to Argentina in 1921, Borges began publishing his poems and essays in surrealist literary journals. He also worked as a librarian and public lecturer. In 1955, he was appointed director of the National Public Library and professor of English Literature at the University of Buenos Aires. He became completely blind by the age of 55. Scholars have suggested that his progressive blindness helped him to create innovative literary symbols through imagination. By the 1960s, his work was translated and published widely in the United States and Europe. Borges himself was fluent in several languages.
In 1961, he came to international attention when he received the first Formentor Prize, which he shared with Samuel Beckett. In 1971, he won the Jerusalem Prize. His international reputation was consolidated in the 1960s, aided by the growing number of English translations, the Latin American Boom, and by the success of Gabriel García Márquez's One Hundred Years of Solitude. He dedicated his final work, The Conspirators, to the city of Geneva, Switzerland. Writer and essayist J.M. Coetzee said of him: "He, more than anyone, renovated the language of fiction and thus opened the way to a remarkable generation of Spanish-American novelists."
Born in Buenos Aires, Borges later moved with his family to Switzerland in 1914, where he studied at the Collège de Genève. The family travelled widely in Europe, including Spain. On his return to Argentina in 1921, Borges began publishing his poems and essays in surrealist literary journals. He also worked as a librarian and public lecturer. In 1955, he was appointed director of the National Public Library and professor of English Literature at the University of Buenos Aires. He became completely blind by the age of 55. Scholars have suggested that his progressive blindness helped him to create innovative literary symbols through imagination. By the 1960s, his work was translated and published widely in the United States and Europe. Borges himself was fluent in several languages.
In 1961, he came to international attention when he received the first Formentor Prize, which he shared with Samuel Beckett. In 1971, he won the Jerusalem Prize. His international reputation was consolidated in the 1960s, aided by the growing number of English translations, the Latin American Boom, and by the success of Gabriel García Márquez's One Hundred Years of Solitude. He dedicated his final work, The Conspirators, to the city of Geneva, Switzerland. Writer and essayist J.M. Coetzee said of him: "He, more than anyone, renovated the language of fiction and thus opened the way to a remarkable generation of Spanish-American novelists."
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
May 14, 2023
Volumul cuprinde cărțile de proză publicate de Borges între 1949 și 1980, de la Aleph la Memoria lui Shakespeare. La începutul acestui interval de mai bine de 30 de ani, Borges a orbit. Anul precis este 1955:
Oricine altul, presupun, ar fi renunțat să mai „scrie”, drama este prea mare, toate reperele dispar, locuiești într-o beznă incertă. Mulți ar fi căzut în cea mai neagră depresie. Nu a fost cazul lui Borges. A continuat să compună povestiri la fel de ingenioase, a găsit admiratori dispuși să-l ajute, nu și-a pierdut cumpătul. Pentru a crea în acest chip, ai nevoie de o memorie bună (memoria lui Borges a fost dintotdeauna ieșită din comun) și de o forță a imaginației extraordinară. Unii scriitori au mărturisit că încep să gîndească abia cînd iau creionul în mînă. Borges a continuat să gîndească și să așeze cuvintele în propoziții impecabile fără acest sprijin vizual (decisiv în cazul celorlalți).
M-am întrebat dacă prozele scrise pe hîrtie se deosebesc de prozele compuse în minte. În cazul lui Borges nu se vede nici o diferență. Povestirile de după 1955 sînt la fel de ingenioase și limpezi ca și cele din Aleph. Orbirea nu a împărțit creația lui Borges în două, prozatorul a rămas același, egal cu sine. Din operă nu putem sesiza ceea ce s-a petrecut în fatidicul an 1955. Povestirile nu sînt mai scurte, frazele nu sînt mai obscure, intriga nu e mai puțin ingenioasă. Cea mai lungă povestire a lui Borges, „Congresul” (pp.336-356), a fost redactată în preajma anului 1971.
Jorge Luis Borges a fost insomniac. Cînd părăsea clădirea de pe Calle Maipú 994, în care a locuit împreună cu mama lui, doña Leonor, trecea drumul și mergea la o doamnă care se pricepea să dactilografieze. Începea să-i dicteze ceea ce „redactase” în timpul nopții.
P. S. Fraze scrise de un orb: „Se îmbrățișară, aproape plîngînd. Acum îi mai lega ceva: femeia jalnic sacrificată și obligația de a o da uitării” (p.236, „Intrusa”); „Cu Nierenstein m-am întîlnit o dată pe strada Lima și amîndoi ne-am prefăcut că nu ne vedem” (p.356, „Congresul”); „Tălpile mele atingeau ultima treaptă a scării, cînd am simțit că ceva urcă de-a lungul balustradei, opresiv, și lent, și plural. Curiozitatea a fost mai puternică decît groaza și n-am închis ochii” (p.365, „There are More Things”).
(8.02.23, miercuri)
„Am descoperit că orbesc încetul cu încetul, așa că n-a existat un moment anume. A venit treptat, ca un amurg de vară. Eram bibliotecar-șef la Biblioteca Națională și am început să descopăr că sînt înconjurat de cărți fără litere. Apoi prietenii mei și-au pierdut chipurile. Apoi am descoperit că nu mai e nimeni în oglindă”.
Oricine altul, presupun, ar fi renunțat să mai „scrie”, drama este prea mare, toate reperele dispar, locuiești într-o beznă incertă. Mulți ar fi căzut în cea mai neagră depresie. Nu a fost cazul lui Borges. A continuat să compună povestiri la fel de ingenioase, a găsit admiratori dispuși să-l ajute, nu și-a pierdut cumpătul. Pentru a crea în acest chip, ai nevoie de o memorie bună (memoria lui Borges a fost dintotdeauna ieșită din comun) și de o forță a imaginației extraordinară. Unii scriitori au mărturisit că încep să gîndească abia cînd iau creionul în mînă. Borges a continuat să gîndească și să așeze cuvintele în propoziții impecabile fără acest sprijin vizual (decisiv în cazul celorlalți).
M-am întrebat dacă prozele scrise pe hîrtie se deosebesc de prozele compuse în minte. În cazul lui Borges nu se vede nici o diferență. Povestirile de după 1955 sînt la fel de ingenioase și limpezi ca și cele din Aleph. Orbirea nu a împărțit creația lui Borges în două, prozatorul a rămas același, egal cu sine. Din operă nu putem sesiza ceea ce s-a petrecut în fatidicul an 1955. Povestirile nu sînt mai scurte, frazele nu sînt mai obscure, intriga nu e mai puțin ingenioasă. Cea mai lungă povestire a lui Borges, „Congresul” (pp.336-356), a fost redactată în preajma anului 1971.
Jorge Luis Borges a fost insomniac. Cînd părăsea clădirea de pe Calle Maipú 994, în care a locuit împreună cu mama lui, doña Leonor, trecea drumul și mergea la o doamnă care se pricepea să dactilografieze. Începea să-i dicteze ceea ce „redactase” în timpul nopții.
P. S. Fraze scrise de un orb: „Se îmbrățișară, aproape plîngînd. Acum îi mai lega ceva: femeia jalnic sacrificată și obligația de a o da uitării” (p.236, „Intrusa”); „Cu Nierenstein m-am întîlnit o dată pe strada Lima și amîndoi ne-am prefăcut că nu ne vedem” (p.356, „Congresul”); „Tălpile mele atingeau ultima treaptă a scării, cînd am simțit că ceva urcă de-a lungul balustradei, opresiv, și lent, și plural. Curiozitatea a fost mai puternică decît groaza și n-am închis ochii” (p.365, „There are More Things”).
(8.02.23, miercuri)
April 24, 2021
Dacă până acum nu ai citit nimic scris de Jorge Luis Borges, aceasta carte, cu siguranță, te va convinge că trebuie să-l citești.😊
Aviz amatorilor de cărți
siropoase și înghițite într-o noapte. Nu-i pentru voi! 😁
Borges nu-i chiar atât de ușor. Această carte este de o mare însemnătate și mare profunzime. Povestirile cuprind idei și teme filozofice, metafore, mituri, obsesii, trimiteri la multe alte cărți de bază, idei fantastice, dar și întâmplări haioase sau obișnuite.
Las aici titlurile poveștilor care mi-au plăcut foarte mult: "Zahirul", "Cei doi regi și cele două labirinturi", "Aleph" , " Infernul", "Borges și eu" și "Relatarea lui Brodie".
Câteva citate:
"..nu contează să citești, ci să recitești." p.392.
"- Când a împlinit o sută de ani, individul se poate lipsi de dragoste și prietenie. Bolile sau moartea involuntară nu-l amenință. Se îndeletnicește cu una dintre arte, cu filozofia, cu matematicile sau joacă șah de unul singur. Când dorește își dă moartea. Stăpân pe viața lui, omul este stăpân și pe propria-i moarte." p. 393-394.
" Memoria omului nu este o sumă; este o dezordine de posibilități nedefinite" p. 461
Povestirea "Zahirul" (Aleph):
" ..banul este abstract, am repetat, banul înseamnă timpul viitor. El poate fi o seară în împrejurimile orașului, poate fi muzică de Brahms, poate fi un atlas, poate fi un joc de șah, poate fi o ceașcă de cafea,.."
"..o monedă simbolizează liberul nostru arbitru.
(Nu bănuiam pe atunci că aceste "gânduri" erau un artificiu împotriva Zahirului și o primă formă a influenței lui demonice.)" pag. 107
" Credința în Zahir este de obârșie islamică și datează, se pare, din secolul al XVIII-lea. Zahir înseamnă, în arabă, "notoriu", "vizibil"; cu acest sens, este unul dintre cele nouăzeci și nouă de nume ale lui Dumnezeu; pe meleagurile musulmane, plebea îl folosește pentru a denumi ".
pag.110
Aviz amatorilor de cărți
siropoase și înghițite într-o noapte. Nu-i pentru voi! 😁
Borges nu-i chiar atât de ușor. Această carte este de o mare însemnătate și mare profunzime. Povestirile cuprind idei și teme filozofice, metafore, mituri, obsesii, trimiteri la multe alte cărți de bază, idei fantastice, dar și întâmplări haioase sau obișnuite.
Las aici titlurile poveștilor care mi-au plăcut foarte mult: "Zahirul", "Cei doi regi și cele două labirinturi", "Aleph" , " Infernul", "Borges și eu" și "Relatarea lui Brodie".
Câteva citate:
"..nu contează să citești, ci să recitești." p.392.
"- Când a împlinit o sută de ani, individul se poate lipsi de dragoste și prietenie. Bolile sau moartea involuntară nu-l amenință. Se îndeletnicește cu una dintre arte, cu filozofia, cu matematicile sau joacă șah de unul singur. Când dorește își dă moartea. Stăpân pe viața lui, omul este stăpân și pe propria-i moarte." p. 393-394.
" Memoria omului nu este o sumă; este o dezordine de posibilități nedefinite" p. 461
Povestirea "Zahirul" (Aleph):
" ..banul este abstract, am repetat, banul înseamnă timpul viitor. El poate fi o seară în împrejurimile orașului, poate fi muzică de Brahms, poate fi un atlas, poate fi un joc de șah, poate fi o ceașcă de cafea,.."
"..o monedă simbolizează liberul nostru arbitru.
(Nu bănuiam pe atunci că aceste "gânduri" erau un artificiu împotriva Zahirului și o primă formă a influenței lui demonice.)" pag. 107
" Credința în Zahir este de obârșie islamică și datează, se pare, din secolul al XVIII-lea. Zahir înseamnă, în arabă, "notoriu", "vizibil"; cu acest sens, este unul dintre cele nouăzeci și nouă de nume ale lui Dumnezeu; pe meleagurile musulmane, plebea îl folosește pentru a denumi ".
pag.110
Displaying 1 - 2 of 2 reviews