Jump to ratings and reviews
Rate this book

Dennis Deletant la Sighet

Rate this book
„Acest nou volum din seria magiştrilor fondatori ai Memorialului Sighet şi ai Şcolii de Vară – l-au precedat Bukovski la Sighet (2002), Courtois la Sighet (2005) şi Alexandru Zub la Sighet (2013) – este închinat lui Dennis Deletant, eminentul istoric englez, legat de ţara noastră nu numai prin referinţele ştiinţifice ale operei, ci şi prin prezenţa sa fizică şi afectivă, între timp familială şi profesională, de aproape o jumătate de secol. (...)

Deşi cuprinde în principiu contribuţiile lui Dennis Deletant la Simpozioanele de la Sighet (1993–2002) şi la Şcoala de Vară de la Sighet (căreia i-a fost rector, în 1998 şi 1999), cartea se transformă, prin reordonarea textelor după criteriul cronologic şi tematic, şi după adăugarea a patru capitole noi (trei dintre ele inedite), într-o scurtă, profundă istorie a relaţiilor româno-britanice, pornind de la anul 1939 (când se semna, la 23 august, pactul sovieto-nazist, iar englezii îşi trimiteau prima misiune de sabotare a instalaţiilor petroliere de pe Valea Prahovei, ce urmau, prin consecinţă, să cadă în mâna nemţilor).“
Romulus Rusan

376 pages, Paperback

First published January 1, 2014

5 people want to read

About the author

Romulus Rusan

34 books6 followers

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
1 (33%)
4 stars
1 (33%)
3 stars
1 (33%)
2 stars
0 (0%)
1 star
0 (0%)
No one has reviewed this book yet.

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.