Dialoguri socratice

by Plato, Gheorghe Pașcalău (Editor, pref.), Mihail Coşuleţu (Illustrator)

Lahes/Lysis/Charmides/Hippias Minor/Euthyphron/Apărarea lui Socrate/Criton

Traducere, studii introductive şi note de Francisca Băltăceanu, Alexandru Cizek, Petru Creția, Marta Guțu-Maftei, Gabriel Liiceanu, Simina Noica, Constantin Noica, Manuela Popescu, Dan Slușanschi
Selecţie şi prefaţă de Gheorghe Pașcalău

Cum poate fi oare povestit ce se întâmplă în dialogurile acestea ale lui Platon, numite, după eroul lor, socratice? Căci aparent aici nu se întâmplă nimic. La capătul fiecărei înfruntări, care îi destramă partenerului de dialog — şi deopotrivă cititorului — iluzia că ar şti ceva despre tema aruncată în discuţie, nu ne alegem cu nici un răspuns. Vedem în schimb felul în care, întrebând, gândirea intră în mişcare. Iar spectacolul unei minţi care porneşte la drum este un prodigium: există oare minune mai mare decât să vezi mişcarea minţii cu ea însăşi? Să vezi ceva care lasă urma propriilor paşi nevăzuţi? Acest ceva care întreabă, răspunde, infirmă orice răspuns, revine întrebând din nou şi ia act de ştiinţa neştiinţei sale — este conştiinţa. Aşa a început filozofia: povestind conştiinţa, punând în scenă spectacolul ei prodigios.

Genres: Philosophy, Nonfiction, Classics, History

352 pages, Hardcover

Published February 1, 2015

About the author

Plato (Greek: Πλάτων), born Aristocles (c. 427 – 348 BC), was an ancient Greek philosopher of the Classical period who is considered a foundational thinker in Western philosophy and an innovator of the written dialogue and dialectic forms. He raised problems for what became all the major areas of both theoretical philosophy and practical philosophy, and was the founder of the Platonic Academy, a philosophical school in Athens where Plato taught the doctrines that would later become known as Platonism.
Plato's most famous contribution is the theory of forms (or ideas), which has been interpreted as advancing a solution to what is now known as the problem of universals. He was decisively influenced by the pre-Socratic thinkers Pythagoras, Heraclitus, and Parmenides, although much of what is known about them is derived from Plato himself.
Along with his teacher Socrates, and Aristotle, his student, Plato is a central figure in the history of philosophy. Plato's entire body of work is believed to have survived intact for over 2,400 years—unlike that of nearly all of his contemporaries. Although their popularity has fluctuated, they have consistently been read and studied through the ages. Through Neoplatonism, he also greatly influenced both Christian and Islamic philosophy. In modern times, Alfred North Whitehead famously said: "the safest general characterization of the European philosophical tradition is that it consists of a series of footnotes to Plato."

Reviews

[Miriam · Rating 5 out of 5]

Este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta. Mi-au plăcut dezbaterile politicoase, discuțiile profunde. Cu siguranță am să o recitesc. :)

LAHES
,,Socrate: Dacă m-ar întreba cineva: ,,Socrate, ce înțelegi prin lucrul pe care, în toate acestea, îl denumim ,,viteză”?" i-aș răspunde că eu unul numesc viteză (în vorbire, în alergare, ca și în toate celelalte) capacitatea de a îndeplini cât mai multe într-un timp cât mai scurt.
Lahes: Și ai avea dreptate.
Socrate: Încearcă deci și tu, Lahes, să explici astfel curajul: ce fel de capacitate – aceeași față de plăcere, de durere ca și de toate cele în care am zis adineaori că se manifestă – primește în consecință numele de ,,curaj”.
Lahes: Mie mi se pare că este o anumită dârzenie a sufletului, dacă trebuie să explic ce au acestea toate comun prin firea lor.
Socrate: Sigur că trebuie, ca să putem răspunde la întrebarea pe care ne-am pus-o. Eu am totuși impresia următoare: nu cred că ești de părere că orice fel de dârzenie este totuna cu curajul. Iată și dovada: sunt aproape sigur, Lahes, că numeri curajul printre cele mai frumoase lucruri.
Lahes: Să știi bine că printre cele mai frumoase.
Socrate: Prin urmare dârzenia condusă de chibzuință este cea bună și frumoasă, așa e?
Lahes: Întocmai.
Socrate: Dar cea fără chibzuință? Nu este ea, dimpotrivă, dăunătoare și stricătoare?
Lahes: Da.
Socrate: Și ai să spui cumva că este frumos un lucru dăunător și stricător?
Lahes: Sigur că n-ar fi drept, Socrate.
Socrate: Prin urmare, n-ai să încuviințezi că o asemenea dârzenie este totuna cu curajul, de vreme ce ea nu este frumoasă, iar curajul este un lucru frumos.
Lahes: Este adevărat.
Socrate: Deci, după spusele tale, ,,curaj” ar reprezenta o anumită dârzenie însoțită de chibzuință.
Lahes: Așa se pare.
[...]
Socrate: Deci, dacă vrei, să ne îndârjim și noi și să rezistăm în cercetarea noastră, ca nu cumva să-și bată joc de noi Curajul însuși, că nu ne arătăm destul de curajosi în căutarea lui – de vreme ce o asemenea dârzenie poate adeseori să fie un semn de curaj.
Lahes: Eu unul, Socrate, sunt gata să nu dau bir cu fugiții, deși nu prea sunt obișnuit cu asemenea discuții; m-a cuprins însă un fel de ciudă pe cele spuse mai înainte și m-am mâniat de-a binelea că sunt așa de puțin în stare să pun în cuvinte ceea ce gândesc. Căci mie unuia mi se pare totuși că am în minte ce este curajul, dar nu știu pe unde mi-a fugit mai adineaori, de n-am putut să-l prind în vorbe și să spun ce este.”
[...]

EUTHYPHRON
[...]
,,Socrate: Trebuie s-o luăm de la început și să cercetăm ce este pietatea; pentru că nimic nu mă poate speria așa încât să mă las de bunăvoie păgubaș înainte de a învăța. Dar să nu mă disprețuiești, ci, încordându-ți mintea în fel și chip, cât poți mai bine, spune-mi acum adevărul; căci dacă îl cunoaște vreun om pe lume, tu ești acela și, ca și lui Proteu, nu trebuie să ți se dea drumul până ce nu-l spui. [...] acum însă văd bine că ești încredințat că știi limpede ce e pios și ce nu.’’
[...]

APĂRAREA LUI SOCRATE
,,Încât nici dacă voi mi-ați da drumul acum, împotriva vorbelor lui Anytos, care a spus că sau trebuia de la bun început să nu fiu adus aici, sau, de vreme ce am fost adus, nu e cu putință să nu fiu osândit la moarte, pentru că dacă aș scăpa, zice el, fii voștri care și așa se îndeletnicesc cu ceea ce îi învață Socrate, ar ajunge stricați pe de-a-ntregul cu toții; și dacă pe lângă acestea mi-ați spune: ,,Socrate, acum nu-i vom da ascultare lui Anytos, ci te lăsăm liber, însă cu condiția să nu-ți mai petreci vremea niciodată cu această cercetare, nici să nu mai filozofezi.’’ [...] câtă vreme voi mai avea suflare în mine și voi mai fi în stare, nu voi înceta pentru nimic în lume să filozofez și să vă îndemn, precum și să atrag atenția mereu oricui mi-ar ieși în cale, spunându-i după obicei: ,,O, preabunule, tu care ești atenian, din cetatea cea mai mare și mai vestită în înțelepciune și putere, nu ți-e oare rușine că de bani te îngrijești, ca să ai cât mai mulți, și cât mai multă glorie și cinstire, iar de cuget, și de adevăr, și de suflet, ca să fie cât mai frumos, nu te îngrijești și nu-ți pasă?" [...] Căci nu fac nimic altceva decât să colind orașul încercând mereu să vă conving, și pe tineri, și pe bătrâni, să nu vă îngrijiți de trup și de bani nici mai mult, nici deopotrivă ca de suflet, spre a-l face să fie cât mai bun, spunându-vă că nu virtutea se naște din avere, ci din virtute vin și averea, și toate celelalte bunuri, pentru fiecare om în parte, ca și pentru cetate.”

CRITON
Socrate: Nu trebuie să răspunzi la o nedreptate cu alta, nici la rău cu rău, orice ți-ar face cineva.

[Iulia · Rating 4 out of 5]

4.5
Dialectica e un procedeu tare pe gustul meu. Felul acesta de abordare as vrea să mi-l însușesc și știind un lucru, că nu știu nimic, să știu totuși ceva. Mi-a plăcut tot mai mult pe final. Apărarea și Criton fiind preferatele.
Dacă m-am convins de ceva e că Pronia cerească n-are limite. Fascinant să citesc etică și filosofie născută într-un mediu realmente păgân și să-mi regăsesc și întăresc credința în Cristos. Socrate a "moșit" dovada că lucrarea lui Dumnezeu este " scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor "
O scriere prea complexa de un review de al meu.
Introducerile la ediția de față au fost folositoare, dar unele mai bune ca altele.

[Bogdan Raț · Rating 4 out of 5]

LAHES
„Crezi oare că-i socotesc curajoși pe toți copilașii care nu se tem de nimic din neștiință? Eu cred, dimpotrivă, că lipsa de frică și curajul nu sunt unul și același lucru. Apoi, sunt de părere că de prevedere și de curaj au parte foarte puțini, pe când cutezanța, îndrăzneala și lipsa de frică - fără de prevedere - îi caracterizează pe foarte mulți, bărbați și femei, copii și animale. Prin urmare, ființele pe care, laolaltă cu cei mulți, le numești „curajoase” eu le numesc „cutezătoare”; curajoase sunt însă, dintre toate câte le-am pomenit, numai cele în stare să gândească.”


LYSIS
„Am auzit odată pe cineva spunând - chiar acum mi-aduc aminte - că și cei asemănători, și cei buni își sunt cei mai mari dușmani, și-l invoca drept martor pe Hesiod, cel ce spune că:

Olarul pizmuiește pe olar, poetul pe poet
și săracul pe cel sărac.

Și mai spunea că toate celelalte, cu cât seamănă mai mult între ele, cu atât se umplu mai tare de invidie, de vrajbă și de dușmănie; și cu cât sunt mai deosebite, cu atât ajung mai prietene. Că săracul e silit să fie prieten cu cel bogat, și cel slab cu cel puternic, ca să-i fie de ajutor, iar cel bolnav cu medicul. La fel, tot neștiutorul trebuie să-i poarte mulțumire și să-l iubească pe cel învățat. Și acela își continua ideea cu mai multă strălucire, spunând că e peste putință ca cei ce seamănă să fie prieteni, ci se întâmplă exact contrariul: tocmai lucrurile cu totul opuse sunt cele mai prietene. Căci fiecare dorește contrariul, și nu asemănătorul său. Uscatul dorește umedul, recele caldul, acrul dulcele, ascuțitul rotunjimea, cel gol dorește umplerea, iar plinul dorește golirea; și toate celelalte în același mod. Contrariile sunt hrană unele pentru celelalte, în timp ce lucrurile asemănătoare nu-și susnt de nici un folos.”

„Deci cel nici-bun-nici-rău ajunge prieten cu lucrurl bun datorită prezenței răului. Este clar că asta se întâmplă mai înainte ca el să fie făcut rău de către răul care-l posedă. Căci odată devenit rău nu ar mai dori binele și nu i-ar mai fi prieten. [...] Prin urmare, când încă nu este rău, dar are răul prezent în el, însăși această prezență îl face să dorească binele. Dar, de îndată ce aceasta l-a făcut rău, îl lipsește de dorința și totodată de prietenia către cel bun. Căci el nu mai este nici-bun-nici-rău, ci rău. Ori răul nu poate fi prieten cu binele. [...] De aceea putem spune că cei ce sunt deja înțelepți nu mai sunt iubitori de înțelepciune, fie că sunt zei sau oameni. Dar nu sunt iubitori de înțelepciune nici cei care se află într-o ignoranță atât de mare încât sunt răi. Cel rău și ignorant nu poate fi iubitor de înțelepciune. Rămân cei ce au acest rău, neștiința, dar n-au ajuns încă din cauza lui într-atât de obtuzi și ignoranți încât să considere că știu ceea ce nu știu. De aceea sunt iubitori de înțelepciune cei ce sunt încă nici-buni-nici-răi, dar nu o iubesc nici cei răi, nici cei buni.”

„Spunem că există prietenie, în privința sufletului, a trupului, precum și în toate celelalte privințe, atunci când cel nici-bun-nici-rău, datorită prezenței răului, îl îndrăgește pe cel bun. [...] Atunci lucrurl nici-bun-nici-rău, din pricina unuia rău și dușman este prieten cu unul bun, în vederea altui lucru bun și prieten. Deci un lucru este prieten cu altul în vederea unui prieten și din pricina unul dușman. [...] Nu trebuie, oare, să contenim cu mersul nostru mai departe ori să ajungem la un principiu care să nu mai trimită la altă prietenie, ci care să fie tocmai el, prietenul cel dintâi, în vederea căruia să putem spune că toate celelalte lucruri ne sunt prietene?”

CHARMIDES
„...după cum nu trebie să încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm capul, ori capul fără să ținem seama de trup, tot astfel nici trupul nu poate fi însănătoșit fără suflet. Aceasta și e pricina pentru care medicii greci nu izbutesc să vindece cele mai multe boli: ei nu se ridică până la întregul de care ar trebui să se îngrijească, iar dacă acestuia nu-i merge bine, nici partea nu se poate însănătoși. Și toate de aici pornesc, îmi lămurea el, de la suflet: atât cele rele, cât și cele bune ale trupului ori ale făpturii noastre depline, și de aici se revarsă ele, așa cum de la cap totul se răsfrânge asupra ochilor. Prin urmare, mai ales sufletul se cade îngrijot, dacă avem de gând să aducem la o bună stare atât capul, cât și restul trupului. Iar sufletul, arăta el, dragul meu, se îngrijește cu anume descântece, iar descântecele acestea nu sunt altceva decât rostirile frumoase. Din asemenea rostiri se iscă în suflet înțelepciunea; iar odată ce aceasta iese la iveală și stăruie în noi, îi e lesne să deschidă cale sănătății și către cap, și către trupul tot. Învățându-mă așadar asemenea leac și asemenea descântece, mă îndemna totodată să nu mă las înduplecat de nimeni, să-i îngrijesc capul cu leacul acesta, până nu-mi va fi înfățișat mai întâi sufletul, spre a fi îngrijit prin descântec. Și tocmai aceasta e greșeala pe care o faca astăzi oamenii, urmă el, că încearcă să fie medici ai unei părți numai, fără cealalaltă.”



HIPPIAS MINOR
„Nu tăgăduiesc, Hippias, că ești mai învățat decât mine; am însă obiceiul să fiu atent la tot ce se spune, mai cu seamă când cel ce vorbește îmi pare priceput. Și, pentru că vreau să mă aleg cu ceva din spusele lui, îi pun întrebări, cercetez și compar totul ca să pot înțelege. Dacă vorbitorul îmi pare însă un om de rând, nici nu-i pun întrebări, nici nu mă interesează ce spune. După purtarea mea îți poți da seama pe cine socotesc eu înțelept. Mă vei vedea atunci revenind asupra celor spuse de el și punând întrebări cu gândul o să învăț și eu ceva.”

„Vezi, Hippias? Nu sunt eu îndreptățit când stărui să pun întrebări celor înțelepți? Și tare îmi e teamă că pe lângă atâtea cusururi, aceasta este singura mea calitate. Altminteri natura lucrurilor îmi scapă și nu pot să-mi dau seama de ele. Căci iată, când se întâmplă să stau de vorbă cu unul dintre voi - și care grec n-ar recunoaște că sunteți vestiți pentru vorbirea voastră? -, se arată că nu știu nimic. Doar vezi bine că nu cădem deloc la învoială, ca să zic așa. Și ce vrei dovadă mai bună de neștiință decât să nu ai aceleași păreri cu cei înțelepți? Am însă o minunată calitate și tocmai ea mă salvează: nu-mi este rușine să învăț, ci, întrebând, caut să aflu cât mai mult. Iar celui care îmi răspunde îi port mereu recunoștiință și nu știu să fi rămas cuiva dator în privința aceasta. Nu am ascuns niciodată cât datoram altora din tot ce știu și nu am dat drept o descoperire proprie ce m-au învățat ei. Dimpotrivă, pe cel care mi-a trecut știința lui îl laud ca pe un înțelept și arăt ce am învățat de la el.”
[...]
„Cum ți-am mai spus, nu sunt în stare să-mi fac o părere statornică: când gândesc una, când gândesc alta. De mirare nu e însă că eu sau un alt om de rând nu ne putem hotărî. Dar că aveți păreri schimbătoare voi, cei atotștiutori, este într-adevăr cumplit: înseamnă că nici voi nu ne puteți tămădui, punând un capăt rătăcirii noastre.”

„Prin urmare, când un suflet mai capabil și mai bun va comite nedreptăți, o va face dinadins, pe când unul rău o va face fără voia lui? [...] Înseamnă că e în firea omului bun să săvârșească nedreptăți în mod voit, iar a celui rău, fără voia sa.


EUTHYPHRON

SOCRATE: „Nu mi se pare că „unde e teamă, acolo e și respect”; cred că mulți se tem de boli, de sărăcie și de multe alte lucruri de acest fel, dar, temându-se, nu respectă în nici un fel lucrurule de care se tem; nu crezi și tu? [...] Atunci nu e drept să spui: „unde e teamă, acolo e și respect”, ci unde e respect, acolo e și teamă, dar unde e teamă nu e întotdeauna și respect; cred că teama e mai largă decât respectul, căci respectul e o parte a temerii; cum e și cu numărul impar: nu întotdeauna dacă e un număr, e impar, dar dacă e impar - atunci e număr; [...] unde e pietate, acolo e și dreptate, dar unde e dreptate, nu e peste tot pietate, căci pietatea e o parte a dreptății”


APĂRAREA LUI SOCRATE

„...dintre toate minciunile pe care le-au rostit m-a uluit cel mai mult afirmația că trebuie să luați bine seama să nu fiți înșelați de mine, un vorbit, zic ei, nemaipomenit. Și nu le-a fost rușine că vor fi pe loc dovediți mincinoși de mine prin fapte, de vreme ce nu arăt a fi câtuși de puțin un vorbitor grozav, iar aceasta mi s-a părut cea mai mare nerușinare a lor, dacă nu cumva prin „a fi un vorbitor grozav” ei înțeleg „a spune adevărul”; căci, dacă asta vor să spună, aș putea consimți că sunt și eu orator, dar altfel decât ei.”

„Plecând de acolo, cugetam în sinea mea: „Într-adevăr, eu sunt mai înțelept decât acest om: mă tem că nici unul dintre noi nu știe nimic bun și frumos, numai că el își închipuie că știe ceva, dar nu știe; eu însă, de vreme ce nu știu, nici nu-mi închipui. Se pare deci că sunt mai înțelept, și anume tocmai prin acest lucru mărunt, prin faptul că, dacă nu știu ceva, măcar nu-mi închipui că știu.”

„Cu mult mai mare nefericire e să faci ceea ce face acesta acum, încercând să osândească un om la moarte pe nedrept. De aceea mă apăr acum: nu pentru mine, cum s-ar putea crede, departe de asta, atenieni; pentru voi mă apăr, ca nu cumva, osândindu-mă, să păcătuiți față de darul pe care vi l-a făcut Zeul. Căci, dacă mă veți ucide pe mine, nu veți mai găsi lesne un alt om care, cu adevărat - chiar dacă ar părea o vorbă caraghioasă - să fie pus de Zeu pe lângă cetate întocmai ca pe lângă un cal, mare și de soi, dar care, din pricina mărimii, ar fi cam leneș și ar trebuie să fie trezit de un tăun; la fel mi se pare că m-a așezat Zeul pe lângă cetate pe mine, unul care va înceta defel să vă trezească și să vă convingă, și să vă mustre cât e ziua de lungă, ținându-se de voi pretutindeni. Nu veți mai avea parte ușor de un astfel de om, atenieni, așa că, dacă-mi veți da ascultare, mă veți cruța. [...] Că sunt un om pe care Zeul l-a dăruit cetății, v-ați putea da seama și de aici: nu poate a fi lucru omenesc lipsa mea de grijă pentru toate ale mele, statornica mea nepăsare față de treburile casei, timp de atâția ani, faptul că m-am îndeletnicit în schimb cu treburile voastre, apropiindu-mă mereu de fiecare în parte, ca un părinte sau ca un frate mai mare, dându-mi osteneala de a vă convinge să năzuiți spre virtute.”

„Dintr-o lipsă am fost învins, dar nu de argumente, ci de cutezanță și de nerușinare, precum și pentru că n-am vrut să spun în fața voastră lucruri pe care v-ar fi fost poate plăcut să le auziți - să bocesc, să mă jeluiesc și să fac și să vorbesc multe alte lucruri nedemne de mine, după cum spun, lucruri pe care v-ați obișnut să le auziți de la alțtii. Însă nici mai înainte n-am socotit că de teama primejdiei trebuie să mă port în chip nevrednic de un om liber, și nici acum nu-mi paer rău că m-am aprăat în acest fel, ci mai degrabă aleg să mor apărându-mă astfel decât să trăiesc apărându-mă în felul acela. [...] Și există în orice primejdie multe alte chipuri de a scăpa de moarte, dacă cineva cutează să spună și să facă orice, însă nu acest lucru e greu, atenieni, să scapi de moarte, ci cu mult mai greu e să scapi de ticăloșie; căci fuge mai repede decât moartea.”

[Brad Beniamin · Rating 5 out of 5]

«O, preabunule, tu care ești atenian, din cetatea cea mai mare și mai vestită în înțelepciune și putere, nu ți-e oare rusine că de bani te îngrijești, ca să ai cât mai mulți, și cât mai mult glorie si cinstire, iar de cuget, și de adevăr, și de suflet, ca sã fie cât mai frumos, nu te îngrijești și nu-ți pasă?»

[Alex.Rosetti · Rating 5 out of 5]

"Dar acum e timpul să plecăm; eu ca să mor, iar voi - ca să trăiți. Care dintre noi se îndreaptă spre un bine mai mare nu știe nimeni altcineva decât Zeul." (Apărarea lui Socrate)

[João Vaz · Rating 4 out of 5]

Socrates. What a guy.

Funny how he believed in the existence of an everlasting soul, chained down to earth in a perpetual loop until it finally gets liberated by philosophy or enlightenment, much like Buddha’s idea of Nirvana and its freeing from the cycle of rebirth.

Among his many philosophical quests, one in particular struck a chord with me. That related to our existence as free individuals as opposed to determinism, or our being pre-conditioned by biology. An issue that I’ve grappled with myself. It’s so depressing to think that, because everything can be causally explained, we’re not really in control of our thoughts and behavior.

“When we endeavor to explain […] actions, […] there is surely a great confusion of causes and conditions in all this. It may be said, indeed, that without bones and muscles and the other parts of the body I cannot execute my purposes. But to say that I do as I do because of them, and that is the way in which mind acts, and not from the choice of the best, is a very careless and idle mode of speaking. I wonder that they cannot distinguish the cause from the condition, which the many, feeling about in the dark, are always mistaking and misnaming.”

He therefore maintains that our actions are a derivative of rational thought over what is best. One might still wonder about the nature of the best. But not if we grant the existence of an absolute good. Irrespective of whether we believe in God or not, there surely is something to be said about our belief in science’s determinism. Socrates explains how, as he had failed in the contemplation of our existence, he had to be careful not to lose the eye of the soul, much the same way as we injure our bodily eye when gazing at the sun. Indeed, we must stare at the sun, or approach the question, through a different medium. Are we not blinded altogether if “we look at things with our eyes or try to apprehend them by the help of our senses” alone? Read, science’s empiricism. There surely must be another medium to answer the question of free will, or else… sad.

[Anna Lee Hall · Rating 5 out of 5]

Overall five stars, definitely liked some of the dialogues more than others, this being how I would rank them:

1. Phaedo

2. Euthyphro

3. Symposium

4. Apology

5. Crito

6. Charmides

probably going to try to read Gorgias, Parmenides, etc. online soon

[Mario · Rating 4 out of 5]

Es una traducción complicada y difícil de llevar, pero a pesar de ello me ha gustado, ya que nos acerca a la figura de Sócrates, hombre del conocemos su historia gracias a Platón, algo que le da un aura mítica, casi legendaria a un personaje del cual deberíamos, sin duda alguna, aprender y tener presente a diario.

Sócrates fue un hombre humilde que en su juventud sirvió como soldado. Su aventura filosófica probablemente viene de un malestar dentro de un matrimonio que le dio descendencia (¿dónde estará hoy su linaje?). No hay mal que por bien no venga.

Nos enseñó que para obtener la verdad hay que rallarse y no decir "sí, bwana" y lo vemos claramente en esta obra. Defendió con lógica contundente su inocencia ante el tribunal que, por pocos votos de diferencia, lo consideró culpable y condenó a morir. Pese a haberse podido librar, no quiso hacerlo, pues sentía que si lo hacía, traicionaría sus propios valores.

Es especialmente destacable también la burla velada que lanza en su defensa, aludiendo a que quizás la muerte no sea lo peor y que sería ilógico tenerle miedo, pues no sabemos a ciencia cierta si hay vida más allá y quizás la haya.

El haber aceptado su destino puede criticarse, pero si tenemos en cuenta que quizás se tratase (además de ser coherente) de su último trolleo en vida a la gente que lo acusó falsamente (y que creía que quizás podía haber vida después), creo que deberíamos recordarlo con una sonrisa y no con tristeza.

Nos veremos en la otra vida Sócrates, pero aún no, aún no. ¡Τα λέμε σύντομα!

[Kevo de Trop · Rating 4 out of 5]

Interesante lectura, me llamó mucho la atención la forma en que está escrito, creo que los diálogos son una muy buena manera de transmitir y explicar problemas filosóficos. En especial me llamó la atención la estrategia de formular preguntas y por medio de ellas llegar desde lo más general hasta lo más específico y complejo. Lo único que no me gustó fueron las referencias homosexuales que hay en varios diálogos, pero bueno eran otros tiempos. 8.5/10.

[Leo Robertson · Rating 5 out of 5]

It’s really amazing to think of how long ago these dialogues were first recorded. How they exhort one to hold firmly onto one’s own principles, to take nothing for granted and assume that wisdom may be found anywhere.

It’s a prototypical talk therapy too, and the makings of the types of dramas I like best, those of a few well-detailed characters interrogating the truths of life out of each other.

Cool guy—total role model too. Pontificating curiously until the very end and always making sure to check out cute men 💅

[Pablo · Rating 4 out of 5]

3.5

I deemed this reading necessary in the realm of philosophy, not all dialogues were as exciting, and some felt like he was just going around in circles, however he does demonstrate that you can arrive at Truth or at least the closest thing to it, through the Socratic dialectical method of inquiry. Symposium and the Apology were probably my favorite dialogues.

[Dragoș Georgian · Rating 5 out of 5]

Poți citi cartea aceasta, dar nu o poți "termina" niciodată.

[Катюша · Rating 5 out of 5]

well my soul will live on, so that's nice to know (he literally proved it)

[Shuvethan Sivagurunathan · Rating 5 out of 5]

An absolute masterclass of dialogue that covers all the essentials of life. The way the dialogue naturally shifts through essentially all stages of life and progressively gets more advanced is so well done.

[Ioana Corina Sava · Rating 5 out of 5]

O culegere de texte excepțională și atent îngrijită.

[Costangeles · Rating 5 out of 5]

Socrate lovește, până în ziua de azi, ca o figură impunătoare nu atât prin vorbele tăioase, ci prin tăria de caracter, stabilitatea în fața propriilor principii și inocența sarcasmului său. Citate pe care le-am notat din dialogurile socratice și care vor rămâne cu mine mult timp de acum încolo:

”Nu știi, mi se pare că acela care, prin părerile și, parcă, prin neamul său, se află aproape de Socrate și stă adesea cu el de vorbă este nevoit - chiar dacă mai înainte începe să discute despre altceva, să nu se mai oprească până nu ajunge, purtat de șirul gândirii acestuia, să dea socoteală despre sine însuși, cum trăiește acum și care a fost existența sa trecută; iar atunci când a ajuns aici, Socrate nu-l mai lasă până nu va fi cercetat bine și frumos absolut totul.”

”Într-adevăr, Lahesm eu unul nu cred că au curaj nici animalele, nici vreo altă fătpură ce nu cunoaște teama de pericole din pură neștiință: o asemenea ființă îmi pare doar fără frică și fără minte. Crezi oare că-i socotesc curajoși pe toți copilașii care nu se tem de nimic din neștiință? Eu cred, dimpotrivă, că lipsa de frică și curajul nu sunt unul și același lucru. (...) Prin urmare, ființele pe care tu le numești curajoase, eu le numesc ”cutezătoare” - curajoase sunt însă numai cele în stare să gândească.”

”Cine se pricepe în dragoste, prietene, nu-și laudă iubitul mai înainte de a-l cuceri, căci se teme de ce are să-i aducă viitorul. Și, totodată, dacă sunt lăudați și ridicați în slăvi, băieții frumoși se umplu de vanitate și trufie. Sau nu-ți vine să crezi?”

”Aceasta este și pricina pentru care medicii greci nu izbutesc să vindece cele mai multe boli: ei nu se ridică până la întregul de care ar trebui să se îngrijească, iar dacă acestuia nu-i merge bine, nici partea nu se poate însănătoși. Și toate de aici pornesc, de la suflet: atât cele rele, cât și cele bune ale trupului ori ale făpturii noastre depline, și de aici se revarsă ele, așa cum de la cap totul se răsfrânge asupra ochilor. Prin urmare, mai ales sufletul se cade îngrijit, dacă avem de gând să aducem la bună stare restul trupului.”

”Prin urmare, înțelepciunea nu poate fi totuna cu smerenia, întrucât se întâmplă ca ea să fie bună, pe când smerenia nu e mai degrabă bună decât rea.”

”Trebuie să ai ochiul problemei spre a vedea o întrebare acolo unde ceilalți nu văd decât răspunsuri.”

”Se parem deci, că sunt mai înțelept, și tocmai prin acest lucru mărunt, prin faptul că, dacă nu știu ceva, măcar nu-mi închipui că știu.”

”Căci să te temi de moarte, cetățeni, nu este nimic altceva decât să-ți închipui că ești înțelept fără să fii; înseamnă să crezi că știi ceea ce nu știi. Căci nimeni nu știe ce este moartea și nici dacă nu e cumva cel mai mare bine pentru om, dar toți se tem de ea ca și cum ar fi siguri că e cel mai mare rău.”

[Erika Canto · Rating 4 out of 5]

Aprender a dudar hasta de lo que crees saber. La humildad del pensamiento propio. Saber que siempre podemos saber más y con eso nos hace ver un panorama más profundo de todo lo que ignoramos. Sócrates nos da una escuela del pensamiento inclusivo e intrínseco a la vez. Preguntándote mil veces de formas distintas el razonamiento de cada cosa, desbaratar y deshuesar cada idea para ver a través de ella.

[telen]

The original Bro gives out lessons in how to win arguments (called "debates" in the old Greek) using "logic", i.e. an arbitrarily made-up rationale of one's own choosing, to distract one's opponent long enough that they forget what the argument was about, thus forcing them to accede to whatever assertions one wishes to pass off as "factual" (old Greek for "cool-sounding"). Thanks, Socrates!

[Paul · Rating 4 out of 5]

Try looking for a version without the needlessly obtuse, thick, pseudo-intellectual introductions this edition suffers from.

[Pasatoiu George · Rating 5 out of 5]

I’ve always wanted to get to know more about Socrates, whom i believed was one of the wisest people that ever lived. He was the one that did not take things for granted, questioned the preconceptions of those he talked with, broke every concept to its fundamentals and did not sacrifice his way of thinking to be in agreement with the others. If i were to be asked to choose a personality with which i'd like to have a discussion, Socrates would definitely be there at the top of the list.

The man that was proclaimed by the oracle at the temple of Zeus to be the wisest man alive, lived his life by the motto” I know that i know nothing”. He spent his days talking with everyone that he met, rich, poor, old, young , and challenged them to think and question their knowledge. I really appreciate that Socrates was rather sarcastic with those that thought highly about themselves, making them realize how mistaken they are when thinking about their wisdom. And at the same time, he was open, helpful with the humble, enjoying the conversations with them. Although sometimes his arguments or reasoning might not seem right, but a bit sophistical, his way of thinking is an expression of the beauty of the human mind.

It’s a shame that Socrates didn’t left us any written texts . All we have was basically written by Platon, his disciple, but most of it years after Socrates’s death. Who knows how much of his wisdom was lost forever, or poorly transcribed. 

I particularly enjoyed “Socrates’s trial” and "Criton", which are relevant to the way he lived his life, in search of wisdom, virtue and doing the right thing. He did not aspire to riches, or to make the powerful happy or other things, and when faced with a death penalty, being falsely accused, he refused to escape prison and live a life that would have contradicted to everything he earlier fought for. He preferred to maintain his ideal, to be the man he was known to be, even if that lead eventually to his demise.

Each dialogue is prefaced by a short introduction, but i skipped most of those. I was only interested in the original material, without any (pseudo-intelectual) interpretation.

[Kara · Rating 4 out of 5]

I found this collection in a time of need. I needed to learn something and discover that there is more. I think this collection, especially Phaedo, gave me hope of the existence of the soul, its existence before birth, and its existence after death. Thank you Plato for ensuring that Socrates’ words did not die with him.

Line from Charmides:
• “… he who has that knowledge which is self-knowing, will know himself.”

Lines from Symposium:
• “Evil is the vulgar lover who loves the body rather than the soul.”
• “… the pair are lost in an amazement of love and friendship and intimacy, and one will not be out of the other’s sight… even for a moment…”

Line from Apology:
• “… either death is a state of nothingness and utter unconsciousness, or as men say, there is a change in migration of the soul from this world to another.”

Line from Phaedo:
• “… the soul is immortal and imperishable, and our souls will truly exist in another world.”

[Ovidiu Dobran · Rating 3 out of 5]

Containing some of Plato's early dialogues, the book gives us a glimpse of the philosopher's main ideas that will be later enhanced in his major works. Contrary to my expectations, after reading these dialogues, one doesn't find his soul at ease, since most of these dialogues end in aporia, the answer to the matter debated being left unresolved.
Each dialogue comes with an introduction from different critics. Some of them are very helpful, presenting the context under which the dialogue was written, the characters, the structure and so on. However, some of the introductions felt to me quite tedious to read unhelpful especially if one reads them before the dialogue (but why are they called introductions then?)

[Salvatore · Rating 5 out of 5]

A truly brilliant series of conversations. I struggle to express just how fulfilling this book was to me, I finished this book with a sense of imparted wisdom on how to conduct myself in conversation with others. If you enjoy discussions, polite debating, or deep conversation, Socrates's dialogues are a must read. I now have a theory that Socrates was a Christian before Christianity was brought into the world with the advent of Jesus Christ. Just my own theory, but felt it worth sharing. Regardless of your religious beliefs, and not saying I'm a Christian or not, I think everyone owes it to themselves to read this insight into the father of wester philosophy.

[Cristian Martin · Rating 5 out of 5]

Lipseste Phaidon, acesta este dupa parerea mea cel mai mare neajuns al acestei carti. Daca cu acest volum ai facut pentru prima oara cunostinta cu Platon, fa-ti un serviciu si continua cu Phaidon. Daca vrei sa faci cunostinta cu Platon, ai nimerit cartea ideala, iar daca ai rabdare sa citesti toate comentariile si notele o sa intelegi mai bine dialogurile propriu-zise. Pe de alta parte, nu este obligatoriu sa stii ce inseamna maieutic, peirastic sau anatreptic, ca sa-ti placa sau sa-ti fie de folos cartea aceasta.

[Victoria · Rating 5 out of 5]

În esența lor, dialogurile, considerate de tinerețe ale lui Platon sunt un exercițiu mintal, o încordare a creierului de a desluși subtilitățile înțelepciunii socratice, sarcasmul și pietatea contestată a acestuia. Concentrate asupra problemelor de etică, dialogurile nu finalizează cu o concluzie, fiind mai degrabă o spulberare de prejudecăți, prin maieutică, decât o definire propriu-zisă, dar, de aici și cvintesența socratică - a ști că nu știi, izvor de întrebări și îndoială constructivă.

[Sverre Myklebust · Rating 5 out of 5]

Although the language can be a bit heavy at times, and some of the ideas outdated, this is a must read, as it brings to life the ancient Greeks in a day to day manner, and also one finds the ideas that have inspired us and those before us through millennia.

[wil · Rating 5 out of 5]

Everybody needs to read this. That's my review.

[Cristian Petic · Rating 5 out of 5]

Good entry level philosophy

[Adriana Novac · Rating 4 out of 5]

Dialogurile lui Platon vorbesc despre toate și despre nimic în același sens.

O bună introducere în filozofie și în maieutica socratică.

Ediția merită 5 stele pentru referințele de rigoare.

[Emma · Rating 4 out of 5]

A soul is immortal