Jump to ratings and reviews
Rate this book

Mata Hari

Rate this book
La aproape 100 de ani de la dispariţia celebrei dansatoare, curtezane şi spioane, MATA HARI, viaţa sa continuă să rămână învăluită în mister. Autorul, Enrique Gómez Carrillo, a făcut parte din cercul său de prieteni. Se spune chiar că acesta ar fi predat-o autorităţilor franceze după ce, fără voia ei, a trecut-o graniţa din Spania în Franţa.

Cariera sa de dansatoare a fost cu adevărat fulmi­nantă. A susţinut spectacole incendiare ce şocau asistenţa, dansând complet goală, fapt neobişnuit în acele vremuri. Rând pe rând, i-au căzut victime poli­ticieni şi oameni de afaceri renumiţi, ba chiar capete încoronate. Nutrea o mare pasiune pentru ofiţerii de carieră, ceea ce i-a atras faima de spioană în timpul Primului Război Mondial. S-a spus că era agent dublu al Franţei şi Germaniei. Francezii au judecat-o şi con­damnat-o la moarte. Au existat voci care i-au susţinut nevinovăţia, considerând procesul o cale a autorităţilor militare de a-şi acoperi in-competenţa.

Palpitanta poveste a legendarei sale vieţi o puteţi afla parcurgând paginile acestei cărţi extraordinare, pe care nu o veţi putea lăsa din mână până la ultima filă.

220 pages, Paperback

First published January 1, 1923

7 people are currently reading
30 people want to read

About the author

Enrique Gómez Carrillo

193 books2 followers

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
5 (9%)
4 stars
10 (18%)
3 stars
23 (43%)
2 stars
13 (24%)
1 star
2 (3%)
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
Profile Image for Catalin Raicu.
25 reviews1 follower
August 27, 2016
''Femeia cu cele mai frumoase maini'', cum spuneau barbatii de elita din inalta societate (ofiteri, ministri, generali etc.) a reusit sa treaca de la o viata saracacioasa si plina de un vid ce nu-i lasase prea multe amintiri pana la varsta de cincisprezece ani, la o viata tumultoasa unde avea sa-si etaleze farmecul prin dansul exotic si prin senzualitatea atat de speciala ce o caracteriza. Prin felul de a fii, reuseste sa sensibilizeze barbati foarte puternici devenind o spioana greu de intrecut, smulgand astfel cu mare usurinta secrete de stat din gurile vesele ale celor cazuti in capcana a tot ceea ce insemna Mata Hari. Viata sa se desfasoara deodata in prezenta unora din ce-i mai puternici barbati ai lumii, care la randul lor ii asigurau un lux bine meritat pentru ''serviciile" sale atat de diferite, ce o faceau unica in anumite cercuri destul de greu de patruns.
Sfarseste intr-un mod dramatic fiind condamnata la moarte prin impuscare, pentru serviciile de spionaj duse de-alungul timpului. Cu toate ca se temea de moarte, reuseste sa-si pastreze demnitatea si zambetul pe buze pana cand primul glont din cele doisprezece, ii infierbanta trupul, odata atat de divin.
Profile Image for Solodchi Andreea.
200 reviews31 followers
May 9, 2019
Imaginea Margarethei Geertruida Zelle supradenumită Mata Hari e învăluită în infinite straturi de mister impenetrabil, din al cărui trup emana un parfum al desfrâului. O încarnare a tuturor păcatelor, o Venus exotică, plină de eleganță și grație, femeia cu cele mai frumoase brațe, cu ochi magnetici de o profundă taină, în ale căror limfe s-au înecat nenumărate suflete. Ea trăiește o viață tumultoasă, etalându-și farmecul prin dansuri exotice și prin senzualitate ce-o caracterizează. Smulge secrete de stat amanților, aceștia asigurându-i o viață de lux în schimbul "serviciilor mistice".
Scrisori, supoziții și legende, toate învăluite într-o aură de mistere și enigme.
Profile Image for CDDC.
114 reviews5 followers
March 8, 2020
Interesante la historia de Mata Hari.

Me llamó mucho la atención su personalidad. Al parecer era alguien tremendamente carismática, lo que creó un mito de seducción en alguien que, al menos según el autor, no era físicamente muy agraciada.

He quedado con todas las ganas de seguir investigando sobre ella.
Profile Image for Mipasionlectora.
36 reviews
January 10, 2021
Mata Hari siempre ha sido un misterio interesante, en este libro he podido aprender un poco sobre ella, sobre el carisma que derrocha.
Profile Image for Araceli Rotaeche.
427 reviews29 followers
February 24, 2020
Muy interesante la biografía de Mata Hari que construye con cuidado el guatemalteco Enrique Gómez Carrillo. El análisis también es muy minucioso.
La vida de esta mujer fue muy triste y deprimente. Una persona muy sola y maltratada, aunque enigmática, muy astuta, creativa y también ventajosa.
Una personalidad compleja...
Profile Image for Carolina.
10 reviews3 followers
January 12, 2022
Está bueno porque nos acerca un poco de la mítica Mata Hari, pero la voz del narrador no deja de ser un hombre cuyo vínculo con ella es improbable.
Displaying 1 - 6 of 6 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.