What do you think?
Rate this book
Letiția Branea #4
Stimmen auf Abstand: Roman
»Das ist große europäische Literatur einer wahrhaft europäischen Autorin.« – Luca Vazgec, FAZ
In einer Kleinstadt der rumänischen Karpaten erinnert sich die pensionierte Ärztin Anda Movila an ihr Leben mit zwei Ehemännern – der eine starb gewaltsam bei der Revolution von `89, der andere an einer Krankheit. Sie denkt an ihre Kinder Liviu und Delia, die mittlerweile in Frankreich und den Vereinigten Staaten ihr Glück suchen. Andas Erinnerungen lassen auch die Zustände in der Klinik während des Kommunismus, Ehebruch und Eifersucht oder den Urlaub am Schwarzen Meer in einem Luxushotel in Nachbarschaft zur Sommerresidenz des Diktatorenehepaars wiederaufleben. Die Gegenwart erreicht sie als Alarm vor Braunbären, die den Touristenort heimsuchen, als Fernsehnachrichten und Social-Media-Gerüchte oder durch die Stimmen ihrer Kinder und Freunde am Telefon – auf Abstand. Bis sie beschließt, die rätselhafte Geschichte um Ceausescus Oberkellner Trif und seine Frau Denn in Rumänien ist die Vergangenheit nicht selten überraschender als die Zukunft.
Gabriela Adameșteanu entwirft in ihrem neuen Roman ein Panorama der rumänischen Familien, die durch die Emigration zerfallen; nie vernarbte Erfahrungen von Rechtlosigkeit und Gewalt; und die Verwerfungen einer Gesellschaft, die mit der Vergangenheit nie abrechnen wollte. »Stimmen auf Abstand« vervollständigt die Galerie der großen Romane und Frauenfiguren von Gabriela Adamesteanu auf brillante Weise.
In einer Kleinstadt der rumänischen Karpaten erinnert sich die pensionierte Ärztin Anda Movila an ihr Leben mit zwei Ehemännern – der eine starb gewaltsam bei der Revolution von `89, der andere an einer Krankheit. Sie denkt an ihre Kinder Liviu und Delia, die mittlerweile in Frankreich und den Vereinigten Staaten ihr Glück suchen. Andas Erinnerungen lassen auch die Zustände in der Klinik während des Kommunismus, Ehebruch und Eifersucht oder den Urlaub am Schwarzen Meer in einem Luxushotel in Nachbarschaft zur Sommerresidenz des Diktatorenehepaars wiederaufleben. Die Gegenwart erreicht sie als Alarm vor Braunbären, die den Touristenort heimsuchen, als Fernsehnachrichten und Social-Media-Gerüchte oder durch die Stimmen ihrer Kinder und Freunde am Telefon – auf Abstand. Bis sie beschließt, die rätselhafte Geschichte um Ceausescus Oberkellner Trif und seine Frau Denn in Rumänien ist die Vergangenheit nicht selten überraschender als die Zukunft.
Gabriela Adameșteanu entwirft in ihrem neuen Roman ein Panorama der rumänischen Familien, die durch die Emigration zerfallen; nie vernarbte Erfahrungen von Rechtlosigkeit und Gewalt; und die Verwerfungen einer Gesellschaft, die mit der Vergangenheit nie abrechnen wollte. »Stimmen auf Abstand« vervollständigt die Galerie der großen Romane und Frauenfiguren von Gabriela Adamesteanu auf brillante Weise.
360 pages, Kindle Edition
First published January 1, 2022
About the author
Gabriela Adameșteanu
22 books116 followersGabriela Adameșteanu is a Romanian novelist, short story writer, essayist, journalist, and translator. The author of the celebrated novels The Equal Way of Every Day (1975) and Wasted Morning (1983), she is also known as an activist in support of civil society and member of the Group for Social Dialogue (GDS), as well as editor of Revista 22.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 19 of 19 reviews
November 11, 2025
Cred că am să recitesc toată tetralogia Letiției. Roamnul ăsta n-a făcut decît să-mi întărească convingerea că Gabriela Adameșteanu e cea mai bună scriitoare postbelică a noastră.
June 19, 2023
Am descoperit toată frumusețea scriiturii Gabrielei Adameșteanu prin acest ultim roman al său.Pentru mine este primul și e rampa de lansare pentru celelalte.
Iubesc stilul și arta construirii narațiunii sale.
Vocile de la distanță alcătuiesc cu mare grijă întregul destin al doctoriței Anda și ne captivează din plin.Povestea ei se încheagă lin,din convorbirile telefonice la mare depărtare,care îi hrănesc sufletul,dar nu îi ostoiesc singurătatea.Iși deapănă amintirile și își trăiește uneori regretele, tardiv.
E zbuciumul interior al unei femei ajunse la vârsta senectuții, rămasă singură, fără soț sau copii și care încearcă să își acopere golul resimțit prin gândurile și trăirile sale.
E o poveste frumoasă de viață.E cât se poate de realistă.
Iubesc stilul și arta construirii narațiunii sale.
Vocile de la distanță alcătuiesc cu mare grijă întregul destin al doctoriței Anda și ne captivează din plin.Povestea ei se încheagă lin,din convorbirile telefonice la mare depărtare,care îi hrănesc sufletul,dar nu îi ostoiesc singurătatea.Iși deapănă amintirile și își trăiește uneori regretele, tardiv.
E zbuciumul interior al unei femei ajunse la vârsta senectuții, rămasă singură, fără soț sau copii și care încearcă să își acopere golul resimțit prin gândurile și trăirile sale.
E o poveste frumoasă de viață.E cât se poate de realistă.
March 6, 2023
„Voci la distanță reprezintă un veritabil roman în devenire, în care premisele unei alte cărți – una ideală, dintr-un viitor incert – nu ajung să se concretizeze, iar elementele de legătură iau locul aspectelor centrale. De aici vine și alura schematică și fragmentară a romanului, care pare a fi, ca orice formulă estetică, o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, problemele prozei românești postcomuniste nu avansează, fiind încă blocate în ambuteiajul discursurilor postcomuniste; pe de altă parte, ea permite, dintr-o mișcare scurtă și eficientă, să treacă prin mai bine de patru decenii de istorie contemporană, cu toate complexitățile ei imposibil de organizat într-o structură coerentă.”
Link: https://www.scena9.ro/article/the-win...
Link: https://www.scena9.ro/article/the-win...
September 23, 2023
Bine și “curat” scris (greu poți da greș cu “tehnica”, după o viață dedicată Cărții), dar nu se situează la nivelul celorlalte din “seria” Letiției, ci sub…
December 10, 2023
Anda Movilă a preluat ghemul poveștii de la Letiția Branea/ Arcan și îl deapănă pentru noi, în același fel familiar și ambiguu în care o făcea și eroina anterioară a seriei de romane.
Plonjăm în realitatea comunistă a anilor '80, vedem cum se fac și se desfac cupluri și familii, cum oamenii trăiesc și "se descurca" - cei care o fac, sau cum se scufundă - cei care nu se deprind cu vremurile și cutumele acestora.
Anda pare lucidă și bine înfiptă în realitate, dar încet-încet ne dezvăluie o femeie care a trecut pragul batrîneții atent stabilit de autoritățile care gestionează pandemia de Covid la 65 de ani, singură și cu foarte mult timp la dispoziție, numai bun pentru a-și privi retrospectiv viata și realizările. Trecută prin doua mariaje dorite și fericite la momentul de început, ambele terminate cu bine pentru ea (a rămîne în viata e o reușita?!? ), mariaje care lasă în urmă pentru Anda niște ani lungi în care să-și recunoască și împace greșelile majore față de cei doi soți cărora le-a supraviețuit.
Fresca traiului cotidian în comunism m-a înfiorat - deși aveam doar 14 ani la revoluție, îmi amintesc bine viața de dinainte, plus poveștile bunicii care venea dintr-o familie mic-burgheză și intelectuală, care m-au făcut să simt totul foarte aproape și personal.
Ce m-a contrariat a fost abandonarea Letiției unui convenabil Covid - nu e moarta, dar nici vie întru totul, nu se știe ce e cu ea... Și finalul abrupt care m-a lăsat cu o senzație că parcă nu e ce trebuie și ar mai fi fost lucruri de spus, dar autoarea a avut număr fix de pagini și ele s-au terminat aici. Straniu final.
Mi-a plăcut felul în care Gabriela Adameșteanu surprinde egoismul tot mai pregnant care se instalează cu bătrînețea în personaje și în oameni, și cel în care aceștia își deconspira cinismul în intimitate, cînd discută cu partenerul de cuplu. Mentalitatea Andei, care nu vrea sa le spună nici măcar prietenelor cele mai apropiate adevărul din faptele ei sau ale celor apropiați ei (copiii, soțul) mi se pare un descriptor perfect al mentalității generațiilor dinainte de '89, modus vivendi valabil inclusiv pentru cei care s-au maturizat atunci, avînd peste 30 de ani trăiți cu frica să nu te afle prietenii/ vecinii/ colegii sau nimeni în general "ca nu se știe..."
Ce mi-a plăcut?
* "viata pare la început lungă și plină de ore plictisitoare, dar într-o zi te trezești că a și trecut."
* "Poate chiar asta însemna fericirea: sa nu știi ce te așteaptă."
* "De la o anumită vîrsta trebuie să îți administrezi cu grijă banii și relațiile
Cu ce-ai adunat, cu atîta rămâi"
Plonjăm în realitatea comunistă a anilor '80, vedem cum se fac și se desfac cupluri și familii, cum oamenii trăiesc și "se descurca" - cei care o fac, sau cum se scufundă - cei care nu se deprind cu vremurile și cutumele acestora.
Anda pare lucidă și bine înfiptă în realitate, dar încet-încet ne dezvăluie o femeie care a trecut pragul batrîneții atent stabilit de autoritățile care gestionează pandemia de Covid la 65 de ani, singură și cu foarte mult timp la dispoziție, numai bun pentru a-și privi retrospectiv viata și realizările. Trecută prin doua mariaje dorite și fericite la momentul de început, ambele terminate cu bine pentru ea (a rămîne în viata e o reușita?!? ), mariaje care lasă în urmă pentru Anda niște ani lungi în care să-și recunoască și împace greșelile majore față de cei doi soți cărora le-a supraviețuit.
Fresca traiului cotidian în comunism m-a înfiorat - deși aveam doar 14 ani la revoluție, îmi amintesc bine viața de dinainte, plus poveștile bunicii care venea dintr-o familie mic-burgheză și intelectuală, care m-au făcut să simt totul foarte aproape și personal.
Ce m-a contrariat a fost abandonarea Letiției unui convenabil Covid - nu e moarta, dar nici vie întru totul, nu se știe ce e cu ea... Și finalul abrupt care m-a lăsat cu o senzație că parcă nu e ce trebuie și ar mai fi fost lucruri de spus, dar autoarea a avut număr fix de pagini și ele s-au terminat aici. Straniu final.
Mi-a plăcut felul în care Gabriela Adameșteanu surprinde egoismul tot mai pregnant care se instalează cu bătrînețea în personaje și în oameni, și cel în care aceștia își deconspira cinismul în intimitate, cînd discută cu partenerul de cuplu. Mentalitatea Andei, care nu vrea sa le spună nici măcar prietenelor cele mai apropiate adevărul din faptele ei sau ale celor apropiați ei (copiii, soțul) mi se pare un descriptor perfect al mentalității generațiilor dinainte de '89, modus vivendi valabil inclusiv pentru cei care s-au maturizat atunci, avînd peste 30 de ani trăiți cu frica să nu te afle prietenii/ vecinii/ colegii sau nimeni în general "ca nu se știe..."
Ce mi-a plăcut?
* "viata pare la început lungă și plină de ore plictisitoare, dar într-o zi te trezești că a și trecut."
* "Poate chiar asta însemna fericirea: sa nu știi ce te așteaptă."
* "De la o anumită vîrsta trebuie să îți administrezi cu grijă banii și relațiile
Cu ce-ai adunat, cu atîta rămâi"
This entire review has been hidden because of spoilers.
March 17, 2026
I’ll write my review in English in the hopes that the novel will one day be translated from Romanian and all my friends get the chance to read it.
Reading it feels like ‘listening’ to Anda’s phone conversations with friends and family who moved abroad in search for a better life than in post-communist Romania. Often interrupted by her own reflections, you get a glimpse into the most intimate corners of her mind while she ponders over the choices, family relationships, and political pressures that impacted everyone’s lives. It also offered such an interesting insight into daily life in communist Romania, highlighting the discrepancies between those with political connections and “normal life” full of scarcity and fear.
Reading it feels like ‘listening’ to Anda’s phone conversations with friends and family who moved abroad in search for a better life than in post-communist Romania. Often interrupted by her own reflections, you get a glimpse into the most intimate corners of her mind while she ponders over the choices, family relationships, and political pressures that impacted everyone’s lives. It also offered such an interesting insight into daily life in communist Romania, highlighting the discrepancies between those with political connections and “normal life” full of scarcity and fear.
April 6, 2025
tehnică impecabilă, deja specifică scriitoarei. un univers nu departe de Letiția.
May 19, 2024
Fără indoiala, este o carte buna si foarte ancorata in realitatile românești din anii '50 incoace, trecand prin epoca Ceausescu, Decembrie '89, tulburii ani '90, pana la controversatul si foarte recentul Covid.
Cu toate astea, dupa prima treime a cartii am început sa ma simt inconfortabil citind-o: pe de o parte mi-a placut tonul documentar si foarte credibil al cartii, observatiile extrem de realiste, chiar cinice ale realitatii, ale societatii, ale habitusurilor românești in diversele decade acoperite de roman.
Pe de alta parte, personajul Anda mi s-a parut ca oscileaza intre un realism frust al observatiei, bârfă si psihopatie, fiind atat de obsedata si versata in a analiza si forfeca fiecare persoana din anturajul ei (parinti, soti, colegi, frate, chiar copii) cu o rautate si un egoism care mie mi-au transmis fizic un sentiment de neliniste si anxietate.
Fiind prima carte a Gabrielei Adamesteanu pe care o citesc, m-am intrebat daca aceasta tusa generoasa de acreala a personajului Anda o reprezinta indirect pe autoare, sau este o alegere literara a autoarei, care si-a dorit sa surprinda rautatea si egoismul care se instaureaza insidios si coplesitor cu varsta, chiar si la persoane aparent realizate, implinite de-a lungul vietii.
Anda mi s-a parut un personaj greu de suportat, pentru ca nu pare sa aiba niciun sentiment, doar interese, ratiune calculata, un pic de invidie, un pic de autoindulgenta (poate chiar narcisism), completate de un dezinteres major pentru altii, resemnare si acreala, acreala, acreala. Nici nu e de mirare ca ambii soti au ajuns sa o insele, si eu ca cititor am fost tentata sa o insel, trantind cartea de perete in favoarea unor personaje potential mai placute din alte romane.
Sper sa nu devin o baba la fel de acra si preocupata doar de mine si de judecarea continua a optiunilor de viata si a destinului celor din jur (cunostinte, prieteni, familie), fara a gasi nimic bun in ei, doar o sursa constanta de critica si judecati de valoare (a fost un gand recurent pe masura citirii cartii).
Si inca o ceva: citarea excesiva (si repetitiva) a versurilor trupei ABBA mi s-a parut exasperanta, chiar emetica. Ca sa o citez chiar pe autoare "mi se cam acrise de ABBA, de dimineața până seara, era prea mult!". La fel de exasperante (chiar false) mi s-au parut descrierile muntelui la care se uita Anda din vila ei, si ale marii din concediul de la Olimp. Sunt niste incercari nereusite (pentru mine) de a umaniza personajul, capabil -vezi Doamne- si sa observe si simta natura, nu doar de a-si forfeca cu o rautate de jurnalist de investigatie semenii
Cu toate astea, dupa prima treime a cartii am început sa ma simt inconfortabil citind-o: pe de o parte mi-a placut tonul documentar si foarte credibil al cartii, observatiile extrem de realiste, chiar cinice ale realitatii, ale societatii, ale habitusurilor românești in diversele decade acoperite de roman.
Pe de alta parte, personajul Anda mi s-a parut ca oscileaza intre un realism frust al observatiei, bârfă si psihopatie, fiind atat de obsedata si versata in a analiza si forfeca fiecare persoana din anturajul ei (parinti, soti, colegi, frate, chiar copii) cu o rautate si un egoism care mie mi-au transmis fizic un sentiment de neliniste si anxietate.
Fiind prima carte a Gabrielei Adamesteanu pe care o citesc, m-am intrebat daca aceasta tusa generoasa de acreala a personajului Anda o reprezinta indirect pe autoare, sau este o alegere literara a autoarei, care si-a dorit sa surprinda rautatea si egoismul care se instaureaza insidios si coplesitor cu varsta, chiar si la persoane aparent realizate, implinite de-a lungul vietii.
Anda mi s-a parut un personaj greu de suportat, pentru ca nu pare sa aiba niciun sentiment, doar interese, ratiune calculata, un pic de invidie, un pic de autoindulgenta (poate chiar narcisism), completate de un dezinteres major pentru altii, resemnare si acreala, acreala, acreala. Nici nu e de mirare ca ambii soti au ajuns sa o insele, si eu ca cititor am fost tentata sa o insel, trantind cartea de perete in favoarea unor personaje potential mai placute din alte romane.
Sper sa nu devin o baba la fel de acra si preocupata doar de mine si de judecarea continua a optiunilor de viata si a destinului celor din jur (cunostinte, prieteni, familie), fara a gasi nimic bun in ei, doar o sursa constanta de critica si judecati de valoare (a fost un gand recurent pe masura citirii cartii).
Si inca o ceva: citarea excesiva (si repetitiva) a versurilor trupei ABBA mi s-a parut exasperanta, chiar emetica. Ca sa o citez chiar pe autoare "mi se cam acrise de ABBA, de dimineața până seara, era prea mult!". La fel de exasperante (chiar false) mi s-au parut descrierile muntelui la care se uita Anda din vila ei, si ale marii din concediul de la Olimp. Sunt niste incercari nereusite (pentru mine) de a umaniza personajul, capabil -vezi Doamne- si sa observe si simta natura, nu doar de a-si forfeca cu o rautate de jurnalist de investigatie semenii
This entire review has been hidden because of spoilers.
September 2, 2023
« Voci la distanta » este un roman foarte contemporan, in care reîntâlnim personaje cunoscute si din alte romane ale autoarei, de exemplu, Letiția, a cărei voce o auzim de la distanta, din sătucul ei de rezidenta din Franța, in dialog cu personajul principal al acestui roman, doctorița Anda. « Auzim » si alte voci cunoscute, precum ale prietenilor Letiției, familia Morar si aflam detalii care ne permit sa rezolvam puzzle-uri ramase neîmbinate din romanele precedente ale autoarei.
Ca toate romanele Gabrielei Adameșteanu, si acesta este o reflecție a naturii umane si a societății, de data aceasta, foarte contemporane, care se citește ușor, mai ales de către cei ce au trăit si cunoscut si trăiesc aceste vremuri. Ca dovada, citez din notele mamei mele, la o generație distanta, pe marginea aceleiași cărți: „autoarea descrie cu multa competenta „vocile” din noi, ale familiei, ale prietenilor din tara, de la serviciu, sau de peste hotare. Sunt contemporana cu tot ceea ce a povestit despre familia Ceauşescu, despre revoluție, despre retrocedări”.
Gabriela Adameșteanu ramane o „voce” răsunătoare in literatura romana.
Ca toate romanele Gabrielei Adameșteanu, si acesta este o reflecție a naturii umane si a societății, de data aceasta, foarte contemporane, care se citește ușor, mai ales de către cei ce au trăit si cunoscut si trăiesc aceste vremuri. Ca dovada, citez din notele mamei mele, la o generație distanta, pe marginea aceleiași cărți: „autoarea descrie cu multa competenta „vocile” din noi, ale familiei, ale prietenilor din tara, de la serviciu, sau de peste hotare. Sunt contemporana cu tot ceea ce a povestit despre familia Ceauşescu, despre revoluție, despre retrocedări”.
Gabriela Adameșteanu ramane o „voce” răsunătoare in literatura romana.
December 24, 2025
Am ascultat cartea în lectura autoarei și am vrut să o cumpăr și fizic, să o am în casă și să revin periodic la ea. Nu știu dacă este efectul lecturii autoarei, dar mi se pare una dintre cele mai bune cărți citite/ascultate de mine! Îmi place genul acesta de ficțiune istorică, cu multă istorie a Bucureștiului interbelic și apoi în vremea comunistă, dar totul spus nu documentar, ci prin ochii unei/unor persoane care au trăit istoria aceea. Iar stilul autoarei este fără cusur, este un model pentru oricine s-ar gândi vreodată să scrie așa.
Regret doar că nu am citit-o mai demult - știam doar varianta teatru radiofonic, cu Tamara Buciuceanu, și alt regret e că nu am apucat să văd prin anii 80-90 spectacolul Cătălinei Buzoianu de la Bulandra. Nici acum nu-mi explic cum a reușit să se joace în vremea aceea, având în vedere toate problematicile sociale, istorice și politice.
5 stele mi se par prea puține pentru această crarte, i-aș fi dat mai multe dacă puteam!
Regret doar că nu am citit-o mai demult - știam doar varianta teatru radiofonic, cu Tamara Buciuceanu, și alt regret e că nu am apucat să văd prin anii 80-90 spectacolul Cătălinei Buzoianu de la Bulandra. Nici acum nu-mi explic cum a reușit să se joace în vremea aceea, având în vedere toate problematicile sociale, istorice și politice.
5 stele mi se par prea puține pentru această crarte, i-aș fi dat mai multe dacă puteam!
April 4, 2025
Un fascinant puzzle de povești personale și sociale, pe alocuri dezlânat și dezordonat din punct de vedere temporal, care ne plimbă din România anilor comuniști până în perioada de tranziție și în prezentul pandemic. La butoane - o doctoriță pensionată care, prin dialogul cu o prietenă din Franța (uneori telefonic, alteori în scris sau chiar imaginar), rememorează capitole de viață personală inevitabil întrețesute cu pânza politică și socială a țării și a regimurilor - de la privilegiile medicilor comuniști, la transformarea lor în anii 90-2000 și la declinul lor treptate, odată cu apusul fiziologic al personajelor. Voci la distanță e o carte scrisă magistral, aș zice eu o relatare onestă, necosmetizată de oglinzi morale a vieții unei categorii sociale în România (post) comunistă.
July 10, 2024
Autoarea este o maestră a conturării personajelor și a evoluției acestora în timp. Viața aduce multe surprize, dar "începe de multe ori", poate părea lungă ..., iar într-o zi te trezești că a și trecut" și, din nefericire pentru mulți, "ce n-ai trăit tu nu-ți poți imagina".
August 19, 2024
Lectura a mers greu. M-am oprit des și m-am reapucat de citit doar cu gândul să o termin. Cu toate acestea, cartea e scrisă bine, fluidă; povestea, de fapt, poveștile se așează ordonat și nu dezamăgesc în final.
May 9, 2023
Mai, a fost smechera.
April 17, 2025
G. A. a mai scris cartea asta de trei ori. Ajunge.
March 20, 2023
Subiectul și scriitura cărții m-au cucerit. Gabriela Adameșteanu are o ușurință în mișcarea în spațiul temporal care-i dă romanului fluiditate și dezinvoltură. Ea pune sub lupă cuplul la tinerețe și la maturitate, dinamica relațiilor părinți-copii, boala și bătrânețea, pierderea unei ființe apropiate. Toate în contextul atmosferei apăsătoare din ultimele decenii de comunism sau în degringolada anilor postrevoluționari. Mai multe puteți citi aici.
March 4, 2026
Erinnerungen
Von der rumänischen Schriftstellerin Gabriela Adamesteanu hatte ich bis jetzt noch nichts gelesen.
Der Roman Stimmen auf Abstand
literarisch brillant geschrieben.
Sie lässt das Leben in Rumänien
beklemmend aber auch fantasievoll erleben.
Es beginnt in der Zeit von Corona. Die ehemalige Ärztin Anda Movila kann sich mit ihren Töchtern nur telefonisch unterhalten, denn sie wohnen in Frankreich und den USA.
Man wird in ihre Erinnerungen direkt eingezogen.
Die Autorin ist eine glänzende Erzählerin.
Der Roman ist gute Literatur.
Von der rumänischen Schriftstellerin Gabriela Adamesteanu hatte ich bis jetzt noch nichts gelesen.
Der Roman Stimmen auf Abstand
literarisch brillant geschrieben.
Sie lässt das Leben in Rumänien
beklemmend aber auch fantasievoll erleben.
Es beginnt in der Zeit von Corona. Die ehemalige Ärztin Anda Movila kann sich mit ihren Töchtern nur telefonisch unterhalten, denn sie wohnen in Frankreich und den USA.
Man wird in ihre Erinnerungen direkt eingezogen.
Die Autorin ist eine glänzende Erzählerin.
Der Roman ist gute Literatur.
February 15, 2023
Puțini scriitori români pot să surprindă în câteva fraze o istorie întreagă de familie. Gabriela Adameșteanu face lucrul ăsta cu fiecare roman. Și acum te agață în secvențe care îți rămân în minte mult timp după ce lași cartea din mână.
Pe mine m-a prins fix când cu unirea:
https://youtu.be/5KqB9CzF2AI
Pe mine m-a prins fix când cu unirea:
https://youtu.be/5KqB9CzF2AI
Displaying 1 - 19 of 19 reviews