Octopussy

Octopussy #1

by Cristina Boncea

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.

Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…

Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în același timp, o atentă celebrare a individualității extreme.

Genres: Romanian Literature

192 pages, Paperback

First published February 18, 2015

About the author

Cristina Boncea a debutat la 17 ani cu romanul Octopussy (Herg Benet, 2015). A absolvit Facultatea de Filosofie și în prezent urmează cursurile masterului de Inovare Culturală din cadrul Universității Transilvania. Delululand (OMG, 2025) este volumul ei de debut în poezie.

Reviews

[Andrei Cioată · Rating 1 out of 5]

Literatură? NU!

[Răzvan Timar · Rating 1 out of 5]

Romanul de debut al Cristinei Boncea pare să fi împărțit cititorii în 2 tabere: prima, cea care o blamează pe autoare pentru subiectul despre care a ales să scrie la o vârstă pe care mulți o consideră nepotrivită pentru a aborda asemenea teme, și cea de-a doua, „apărătorii” cărții, cei care susțin libertatea de exprimare a scriitorilor, indiferent de vârstă. Eu tind ușor spre a doua grupă și, cu toate că Octopussy nu a fost pe gustul meu, sunt de acord că trebuie judecată cartea și nu persoana care a scris-o.

Octopussy este o carte ciudată. Are personaje ciudate, cu nume ciudate (Becks și Hyena), este scrisă ciudat, iar întâmplările sunt, cum altfel?, ciudate (chiar lipsite de logică, aș spune eu). Atunci când Becks este pusă față în față cu întoarcerea surorii sale gemene, Hyena, care a fost internată într-un spital din nu se știe ce motiv (pe bune, nu aflăm de ce mama ei a luat această hotărâre nici măcar la sfârșitul cărții), întreaga sa viață este dată peste cap. Externarea Hyenei coincide și cu apariția unchiului Philip, fratele tatălui vitreg al gemenelor, din America. Iar Philip pare hotărât să descopere fiecare secret și fiecare minciună a familiei Sugar.

Încă de la începutul lecturii am fost convins că am în față o carte despre care cu greu îmi voi aduna gândurile. Nu m-a intrigat faptul că romanul debutează cu Becks auzindu-și părinții făcând sex, ci modul prea direct în care naratorul ni se adresează nouă, cititorilor. Un exemplu ar fi: „E cam dezolant, ce pot să spun…”. OK, dacă unul dintre personaje ar fi fost naratorul, această replică ar fi avut sens. Dar, cum avem de-a face cu un narator obiectiv, aici nu-și prea are locul. Și sunt o grămadă de astfel de implicări directe ale naratorului de-a lungul cărții (cel mai mult m-a deranjat un „Ha, ha...” aruncat la întâmplare la sfârșitul unui paragraf).

Narațiunea e sărăcăcioasă și, de prea multe ori, se pune accentul pe elemente șocante, care nu aduc nimic de valoare textului, deși spre sfârșit toate se leagă. Chiar nu cred că era nevoie ca Becks să aibă acea relație... specială cu Ham, câinele familiei. Dar nici ceea ce se dezvoltă între fată și sora sa nu e ceva prea ușor de agreat. Oricât de open-minded ai fi, nu poți nega că aceste lucruri sunt greșite. Nu cred că o persoană care se arată scârbită de incest ori zoofilie este pudică, ci pur și simplu e un om cu picioarele pe pământ. Dacă autoarea și-a propus să aștearnă pe hârtie cele mai dezgustătoare scene la care se putea gândi, cred că i-a reușit. În afara scenelor ofensatoare și a limbajului colorat, cartea mai suferă și de unele inconsistențe. La început, aflăm că Becks e în clasa a șaptea și că urmează să împlinească 14 ani în timpul celui de-al doilea semestru al anului respectiv. Bun. La un moment dat, se precizează că atunci când era pe a cincea, avea 10, respectiv 11 ani în semestrul 2. Făcând un calcul simplu, rezultă că Beck ar trebui să împlinească 13 ani la sfârșitul clasei a șaptea, și nu 14, cum este prezentată situația în roman.

O altă problemă a fost abundența de cuvinte în FUCKIN’ engleză. Da, este un lucru specific generației de acum să vorbească „romgleza”, dar de aici și până la folosirea unor abrevieri de messenger, precum lol și ffs, e cale lungă. Asemenea... expresii nu își au locul într-un roman, ci pe site-uri gen urbandictionary.com.

Cartea ridică unele semne de întrebare. Poate cel mai intrigant personaj este Hyena (urmată îndeaproape de unchiul Phil), despre care aflăm foarte puține lucruri pe tot parcursul lecturii. Mici frânturi din amintirile fetei ies, treptat, la iveală, însă tot nu descoperim ce s-a întâmplat cu ea în timpul petrecut la spital. Ce a făcut Hyena atât de grav încât să fie internată? Ce fel de instituție era spitalul respectiv? Să fi fost un sanatoriu? Poate că dacă s-ar fi axat mai mult pe povestea vieții Hyenei, Octopussy ar fi fost un roman psihologic bun. Așa...

Ce a salvat, totuși, romanul? Conceptul bolii descoperite de unchiul Phil, numită, sugestiv, Octopussy, este destul de interesant și o abordare originală a suferințelor mintale de care poate suferi o persoană. Hyena și Philip, cele mai interesante personaje ale cărții, aduc un pic de dramatism și tensiune poveștii prin acțiunile lor și prin trecuturile tumultoase pe care le au în spate.

Octopussy este o carte cu mult potențial, dar, din păcate, acesta nu este exploatat la maximum. Cel mai mult se pune accentul pe scene șocante și dezgustătoare, acele scene care stârnesc controversă și asigură vânzări. Dacă ar fi să o caracterizez pe scurt, aș spune că această carte este comercială și cam atât. Este o carte proastă? Depinde de fiecare în parte. Mie nu mi-a plăcut, dar asta nu înseamnă că nu o să aibă fanii ei.

[Andrei Bădică · Rating 4 out of 5]

"-Ascultă aici. Data viitoare când mai vin, vreau să o cunosc și pe sora ta. Voi două trebuie să fiți unite. Vreau să vă văd împreună, pentru că așa trebuie să fie surorile."
"Și totuși nimeni nu a trăit destul cât să reușească. Oamenii încă au momente de luciditate, momente care îi îngroapă și mai mult în semne de întrebare."

[Ms. Smartarse · Rating 2 out of 5]

The Flowerpot street, lovingly dubbed that Potty Alley, is home to the charming Sugar family: Candie, Gary and twin sisters Becks and Hyena. Typical upper-middle-class, they live in a nice suburban house, own a lovable elderly dog, boast a foreign (step)father, an ageless sex-bomb of a mother, along with the two most popular middle school girls. Ever.



This sparkling facade crumbles behind closed doors however, where their true nature surfaces.

Candie and Gary are veritable sex maniacs intent on trying out every possible kink one might wish to imagine.

Becks is well on her way to becoming the school slut, although she'll be mortally offended should you (i.e. Hyena) dare to call her out on it. It's not like she's actually done it with anyone... well, save for the family dog, but that's a secret.

Hyena, freshly back from a mental institution, tries her best to fit in, by mostly judging everyone 24/7. Ironically enough, she's the sanest of the family.

This charming little harmony is then rudely interrupted by Uncle Phil, Gary's eccentric older brother, who has the audacity to impose on them... because reasons. Time to grit your teeth and smile Sugars: it's family time!



As the book's 4 and 5-star-reviews didn't seem particularly convincing, while the 1 and 2-star ones made my hands itch for some popcorn, I was expecting to be knocked over by a truckload of faults. Armed with a metaphorical red pen, I had dived in... only to realize that I was still standing upright halfway in. Well, as upright, as one can slouch on a couch, but you get my point.

So, I'm assuming that the general idea was for the reader to slowly get to know each member of the Sugar family, by alternately following them around as a fly on the wall. A particularly gifted fly that is, armed with mind-reading abilities and the occasional psychoanalytical tendency.

This would probably be the part, where a kind reviewer would make allowances for the author's age (16), and the fact that this was her debut novel; alas, that person is not me.



If the author had succeeded in her endeavor of painting a detailed picture of this rather disturbed family, I think the novel could've ended up becoming a decent mystery. Unfortunately my overall impression was: lots and lots of unconventional sex, a narrator that couldn't decide between first person narrative and omniscience, and for bonus points, a literary analysis of the book itself.

Score: 2/5 stars

I wouldn't care to categorize myself as a hater, since I feel that the story may be salvaged in the following books. Well that, and the fact that I bought all 3 novels in the series on a whim... so I'm hoping to get through them with minimal exasperation. *cue shifty look*

In an interview, the author confessed to having wanted to write about the most shocking things that she could imagine. Judging by the amount of pearl-clutching going on in some of the reviews, I'd say she succeeded.

Personally, I was much more bothered by the inconsistent narration, which prevented me from relating to any of the characters. A pity, since I love watching train-wrecks, and this would've been a perfect opportunity to explore one.

On to the next one!

[Adela Bec · Rating 3 out of 5]

http://vanillamoonbooks.blogspot.ro/2...

Cred că asta e una din cele mai greu de scris recenzii din ultima vreme, asta pentru că a trecut şi foarte mult timp de la ultima pe care am scris-o în limba română. Cristina Boncea este o colegă bloggeriţă şi booktuberiţă, iar curiozitatea şi dorinţa de a o ajuta să îşi promoveze romanul de debut, dar şi de a înţelege care sunt punctele ei slabe pentru a se îmbunătăţi pe viitor, m-au făcut să accept o copie în schimbul unei recenzii. De asemenea, am căzut de comun acord cu cei patru mei prieteni minunaţi - Diana, Irina, Adrian şi Simona să citim împreună cu voi această carte şi să o discutăm în cadrul Cartepidemiei.

Chiar înainte să încep să citesc romanul Octopussy, au apărut pe internet simultan mai multe opinii, majoritatea într-o extremă sau alta - fie ridicând în slăvi genialitatea operei, fie condamnând autoarea pentru scenele pornografice şi limbajul vulgar, recenziile lor dându-mi impresia că se face o confuzie mare între narator şi autor, aducându-se în discuţie vârsta autoarei şi aşa mai departe.



Mie, uneia, romanul mi se pare un început promiţător, mi-aş fi dorit să îl pot cota cu mai multe flori de vanilie, însă experienţa atât în tentativele de a termina un roman, cât şi ca pasionată cititoare, m-a făcut să văd mult prea clar lacunele acestei cărţi.

Povestea, în sine, porneşte de la o premiză extrem de interesantă, marea greşeală fiind lipsa unui indiciu evident că romanul vrea mai mult decât să şocheze. Un atu ar fi faptul că se citeşte extrem de repede, este foarte captivant tot ceea ce se întâmplă în viaţa gemenelor şi cunoscând din alte recenzii că subiectul se va dovedi a fi o boală mintală, am aşteptat cu nerăbdare să văd mai concret despre ce este vorba.

Nu am putut să nu observ o lipsă a consecvenţei în personalitatea personajelor - lucru care mai apoi s-ar putea explica, pe baza a ceea ce ni se revelează în capitolele finale. Cu toate acestea, anumite lucruri mi s-au părut a fi scăpări. La pagina 38, Hyena îl descrie pe unchiul Phil ca ieşit din comun faţă de fratele lui, "scos parcă dintr-un film clasic", ca la pagina 40 să se afirme că pentru ea, el arăta "mai mult sau mai puţin ca un homeless oarecare". De asemenea, nu am reuşit să simt nimic faţă de niciunul dintre personaje, poate şi pentru că sunt o familie atât de disfuncţională încât mi-au dat senzaţia de irealitate.

Romanul are nevoie de o editare mai serioasă, aşa cum s-a menţionat şi în alte recenzii. Există atât greşeli de tastare, cât şi dezacorduri, mai des decât mi se pare normal pentru un roman tipărit la o editură. Aici poate nu e vina autoarei, ci a persoanei care s-a ocupat de corectură. Există porţiuni ale cărţii unde am găsit câte o greşeală la fiecare pagină, sau la 2-3 pagini.

Cristina a recunoscut într-un articol pe blogul ei că a scris iniţial cu gândul să aşterne cele mai şocante scene la care se putea gândi, lucru care mi-a fost evident şi în timp ce citeam. Romanul, totuşi, nu se rezumă la atât, încercând să aducă în discuţie şi anumite aspecte psihologice referitor la boala mintală de care sufera întreaga familie.

Vocea autoarei este plăcută, un stil care pe mine nu mă deranjează, dar despre care ştiu că unora nu le este deloc pe plac, şi anume cel al propoziţiilor scurte, uneori fără predicat, stil întâlnit spre exemplu şi în Mincinoşii de E. Lockhart. De asemenea, se foloseşte romgleza, combinaţia de cuvinte şi expresii româneşti şi englezeşti. Din nou, mi se pare o alegere potrivita, având în vedere faptul că majoritatea adolescenţilor şi tinerilor folosesc acest gen de limbaj, unii mai pronunţat decât alţii.

Ce mi-aş fi dorit cel mai mult ar fi fost ca autoarea să lase mai mult romanul la "dospit". La numai 17 ani, mi se pare extraordinar ceea ce a reuşit, dar cred că ideea ei merita mai multă documentaţie, pentru ca să se poată pune accentul şi pe partea psihologică.

Octopussy a fost o lectură rapidă, uşoară, plăcută în ciuda tuturor problemelor pe care le-am detaliat. Autoarea vine cu ceva nou şi speranţa mea e ca ea să revină asupra acestei cărţi şi să o aducă la versiunea cea mai bună posibilă, pentru că îmi dau seama ce potenţial are povestea dacă ea este exploatată mai bine.

Cartea merită citită, ca de altfel majoritatea romanelor contemporane româneşti. Cred că ar trebui să susţinem tinerele voci ale literaturii noastre şi să încercăm să le îndrumăm spre a deveni cât mai buni reprezentanţi ai genurilor în care şi-au propus să scrie.

[Alina Serban · Rating 1 out of 5]

Octopussy ar fi putut fi o idee buna daca executia n-ar fi fost atat de plina de probleme.

Mi-am dorit sa dau o sansa acestui roman deoarece este un debut si voiam sa vad cu ce vine nou autoarea. Din pacate am fost cumva dezamagita si prin urmare nu i-am oferit decat o steluta.

Cred ca cea mai pregnanta problema a acestei carti este ca nu a avut un editor. Romanul abunda de greseli - de la dezcorduri la punct acolo unde ar trebui sa fie virgula. Nu mi se pare normal sa publici o carte fara ca ea sa treaca prin mana unui editor. Asta pateaza si imaginea editurii si imaginea autorului.

In al doilea rand romanul este lipsit de substanta si nu aduce nimic nou ci doar foloseste niste stereotipuri care se regasesc tot mai des in literatura si in media in general. Exprimarea lasa si ea mult de dorit ceea ce denota ca exista nevoia de lecturi substantiale pentru formarea unui stil propriu. Desigur ca ar trebui luat in consideare ca e primul roman al autoarei insa asta nu o scuteste de problema mai sus mentionata si anume ca scriitura ei nu e calitativa (inca) si are lipsuri foarte mari.

Personajele nu sunt altceva decat niste copii de carton care comit fapte reprobabile doar pentru a produce un soc cititorului si nicidecum pentru ca ar fi util din punct de vedere narativ. Desigur ca la urma vedem ca toate faptele lor se leaga si sunt in stransa relatie cu "descoperirea" unchiului Philip a unei boli mintale numita Octopussy dar chiar si cunoscand acest context faptele nu au o justificare pertinenta pentru ca latura psihologica nu este exploatata la maxium. Chiar si in contextul propriului univers anumite puncte din roman isi pierd sensul.

Ar fi fost mult mai interesant daca am fi avut acces la gandurile Hyenei daca am fi vazut , pe parcusul cartii, schimbarile psihologice prin care trece personajul care odata revenit in sanul familiei trebuie sa se adapteze si sa cunoasca niste oameni care pretind ca sunt rudele ei. In schimb autoarea ne serveste ceva usor trecand peste toate implicatiile psihologice si preferand sa vorbeasca doar in treacat despre problemele Hyenei. Deasemenea eu nu am inteles exact care era problema ei. Autoarea ne spune de mai multe ori insa tot nu esti lamurit pentru ca ceea ce ne spune nu are sens. Ce era acel spital? Ce rol are? De ce suna ca o inchisoare daca e un spital? Ce a facut Hyena acolo? Nimic nu este adresat in mod direct.

Caracterizarea personajelor e saraca. Becks e doar un stereotip al adolescentului ( de fapt pre-adolescent) neinteles caruia ii place sa experimenteze si sa socheze desi e doar clasa a 7 a. Candie e doar o materialista fara alte calitati care sa o puna intr-o lumina mai buna. Gary e doar un nimfoman cu frustrari oedipiene si Philip e un psiholog care isi doreste faima ( singurul personaj care avea potential sa fie ceva mai mult ) . Hyena e singura care iese cumva din stereotipuri insa nici ea nu se avanta prea departe.

Proza e saracacioasa si simplista si aduce , mai degraba, cu ceva scris de un elev de gimanziu. Desigur ca exista mereu loc de imbunatatiri insa mai este nevoie de mult exercitiu pentru ca autoaarea sa poata spuna ca are un stil propriu care poate fi diferentiat daca e pus la gramada cu altii scriitori.

Pe scurt, Octopussy, m-a dezamagit pentru ca e foarte unidimensionala si pentru ca atat personajele cat si actiunea in sine sufera de lipsuri imense. Firul narativ se pierde si autoarea iroseste timpul mentionand chestii care nici nu avanseaza actiunea si nici nu ne ofera posibilitatea sa cunoastem personajele mai bine.

Sper ca urmatorul roman sa fie mai bun. Sper ca autoarea sa invete ceva de la fiecare persoana care ii citeste cartea si care doreste sa ii faca si o recenzie. Pentru ca , in fond, cand publici ceva te astepti si la reactii pozitive si la reactii negative.

Cheerio and all that.

[Diana · Rating 3 out of 5]

Încă de la apariție, cartea Cristinei Boncea a făcut vâlvă printre bloguri și din punctul meu de vedere este cea mai bună publicitate pe care o poate primi un autor debutant. Publicitatea negativă este tot publicitate, nu-i așa? Cum era de așteptat, o parte dintre cititori a fost impresionată de „Octopussy”, iar cealaltă parte s-a simțit „datoare” să exprime toată nemulțumirea pe care a simțit-o la momentul respectiv. A fost ceartă și mare tărăboi. Tocmai de aceea, am preferat să mă țin departe de gura lumii și să aștept momentul propice pentru a-mi spune și eu părerea. Acum.:)

Înainte de a da drumul altor discuții, vreau să vă reamintesc că suntem de subiectivi cu toții și că avem dreptul la propria opinie, chiar dacă este la polul opus față de restul populației pământului. Acestea fiind spuse, haideți să începem.

Aceasta este povestea a două surori gemene care se reîntâlnesc după o perioadă mai lungă de timp și noi surprindem exact această interacțiune dintre cele două. În ciuda anilor în care nu s-au văzut, vom descoperi că surorile noastre seamănă mai mult decât ne-am fi așteptat și au numeroase lucruri și obiceiuri în comun. Becks și Hyena sunt asemeni numelor pe care le poartă: ciudate, greu de încadrat într-un tipar și atât de interesante, încât nu te poți opri din citit pentru a le cunoaște mai bine. Asta mi se întâmplat de la începutul lecturii și așteptam să fiu șocată, deoarece am citit câteva păreri nu tocmai pozitive, dar s-a produs efectul advers: m-a intrigat și mai tare. Viața lor este asemeni unui roller coaster și nu știi când o să se sfârșească și unde.

Părinții celor două sunt de asemenea atipici, diferiți de alți părinți pe care i-am mai întâlnit, iar întregul lor comportament te face să îți pui anumite întrebări în ceea ce privește expresivitatea sexuală a fetelor și dacă ele au copiat pur și simplu ceea ce au văzut în familie sau este mai mult decât atât.

Mi-a plăcut partea de studiu a unchiului venit din America și ideea în sine, deși nu cred că a fost suficient dezvoltată pentru a-mi satisface curiozitatea științifică. Nu știu cât de multe o să aflăm din continuarea cărții, însă sper să ne aducă niște informații în plus, o evoluție a personajelor principale și, de ce nu, elucidarea unui anumit mister din trecut.

Deși au fost anumite aspecte ale cărții pe care le-am considerat nepotrivite din varii motive, le-am tolerat, deoarece le-am încadrat în categoria evenimentelor definitorii pentru Becks și Hyena, nu un afront asupra cititorilor din partea Cristinei.

Ideea de la care se pornește este originală și prezintă în scene foarte vizuale anumite aspecte ale unui comportament deviat de la normal. Am discutat despre toate posibilele semnificații într-un liveshow al Cartepidemiei împreună cu ceilalți colegi ai mei și dacă sunteți curioși vă invit să îl urmăriți. La un moment ni se alătură și Cristina și ne răspunde la diversele întrebări care ne-au trecut prin cap la finalizarea lecturii. Datorită felului ambiguu în care a fost scrisă și a finalului incert m-a făcut curioasă să descopăr ce se întâmplă mai departe.

Per total, a fost o lectură ușoară, extrem de rapidă, ce îți captează atenția de la început și nu-ți mai dă drumul. Eu v-o recomand cu drag, în special dacă sunteți curioși în ceea ce privește povestea și dacă puteți să vedeți în spatele limbajului licențios și a scenelor care pot impresiona ușor.

Mulțumesc frumos Cristinei pentru acest exemplar. Țin să menționez că acest lucru nu m-a influențat în niciun fel în aprecierea cărții.

[Adriyann · Rating 1 out of 5]

Toate bune si frumoase pana la o ANUMITA scena cu un caine si stapana sa(cainele tatalui vitreg dar whatevs!).
In acel moment, am simtit nevoia sa ma opresc din citit pentru a-i acorda acestei carti distinctia potrivita.
O(1) stea din partea mea dar MINUS INFINIT din partea ei:
  
ATENTIE: Nerecomandata patrupedelor(posibil foarte daunatoare pt bunastarea lor!) sau stapanilor acestora!
(Traducere ca pt prosti/proaste: BA! Nu cititi asa ceva daca nu vreti sa: va vomitati dejunul/pranzul/cina de fiecare data cand al vostru patruped va aduce aminte de SCENA, aveti cosmaruri noaptea, va vina vreo idee in noptile geroase si singuratice cand nu se vede urma de om pe o distanta de un kilometru! Patrupedul vostru nu are nicio vina pt debitarile 'inteligente' ale unei fatuci plictisite...)

[Una Citește · Rating 1 out of 5]

Groaznica scriitura! Explozii hormonale transpuse intr-o poveste care ar fi putut face un thriller de exceptie. Am citit-o pana la final pentru ca altfel, nu mi-as fi putut justifica nici mie, singura steluta, cu care am ales sa notez aceasta incercare jalnica de roman....sper ca autorul sa evolueze!

[Irina Stoica · Rating 4 out of 5]

O carte care clar vrea sa socheze si, cel mai probabil, si reuseste. E o carte construita in acest scop, lucru care se vede foarte clar: in prima parte a romanului sunt majoritatea scenelor socante, apoi urmeaza o buna bucata de lucruri aproape serioase, ca la final sa se intoarca iar cu o scena deocheata. Mi se pare o strategie foarte buna si, combinata cu o carte care se citeste foarte repede, o face o carte de citit. Exista insa si destul de multe scapari si neconcordante, lucruri care poate, studiate putin mai mult de autoare, ar fi facut totul mai autentic. Dar asta nu este neaparat vina autoarei, ci mai degraba a editorului, care se presupune ca ar fi trebuit sa vada lucrurile pe care cititorul le vede asa de usor. All in all, o carte cool :D

[Laura · Rating 5 out of 5]

Am terminat cartea care a oripilat pe unii și a încântat pe alții. Am o vagă senzație că Octopussy este noul Cincizeci de umbre ale lui Grey, nu pentru că ar semănă, ci pentru că va fi la fel de discutat, criticat, lăudat.

O felicit pe Cristina pentru curajul său, pentru modul unic în care a scris această carte, dar și pentru maturitatea și cu care a tratat multe din problemele reale și actuale ale oamenilor, dar și a unei societăți limitate. Oamenii sunt oripilați de realitatea în care trăiesc și pentru că sunt oripilați fug de ea și se prefac că nu există. Oamenii și societatea în care trăim, au o atitudine nepotrivită în fața unor subiecte menite să unească, nu să dezbine.

Ne simțim oripilați de ceea e ne dezbină și ne urâțește, ceea ce ne îndepărtează de familii și ne determină să ne rătăcim. Ne simim oripilați și ignorăm, refuzăm că există.. doar, doar o dispărea totul. Ne simțim oripilați, strâmbăm din nas și facem ochii mari doar când auzim cuvântul sex.

Octopussy este o ficțiune atât de reală, iar când realitatea ne privește în ochi și ne obligă să o privim la rândul nostru, spunem că tinerii au luat-o pe căi greșite, că vine potopul și sfârșitul în secunda următoare.

Octopussy nu este o boală mintală este definiția perfectă pentru falsa moralitate, pentru falsele valori, pentru falsele pedepse divine. Octopussy nu este doar o carte, ci dovada că lipsește educația, și comunicare între oameni, în familii și în societate - căci decât să vorbim despre sex și tot ce ar trebui să cunoască tinerii pentru a ști cum să facă fața situațiilor, mai bine vorbim despre telenovele e mai comod și deloc rușinos. Rușinea este comodă și incomodă.

Mulțumesc și felicitări, Cristina!

Mai multe pe blog, în curând.

[Sabrina · Rating 1 out of 5]

Începutul cărţii "Octopussy" a fost brusc şi grăbit. Am intrat în forţă în subiectul cărţii şi am simţit că, încă de la primele zece pagini, ideile nu aveau cursivitate; firul narativ era întrerupt o dată la două pagini - dacă aveam noroc -, parcă rezumat, parcă făcut în aşa fel încât să fie totul cât mai scurt. Am observat că şi restul cărţii a fost scris după acelaşi tipar şi acest lucru m-a deranjat foarte tare; nu îmi doream să am parte nici de o lectură plictisitoare, dar nici de una atât de scurtă încât să mi se pară neîndestulătoare.

Am încercat, pe parcursul cărţii, să nu mă gândesc că "Octopussy" a fost scrisă de o persoană de şaisprezece ani. Nu ştiam sigur dacă era adevărat şi, înainte să încep cartea, mi-am zis cât de extraordinar trebuie să fie să reuşeşti să scrii o carte la vârstă mea. Dar, pe măsură ce citeam mai mult, mai mult, nu puteam să nu observ imaturitatea acestei scrieri. În literatură nu ar trebui să întâlnim expresii ca "tho'" sau "ffs", deoarece nu suntem pe messanger sau pe facebook. Am avut senzaţia că citesc o povestire scrisă de cineva, în grabă, pe internet. Lipsită de "podoabe", cum ar spune profesoara mea de limba română, naraţiunea cărţii a fost puţin peste nivelul mediocru, nefiind completată, totuşi, de un subiect care să te dea pe spate sau de nişte personaje fenomenale.

Îmi place să cred despre mine că sunt "open-minded". Sunt deschisă la scene erotice şi, atâta timp cât ele sunt relevante şi executate corect, nu numai că le accept, dar îmi şi plac. Totuşi, au fost nenumărate faze ciudate care nu şi-au avut locul şi care m-au făcut să mă încrunt. Spre exemplu, faza în care Hyena îşi bagă o sticlă în vagin. Okay. Fiecare se delectează în felul lui, corect? Dar după ce apare Ham şi o linge pe mâna, autoarea nu uită să precizeze că Hyena nu s-a şters pe mâini mai devreme. De ce? De ce trebuie să ni se precizeze asta, cu ce mă încălzeşte? O faza exagerată.

Hyena era un copil care fusese izolat din cauza unor tulburări mintale din copilărie. Ei bine, scena care, pentru mine, a fost picătura care a umplut paharul: a întrebat-o pe mama ei ce s-a întâmplat cu tatăl ei biologic. Mama ei i-a răspuns, scurt, cu nepăsare, că tatăl ei e mort. Becks - citez - "a înghiţit în sec" şi s-a enervat un pic pe sora ei că de ce nu i s-a spus mai devreme. "Vorbim mai târziu", i-a răspuns mama. Serios? Un copil de paisprezece ani află că tatăl ei e mort şi NU SCHIŢEAZĂ NICIUN GEST? De ce? Aş vrea să înţeleg de ce. Chiar şi acum, după ce am terminat cartea, sunt nelămurită. Această scenă a fost de aproximativ jumătate de pagină, apoi s-a trecut mai departe. Uau.

Pe parcursul întregii cărţi, este precizat un anume David, singurul copil cu care a vorbit Hyena cât timp a fost separată de familia ei. Aceasta se decide să se întâlnească cu el, dar nu află unde stă şi angajează un detectiv. În două zile primeşte adresa lui David şi se duce să-l viziteze. Discuţia a doi copii care au stat împreună mult timp şi care au fost, se presupune, amici, a "durat" aproximativ două pagini, apoi s-a trecut peste. Nicio emoţie, decât schimburi de replici fără rost, care nu mi-au transmis nimic.

Am să comentez o ultima fază; una de la sfârşit, când, într-o discuţie în familie, unchiul Phil dă în vileag fapta mamei Constanţa, şi anume asasinarea cu sânge rece a fostului ei soţ, adică tatăl biologic al surorilor gemene. "Gemenele privesc amândouă în acelaşi punct, pe covor". Aceasta este reacţia gemenelor noastre. Incredibil.

Poate mi-a scăpat mie ceva. Evident, familia Sugar este una dată peste cap, cu personaje nu tocmai sănătoase mintal, care fie au ucis, fie au avut sau şi-au dorit o relaţie incestuasa. Sunt ok cu asta. Dar lipsa reacţiilor la scene care ar trebui să emoţioneze cititorul, lipsa sentimentelor, toate s-au adunat şi au format o mare gaură in carte.

Precizez că au fost şi câteva scene care mi-au plăcut, scene cu mult realism - poate că singura calitate (cel puţin observată de mine) a autoarei Cristina Boncea. Cartea a avut mult umor, dar unul care m-a făcut să mă amuz de, să zicem, maxim două ori (mărturisesc că am notat aceste dăţi).

Dar nu. "Octopussy" nu este, în niciun caz, o carte pe care pot să o recomand. Mă afectează faptul că ştiu că autoarea în cauză citeşte aceste rânduri dar, ca un scriitor al unei recenzii, încerc să fiu cât de obiectivă se poate şi să-mi exprim opinia cât mai coerent. Sunt convinsă că sunt mulţi care au apreciat această carte şi respect opiniile tuturor, iar aceasta este a mea. Îmi cer scuze pentru orice erori pe care le-am comis în redactarea acestei recenzii.

[Bumbaru Daniel · Rating 4 out of 5]

4 STARS!



Când am început să citesc cartea, în primul moment m-am speriat, pentru că era inevitabil să o identific pe Cristina cu naratoarea și mă întrebam ce mama dracului se întâmplă, cartea cui o citesc?! Am avut nevoie de vreo 15-20 de pagini ca să conștientizez că este o carte de ficțiune. Cât a băgat autoarea din experiența personală, cât a luat din viața reală și cât a inventat este problema ei.


Pe parcursul lecturării volumului mă tot întrebam unde începe realitatea și unde începe ficțiunea. Mă bucur că a ajuns în mâinile mele și că am putut să o diger, mai greu ca de obicei, recunosc. Acesta este și motivul care ma atras. Am văzut unele controverse pe seama ei în ultima perioadă și mi s-a confirmat încă odată că mulți oameni nu fac diferența între realitate și ficțiune. Consider că atunci când nu reușești să identifici cartea cu naratorul descoperi cu adevărat talentul scriitorului.



Personajele sunt controversate, un alt aspect pe care l-am apreciat. Ma bucur ca au fost construite într-o manieră oarecum normală, puțin dusă la extrem și nu idealiste. Cu toții visăm la Feți-Frumoși și la Ilene Cosânzene, însă, în cea mai mare parte, ei există doar în lumea basmelor.

Limbajul folosit de scriitoare este unul licențios, nu sunt foarte familiarizat cu el în cărți, însă vrem - nu vrem îl auzim cu toții în viața cotidiană și marea majoritate a omenirii îl folosește. Nu este primul și pariez că nici ultimul volum pe care am să îl lecturez care va conține scene intense de sex și limbaj vulgar. Sexul și limbajul licențios nu mai sunt de mult subiecte tabu.



Pe scurt Octopussy este: un roman extrem de incitant, care te va face să îți pui multe întrebări pe parcursul lecturării lui, plin de suspans și de intrigi captivante, lejer de citit cu un limbaj colorat și cu un subiect ieșit din normalitate. Este o altfel de carte care nu te va lăsa indiferent, numai bună de citit pentru a ieși din monotonie.

Daţi-i o şansă. Merită!

[Alexia Florea · Rating 5 out of 5]

Indraznesc sa spun ca am auzit destul de multe lucruri rele despre aceasta carte,asa ca am pornit la drum cu prejudecati,insa,imediat dupa primele cuvinte,m-a captivat si nu am putut sa o mai las din mana.Acest lucru se intampla doar cu acele carti care merita clar 5 stele.De asemenea,lucrul care m-a atras cel mai mult este limbajul ,prin care Cristina se apropie de cititor,captivandu-l si implicandu-l si mai mult in poveste.
Sa fiu sincera,nu am sa ma risc sa povestesc ce se intampla pentru ca este foarte posibil sa dau spoilere,mai ales ca aceasta carte merita citita fara a sti prea multe,insa povestea se invarte in jurul gemenelor Hyena si Becks si in jurul intregii familii Sugar.
Aveam mare incredere in Cristina pentru ca i-am urmarit canalul de youtube(booktube) de foarte mult timp si mi s-a parut o fata super si aveam mari asteptari.Ea nu m-a dezamagit si sunt foarte bucuroasa ca am avut ocazia sa o cunosc prin opera ei si va indemn sa cititi aceasta carte.Chiar merita!!
Felicitari,Cristina pentru aceasta realizare si multumim pentru momentele frumoase pe care ni le-ai oferit prin "Octopussy".
Astept cu sufetul la gura sa devorez si volumul 2 si îi multumesc inca odata Cristinei pentru ca mi-a dat ocazia sa citesc aceata opera de arta!!

[Mili Literatura pe tocuri · Rating 1 out of 5]

Înainte de a citi Octopussy m-am înarmat cu răbdare și am făcut abstracție de opiniile din jur pentru a putea înțelege mesajul. Eram curioasă despre conținut și foarte nerăbdătoare să descopăr ce poate scrie o tânără autoare în romanul de debut. Mă așteptam să găsesc o poveste, un mesaj solid, personaje structurate și un final explicit, dar am avut parte de superficialitate în scris, o poveste nedezvoltată, scene intime care atrag atenția, în timp ce personajele sunt menite să își joace rolul static, lipsite de coloană vertebrală și imune la emoții atunci când sunt puse în fața unor fapte grave.

Dacă autoarea Cristina Boncea a dorit să scrie o carte fenomen ce scoate în evidență problemele psihice grave ale unei familii și ne luminează mintea nouă, a celor din jur, asupra problemelor ce ne înconjoară, trebuie să recunosc ideea a fost bună, dar a eșuat din cauza lipsei de atenție pe care a acordat-o subiectului.

http://literaturapetocuri.ro/octopuss...

[Emilia Lacurezeanu · Rating 2 out of 5]

Sunt destul de surprinsă că Herg Benet a publicat această carte; și nu pentru că ar fi o carte proastă, departe de mine cuvântul „proastă”, ci pentru că este necoaptă. Sau mă rog, autoarea e necoaptă.

Cristina Boncea are în schimb potențial. Acest debut nu cred că i-a făcut un mare bine, pot să pun pariu că acum (are vreo 20-21 de ani, dacă nu mă înșel) nu îi mai place ce a scris la 16 ani. Cred că se întâmplă și la case mai mari să nu le placă autorilor cărțile lor vechi, însă „Octopussy” probabil că o va consacra pe Boncea, iar oamenii o vor judeca prin prisma acestei cărți. Practic, va fi greu pentru cineva care a citit „Octopussy” să mai aibă încredere în ceva ce scrie Boncea.

Recunosc, am citit cel puțin 10 recenzii înainte să mă apuc s-o lecturez, dar am încercat să nu mă las influențată și să-mi formez eu propria părere. Mi se pare nedrept faptul că e comparată cu Cristina Nemerovschi, doar din cauza faptului că are niște elemente pe care le-a folosit și aceasta din urmă pe post de (mama, ce îmi place cuvântul ăsta!) LAITMOTIV: sex, alcool, un picuț de droguri. Niște clișee de la mama clișeelor. Da, dacă analizezi așa mai chiorâș, ai putea spune că e un fel de fanfic după Nemerovschi, duce un pic în zona aia a ei, dar doar un pic, fiindcă Nemerovschi avea substanță, avea ceva de zis, și la ea exista un stil narativ, exista context, pe când la Boncea pare doar o supă de litere.

Mai curând, Boncea a încercat o abordare tip “Mincinoșii”, a lui Lockhart, pentru că pe tot parcursul lecturii am avut un sentiment de angoasă, fix ca atunci când citeam “Mincinoșii”. Era ceva mai slab, dar fix în aceeași zona era.

Problema e că nu prea avem fir narativ, nici personaje memorabile, nici poveste, nici nimic.

Ca să fac și eu o listuță a chestiilor care explică rating-ul, aș începe mai întâi prin a spune că stilul de scriere e simplu, ușor amatoricesc, incoerent pe alocuri, cu o ciorbă de timpuri verbale, care pe mine personal mă seacă în cărți. Amestecarea timpului trecut cu prezentul, și mai apoi, amestecarea timpurilor trecutului între ele efectiv mă ucide, parcă zgârie cineva cu unghiile pe tablă! Există și greșeli de scriere, fapt ce mă face să cred că n-a prea fost văzută de editor/corector/redactor sau cine se ocupă de chestiile astea tehnice.

De asemenea, există o inconsecvență în narațiune, avem practic niște bucăți lipite cam forțat între ele, mă simțeam de parcă visez și mă trezesc, apoi dau în alt vis, și tot așa. Nu puteam prinde un fir narativ, cu personaje care să facă lucruri concrete.

Personajele… Dumnezeu cu mila. Nici nu știu cu care să încep și cu care să termin. Niciunul nu mi-a rămas în minte, toate de carton, toate stereotipiste, clișeice până în măduva oaselor. M-a enervat dramatismul ăsta la clasa a 7-a, mă ucide faptul că generațiile se schimbă în așa hal, încât există acest dramatism la vârste precoce, și mă mai enervează faptul că prepuberii (atenție, la 13 ani ești încă prepuber, după 15 încolo te poți numi adolescent) sunt asociați cu comportamente din astea nocive, ba chiar teribiliste: alcool, fumat, droguri, sex, umblat prin cluburi. Doar pentru că e o realitate, nu înseamnă că e un lucru bun. Copiii maturizați înainte de vârstă riscă să ajungă niște tineri frustrați, niște adulți care dezvoltă patologii psihiatrice, ori mie Boncea nu-mi prezintă chestiile astea ca pe ceva nociv, dimpotrivă, mi le prezintă ca ceva perfect natural. Hai să nu mai promovăm comportamente din astea, nici măcar de dragul literaturii.

Ce spanac e boala Octopussy? M-am chinuit, am citit, am răscitit, era să stau și în cap, chiar nu m-am prins ce a vrut Boncea să zică. Dacă fac o paralelă cu cunoștințele mele medicale, Octopussy pare un fel de schizofrenie, dar nu prea. Când abordezi un subiect psihiatric, e bine să nu te bagi în gura lupului dacă nu cunoști niște chestii, ori Boncea a încercat să inventeze o boală psihiatrică, dar nu prea i-a ieșit, și cum toată povestea pare să se învârtă în jurul acestei boli, iar boala nu prea e, povestea… puff… pică. În acest moment, cartea devine practic 0. A încercat ea o descriere cam de manual așa, în care noi trebuia să fim uimiți de descoperirea unchiulețului ciudat. Să fim serioși, nu „descoperă” nimeni o boală peste noapte, și mai ales după ce a observat câteva luni o familie. Phill nu are cunoștințe psihiatrice și deci nu văd ce atâta agitație cu această boală, care de fapt nici nu există. Boncea încearcă să prezinte totul foarte misterios, mai ales semnificația acelui desen, însă eșuează lamentabil.

O chestie care îmi place, însă, este jocul de cuvinte “octopussy”, este inteligent și poate că dacă ar fi fost folosit în alt context și într-o poveste care să se pupe cu el, ar fi fost foarte mișto.

Altă chestie care îmi place, sau mai bine zis îmi plac: anumite construcții ale frazelor, care denotă că Boncea are potențial literar.

„Ea trebuie să fie sănătoasă, să trăiască cât mai mult, pentru a face lucruri nesănătoase. Nesănătoase mintal.”

„Nimeni din familia Sugar nu trăiește în prezent. Toți își aleg un moment al timpului pe care îl retrăiesc la infinit. Poate că Becks începe ușor-ușor să iasă din acest tipar și să existe fix când nu ar trebui și nu ar fi cuviincios, ortodox sau măcar catolic. CHIAR ACUM.”

„Ce e mai sus de vârf? [...] Unde te duci atunci când se termină drumul?”

„Am fost făcuți să nu putem împărți universul din mintea noastră.”

„Liniștea e un lucru periculos pentru minte.”

„Glumele vin sub formă de oameni, sub formă de evenimente globale sau orice altceva care te poate afecta și pe tine. Dacă momentul revoluționar e cel care te schimbă în totalitate, gluma nouă e fiecare cotitură pe care trebuie să o iei că să ajungi în sfârșit la indubitabila moarte. Poate că moartea te va face să râzi sau poate că până și asta te va plictisi.”

O cărticică scurtă, nici bună, nici proastă, care ar trebui să fie judecată prin prisma a ce este ea cu adevărat, nu cu pretenții de Academia Română!

[Sofia Andreea · Rating 4 out of 5]

Am sa incep prin a spune ca pe mine aceasta carte chiar m-a scos din zona mea de comfort, ceea ce mi-a placut foarte mult.

Hyena, o adolescenta din Bucuresti, se intoarce acasa dupa multi ani petrecuti la distanta de familia si sora ei geamana, Becks. Conflictul este generat de aparitia unchiului din America al celor doua fete si anume, unchiul Philip.

Povestea urmareste progresul celor doua gemene in perioada deocheata a adolescentei si descoperirea treptata a personajelor. Mi-a placut foarte mult cartea aceasta,chiar daca au fost momente cand chiar eram pe cale sa renunt a o citi, fiind cu siguranta o noutate pentru mintea mea inca necoapta suficient in ale lecturii. Stilul de scriere este unul fresh, ce parca ne reaminteste ca ne aflam in secolul 21 si chiar daca operele clasice vor fi intotdeauna in top prin scrierea impecabila, merita sa dam o sansa scriitorilor contemporani si deschisi la minte. Combinatia dintre romana si engleza mi-a placut extrem de mult, cu toate ca ar fi fost poate mai bine sa apara niste note de subsol cu anumite explicatii si pentru cei ce nu cunosc foarte bine engleza.
Stilul autoarei nu este insa cel mai bun, dar ce este mai frumos decat sa constati progresul unui autor tanar prin lucrarile sale?

Acum trecand la povestea in sine, au existat multe elemente folosite pentru a şoca, sa pui astfel de chestii bolnave intr-o carte este curajos si arata talentul si nonconformismul unui autor. Combinatia dintre adolescența zbuciumata, sexualitatea,psihologia, aduc in tema subiecte neconventionale, dar care sunt atat de actuale vietii noastre. Legatura cu psihologia m-a facut sa ii dau acestei carti 4 stele, iar inventarea unei boli mintale ce se refera mai mult sau mai putin la nimfomanie a accentuat impactul pe care l-am avut asupra cartii. Acest subiect putea fi dezvoltat mai mult si mai complex , dar sunt sigura ca toti cei care au citit-o au remarcat faptul ca se citeste usor si cursiv.
Cartea pare sa fi fost impartita: la inceput am crezut ca se va rezuma doar la cele doua adolescente si descoperirea sexului, bauturii, atractiilor, etc., dar nu...cel putin jumatate din carte este insemnata, apar tot felul de citate geniale, care prezinta larga viziune a autoarei asupra lumii.Partea a doua a cartii avand rolul de a se dezvalui caracterul mai profund al personajelor si a se face anumite dezvaluiri de o gravitate ce lasa in urma micile "dezastre" de la inceputul cartii. Finalul reintorcandu-se la o scena deocheata intre cele doua gemene.

Finalul a fost pur si simplu esenta cartii. Nebunia acelei familii ciudate a fost reprezentata ca in acele filme sadice, unde bolnavii mintal rad de propria problema atunci cand sunt descoperiti si probabil dau foc la ceva sau omoara pe cineva.

Oameni buni, cititi cartea asta!! Este WOW.
Am citit cartea acum mai bine de o luna, dar inca nu mi-o pot scoate din minte. Sper sa am ocazia sa citesc si al doilea volum, sunt extrem de curioasa.

Multumesc autoarei pentru exemplar si ii doresc sa scrie cat mai mult, pentru ca fratilor, stie ce face.

[Rucsandra Tudoran · Rating 5 out of 5]

Octopussy e octopussy. E a Cristinei și mi-e tare dragă. Și-mi place că-i bolnavă și mă scoate din starea aia de ”normalitate forțată a societății”. Cartea asta a făcut-o pe Cristina să fie unul dintre contemporanii mei favoriți, are acolo un loc special păstrat pentru ”mereu”. Mi-a plăcut atât de mult, încât orice prostie ar scrie de acum înainte, acest lucru nu poate să schimbe nimic. Și oricum, știu că nu o să scrie prostii.

[Cristina · Rating 5 out of 5]

Mai diseara, o parere despre cartea asta pe blogul in romana. Nu am niciun repros sa ii fac, de aici si rating-ul. http://cristina-v.blogspot.ro/2016/02...

[Bianca · Rating 4 out of 5]

Am început cartea asta mai mult ca sa o "cunosc " mai bine pe Cristina , pe care o stiu de pe YouTube si care mi se pare o tipa super , dar si din simpla curiozitate ....si... ei bine , nu regret . Am citit câteva interviuri cu ea si am aflat ca aceasta carte s a vrut a fi una bolnava , care sa șocheze si chiar asta si e . Mi-au placut povestea , stilul si libertatea cu care autoarea s a exprimat si chiar vreau sa o felicit pentru curaj . As spune ca nu este o carte pentru toată lumea, dar e ceva diferit , îndrăzneț si ciudat in sensul bun.. Deci de ce sa nu fie încercata de cat mai multi ?? :)) Thumbs up, Cristina ! <3

[Flavius Simion · Rating 3 out of 5]

Am adorat finalul...dar până la final, scriitura si subiectul în sine au avut câteva probleme. Sau poate doar din perspectiva mea au fost probleme însă de la începutul cărții și până la final se observă cu ușurință o evoluție din punct de vedere stilistic al autoarei. You rock. Cu siguranță al doilea volum va fi better! îl termin într-o zi jumătate. Haha. You know what I mean.

[Simona · Rating 3 out of 5]

Rating: 2,5-3
Cred că mulți dintre voi ați auzit de Cristina Boncea, tânără autoare recent lansată la editura Herg Benet dar și booktuberiță ce are, desigur, o pasiune pentru lectură. :D

Atunci când aceasta a propus să îmi ofere romanul ei pentru a-l citi, am fost puțin sceptică întrucât nu știam dacă îmi va plăcea sau nu. Deoarece îmi place să lecturez cărți diverse și să abordez stiluri variate am zis să îi accept propunerea ajutând-o în același timp și pe ea ca autor. :D Această carte are să fie dezbătută foarte curând în cadrul Cartepidemiei, unde alături de Irina, Adi, Adela și Diana vom încerca să ne exprimăm gândurile cu privire la Octopussy.

În primul rând doresc să menționez că această lectură nu este recomandată persoanelor sub 16/18 ani întrucât conține scene ce nu sunt pentru oricine.

Îmi este destul de greu să fac o recenzie a acestei cărți. Nota pe care i-am acordat-o este destul de micuță și totul nu se datorează musai scenelor din carte care mie personal nu mi-au plăcut, ci mai degrabă faptului pentru că nu am fost impresionată de carte.

Boala pe care autoarea a abordat-o în cadrul paginilor mi s-a părut un lucru demn de apreciat întrucât nu mulți ar avea acest curaj însă nu cred că subiectul a fost dezvoltat îndeajuns de bine cât să îmi transmită ceva.

Personajele nu mi se par îndeajuns de conturate pentru a putea face o legătură cu cititorul (chiar dacă este o carte de dimensiuni reduse, conexiunea cu cititorul ar fi putut fi mai puternică).

Stilul autoarei nu m-a deranjat însă nici nu s-a apropiat de sufletul meu; propozițiile scurte nu cred că sunt problema (există cărți cu propoziții scurte care pot transmite multe) dar nici nu le-am considerat un avantaj pentru această carte.

Cu toate punctele negative pe care le-am menționat anterior cred că această carte este posibil să prindă la o parte din publicul tânăr întrucât este o lectură lejeră, care poate fi terminată într-un timp scurt. Până în momentul de față cartea este destul de controversată, având atât note mari cât și mici.

Printr-o comparație făcută cu toate cărțile citite la viața mea, noul adus de Cristina Boncea în Octopussy nu a fost suficient pentru a obține o notă mare de la mine. Consider că autoarea ar fi putut să lucreze mai mult la conturarea mesajului pe care a dorit să îl transmită cititorilor și poate că pe viitor va face o treabă mult mai bună.



Citate:

"Hyena nu-și dorește nimic mai mult decât să plece văzând cu ochii și să o tragă și pe sora ei de acolo, din mâinile acelui bădăran obsedat. Era imposibil ca Becks să nu-și dea seama de scopurile unchiului Phil. Și totuși, dacă-și dădea seama, de ce îi zâmbea în continuare, copleșindu-l cu mulțumiri?" (p.41)

"Becks crede și ea că știe, dar nu e sigură. Nu e sigură dacă ce-și amintește e real sau doar ce vrea ea să vadă. Un copil identic ei. Care a fost trimis în altă parte pe nedrept. Dar nu-și poate judeca părinții, tocmai din acest motiv. Nu știe adevărul." (p.111)

"Poate că suntem cu toții un pic nebuni. Ăsta a fost primul gând al lui Philip după ce s-a trezit dimineața. A visat ceva legat de asta, dar nu-și mai aducea aminte. Își imagina cum ar fi dacă familia Sugar ar fi doar în mintea lui. Dacă nu ar fi avut niciodată un frate." (p.183)

[Lordi Windrunner · Rating 4 out of 5]

“Octopussy” primul roman al debutante Cristina Boncea reprezintă un şut dat în coaiele cliseice a dramelor de familie. Urmând calea literaturii nonconformiste deschisă acum câţiva ani de romanul “Sânge Satanic” al Cristinei Nemerovschi, “Octopussy” iese din tiparele ficţiunii semănând mai mult cu o autobiografie distorsionată, necosmetizata şi mai greu digerabila decât mâncarea după o noapte de beţie.
Cartea începe cu reîntoarcerea acasă a lui Hyena, o adolescent de 14 ani, după o îndelungă lipsă din mijlocul familiei. Aceasta este primită cu entuziasm de către sora ei geamănă, Becks care pe parcursul cărţii va încerca să se reconecteze emoţional cu sora ei pierdută. Siiiiii... aici se termină tot ce poate fi family friendly în romanul ăsta. Revederea emoţionantă, este însă distrusă de secretele mamei atât în legătură cu gemenele cât şi în legătură cu trecutul ei. Când credeai că lucrurile erau îndeajuns de complicate, intra în scenă şi ură la fel de subtilă precum un baros a tatălui lor vitreg pentru fratele său.
Şi când chiaaaaaar credeai că nu se mai poate întâmpla nimic neobişnuit în cartea asta, Philip, unchiul vitreg al fetelor îşi face apariţia la fel de temporar şi de plăcut pentru restul familiei precum senzaţia că îţi vine să te pişi imediat după ce te-ai făcut confortabil în pat.
Un lucru cam sâcâitor la “Octopussy” este faptul că de multe ori scriitoarea tinde să sară de la o scenă la alta, de la un personaj la altul fără un preaviz, lucru ce oferă o senzaţie supărătoare de discontinuitate.
Dialogurile în carte ori sunt foarte rare ori sunt extreme de scurte şi variază de la sec la mediocru iar uneori sunt puse precum mileul bunicii pe televizorul cu plasmă. Unele lini de dialog ar putea da un efect mai special unor episoade dacă erau dezvoltate ceva mai mult şi scrise într-o formă puţin mai complexă.
Totuşi, cartea este plăcută datorită simplităţii ei care îi dă un anumit farmec deoarece se citeşte rapid şi în ciuda episoadelor discontinue oferă un ritm de citire plăcut şi relaxant. Dar, ritmul rapid de citire este o capcană, deoarece poţi sări cu uşurinţă peste nişte idei destul de interesante pentru un roman de debut.
Fostul meu profesor de liceu spunea că nu poţi cunoaşte în totalitate opera până nu cunoşti câtuşi de puţin scriitorul. De aceea personajele sunt nişte laturi ale Cristinei. Lături transformate în emoţii puternice, emoţii puternice incarnate în nişte fiinţe individuale atât de bine conturate încât devin veritabile alter ego-uri cu un impact atât de mare încât pot detrona uşor psihicul gazda. Şi totuşi, finalul este surprinzător pentru fiecare alter-ego în parte.
Datorită limbajului licenţios, cartea asta poate fii considerată obraznică de către vecina, preotul de la biserică din cartier şi maică-ta. Însă, “Octopussy” este o dezordine emoţională atât de sinceră şi de empatică încât, parcă puteam să o simt pe Becks lângă mine pe canapea când citeam.
Recomand cartea tuturor celor sătui de clişee, reguli şi cărţi plictisitoare pentru BAC.
Nerecomandat pudicilor, conformiştilor şi oamenilor ce fac cu greu diferenţa între prosop şi şerveţel. Şanse mari de pleznire a aortei sau de sinucidere ale unicului neuron.

[Alexandru I. Păunescu · Rating 4 out of 5]

Sincer să fiu aveam oarecare prejudecăți înainte de a citi cărțile, mai ales față de Octopussy. Titlul a fost foarte bine ales, cel puțin în cazul meu a dus la diverse scenarii. Să începem, zic, să analizăm cartea. Mi-a plăcut coperta (da, pentru mine contează și coperta, însă nu acesta e modul după care îmi aleg cărțile) și titlul. Povestea nu era foarte bine definită în descrierea de pe spatele cărții, lucru foarte bun de asemenea. M-am apucat de citi și am fost pocnit din prima de realitatea lui Becks. Nu a fost ceva extraordinar de agresiv pentru mine, dar înțeleg că unii se pot simți lezați de abordare și limbaj.

Da, este implicat limbajul vulgar, da cred că e integrat în context. Să fim serioși, adolescenții știu mai multe cuvinte porcoase decât adulții, pe de o partea asta e o metodă de descărcare a tensiunii, tensiune extrem de prezentă în timpul adolescenței. Ce nu mi s-a părut bine a fost utilizarea cuvintelor de acest tip de către narator. Aparent e un narator obiectiv, dar se poate observa și implicarea sentimentală față de personaje. Tot legat de limbaj, nu mi-a plăcut utilizarea excesivă a englezismelor, într-adevăr face parte tot din acea exprimare tipic adolescentină, dar în unele cazuri se puteau evita.

Am mai citit și eu câteva recenzii despre carte, acolo se zicea că nu s-a pus accentul pe viața psihică a personajelor, că a fost mai mult o înșiruire de acțiuni. Nu pot fi de acord cu asta, cel puțin nu în contextul existenței și celui de-al doilea volum. Cum am privit eu treaba asta. Păi în primul volum familia Sugar este privită din exterior, este identificată motivația extrinsecă a personajelor, este fotografiată aparența și fațada. Și mi se pare absolut normal, adică când cunoașteți pe cineva mai întâi iei contact cu exteriorul, iar apoi începi să sondezi interiorul/psihicul. Asta se întâmplă și în acest caz, în volumul al doilea se trece de bariera externă și se focalizează viața internă, mai ales a lui Becks.

Primul volum ne prezintă revenirea Hyenei acasă, după o perioadă de internarea pentru tratarea unor afecțiuni psihologice care au avut loc în copilărie. Acesta este factorul perturbator care o agită pe Becks, sora geamănă a Hyenei. Acestea două încearcă să își reclădească legătură după marea perioadă de despărțirea. Aparent lucrurile stau bine, mai bine zis normal. O familie ok, aparent, dar destul de disfuncțională. Apare și Phil, fratele lui Gary (Gary e cel de-al doilea soț al Constanței a.k.a Candy, mama gemenelor) care e psiholog și își petrece o vreme împreună cu ei.

Spre finalul cărții este tot mai pregnantă reliefată dihotomia aparență – esență, iar în al doilea volum această diferențiere este mai eficient exploatată. În principal vorbim despre intrigi de ordin sexual și identitate sexuală. Primul volum nu face decât să nu arunce mici firimituri, și nu ne dă explicații. Cred că a fost un lucru intenționat și foarte bine gândit, pentru că al doilea volum revine cu mai multe detalii.
Recenzie: http://cartealumercur.blogspot.ro/201...

[Nata · Rating 3 out of 5]

Eu mereu îmi schimb părerea despre o carte sau alta, despre un autor sau altul odată cu trecerea timpului și asta se întâmplă, datorită faptului că am mai mult timp la dispoziție să mă gândesc la ideea cărții, la mesajul ei, dacă mai publică autoarea și alte cărți, să le citesc, să sesizez care e diferența dintre una și alta, evoluția autoarei în tot acest răstimp și toate astea luate la un loc.

Prin urmare, pentru mine a fost impresionat ca la așa o vârsta să scrii așa o carte. Să abordez așa o temă și să te bucuri , totuși, de această experiență a vieții tale.

De obicei, citesc cartea de debut al unui autor numai după ce mi-o recomandă cineva. Nu-mi place să citesc recenziile la astfel de cărți pentru că-mi piere tot avântul, mai ales, în cazul în care majoritatea impresiilor sunt negative. Și cartea asta are o grămada recenzii, bune și mai puțin bune. Citesc impresiile despre o carte numai după ce am frunzărit-o și eu la rândul meu.

Fiind un cititor de peste Prut, adică din Republica Moldova, până în prezent, niciodată nu am văzut sau auzit ca autorii contemporani basarabeni, să ofere un anumit număr de carți, anumitor cititori sau bloggeri de carte, site-urilor specializate, să citească cartea în schimbul la o recenzie sau o părere sinceră despre carte. O idee de marketing foarte bună și de altfel, cu impact destul de bun.

Mi-a plăcut ideea cărții, admir curajul pe care l-a avut autoarea să trateze așa temă, o să-mi placă și mai mult dacă se va vedea o evoluție, după cum am zis și la început, odată cu publicarea celui de al doilea roman.

Marele dezavantaj al cărții e lipsa de experiență de viață a autoarei și, totodată, lipsa experienței în ale scrierii, mai ales la rangul unui scriitor la care să fii apreciat de majoritetea cititorilor sau cel puțin, după ce citești cartea, să-ți fie oarecum îndreptățite așteptările.

Pe de altă parte, marele avantaj este că are suuuficient timp la dispoziție să capete această experiență și de o parte și de alta a baricadei. Să fie apreciată la justa ei valoare și nu numai.

Idee inedită pentru un subiect de carte. Nu am mai citit astfel de cărți, dar dacă sincer, nici nu-mi prea plac cărțile sumbre, șocante, oribile. Le citesc, dar nu atât de des după cum o fac alți cititori.
Cam asta.

[Dede · Rating 3 out of 5]

Cartea în sine nu mi-a transmis nimic. Aş fi vrut ca autoarea să pună mai mult accent pe sentimentele personajelor, pe descrieri şi pe partea psihologică care reiese dintre rândurile romanului. Unele englezisme peste care am dat, nu prea îşi aveau rostul pe acolo, aşa că le-am trecut cu vederea, deoarece era mai importantă ideea firului narativ, modul în care se derula povestea acestei familii ciudate. Limbajul vulgar nu m-a deranjat prea mult, deoarece îl aud zilnic la mine în cartier şi nu este ceva care să mă mai şocheze.

Mai multe aici: Praf de stele

[Acordul Fin]

DNF at 34%.

I tried to give this book a shot but, alas, I cannot go through with it. I found it tedious, mostly. There was also something strange going on with the narrator, it kept going back and forth between 1st person and omniscient which made the plot seem quite nonsensical. It's also sprinkled here and there with crude and disturbing occurrences. I could have gone past it if there had been something even remotely compelling about it, however, I don't want to get to know these characters, nor do I care about their lives, so finishing would be quite a punishment.

[Alexandra Bosinceanu · Rating 5 out of 5]

O carte interesanta cu adevarat. La sfarsit ajungi sa crezi ca actiunea poate fi reala, personajele sunt complexe si au propria dezvoltare asemeni unor persoane reale. Consider ca cele doua surori sunt jumatati complet diferite la fel ca yin si yang dar impreuna formeaza un intreg, sunt dovada ca mediul influenteaza caracterul. Este o lectura diferita si excentrica. Merita citita !

[Simona (Ink&Chapter) · Rating 2 out of 5]

Review to come...

[Arianna Suduc · Rating 5 out of 5]

“Bărbații sunt ființe carnale. Sufletul lor stă ascuns în spatele pielii groase, a stomacurilor pline de mâncare, a femeilor cu care au fost.”