Jump to ratings and reviews

Eu sunt B-14849

Octavian Fülöp este unul din cei trei supraviețuitori în viață, din România, ai lagărului de la Auschwitz. Deportat în 1944, a supraviețuit drumului de 72 de ore, închis într-un vagon de marfă, apoi înfometării și selecțiilor făcute sub coordonarea medicului nazist Josef Mengele, și a petrecut opt luni în lagăre, la umbra crematoriilor și a camerelor de gazare. Mărturie stă numărul tatuat pe brațul său, B-14849.
A supraviețuit lagărelor chiar dacă a fost mereu în situația de a fi trimis în crematoriu sau în laboratoarele criminale ale doctorului Mengele, chiar dacă a fost permanent bolnav și înfometat.
Martor al acestui episod tragic și întunecat, Octavian Fülöp ne oferă o carte scrisă fără patimă și respectând adevărul și care este nu doar o mărturie, ci contribuția sa la înțelegerea istoriei.

„La 95 de ani, Octavian Fülöp își povestește viața de deținut-copil în lagărele naziste, cu precizie, nu cu detașare, cu o anumită percepție raționalizantă, dar deloc contabilă, în evocarea celor mai crunte suferințe. Cel care povestește acum, după peste opt decenii, păstrează mereu ceva din ingenuitatea izbită din senin, din stupefacția revoltată, din neînțelegerea fundamentală, oripilată, a ființei confruntată cu cea mai nemeritată pedeapsă.
Acest document se va citi cu adânc respect, cu emoție, complicitate sufletească și intelectuală.” – Emil HUREZEANU

240 pages, Paperback

Published January 1, 2026

Loading...
Loading...

About the author

Ratings & Reviews

What do you think?

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
3 (23%)
4 stars
5 (38%)
3 stars
5 (38%)
2 stars
0 (0%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 1 of 1 review
Profile Image for Alexandra Alexyna.
487 reviews25 followers
February 22, 2026
Deși nu am fost mare fană a stilului în care a fost scrisă cartea ducându-ma cu gândul la un interviu mai mult decât memorii am rămas cu câteva lucruri interesante sau care nu le știam . Octavian Fulop, născut in Miercurea Mirajului jud. Mureș , e deportat la Auschwitz birkenau împreună cu familia. Copil de 13 ani jumătate supraviețuiește introcandu-se în țară și de aici câteva episoade mi-au rămas în minte . Cum a rămas cu TBC osos și nu a putut să își continue studiile și ajunge muncitor în fabrica . Cum în cele din urmă termina facultatea de istorie la București și cum ajunge să muncească la crucea roșie în prima fază ca traductor de maghiară . Mi s-a Parut o persoană obiectivă din moment ce a recunoscut că nu făcea față la facultatea de litere din cauza gramaticii romane .
Un episod interesant sau mai bine spus un fapt la care nu m-am gândit a fost că în lagăr homosexualii abuzau copii .
Azi, la 95 de ani , Fulop este singurul supraviețuitor în viața a lagărelor de concentrare din țară .
Pentru mine 4 din 5 steluțe doar pentru modalitatea în care a fost scrisă
Displaying 1 - 1 of 1 review