Diavolul șchiop

by Alain-René Le Sage, Corneliu Piloff (Translator)

Roman realist, Diavolul schiop este un adevarat document social al epocii pe care o oglindeste, secolul al XVIII-lea. Scris cu 300 de ani in urma, pastreaza si astazi o prospetime si o vitalitate care-i asigura cititori pasionati in toate tarile lumii.

Genres: France, Fiction, 18th Century, French Literature, Fantasy, Classics

250 pages, Paperback

First published January 1, 1707

About the author

Gil Blas (1715-1735), major novel of French writer Alain René Lesage, influenced modern realistic fiction.

Alain-René Le Sage, a prolific satirical dramatist, authored the classic in making the picaresque form a European literary fashion.

A Jesuit college in Brittany well educated always quite poor and orphaned Le Sage, who studied law in Paris. Well in the literary salons, he chose a family life over a worldly one and married Marie-Elisabeth Huyard in 1694. He abandoned his legal clerkship to dedicate himself to literature and received a pension from the abbot of Lyonne, who also taught him Spanish and interested him in the Spanish theater.

Early plays of Le Sage, adaptations of Spanish models, included the highly successful adapted comedy Crispin, rival de son maître (Crispin, Rival of His Master), which the Théâtre Français performed in 1707. He aimed satire of his prose work Le Diable boiteux (1707; The Devil upon Two Sticks) of Spanish inspiration at Parisian society. The more popular Théâtre de la Foire gave Le Sage greater freedom as an author, and he composed for that company more than one hundred comédies-vaudevilles and thus considerably succeeded Molière.

Gil Blas of the earliest concerns the education and adventures of an adaptable young valet as he progresses from one master to the next. In the service of the quack Doctor Sangrado, he practices on the poorer patients and quickly achieves a perfect record of certain fatalities, equal to that of his master. In service to Don Mathias, a notorious seducer, he also learns to equal and to surpass his master. The sunnier spirit of the character effectively civilizes the picaresque tradition. Unlike most novels of the genre, it ends happily as he retires to marriage and a quiet country life.

This author died in Boulogne.

Reviews

[Valeriu Gherghel · Rating 3 out of 5]

#bibliotecaafectiva

De unde rezultă că dracul nu e atît de negru:)

Un roman (publicat pentru prima dată în 1707) în care studentul Cléofas Léandro Pérez Zambullo se face frate cu dracul, în versiunea lui Asmodel / Asmodée. După cum știm, demonii sînt de mai multe feluri. Nu toți sînt ursuzi și malefici.

Ajuns în odaia unui magician, Zambullo îl eliberează pe Așchiuță dintr-o fiolă și, drept mulțumire, Asmodel îi arată partea ascunsă a lumii (în cazul nostru, a Madridului) și îi transmite o înțelepciune temeinică, bazată pe exemple grăitoare. Lecția durează o noapte (de octombrie). Ea se referă la ipocrizie, la nestatornicia oamenilor, la vanitatea lor stupidă, la ifose. Diavolul îl ajută pe Zambullo să vadă dincolo de ziduri. Spectacolul e grotesc. Amuzamentul cititorilor începe o dată cu prima revelație:

„Zăresc în casa alăturată două tablouri destul de hazlii: unul înfățișează o bătrînă cochetă care se culcă, după ce și-a lăsat pe masa de toaletă părul, sprîncenele și dinții; celălalt, un curtezan de vreo șaizeci de ani, care cu cîteva clipe mai înainte a făcut pe amorezul. Și-a scos ochiul și mustața false, împreună cu peruca ce-i ascundea chelia. Așteaptă ca servitorul să-i scoată brațul și piciorul de lemn, ca să se poată culca cu ce i-a mai rămas”.

Concluzia e că nu e bine să te încrezi în aparențe. Suprafața înșală. Fără ajutorul cîte unui Asmodeu, nu putem ști niciodată adevăratele motive ale comportamentului uman. Romanul lui Le Sage e o satiră indirectă a cutumelor franțuzești și o critică a moravurilor vremii (fățărnicia, avariția, trufia, luxura). De limba ascuțită a diavolului și de ochiul lui pătrunzător nu scapă nimeni, nici medicii (cei mai înverșunați dușmani ai sănătății), nici plagiatorii, nici studenții în căutare de aventuri amoroase, nici burghezii, nici clericii, nici cartoforii, nici snobii, nici poeții, nici smintiții din balamuc și nici cei rămași pe dinafară.

În fine, nimic nu este ce pare a fi, subliniază galeșul Asmodel. Îndemnul lui Le Sage rămîne, așadar, etern valabil. Feriți-vă să vă încredeți în prima impresie! Aproape întotdeauna este greșită.

[Veronica · Rating 4 out of 5]

"Diavolul șchiop" este un roman realist care descrie amănunțit sub forma unor povestiri, tiparele umane ale vremii și cu siguranță, că acestea nu sunt foarte diferite de cele din secolul nostru. Astfel spus, Lesage conturează în opera sa după sute de ani, soții care-și înșeală soții, fete tinere sărace care aspiră la o căsătorie din dragoste, bineînțeles cu un nobil cavaler, bătrâni zgârciți care își numără averile în timp ce moștenitorii lor merg la ghicitori să le afle ziua morții, femei bâtrâne de 60 de ani care se căsătorec cu tineri bărbați pentru a mai trăi o dată plăcerile vieții, curtezane care au inima mai boită ca obrazul și care aduc la ruină bărbați însurați pentru că ei plătesc oricât pentru amorul lor. Cum vă spuneam, nimic diferit față de tipologiile umane din era tehnologiei noastre super dezvoltate doar pe alocuri în lume.😁

Mi-a placut cel mai mult povestirea celor doi poeți francezi, unul autor de tragedii iar celalalt de comedii, care se iau "de par" din cauza diferențelor de opinie în ceea ce privește valoarea operei fiecaruia sau a talentului. Mi s-a părut plină de acțiune povestea. 😅

Cine este "Diavolul șchiop"? Veți afla citind romanul,care zic eu, că se merită.

[Mona · Rating 3 out of 5]

3,5*

[Andràș-Florin Răducanu · Rating 5 out of 5]

"Diavolul șchiop" de Lesage.
Citită în 9 mai.
Număr de pagini: 240.
Una dintre capodoperele mai
puțin amintite de către
cititori, un roman-studiu
absolut admirabil asupra
moravurilor vremii prin ochii
unui tânăr spaniol care eliberează
diavolul ce are drepturi
asupra iubirii și luxului. O
călătorie a acestora prin
Madridul secolului XVIII, prin
care diavolul demască
obiceiurile necurate ale vremii, aducând în
fața prietenului său eliberator
Klitemnestrele, Egiştii, și tot
soiul de alte creaturi ale
Domnului care se înstrăinează
de Acesta.
Nota: 10.

[Svetlana]

3.5⭐️

[Sabretooth126 · Rating 4 out of 5]

It was pretty good, a bunch of stories told by a devil

[Rex · Rating 4 out of 5]

Pour moi, c'était un roman intéressant. La fin était un peu brusque.

Somme toute, je pense que les parodies étaient fortes pour le siècle.

[Adam Stevenson · Rating 3 out of 5]

In reading this edition of Le Sage’s Le Diable boiteux, I’m getting an eighteenth century two-fer-one. A book written in French in the early eighteenth century, and a translation by Tobias Smollett in the middle of the century. This edition very specifically focuses on the question of translation and involves a whole raft of appendices and endnotes that dig into those weeds a little too far for my own purposes, I just wanted to read a good story.

While The Devil Upon Crutches didn’t exactly give me a good story, it did give me a patchwork of pretty decent stories, some just character sketches, some full narratives. I’m not quite sure it’s compelling enough to fight a duel over the last copy in a shop, as apparently some French people did with the original release, but it’s an entertaining read nonetheless.

Smollett translated this work when he was still in his hack-life, before he married into wealth and played the part of disinterested gentleman. It was written after Roderick Random and about the same time as Peregrine Pickle, and was seemingly written as a result of Smollett’s successful translation of Le Sage’s Gil Blas but before his most prestigious translation work of Don Quixote.

There’s a preface called ‘Asmodeus’s Crutches’, which summarises the whole book, placed at the beginning before the reader has read any of it. It’s annoying. But then the book starts. A Spanish man with the extremely lengthy name of Don Cleophas Leandro Perez Zambullo is emerging from a lover’s window, where he is waylaid by a group of ruffians who want to force him to marry the woman or die. In his escape from them, he climbs rooftops and finds his way into a dusty attic full of strange, alchemical items. He hears a voice from a jar asking to be released. Despite the voice saying he is a demon, Zambullo releases him.

The demon is Asmodeus, he is not one of the top demons, he can’t poke kings or lawyers, but he has his own thing. He’s the demon in charge of creating silly fads and fashions (so thanks to him for Labubus), he’s also the demon in charge of prompting unsuitable love matches and general daft love shenanigans. He is utterly grateful to Zambullo and so decides to give him a tour of Madrid from a demon’s eye perspective.

They fly up into the air, where Asmodeus is seemingly able to take the tops of houses to see what’s inside “as a man sees what is in a pie when the upper crust is taken off”. He’s also able to read the inner thoughts and histories of the people and the two essentially go on a little tour, taking in the sights. As such, they get to see many of the things people sniggered at in the eighteenth century, people disguising their own infirmity and ugliness, cuckolded husbands and unfaithful wives, general deception and disguise.

I particularly liked the handsome beau, who comes home and takes out his teeth, off his wig, then his wooden arm and leg, sleeping with “what’s left of him”. In the same house there’s a beauty who once accidentally dropped her false rump at the altar during mass. The demon says that if were not a devil he’d “choose to be a father of the Holy Inquisition”, as everyone dotes on them. One 35 year old one has a mild cold and is inundated with widows bearing cough syrups.

They see a tragic poet who gives birth to twins.. or at least couplets, before having an argument with a comic poet about which form of poetry is the most difficult. This fight has them romping about in their underwear and looking silly. They visit a prison and see a highwayman receiving a file in a loaf of broad, follow Death on his rounds (frequently seeing how happy the relatives in for a payday are) and even dive into dreams. Asmodeus says that dreams are just wishes that the heart makes when we’re fast asleep and all have rational explanations.

Occasionally, Asmodeus finds people with a more involved story, and we get little interpolated novellas. There’s one about a rich man, Count Belfour, who wants Leonora as a sidepiece and corrupts her duenna onto his side. It gets complicated, with disguises, a brother coming back from university, and a whole lot of razzmatazz until reaching a happy ending. It’s a decent little amatory tale of its sort. The second volume has an even more involved love story, with a genuine love triangle, people being captured by Barbary pirates as slaves, kidnapping - and all that other stuff. The point of this tale, to Asmodeus, is the lasting friendship between two of the male characters, something that he says could not have happened if they were women because “women have no friendships.” Fair to say, the demon is not all-knowing.

There was a little action scene at the end of the first volume. A house was burning down with a young lady in it, and the father pronounces that whoever will save her can marry her. Asmodeus goes down, dressed as Zambullo, and rescues her, looking like Zambullo did it. At the end of the book, he takes Zambullo back to the family to claim his ‘reward’, and so everything ends happily - except for Asmodeus, who is summoned back into the alchemists chamber and presumably locked in a bottle again.

This is one of those eighteenth-century fictions where many of the parts are interesting, there are some genuinely engaging little snapshots and stories and some funny little lines, but it doesn’t build to much of a whole. As such, the time spent is enjoyable, but it doesn’t hold the imagination much afterwards.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

O noapte de octombrie acoperea cu adânc întuneric celebrul oraș Madrid; poporul se și retrăsese pe-acasă, lăsând străzile libere îndrăgostiților, să-și cânte durerile sau bucuriile sub balcoanele iubitelor; sunetul ghitarelor și începuse să-i neliniștească pe părinți și să-i alarmeze pe bărbații geloși; în sfârșit, era aproape de miezul nopții când don Cléophas Léandro Pérez Zambullo, student din Alcala, ieși cu repeziciune prin bageaua unei case, unde îl introdusese indiscretul fiu al zeiței Cythera. Încerca să-și păstreze viața și onoarea, silindu-se să scape de trei-patru spadasini, care-l urmăreau îndeaproape pentru a-l omorî ori pentru a-l sili să ia în căsătorie pe o doamnă cu care-l surprinseseră cu puțin timp înainte.

Deși singur împotriva lor, se apărase cu vrednicie și nu fugise decât pentru că urmăritorii îi luaseră spada în timpul luptei. Îl urmăriră câtăva vreme pe acoperișuri; dar, din cauza întunericului, îi pierdură urma. Se îndreptă către o lumină pe care o zărise de departe și care, oricât de slabă era, îi servi drept far într-o atât de primejdioasă împrejurare. După ce fu amenințat să-și rupă de mai multe ori gâtul, ajunse lângă podul unei case, de unde ieșeau razele acelei lumini, și intră înăuntru pe fereastră, bucuros ca un matelot care-și vede vaporul, amenințat de naufragiu, ajungând cu bine în port.

Se uită mai întâi în toate părțile; și foarte mirat că nu găsește pe nimeni în această încăpere vârâtă sub acoperiș, care i se păru un apartament destul de ciudat, începu să-l cerceteze cu atenție. Văzu o lampă de aramă atârnată de plafon, cărți și hârtii împrăștiate în neorânduială pe o masă, o sferă și niște compasuri într-o parte, fiole și cadrane într-alta, ceea ce îl făcu să presupună că dedesubt trebuia să locuiască vreun astrolog care venea să-și facă observațiile în acest loc.

Prinse a se gândi la pericolul din care-l scăpase norocul și se întreba dacă să rămâie acolo până a doua zi, sau să ia o altă hotărâre, când auzi un lung oftat aproape de dânsul. Întâi își închipui că-i vreo plăsmuire a spiritului său agitat, vreo nălucire a nopții; de aceea, fără să-l ia în seamă, își urmă gândurile.

Dar auzind oftatul pentru a doua oară, înțelese că trebuie să fie ceva aievea; și, cu toate că nu văzu pe nimeni în odaie, strigă:

― Care naiba oftează aici?

― Eu, domnule student, îi răspunse imediat o voce care avea ceva cu totul ciudat. Stau aici de aproape șase luni de zile, închis într-una din aceste fiole, astupate. În casa asta stă un savant astrolog, un vrăjitor; prin puterea meșteșugului pe care-l are, mă ține închis în această închisoare strâmtă.

― Așadar ești un duh? întrebă don Cléophas, cam tulburat de aventura neașteptată.

― Sunt un demon, răspunse vocea, vii aici tocmai la timp pentru a mă scoate din robie. Tânjesc în trândăvie, căci sunt dracul cel mai iute și mai harnic din iad.

[sama · Rating 4 out of 5]

Люблю случайным образом брать книги с интересными обложками, которые оказываются классикой, о которой я раньше не слышала.
Очень смешная и ироничная книга. Такое количество поворотов и сюрпризов я не ожидала. Несколько раз приходилось останавливаться на ходу и перечитывать абзацы... ("Реально???"). Книга могла бы выиграть тренд "Все люди такие пешки".
Вот бы такую книгу же книгу, но в современных реалиях...

[as_library · Rating 4 out of 5]

franchement c'était cool même s'il n'y a pas vraiment de 'but' au récit, aucune tension, aucun problème à résoudre, ... c'est plus un recueil de plein d'histoires plus ou moins longues, simples, avec parfois une morale, mais qui se lisent chacune assez facilement!
on apprend avec Cléofas les secrets de toutes les personnes que lui et le diable croisent ou voient, ce que j'ai bien aimé🤭 c'était un peu comme une session gossips mais qui m'a pris deux semaines à lire finalement lol👀

[Rapolas Gaižutis]

“Tačiau užteko ir to, kad į tą reikalą įsikišo gamta: ji yra ne kuo geresnė už mane [velnias]. Tarp mūsų skirtumas tėra toks, kad ji veda širdis iš kelio žingsnis po žingsnio, o aš sugundau jas staiga ir iš karto.”

[Arielle Marmeladov · Rating 2 out of 5]

horriblement long 🥱

[Louisik]

c'était rigolo mais un peu répétitif

[Mihaela Daniela · Rating 3 out of 5]

Diavolul șchiop - Lesage

📕 Lesage se inspiră din romanul scriitorului Guevara, "Diablo eojuelo" apărut in 1641 din care împrumută titlul.
♨️ Diavolul șchiop, Asmodee, un diavol infirm este ținut captiv de mai mult timp într-o fiolă de către un vrăjitor. Este eliberat de tânărul don Cleophas, iar diavolul ca drept recunoștință îi dă posibilitatea de a vedea prin acoperișurile din Madrid tot ceea ce se petrece in casele oamenilor. Este plimbat de diavol prin tot Madridul făcându-i cunoscute întâmplările oamenilor dar și motivele acțiunilor lor, dezvăluind cele mai ascunse gânduri ale oamenilor.
📚 Acest roman este realist care pune în scenă aspectele tipice ale societății feudale franceze din perioada dispariției moharhiei absolute. Aduce în discuție de multe ori egalitatea în fața morții. Moștenitori care așteaptă cu nerăbdare moartea unei rude bogate. Căsătorii aranjate în funcție de statul social și de avuție.
✒️"Moartea, în ciuda oroarei de care e însoțită, produce tot atâta bucurie câtă durere."
📚 Conține povestiri satirice care ii privesc pe medici, actori și scriitori. În acest roman sunt zugrăvite caractere negative care sunt intalnite și astăzi, nu doar în acea epocă demult apusă.

[Agnes Katou · Rating 5 out of 5]

2րդ անգամ էի կարդում ու ինձ թվում ա դեռ էլի եմ կարդալու։

Յուրահատուկ ձև ա մարդկությունից հիասթափվելու ու նորից հույսով լցվելու համար։

Հաջորդ անգամ բայց ֆրանսերնով կկարդամ :D