Zaruri şi minuni

by Adrian G. Romila

„Fie că e vorba de scene biblice, fie că e vorba de episoade contemporane, prozele scurte din volumul de față conțin, aproape fără excepție, câte o fisură prin care își face loc în contingentul obișnuit ceva altfel, o boare de dincolo. Uneori e vorba de semne aparent acceptabile rațional (un accident, o gafă cu repercusiuni grave sau, la alt nivel al acceptării, norocul, ba chiar câte-o minune), alteori de rupturi șocante emoțional (căderea bruscă-n moarte a cuiva drag, ca și cum ar fi un episod banal) sau inexplicabile rațional (reveniri din lumea de dincolo). Peste tot însă e vorba de o coerență tainică a lumii, care suspendă legitimitatea coincidenței în numele unui sens profund: irumperea sacrului în profan. Adrian G. Romila e un vânător de epifanii, dar nu unul doctrinar; veți găsi în povestirile lui un meniu complet: tandrețe și umor, solemnitate și absurd și, peste toate, încrederea că literatura este ea însăși o epifanie, în măsura în care poate reduce lumea la poveste și-o poate investi cu un sens altfel inaccesibil unui contact superficial, secularizat.” (Bogdan Crețu)

216 pages, Paperback

Published February 1, 2026

Reviews

[Florin Cobzac]

Un autor de care m-am lipit odată cu ”Acasă, departe” și iată că sunt la a patra carte citită.
Este prima de proză scurtă și chiar eram curios cum stă autorul pe spații mai mici. Am găsit în volum 21 de texte destul de diferite tematic și mai ales stilistic. O parte dintre ele le poți aduna în trunchiuri comune, dar nu cred că asta a fost musai intenția autorului.
Sunt mai multe proze care ”m-au nimerit” la fix.
În ”Niște cuvinte” am regăsit un univers care cu greu se mai poate reproduce acum. Un univers în care o lume total necunoscută se deschidea în jurul unui obiect cu ”sfârcuri de gigant”, ”clape de pian” și la care mă jucam și eu rotind de sfârcul din stânga, combinând sunetele frecvențelor de semnal, astfel încât să obțin cele mai interesante schelălăieli 🙂.
V-am zăpăcit? Sunt convins că da. Dar v-am făcut și curioși. Îmi aduc aminte că eu nu am notat în ”vocabular” cuvintele ciudate auzite la acel aparat, ci m-am trezit la școală spunând ceva despre niște ”rachete balistice” și colegul meu mi-a dat un ghiont în burtă instant. Nu a fost nevoie să apară la ușă un ”costum”... pentru că oricum la noi venea la 2-3 luni sectoristul.

Fix după textul acesta vine ”În luminiș”... poate că textul care mi-a plăcut cel mai mult din volum. O drumeție, ”Schitul Draga”, o sticlă de Alexandrion, Maica Artemia și un personaj colorat. Antiteza dintre cadrul monahal și întâmplarea derulată este foarte bine construită. Deosebit textul.
Cred că textul ”Ham” mizează pe același contrast și sigur o să vă surprindă frumos. O bătrânică, un câine, o mașină nouă, o asociație și un șir de evenimente în cascadă la care nu te așteptai… Îl citisem în Revista de cultură Familia. Fusese publicat în avanpremieră și încă de atunci mi-a atras atenția.
Acum ceva vreme l-am auzit pe autor spunând că vrea să se despartă, cel puțin pentru o vreme, de universul marin care a dominat oarecum tematica cărților sale.
Mă hazardez și ”arunc ancora” într-un text din acest volum unde cred eu că autorul se simte foarte bine și unde mi-ar plăcea să-l mai citesc. Este vorba despre ”Vremea muntelui care pleacă”. Un text de secol XIX cu o atmosferă foarte bine creată. Un text istoric cu o pudră de magie. Foarte foarte mișto.

[Constantin Piștea]

Prima carte de la acest autor pe care o citesc. Mi-a plăcut mai ales că are o varietate mare de teme și te duce în lumi mai vechi sau mai noi, dar și pentru că scriitorul inspiră forță prin lexicul său bogat. E clar un scriitor care nu trebuie ocolit.

[Cristian Boricean]

Dacă cineva m-ar pune să fac un top al romanelor preferate, apărute în ultimii ani în peisajul literaturii autohtone, Acasă, departe, romanul lui Adrian C. Romilă din 2023 și-ar găsi cu siguranță locul printre primele trei. Și asta nu doar pentru construcția lui originală, pentru interesul arătat temelor maritime, pentru componenta istorică redată erudiție și acuratețe, ci mai ales pentru felul în care sunt spuse poveștile. Adrian C. Romilă este un extraordinar povestitor. Un povestitor-vrăjitor. Poveștile lui sunt construite cu răbdare, cu minuțiozitate, cu o desăvârșită atenție la limbaj, invitând cititorul să pătrudăi într-o lume de unde o să iasă complet schimbat. Și nu este oare aceasta una dintre menirile tainice ale literaturii, acela de a disloca ceva în ființa noastră, de a ne însoți pe drumul propriei noastre deveniri?
Zaruri și minuni (ce titlu superb!), volumul de proză scurtă proaspăt apărut la editura Polirom reconfirmă talentul de povestitor al lui Romilă. Volumul e alcătuit din douăzecișiuna de proze scurte, dintre care treisprezece nu au mai fost publicate până acum. Toate gravitează în jurul surprizei, al neprevăzutului, al idei de fisură care se insinuează discret în textura realității. De fapt, prima mea tentație a fost să clasific acest volum ca aparținând fantasticului, dar apoi mi-am dat seama că el transcende limitele acestui subgen, că e ceva mai mult de atât. Cred că ceea ce caracterizează mai degrabă prozele din acest volum, dincolo de elementul surpriză, de twist-ul surprinzător, este prezența sacrului, a acelui sentiment de uimire și teamă deopotrivă de care vorbește Eliade într-unul dintre studiile sale.
Realitatea e iluzorie. Orânduiala lucrurilor e mereu dată peste cap de ceva venit din afară, de o boare de dincolo, cum frumos rezumă Bogdan Crețu în prezentarea de pe coperta patru a cărții. Iar aceasta perturbare a realitățiii e făcuta chiar cu ajutorul cuvintelor, a literaturii. Prozele chestioneaza deseori această temă, uneori subtil, alteori explicit, cum se întâmplă de pildă în “Noaptea târziu”, unde o ieșire în pub și întâlnirea cu un hipiot misterios se transformă într-o discuție profundă despre puterea cuvintelor de a influența lucrurile și întâmplările din viața noastră, de a înfăptui miracole, așa cum se întâmplă de pildă în textele biblice.
Există o alternanță în volum între textele mai scurte, care tratează în speță bucății de viață contemporană, fie că vorbim de o discuție despre moarte purtată într-un avion care se pregătește să decoleze spre însorita Grecie, un nepot care rămâne în vacanță la bunici, un echipaj SMURD care se îndreaptă către o intervenție sau un bătrân care locuiește singur, toate având un final neașteptat, surprinzător, uneori amuzant, alteori trist sau intrigant, iar altele mai lungi, unde autorul construiește cu răbdare, unde împletirea perfectă dintre atmosferă, temă și dialoguri crează un efect aproape hipnotic, care îl urmărește pe cititor multă vreme după ce a pus cartea deoparte. Acestea au fost de altfel și cele care mi-au plăcut cel mai mult, fiindcă am regăsit în ele acel talent de povestitor de care vorbeam mai devreme.
În „Vremea muntelui care pleacă”, un monstru și o ploaie nesfârșită pun stăpânire pe un orășel de provincie de la sfârșit de secol XIX. La fel, „Dincolo, deasupra, dedesubt” explorează un oraș aflat în plin proces de demolare comunistă, prin ochii a doi copii exploratori. Într-o casă abandonată, o scenă cu puternice conotații biblice ridică textul din realismul istoric spre o zonă simbolică, tulburătoare. Relația dintre sacru și cotidian este una dintre temele dominante. „Zaruri și minuni”, plasată în Ierihonul din vremea lui Isus, transformă o partidă de zaruri între vameșul Zakkai și secretarul lui, Iacob într-un prilej de reflecție despre credință și miracol. „Când ești chemat afară” reimaginează momentul trezirii lui Lazăr în mormânt, cu o forță emoțională remarcabilă. În „Ultima pescuire” o predică despre episodul biblic al pescuitului, devine pretext pentru o epifanie amară. Nu lipsesc nici accentele istorice, ca în „Aspecte ale vieții în timpul Revoluției”, unde o familie de aristocrați încearcă să fugă din Rusia revoluționară la bordul vasului Ostara. Textul a mai apărut într-un volum de proză scurtă al autorului, dar a fost reluat aici prin prisma evenimentelor din Ucraina.
În ansamblu, volumul mizează pe ambiguitate și pe efectul tulburător al neașteptatului. Surpriza nu e niciodată gratuită, ci vine ca o consecință firească a unei construcții lente, atente la detalii. Se conturează astfel portretul unui scriitor erudit, pasionat de teologie, istorie, cinema sau literatură, care își clădește poveștile fără grabă, cu grijă pentru nuanță și cu o permanentă dorință de a testa limitele realului. Rezultatul este un volum surprinzător și neliniștitor, în care insolitul nu anulează realitatea, ci o adâncește.

[Mugur Ioniță]

După ce am citit „Acasă, departe“, pe care îl consider unul dintre cele mai bune romane contemporane românești, am devenit fan AG Romila și ca orice fan, citesc cam tot ce publică. De data aceasta avem de-a face cu proză scurtă, autorul revenind pe uscat cu pași mărunți după lungul voiaj literar-marin. Poveștile sunt destul de diferite ca stil, ca situare în timp și ca tematică. Toate sunt bune, însă sunt câteva memorabile, precum „Când ești chemat afară“ pe care întâmplarea a făcut să o citesc chiar în Sâmbâta lui Lazăr, iar a doua zi s-o ascult la radio în lectura autorului; „Accident“ - o poveste cu mult ritm și dialoguri savuroase, „Clint Eastwood...“ (am râs în hohote) sau „Aspecte ale vieții în timpul Revoluției“ (aici autorul revine pe mare cu o poveste tragică și nu, nu este vorba despre Revoluția noastră).
Aștept cu nerăbdare un nou roman semnat AG Romila.