What do you think?
Rate this book
N-am chef să mor
„Romanul Laurei T. Ilea are o dimensiune eseistică asumată: autoarea dezbate, problematizează, polemizează în legătură cu tot ceea ce înseamnă viața unei femei mature care își marchează teritoriile prin criză, tumult, dileme. Jurnalista Anne Legendre percepe lucrurile printr-o dualitate sporită și mereu adâncită: cu luciditate tranșantă și totodată într-un mod extrem corporal. Ea este și în mod intens femeie (amantă), dar și o mamă ardentă; e inclusiv o fiică hibridată sufletește cu figura paternă. Căci există trei patrii (psihologice) pentru această femeie stratificată: cea a iubiților, cea a fiului și cea a tatălui. O făptură eretică, o catară (postmodernă), cum se autoportretizează personajul. Centrul spațial al poveștilor este orașul Montreal, dar varii cordoane ombilicale duc spre SUA, America de Sud și spre România. Personajul se află în mijlocul unei questa din care face o dezbatere pro și contra, lăsându-l pe cititor să aleagă o baricadă sau alta. Așa încât acest roman e pentru toate generațiile și vârstele, pentru români, ca și pentru străini, pentru estici ori pentru occidentali, pentru femei în egală măsură ca și pentru bărbați. Finalmente, scopul autoarei e pur și simplu să declanșeze o discuție despre condiția umană.” (Ruxandra Cesereanu)
128 pages, Paperback
Published January 1, 2025
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 1 of 1 review
May 19, 2026
Ne povestește un personaj principal inedit, activ. O jurnalistă decisă să-și trăiască viața cu intensitatea tinereții, indiferentă la ce spune lumea și indiferent de unde își găsește prospețimea și vigoarea.
Proza sună a manifest: “mi se spune să depun armele”, “mi se șoptește insistent să privesc istoria cu un ochi de vultur”, “dar eu n-am în cap decât cum să nu dispar”, “mai ales că n-aveam chef să mor”.
Tații sunt prezenți neîntrerupt în gândurile personajelor, în relațiile lor, de multe ori de la distanță. Tați imateriali, dar cu mâini ferme de patriarhi.
Această instituție a tatălui urmărește de la distanță regulile de bună purtare ale fiicei “dezertate din comunism”. Fiica încalcă regulile. “Ce reguli de bună purtare, tată? Dacă aș fi urmat regulile tale, aș fi rămas singură cuc până la sfârșitul zilelor. Aici apuci ce-ți apare în cale și o iei din loc. Apuci embrionii, asigurările de sănătate, contribuțiile pentru mamele monoparentale, băncile de spermă, băncile de ovule, rambursările guvernamentale pentru fertilizările in vitro. Apuci celulele stem, canabisul. O iei din loc, tată.” Viața nouă, încă din ovul, se află sub auspiciile (s)tatălui.
Apoi această viață nouă, un fiu fără ascendent, cu un alt tată de la distanță, adoptă, sau mai bine spus se oferă spre adopție celui mai puternic și bogat dintre tați - capitalismul cel omnipotent și protecționist. Manosfera fără milă. Cea care se duce pe Marte. Arhetipul tatălui se manifestă și se întrupează, se multiplică, construiește ziduri, fortărețe și domină neclintit.
În acest punct, citesc o carte foarte foarte bună. Povestea, scriitura, ritmul, vocea, temele, totul. Sunt absorbită.
Pe de o parte, figura paternă atotînvăluitoare, pe de altă parte, parteneri întorși cu spatele unii la alții. Bărbații cu fața către alte femei, ea către alți bărbați, către tărâmuri ale plăcerilor low cost, cineva aplecat peste un sân intruziv. Non angajament, iubiri intelectualizate. Un fel de mecanism de adaptare la refuzul, sau poate și neputința, de a alege: un viitor, un loc, o meserie, un om, o țară. Dar oricât de cool este acest mecanism de adaptare, el nu te apără de emoție: “Era ca un cuțit înfipt în stomac”. Și în timpul dansului erotic mistuitor, se strecoară din când în când dorința pentru un copil.
În ce se va transforma aceasta energie escaladantă, cuceritoare, când cel mai înalt munte din lume va începe să cadă, încet, spre adânc?
Războiul se duce pe mai multe fronturi: jurnalismul unde sunt apărați neputincioșii lumii, relațiile de iubire alunecoase, tatăl munte care se năruie, și fiul întors cu spatele la pământeni și cu privirea spre Marte. - “Văd și eu, cu propriii mei ochi, rebuturile pe care acest faimos sistem le creează. „Rata cea mai mare de sinucideri provine dintre doctoranzi și postdoctoranzi. „Inadaptați cu pretenții fabuloase, candidați potențiali la nefericirea universală. Ar face mai bine să încerce altceva”, spunea el.“
Pierderi colosale pe toate fronturile. Ce fronturi vor fi sacrificate?
La final, las aici un citat dintre cele pe care mi le-am notat:
„Iubirea e strâns legată de pământ și de înhumare, de buruienile care cresc deasupra. E, de altfel, marea mea teamă și ar trebui să i-o spun fiului meu. Că, dacă devenim nemuritori, nu vom mai putea iubi, legați cum suntem de teama de moarte.“
Proza sună a manifest: “mi se spune să depun armele”, “mi se șoptește insistent să privesc istoria cu un ochi de vultur”, “dar eu n-am în cap decât cum să nu dispar”, “mai ales că n-aveam chef să mor”.
Tații sunt prezenți neîntrerupt în gândurile personajelor, în relațiile lor, de multe ori de la distanță. Tați imateriali, dar cu mâini ferme de patriarhi.
Această instituție a tatălui urmărește de la distanță regulile de bună purtare ale fiicei “dezertate din comunism”. Fiica încalcă regulile. “Ce reguli de bună purtare, tată? Dacă aș fi urmat regulile tale, aș fi rămas singură cuc până la sfârșitul zilelor. Aici apuci ce-ți apare în cale și o iei din loc. Apuci embrionii, asigurările de sănătate, contribuțiile pentru mamele monoparentale, băncile de spermă, băncile de ovule, rambursările guvernamentale pentru fertilizările in vitro. Apuci celulele stem, canabisul. O iei din loc, tată.” Viața nouă, încă din ovul, se află sub auspiciile (s)tatălui.
Apoi această viață nouă, un fiu fără ascendent, cu un alt tată de la distanță, adoptă, sau mai bine spus se oferă spre adopție celui mai puternic și bogat dintre tați - capitalismul cel omnipotent și protecționist. Manosfera fără milă. Cea care se duce pe Marte. Arhetipul tatălui se manifestă și se întrupează, se multiplică, construiește ziduri, fortărețe și domină neclintit.
În acest punct, citesc o carte foarte foarte bună. Povestea, scriitura, ritmul, vocea, temele, totul. Sunt absorbită.
Pe de o parte, figura paternă atotînvăluitoare, pe de altă parte, parteneri întorși cu spatele unii la alții. Bărbații cu fața către alte femei, ea către alți bărbați, către tărâmuri ale plăcerilor low cost, cineva aplecat peste un sân intruziv. Non angajament, iubiri intelectualizate. Un fel de mecanism de adaptare la refuzul, sau poate și neputința, de a alege: un viitor, un loc, o meserie, un om, o țară. Dar oricât de cool este acest mecanism de adaptare, el nu te apără de emoție: “Era ca un cuțit înfipt în stomac”. Și în timpul dansului erotic mistuitor, se strecoară din când în când dorința pentru un copil.
În ce se va transforma aceasta energie escaladantă, cuceritoare, când cel mai înalt munte din lume va începe să cadă, încet, spre adânc?
Războiul se duce pe mai multe fronturi: jurnalismul unde sunt apărați neputincioșii lumii, relațiile de iubire alunecoase, tatăl munte care se năruie, și fiul întors cu spatele la pământeni și cu privirea spre Marte. - “Văd și eu, cu propriii mei ochi, rebuturile pe care acest faimos sistem le creează. „Rata cea mai mare de sinucideri provine dintre doctoranzi și postdoctoranzi. „Inadaptați cu pretenții fabuloase, candidați potențiali la nefericirea universală. Ar face mai bine să încerce altceva”, spunea el.“
Pierderi colosale pe toate fronturile. Ce fronturi vor fi sacrificate?
La final, las aici un citat dintre cele pe care mi le-am notat:
„Iubirea e strâns legată de pământ și de înhumare, de buruienile care cresc deasupra. E, de altfel, marea mea teamă și ar trebui să i-o spun fiului meu. Că, dacă devenim nemuritori, nu vom mai putea iubi, legați cum suntem de teama de moarte.“
Displaying 1 - 1 of 1 review