Abrégé Hédoniste

by Michel Onfray

"La philosophie hédoniste est une proposition psychologique, éthique, érotique, esthétique, bioéthique, politique... Elle propose un discours sur la nature des choses afin que tout un chacun puisse trouver sa place dans une nature, un monde, un cosmos dans la perspective d'une vie réussie, la vie réussie se définissant comme celle qu'on aimerait revivre s'il nous était possible d'en vivre une à nouveau." Cet abrégé reprend le texte du Manifeste hédoniste (Autrement, 2011) dans lequel Michel Onfray s'est plu à développer un thème qui est au coeur de son travail.

Genres: Philosophy, Nonfiction

96 pages, Paperback

First published January 1, 2011

About the author

Michel Onfray is a French philosopher. Born to a family of Norman farmers, he graduated with a Ph.D. in philosophy. He taught this subject to senior students at a technical high school in Caen between 1983 and 2002, before establishing what he and his supporters call the Université populaire de Caen, proclaiming its foundation on a free-of-charge basis, and the manifesto written by Onfray in 2004 (La communauté philosophique). However, the title 'Popular University' is misleading, although attractive, as this 'University' provides no services other than the occasional delivery of lectures - there is no register of students, no examination or assessment, and no diplomas. After all, 'ordinary' French University lectures are open to all, free of charge. Nor is the content of the Université populaire de Caen radical in French terms, it is in its way, a throwback to less democratic traditions of learning. Both in his writing and his lecturing, Onfray's approach is hierarchical, and elitist. He prefers to say though that his 'university' is committed to deliver high-level knowledge to the masses, as opposed to the more common approach of vulgarizing philosophic concepts through easy-to-read books such as "Philosophy for Well-being".

Onfray writes obscurely that there is no philosophy without psychoanalysis. Perhaps paradoxically, he proclaims himself as an adamant atheist (something more novel in France than elsewhere - indeed his book, 'Atheist Manifesto', was briefly in the 'bestsellers' list in France) and he considers religion to be indefensible. He instead regards himself as being part of the tradition of individualist anarchism, a tradition that he claims is at work throughout the entire history of philosophy and that he is seeking to revive amidst modern schools of philosophy that he feels are cynical and epicurean. His writings celebrate hedonism, reason and atheism.

He endorsed the French Revolutionary Communist League and its candidate for the French presidency, Olivier Besancenot in the 2002 election, although this is somewhat at odds with the libertarian socialism he advocates in his writings.[citation needed] In 2007, he endorsed José Bové - but eventually voted for Olivier Besancenot - , and conducted an interview with the future French President, who he declared was an 'ideological enemy' Nicolas Sarkozy for Philosophie Magazine.

Onfray himself attributes the birth of a philosophic communities such as the université populaire to the results of the French presidential election, 2002.

Reviews

[Valeriu Gherghel · Rating 2 out of 5]

Ideile lui Onfray sînt puține, dar limpezi, brutal de limpezi. O listă:

- Freud a fost un impostor, a inventat „cazuri” (Omul cu lupi) și a mințit că le-a rezolvat (pp.23-29). Lucrările lui Freud nu au nimic original. Corect! În schimb,

- Marcel Duchamp cu Fountain nu a fost cîtuși de puțin un impostor. Deși David Hume a spus-o înaintea lui, Duchamp a descoperit (printr-o iluminare de care au parte doar cei aleși) că „privitorul creează tabloul” și, mai general, opera de artă (p.41). Vezi și pp.35, 39, 41, 50. Așadar, dacă mut patul pe care stau acum într-un muzeu și oamenii îl găsesc frumos (în definitiv, tot ce cuprinde un muzeu e frumos, altfel n-ar fi expus acolo), patul meu de o singură persoană devine brusc o operă de artă. Pot să-l vînd cu cîteva milioane de dolari unui miliardar excentric din Africa de Sud și devin la fel de brusc foarte bogat. Doar că eu nu am chef să-mi mut patul într-un muzeu... Gîndul că un obiect este un ustensil la mine în cameră și o operă de artă într-o altă cameră e nespus de năstrușnic. Fîntîna lui Duchamp nu a fost și nici nu va fi vreodată un obiect artistic. Să mă ierte profesorii de Estetică.

- Frumosul a murit (pp.40, 49). E vorba de frumosul „obiectiv”. În schimb, frumosul care vine din ochi e nemuritor.

- Fișa clinică a sfîntului Pavel (pp.54-56). Ce semnifică „spinul din carne” de care a vorbit apostolul (2 Corinteni 12: 7)? Ipoteze vehiculate de experți: „sughiț cronic, herpes, hemoroizi, epilepsie, paludism, nevroză” (p.55). Michel Onfray e sigur că apostolul a avut pe drumul Damascului o „criză de isterie”, fiindcă era un „homosexual refulat” (p.55).

- Eul / sinele este pur și simplu creierul fiecăruia (p.68).

- Ceilalți filosofi din Hexagon formează „șeptelul francez” al gîndirii (p.72). E singura dată cînd îi dau întru totul dreptate autorului.

- Cartea se închide firesc (și armonios) cu un perdaf tras liberalismului (p.73). Tot e la modă.

Eseul lui Michel Onfray nu este un manifest, ci o caricatură.

P. S. Chiar acum am văzut că există și expresia „i-am tras (cuiva) un perdaf de joacă zaruri cu măselele din gură”.

[Ion · Rating 5 out of 5]

O gură de aer proaspăt e această cărticică.

[Ana-Maria · Rating 3 out of 5]

O lectură rapidă, dar de efect, însă numai pentru persoanele familiarizate cu termenii filosofici. Ideile expuse de autor vizează câteva domenii clare și modul în care hedonismul propune să ne scoată din ortodoxismul religios, al ideilor tradiționale și conservatoare.

[Pouillot · Rating 4 out of 5]

Pas son meilleur, mais bon résumé d'une grand partie de sa pensée.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

În războiul de odinioară dintre materialism şi idealism, dintre cei ce gândeau lumea aceasta şi cei ce visau lumea cealaltă, dintre „prietenii pământului" şi „prietenii cerului" (ca să folosim vocabularul lui Platon, marele câştigător. „ ) , filozofia hedonistă zace în tabăra învinşilor! Acest veşnic conflict a cunoscut, încă de la începuturile sale, un moment deopotrivă simbolic şi fondator: într-o bună zi, lui Platon i-a venit cheful să pună pe foc, într-un imens autodafe, toate operele lui Democrit, filozof materialist, senzualist, hedonist, gânditor în termenii raţiunii pure şi ai cauzalităţii raţionale. Prieteni lucizi i-au atras atenţia că filozoful aşa-zis presocratic într-adevăr, cum să fii presocratic atunci când îi supravieţuieşti patruzeci de ani unui filozof, respectiv Socrate, pe care se presupune că-l precezi?) a scris şi a publicat prea mult, că scrierile lui sunt răspândite pretutindeni şi că un rug n-ar reuşi în nici un caz să lichideze această operă magnifică prin caracterul ei eliberator. Creştinismul va duce la bun sfârşit intenţia lui Platon - ba chiar cu asupra de măsură. Fiindcă această sectă, promovată la rang de religie prin voinţa imperială a lui Constantin, la începutul secolului al IV-iea al erei noastre, a devenit din persecutată, aşa cum a fost în timpul primilor împăraţi romani, persecutoare prin voinţa celor care i-au urmat lui Constantin - cu excepţia lui Iulian Apostatul. Triumful creştinismului a însemnat rescrierea trecurului şi scrierea istoriei. Prin persecuţii, prin închiderea şcolilor filozofice, prin distrugerea bibliotecilor, prin interdicţia de a preda, prin vandalizarea templelor păgâne, dar şi prin concilii şi apoi prin aservirea intelectualităţii vremii (ah, utilitatea Părinţilor Bisericii!), creştinii au edificat un corpus idiologic de stat.

Începând de atunci, filozofia a fost înlocuită, vreme de aproape o mie de ani, de teologie, de scolastică, de o gândire ceţoasă, obsedată de întemeierea culturalii a creştinismului devenit religie de stat.

[Dari · Rating 4 out of 5]

pentru că e scrisă în esee scurte, cartea e ușor de citit. așa se scuză și frazele foarte lungi sau anecdotele întortoghiate - treci usor peste ele.
capitolul despre artă e foarte discutabil, autorul a încercat să râdă de elitiști si a reușit să se bage singur în aceeasi oală.
am citit-o pentru câ îmi era dor de filosofia de clasa a 12-a. poate că hedonismul poate fi, pentru noi, un principiu al acceptării de sine - cu toate greutățile pe care ți le-a dat natura și imperfecțiunile pe care le-ai primt de la taică-tu.