What do you think?
Rate this book
O lume prea mică
Aceasta nu este o carte cuminte. Este o carte despre lucruri care s-au întâmplat cu adevărat: visuri care au trecut prea repede, alegeri care au durut, momente care au schimbat destine și speranțe ce refuză să dispară. Poveștile din acest volum vin de la scriitori de vârste diferite, dar se întâlnesc într-un singur punct: nevoia de a spune ce a contat pentru fiecare generație. Unele texte sunt luminoase, altele incomode, câteva chiar greu de dus. Acest volum colectiv este o invitație la introspecție și descoperire.
270 pages, Paperback
Published February 22, 2026
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
April 26, 2026
„O lume prea mică” este genul de carte care nu se citește pe fugă, ci mai degrabă se simte, bucățică cu bucățică. Este un volum colectiv de proză scurtă, în care mai mulți autori își adună vocile și experiențele pentru a spune, fiecare în felul lui, o poveste despre oameni, alegeri și fragmente de viață care lasă urme. Încă de la început, am simțit că nu am în față o carte „cuminte”, ci una sinceră, uneori chiar incomodă, care nu încearcă să ofere răspunsuri, ci mai degrabă să pună întrebări.
Mai multe în recenzia de pe blog: https://carti.blog/2026/04/26/o-lume-...
Mai multe în recenzia de pe blog: https://carti.blog/2026/04/26/o-lume-...
March 17, 2026
Foarte, foarte bună antologia!
19 autori, 19 proze, dar eu o să mă refer la 18 dintre ele.
Când am început lectura, eram pregătit să-mi fac un clasament al povestirilor, așa, doar pentru sufletul meu. Am renunțat repede și, oricum, n-aveam nicio șansă să fac vreun clasament pentru că toate textele sunt faine, autentice, scrise nu doar să fie, ci scrise ca file în jurnal, unde nu-ți furi singur căciula.
În general despre Timișoara, antologia punctează atât viața de dinainte de ‘89, cât și lumea de după, chiar până la pandemie. Și unde nu e Timișoara, sunt personaje pe care eu le-am citit în cheia Timișoara, pentru că, scuzați-mi aroganța, acest oraș e un mix de identități cum n-am mai întâlnit nicăieri în România.
19 autori, 19 proze, dar eu o să mă refer la 18 dintre ele.
Când am început lectura, eram pregătit să-mi fac un clasament al povestirilor, așa, doar pentru sufletul meu. Am renunțat repede și, oricum, n-aveam nicio șansă să fac vreun clasament pentru că toate textele sunt faine, autentice, scrise nu doar să fie, ci scrise ca file în jurnal, unde nu-ți furi singur căciula.
În general despre Timișoara, antologia punctează atât viața de dinainte de ‘89, cât și lumea de după, chiar până la pandemie. Și unde nu e Timișoara, sunt personaje pe care eu le-am citit în cheia Timișoara, pentru că, scuzați-mi aroganța, acest oraș e un mix de identități cum n-am mai întâlnit nicăieri în România.
May 14, 2026
Fără a diminua rolul romanelor, cred că astfel de volume se potrivesc cel mai mult cititorului contemporan, obișnuit să sară rapid de la un reel la altul, de la un creator la altul, o poveste la alta...
Iubesc volumele colective deoarece sunt cele în care odată ce intru nu mă plictisesc niciodată. Mă fascinează diferența de voci, de ritmuri, de idei, de moduri în care autorii își spun poveștile.
Având în vedere tematica generoasă cerută de antologatori (golden hour) m-am temut că autorii vor pica într-o nostalgie cleioasă și moralizatoare gen “pe vremea mea...”, dar nu a fost cazul. Poveștile, fie că acțiunea se defășoară în anii 90 sau 2000, 2010..., sunt atât de vii de parcă se petrec în momentul citirii. Avem parte de umor, de dramă, de love sau de dor de ducă.
Felicitări tuturor autorilor! Mă bucur să vă cunosc și să vă redescopăr în fiecare poveste din această minunată carte. Sper ca acesta să fie doar primul volum dintr-o lungă serie.
Iubesc volumele colective deoarece sunt cele în care odată ce intru nu mă plictisesc niciodată. Mă fascinează diferența de voci, de ritmuri, de idei, de moduri în care autorii își spun poveștile.
Având în vedere tematica generoasă cerută de antologatori (golden hour) m-am temut că autorii vor pica într-o nostalgie cleioasă și moralizatoare gen “pe vremea mea...”, dar nu a fost cazul. Poveștile, fie că acțiunea se defășoară în anii 90 sau 2000, 2010..., sunt atât de vii de parcă se petrec în momentul citirii. Avem parte de umor, de dramă, de love sau de dor de ducă.
Felicitări tuturor autorilor! Mă bucur să vă cunosc și să vă redescopăr în fiecare poveste din această minunată carte. Sper ca acesta să fie doar primul volum dintr-o lungă serie.
April 17, 2026
Nu ştiu dacă, aşa cum spunea coordonatorul, Cristi Vicol, printre contributorii la această antologie s-o fi activat, voluntar sau involuntar, un spirit de competiţie. Dacă e sau nu aşa, câştigător a fost, oricum, cititorul.
Cert e că, faţă de alte antologii „aşa nu”, care sunt fragmentate, neunitare, cu unul sau două texte care „ţin” volumul, aici autorii par să fi încercat la unison să dea tot ce-i mai bun.
Şi, din punctul meu de vedere, pe lângă uniformizarea în sus, „O lume prea mică” mai are două atuuri mari. În primul rând, marea majoritate a textelor „ţintesc” anii 90-2000, care deşi sunt foarte ofertanţi literar, sunt cam un mare blank în proza contemporană actuală, în care, în 70% din cazuri, se pendulează între un comunism reconstruit chinuit şi un post-modernism, adesea auto-biografic, narcisist, şi mai chinuit.
Iar cel de-al doilea plus e faptul că, vizând vârsta majorităţii autorilor – 30, 40, 50, volumul reuşeşte să fie involuntar şi un foarte bun manual explicativ şi de utilizare pentru generaţia X, xileniali şi mileniali.
Şi, ca la orice manual bun, răsfoindu-l rămâi cu multe cunoştinţe practice şi life-hack-uri. Astfel, poţi afla cum să ai curaj să foloseşti cu curaj vesela şi viaţa „de curat”. Cum peştele cel mare poate fi prins de cel mic. Te poţi pregăti preventiv pentru eclipsa din 2081 sau te alegi cu un ghid practic despre cum să stai la bere cu o clonă de führer de Corso fără să rămâi fără portofel. Cursul despre cum să joci Pac-man 5D ocolind bătăuşii de cartier merge la fix cu cel despre ciocanul de şniţele ca armă albă. De făină. Un date romantic de buget cu două beri la halbă la „Vaporul” şi doi langoşi cu brânză te duce mai departe, spre o reîntâlnire cu o fostă femeie fatală din studenţie, cu cea mai bună replică posibilă la întrebarea :”Ai 50 de lei?” – „Am 50 de ani.” Cronica inedită media a ultimei mineriade şi a „Păcii de la Cozia” e urmată de formula tipică adolescenţei, a unei distanţe medii între rock şi mânăstire. Mai apar ici colo şi reţete, cum e – „tunul” – cocktailul de bere rebegită „Balada” cu rom „Corsar.” Calendarul pe zile al revoluției, prin ochii unei foste comandante de detașament te duce și el spre o altă revoluție, digitală, a unui grup de adolescenți care se găsesc și se regăsesc pe Discord, fără discordie. Mai aflăm ce înseamnă și cum rămân în palmares cinci secunde de glorie, adică de druckerie adevărată, și cum România poate da, pentru unii disaporeni, un exemplu perfect de relație toxică, love-hate. De reținut e și mărturia post-apocaliptică a unei supraviețuitoare a fatalului virus milenial Y2K, dar și descrierea Occidentului, care se tot furișa subversiv în pufoaică în piața timișoreană de vechituri Ocska, piață care are și post de radio, mai nou. Şi un pic despre starea "în aer" a unui dezrădăcinat care, fugind după acelaşi Occident, ajunge să nu se mai regăsească în niciun acasă. Dacă nu era de ajuns, un curs practic de formatate de dischete nu strică niciodată, în caz că revin floppy-urile de declarații la ANAF, aşa, de restructurare, ca să nu se umble la salarii. Iar de final afli cum să gestionezi situaţia dacă te abordează în trenul spre Vama Veche, fantoma verilor trecute, ca la Dickens. În rest, aşa cum precizează celălalt coordonator, Adrian Petru Stepan, "aceasta nu este o carte cuminte”. Şi bine că nu e.
Cert e că, faţă de alte antologii „aşa nu”, care sunt fragmentate, neunitare, cu unul sau două texte care „ţin” volumul, aici autorii par să fi încercat la unison să dea tot ce-i mai bun.
Şi, din punctul meu de vedere, pe lângă uniformizarea în sus, „O lume prea mică” mai are două atuuri mari. În primul rând, marea majoritate a textelor „ţintesc” anii 90-2000, care deşi sunt foarte ofertanţi literar, sunt cam un mare blank în proza contemporană actuală, în care, în 70% din cazuri, se pendulează între un comunism reconstruit chinuit şi un post-modernism, adesea auto-biografic, narcisist, şi mai chinuit.
Iar cel de-al doilea plus e faptul că, vizând vârsta majorităţii autorilor – 30, 40, 50, volumul reuşeşte să fie involuntar şi un foarte bun manual explicativ şi de utilizare pentru generaţia X, xileniali şi mileniali.
Şi, ca la orice manual bun, răsfoindu-l rămâi cu multe cunoştinţe practice şi life-hack-uri. Astfel, poţi afla cum să ai curaj să foloseşti cu curaj vesela şi viaţa „de curat”. Cum peştele cel mare poate fi prins de cel mic. Te poţi pregăti preventiv pentru eclipsa din 2081 sau te alegi cu un ghid practic despre cum să stai la bere cu o clonă de führer de Corso fără să rămâi fără portofel. Cursul despre cum să joci Pac-man 5D ocolind bătăuşii de cartier merge la fix cu cel despre ciocanul de şniţele ca armă albă. De făină. Un date romantic de buget cu două beri la halbă la „Vaporul” şi doi langoşi cu brânză te duce mai departe, spre o reîntâlnire cu o fostă femeie fatală din studenţie, cu cea mai bună replică posibilă la întrebarea :”Ai 50 de lei?” – „Am 50 de ani.” Cronica inedită media a ultimei mineriade şi a „Păcii de la Cozia” e urmată de formula tipică adolescenţei, a unei distanţe medii între rock şi mânăstire. Mai apar ici colo şi reţete, cum e – „tunul” – cocktailul de bere rebegită „Balada” cu rom „Corsar.” Calendarul pe zile al revoluției, prin ochii unei foste comandante de detașament te duce și el spre o altă revoluție, digitală, a unui grup de adolescenți care se găsesc și se regăsesc pe Discord, fără discordie. Mai aflăm ce înseamnă și cum rămân în palmares cinci secunde de glorie, adică de druckerie adevărată, și cum România poate da, pentru unii disaporeni, un exemplu perfect de relație toxică, love-hate. De reținut e și mărturia post-apocaliptică a unei supraviețuitoare a fatalului virus milenial Y2K, dar și descrierea Occidentului, care se tot furișa subversiv în pufoaică în piața timișoreană de vechituri Ocska, piață care are și post de radio, mai nou. Şi un pic despre starea "în aer" a unui dezrădăcinat care, fugind după acelaşi Occident, ajunge să nu se mai regăsească în niciun acasă. Dacă nu era de ajuns, un curs practic de formatate de dischete nu strică niciodată, în caz că revin floppy-urile de declarații la ANAF, aşa, de restructurare, ca să nu se umble la salarii. Iar de final afli cum să gestionezi situaţia dacă te abordează în trenul spre Vama Veche, fantoma verilor trecute, ca la Dickens. În rest, aşa cum precizează celălalt coordonator, Adrian Petru Stepan, "aceasta nu este o carte cuminte”. Şi bine că nu e.
May 17, 2026
Dupa mai multe tentative de a intelege ce ma atrage la antologii ca asta (aka despre locuri care nu-mi sunt familiare sau subiecte care nu sunt pe radarul meu), am priceput in final care e faza ajutata de O lume prea mica: e ca un sampling de parfumuri sau de melodii, e un amuse-bouche care ma ajuta sa identific autori de urmarit pe viitor. De aici am ramas cu Goran Mrakic si Claudia Tanasescu.
Displaying 1 - 5 of 5 reviews