Quasar

by Ana Mănescu

„Ana Mănescu este o scriitoare tulburător de generoasă: ea nu împărtășește cu cititorii doar ceea ce este la suprafață, explicit, nedureros, blând; îi plac subteranele, ascunzișurile, visele uitate, amenințările mute, teama ființei de ea însăși, întunericul care are nevoie doar de o scânteie pentru a se preschimba în lumină orbitoare. Și ni le oferă pe toate, cu sinceritate și o delicatețe care nu se mai regăsește în nicio altă carte pe care ai putea-o citi vreodată. Quasarul poate construi o lume și o poate exploda într-o bătaie de aripi. Pentru că totul și nimicul înseamnă altceva numai după ce au fost atinse de iubire.

Ana scrie despre acele clipe în care ești cel mai adevărat tu care a existat vreodată. Și ești cel mai mult tu când ești prins în iubire, ca într-o capcană de soare.” (Cristina Nemerovschi)

„Universul a început cu un Bang și s-a terminat cu un sărut, ca toate marile iubiri.”

Volum de proză scurtă, format din 11 proze arhiscurte și 10 povestiri:

Apocalypse, please
Grădina
Umbra Contesei
... și pietrele devin nisip, dar nu știu încă.
Hanul
Diafan
Explozii de omizi
Prima bătaie, ultima tresărire
Quasar
Momentul zero

Recomandat de societatesicultura.ro

Mai multe detalii aici: http://anamanescu.ro/quasar/

Genres: Romanian Literature

144 pages, Paperback

First published January 1, 2015

Reviews

[Aura · Rating 2 out of 5]

A devenit foarte riscant să cumperi o carte scrisă de autor român contemporan. Am ajuns să le citesc pe toate cu emoție, repetându-mi în gând: „Nu mă dezamăgi, te rog, nu mă dezamăgi!”. Dar se întâmplă. Prea des. Nu știu cum e posibil să strângă unii niște texte banale, bune de publicat pe vreun blog obscur, să le denumească „carte” și sa ceară bani pe ele. Și totuși, proștii ca mine încă plătesc pentru ele, cu speranța că vor avea o surpriză. În România se scrie prea mult și prea prost. Toată lumea scoate o carte, e pe trend.

Deși nu mi-a displăcut total, nicio altă carte nu m-a enervat mai mult decât Quasar. De fiecare dată când dădeam peste o povestire care îmi plăcea, mă entuziasmam, mă gândeam că gata, acum începe cartea, acum o să mă îndragostesc de ea! După care urma alta, care mă făcea să-mi pară rău că am cumpărat cartea... și tot așa. Din 11 povestiri, cam 4 mi-au plăcut. În majoritatea cazurilor, introducerile de la fiecare povestire erau mai frumoase decât povestirile în sine. Cele mai multe mi s-au părut plictisitoare, unele atât de plictisitoare și abracadabrante, că nici nu puteam să le urmăresc, pur și simplu nu aveam răbdare și lăsam cartea deoparte. O să conchid că n-au fost genul meu. E o carte pe care n-aș mai cumpăra-o o dată, dar pe care poate voi avea tendința s-o mai răsfoiesc în viitor, datorită acelor câteva pasaje pe placul meu.

[Simona Stoica · Rating 4 out of 5]

Update: 3.75
http://palarisme.ro/chef/carti/94-dra...


Inca ma bantuie „si pietrele devin nisip, dar nu stiu inca”, care e povestea mea preferata. O lectura rapida, care m-a lasat cu multe intrebari, in loc sa imi ofere raspunsuri. Pentru asta, ii multumesc Anei :D.

[Miruna · Rating 2 out of 5]

Ce mi-a placut cel mai mult la cartea aceasta a fost...coperta.

[Giurgiu Florin · Rating 5 out of 5]

În textele Anei Mănescu, am întâlnit o alambicare superbă care mi s-a părut reminiscentă cu cea din textele Anei Barton.
Îmi plac la nebunie astfel de scriituri. Și când textul e proză, parcă tot liric e. Are o muzicalitatea care te lasă cu adicție.
Unul dintre fragmentele mele preferate e acesta:
Quasar - Explozii de omizi - Ana Mănescu
"Suntem fragmentați, știi, nu? Și o parte din noi va avea mereu marginile tăioase. Suntem plini de sânge, chit că nu se vede întotdeauna. Așa că spune-mi tu mie ce om în toate mințile ar crede că e fericit. Fericit pe bune, fericit cu totul."

[Andreea Păunescu · Rating 5 out of 5]

Nu am mai citit o carte atât de expresivă de ani buni!
Aplauze, Ana!

[Dede · Rating 4 out of 5]

Trebuie să vă mărturisesc că această lectură nu este pentru oricine. Chiar nu este! Trebuie să ai mintea extrem de limpede atunci când începi să-i pătrunzi tainele, altfel rişti să nu-i dai de capăt. Nimeni nu vrea ca aşa ceva să se întâmple, nu-i aşa? Nici măcar tu nu vrei asta, cititorule. Recunoaşte!

Autoarea are un stil aparte de a se juca, de a-şi pune în scenă unele dintre cele mai ascunse gânduri ale sale. Gânduri ale omului, în general. Nu multe persoane pot face asta. Se vede că adoră să scrie şi nu în orice fel, ci într-un mod cât se poate de sincer. Nu se ascunde în spatele unei cortine după ce piesa a luat sfârşit, ci ne împărtăşeşte în continuare despre toate care pot exista în lume. Şi chiar în noi înşine. Ne împărtăşeşte despre Viaţă. Despre Iubire. Moarte. Singurătate. Libertate.

Cuvintele Anei au muzicalitate atunci când le rosteşti, fie cu voce tare, fie doar în mintea ta. Acestea răsună în noi înşine, chiar şi când lectura a luat de mult sfârşit. Iar asta se întâmplă cu fiecare dintre cele unsprezece povestioare în parte, povestiri ce ne încântă nu numai privirea, ci şi dorinţa noastră pentru mai mult, dorinţa noastră pentru...suflet.

Povestirile poartă fiecare propria denumire atent aleasă, fiind precedate de câte un pasaj ce te pune serios pe gânduri şi câte două citate (fie ele din alte cărţi, fie ele versuri ale unor melodii). Acestea se leagă armonios, fiind oarecum o transpunere a ceea ce urmează în contextul fiecărei povestiri. Mi-a plăcut această idee, deoarece oferă încă un plus de originalitate cărţii, pe lângă stilul autoarei de a ne lăsa muţi la emoţiile ce se ivesc cu fiecare pagină dată.

Cartea, în sine, este o dulce alambicare de gânduri adunate, îmbrăţişate şi, mai ales, intruzive. N-ai cum să mai scapi, odată ce te-au prins. Trebuie să fiţi extrem de atenţi la fiecare în parte, să jonglaţi cu ele şi să le descoperiţi înţelesurile profunde. Trebuie să pătrundeţi dincolo de suprafaţă şi să nu vă lăsaţi păcăliţi de ce vi se prezintă în primă instanţă.

Aşa că, atunci când vă veţi hotărî să o citiţi cu adevărat, va fi într-un moment în care v-aţi depărtat de ceea ce vă presează, de tot şi de toate din jurul vostru, canalizându-vă întreaga energie, întregul suflet, doar misterului ce planează asupra "Quasar"-ului.

Link: https://bookysme.wordpress.com/2015/0...

[Leila Sandra M. · Rating 1 out of 5]

Imi pare atat de rau ca trebuie sa dau un rating atat de mic. Mi-am dorit atat de mult ca povestea sa fie pe masura copertei si a titlului incat am incercat de 2 ori sa o citesc pentru a o gasi cel putin acceptabila. Nu este o rautate si nu este din cauza ca nu am inteles-o. Daca se vrea a fi o carte abstracta sau doar o multitudine de metafore si analogii puse la un loc, atunci poate ar fi de 2 stele. Pentru coperta si titlu as da 5 stele din 5. Pentru continut as fi dat o steluta jumatate.

Dialogul lipsit de sens, chiar daca reflecta nebunia personajului, povestea inexistenta, din punctul meu de vedere, iar insiruirea metaforelor este obositoare. Aceasta carte este precum un tablou al unui pictor contemporan, o multitudine de culori improscate pe o panza alba.

Consider ca abstractul are si partile lui bune, dar eu una, cand citesc o carte, indiferent de genul abordat, am nevoie de poveste, emotie, puncte culminante, care din pacate lipsesc cu desavarsire din acest roman.

Sa nu uitam totusi ca fiecare autor are cititorii lui, asa ca sunt sigura ca exista si persoane care au iubit aceasta carte. Mult succes in continuare!

[Mădă · Rating 4 out of 5]

Recenzia aici : http://cititoriferoce.weebly.com/roma...

[Ana-Maria · Rating 5 out of 5]

Quasarul Anei Manescu e bun de pus pe rana. Am terminat volumul in cateva ore si am descoperit o noua lume. Am descoperit un nou tip de fantastic, de la Eliade incoace. Bineinteles, Ana preia de la Eliade multe motive si idei, asa cum spune ea ca preia de la Lovecraft idei despre atmosfera si constructie, insa e originala prin faptul ca e ea, prin faptul ca transpare personalitatea ei complexa prin fiecare fraza atent asezata.

Am iubit cartea asta si iubesc scriitura asta noua a Anei si mai vreau. E o lectura pe care ori o iubesti ori o urasti, nu exista cale de mijloc. Te cufunzi in ea pana in adancuri si cauti esenta, ori ramai la suprafata si vezi doar cliseele cotidiene.

[Simona · Rating 2 out of 5]

O carte în care absurdul se împletește cu realitatea. Prea mult absurd, scuze! 🤷‍♀️

[Emilia Lacurezeanu · Rating 2 out of 5]

Sunt foarte dezamagita ca nu mi-a placut “Quasar”. Pe Ana Manescu “o cunosc” de pe societatesicultura.ro (recomand cu toata caldura!!). Ii citesc articolele cat de des am ocazia si pot, si imi plac la nebunie. Le scrie superb, imi merg la inima. Datorita ei (unui articol de-al ei) pot spune ca am invatat sa nu mai dau cu toporul intr-o carte si s-o disec pana la ultima virgula si ultimul punct, chiar daca mie mi s-a parut execrabila si imi vine sa ma sterg la fund cu ea. Multumesc, deci, Ana, ca ai facut un cititor mai cu bun simt din mine!

“Quasar” din pacate nu m-a convins. Nu stiu daca e vina cartii sau a mea. “Quasar” are in ea o proza frumoasa, dar parca nu e pe gustul meu. Citesc rar spre deloc proza scurta, si in putinele dati in care citesc proza scurta, si mai rar se intampla sa imi placa ceva.

“Quasar” are niste fragmente frumoase, care chiar mi-au mers la inima, dar din pacate prea putine. A avut si cateva povestioare foarte interesante, care m-au facut sa vreau s-o felicit pe Ana Manescu pentru creativitatea ei, insa din nou… prea putine! Unele povestioare au fost abracadabrante, nu intelegeam mai nimic, ma simteam prinsa intr-o tornada de cuvinte care se amestecau in capul meu si nu le pricepeam, si ma frustra faptul ca nu inteleg, probabil de aceea am si multumit in sinea mea ca este atat de scurta cartea.

Pot accepta si varianta in care povestile se poate sa fi fost un pic peste capacitatea mea de intelegere. Unii autori sunt in stare sa creeze niste jocuri de cuvinte si niste subtilitati pe care le poti percepe doar cu un ochi bine format. Sau poate a fost doar o carte mult prea romantica si pretentioasa pentru mine.

As recomanda-o persoanelor sensibile, visatoare, carora le plac metaforele si proza stilizata.

[Andrei Cioată · Rating 4 out of 5]

Quasar-ul Anei Mănescu. Să vorbesc despre el. Mai bine, spun eu, aș desena. Mai bine aș desena un univers, iar în mijloc aș pune două stele. În mijlocul stelelor, aș pune două inimi. Două inimi mari. În mijlocul inimilor, aș pune două litere. Pentru că, la Ana Mănescu, cuvintele înseamnă univers. Iar universul e iubirea. Iar iubirea este, prin definiție, parte constituientă a acestei lumi. La Ana Mănescu, universul nu înseamnă planete, nu înseamnă astre, comete. Universul este litera, cuvântul, consoana, vocala și, în cele din urmă, literatura. Asta am înțeles eu din opera Anei Mănescu. Nu biologia, nu anatomia, fizica reprezintă această lume. Nu chimia. Ci ceea ce este dincolo de orice știință exact, de orice calcul matematic și axiomă: arta. Creația, desăvârșirea prin creație. Căutarea unui drum, a unui fir pe care artistul, dezinvolt, rupt din această lume, visător, să meargă. La un moment dat, artistul ajunge să viseze de atât de multe ori încât are impresia că realitatea lui, cea din vis, este adevărată. Am putea spune, artistul orbește realitatea pe măsură ce vede visul. Artistul este, prin condiția sa, quasar-ul Anei. Este acea cifră la care, oricât de mult ai împărți, nu vei obține niciodată un rezultat întreg. Sau final. Pentru că despre asta vorbește Ana Mănescu, cu atâta talent, cu atâta pulsație în operele sale: despre arta care niciodată, nici măcar la sfârșitul pământului, nu va lua sfârșit. Dar niciodată!

Am citit Quasar pentru că pur și simplu am simțit nevoia să citesc această carte. De cum am luat-o în mână, am avut certitudinea că voi citi ceva frumos, ceva care o să mă poarte între pagini, închizându-mă prieten cu proza Anei Mănescu. M-am apucat aseară, pe la ora unsprezece și ceva s-o citesc. Pe la ora douăsprezece și jumătate, îi dădeam rating pe Goodreads. Cartea aceasta m-a obsedat, m-a făcut să mă simt viu, mi-a dat energia necesară ca, după ce-o termin, să continui cu ceva scris de Balzac. Pentru că nu este o carte grea, nu, nu prin stil, nu prin modul în care Ana Mănescu scrie, ci este o carte grea prin înțelesurile atât de minuțioase pe care autoarea le dă personajelor sale, cuvintelor sale. La Ana Mănescu, înțelesul însuși are un înțeles. Și, ca să-i desăvârșești opera, trebuie s-o întorci pe toate părțile, s-o observi sub lupa detaliului. Ei, bine, eu prefer să nu fac asta. Mie-mi place să las ceea ce am citit exact așa cum am rămas când am trecut peste ultimul cuvânt. Las povestea să se însămânțeze în sufletul meu, în meningele meu. Apoi, peste ceva timp, sigur o să am o revelație. Nu știu, asta mi se întâmplă mie. Iar în această carte, în Quasar-ul ancestral, cosmic, cred că doar una sau două povești nu prea au făcut apel la gustul meu, însă restul, Doamne, Doamne, atât de expresive, atât de frumoase, atât de artistice au fost, încât mi-a fost greu să mă desprind de această carte. Această carte care, cu siguranță, va rămâne printre preferatele mele.

N-o să vorbesc despre poveștile Anei Mănescu. Zic eu, este de prisos. Totuși, încă mă bântuie prima. Încă mă bântuie ultima, „Hanul”, „.... și pietrele devin nisip, dar nu știu încă”. Cu siguranță voi trece iarăși prin ele. Iarăși și iarăși. Pentru că ce scrie Ana Mănescu este atât de liric, atât de efervescent, de exploziv, încât ai impresia că ții în mână o bombă cu ceas care va exploda într-o legiune de fluturi, de omizi. De ceva. Ceea ce m-a surprins plăcut a fost expresivitatea Anei Mănescu. A fost poezia discrusului ei, modul în care își alege cuvintele și le structurează. Nu știu de ce tind să cred că dincolo de o operă atât de frumoasă, poematizată, se află destul de multă muncă. Ceea ce, bineînțeles, este de apreciat. Ana Mănescu construiește lumi fantastice, pentru ca, mai apoi să le distrugă cu un singur cuvânt. Cu un sărut. Cu o îmbrățișare sau o simplă privire. Proza ei este o proză naturală, născândă în visul personajelor care, de cele mai multe ori, trăiesc un fel de drame existențiale, dar nu în maniera în care ele devin arhetipuri sau tipologii. Nu. Nu. Personajele Anei Mănescu sunt prietenii noștri, sunt idealurile noastre, sunt chiar noi. Iar noi, dincolo de a fi noi, suntem universul care ne înconjoară.

„Mi-am imaginat multe morţi şi toate erau frumoase: turbionul de fluturi, quasarii, cuţitele de diamant. Sau că voi muri citind un manuscris nesfârşit, povestea completă a omenirii. Care s-ar fi terminat când un om ar fi reuşit să ajungă la zi.”

Cred că citatul de mai sus este ceea ce Ana Mănescu înseamnă, ceea ce proza ei însemană și vrea să transmită. Ana Mănescu vorbește despre iubire, despre dragoste, despre lumină și umbră, om, bărbat, femeie, artă, creație, despre soare, despre noapte, întuneric, dorință, visceralitate, muzică, pictură, poezie. Ana Mănescu vorbește despre viață. Și, vorbind despre aceasta, implicit vorbește și despre moarte. Despre moartea în care noi, cu toții, ne ducem existența. Vorbește despre moarte, singurul adevărat general al vieții noastre. Și-o face, Doamne, cum nu se poate mai bine!

[Krisz · Rating 5 out of 5]

Dacă ar fi să îmi aştern vreodată visele pe hârtie, atmosfera şi conţinutul lor ar fi plămădite din acelaşi material cu poveştile din „Quasar”. Ar fi fidele cărţii şi ar avea în comun aceeaşi doză de sumbru şi ireal, de absurd şi fabulos, doză care ar fi amestecată cu trăiri confuze, cu haosul şi totodată cu emoţii extrem de palpabile şi de comune. Cred că premisa prozelor scurte ale Anei îşi are punctul de plecare undeva din inconştientul autoarei, pentru că citind, efectiv ai impresia că te plimbi prin tenebrele unor reverii.
Personajele din „Quasar” se află undeva la limita dintre realitate şi fantezie, dintre vis şi trezie, dintre luciditate şi nebunie, pământ şi cer, iar această condiţie incertă şi bulversantă a lor testează totodată şi forţează limitele creativităţii şi imaginaţiei cititorului, care este antrenat în mecanism şi invitat indirect să descopere înţelesuri ascunse şi mesaje încifrate.
Totodată, consider că ce e unic şi fascinant la acest volum de proză e că el se relevă altfel şi în diverse forme în funcţie de lectorul lui, renaşte şi prinde noi contururi în raport cu ochii care îl descoperă şi prin prisma conştiinţei acestuia.
E un volum complex şi derutant, iar citind prozele scurte ale Anei Mănescu nu veţi rămâne în minte neapărat cu fire narative, cu anumite întâmplări clare şi logice sau cu numele unor personaje, pentru că cele din urmă, ca şi natura umană de altfel, suferă de un grad major de efemeritate. Însă veţi fi purtaţi printr-un amalgam de stări, vă va face să meditaţi la viaţă, moarte, vis, univers, creaţie, artă, muze şi să încercaţi să reconstituiţi anumite imagini de o coloratură stridentă uneori, dură, cu un mare impact emoţional, care personal mi-a amintit de expresionism şi de tabloul „Ţipătul”. Parcă toate gândurile şi senzaţiile prin care trec personajele sunt amplificate înzecit, încât acestea reuşesc să depăşească bariera materială a hârtiei şi să devină apăsătoare şi pentru cititor.
Cum e şi în viaţă, când unele persoane ne plac mai mult sau mai puţin, când unele momente ne încântă sau nu ne ating, aşa s-a întâmplat şi cu textele Anei, unele m-au impresionat puternic şi m-au uimit, altele am simţit că au fost menite mai mult să facă legătura între anumite stări. Cele mai desăvârşite şi care s-au pliat cu gustul meu mi s-au părut "Hanul", "Explozii de omizi", "Umbra Contesei", dar toate poveştile sunt legate oarecum între ele şi comunică din punct de vedere tematic. De asemenea, sunt sunt îndrăzneţe şi inovatoare din punct de vedere al redactării, al subiectelor abordate şi a modalităţii de construire a unor imagini.

Restul recenziei: http://walking-on-letters.blogspot.ro...

[Andreea Drăgan · Rating 4 out of 5]

Trebuie sa recunosc ca am fost foarte reticenta cand mi-am cumparat cartea asta. Mi-a placut foarte mult coperta si-mi doresc sa citesc cat mai multi scriitori romani contemporani, asa ca am vazut Quasar pe elefant si mi-am cumparat-o. M-am ferit jumatate de an de ea pentru ca mi-a fost teama c-o sa ma dezamageasca. Statea intr-un colt al bibliotecii si astepta cuminte sa ii vina randul; si i-a venit.
Mi-a placut, e genul de scriitura care te pune sa te gandesti si sa impletesti idei cu imaginatia ta. Care te face sa scoti telefonul din buzunar si sa pozezi un citat frumos, pe care dupa sa-l notezi intr-un carnetel. Genul de carte care m-a facut sa-mi recapat dorinta de a citi, pentru ca ma chinuiam de patru saptamani sa termin ceva.
Mi-a placut, simplu. Nu m-a dezamagit si m-a facut sa trec inca un autor pe lista mea de "Merita cititi in continuare".

[Teodora · Rating 3 out of 5]

Quasar m-a bulversat. M-a băgat în ceață. Mi-a ridicat câteva semne de întrebare și m-a lăsat destul de rece. Nu zic că e prost scrisă, pentru că aș minți. Spun doar că pe mine nu m-a atins așa cum mă așteptam.Poate că lumea paralelă pe care Ana o creează în jurul poveștilor din Quasar este prea mult pentru mine sau pur și simplu cred că prefer realitatea. Viața.Inspirată de Eliade și parcă totuși dusă la un extrem… Merită citită pentru că te scapă de gândurile zgomotoase și îți aprinde câteva luminițe. Am citit cartea la Gărâna, tot într-o duminică la fel de însorită ca și aceasta. Îmi era lene să mă mișc și să plec acasă. Așa că am stat și am savurat râul, soarele, iarba și liniștea.

[Cyntia · Rating 1 out of 5]

Unul dintre review-urile citite spunand ca cea mai frumoasa parte a acestei carti e coperta are mare dreptate. Cartea nu a avut prea multa coerenta, unele metafore, presupunand ca erau metafore, erau deranjante sau non-sens, probabil explicate, povestiile au esenta lor, dar din perspectiva unui simplu cititor nu am inteles prea multe, iar per total nu mi-a placut mai nimic din carte desi unele pasaje aveau totusi ceva artistic in ele, dar per total e doar o dovada a stadiului in care e literatura romaneasca in prezent.

[Adelina Traicu · Rating 2 out of 5]

De ce nu pot da 2,5 steluțe?
Aveam așteptări de la cartea asta, dar îmbulzeala asta se sentimente si idei neterminate nu e de mine.
De ce sa ma ameteasca aceasta carte?
Primele pagini învăluisera totul intr un mod plăcut, apoi, ușor ușor am descoperit crudul adevar. E o carte seaca, de la care s a cerut prea multe si a ajuns sa aibă mai nimic.
Imi pare rău ca nu mi a plăcut, dar nu, nu recomand.

[Roxana Bornac · Rating 5 out of 5]

Profund până în măduva oaselor!
"Zâmbetul ei parcă naște fluturi, parcă îi preface din nimic. Și te gândești că ai fi în stare să devii hrană pentru puii lor, doar pentru că sunt ai ei, doar ca să o atingi, doar ca să îi vorbești, să îi spui că e atât de frumoasă, să îi vezi sângele înroșindu-i obrajii și fluturii explodându-i din stomac. "

[Cristina · Rating 5 out of 5]

"Mi s-a părut că te-am văzut pe stradă, printre chipuri speriate și trupuri încovoiate. (...) Tu zâmbeai de sub umbrela ta roasă.Și am știut că într-un alt context te-aș fi putut iubi. Mult. Colosal, Sfâșietor."


http://otelcristina.blogspot.ro/2016/...

[Adrian Găinaru · Rating 4 out of 5]

https://ch3815h.wordpress.com/2015/08...
Quasar de Ana Mănescu, o carte de proza scurta cu importante valențe suprarealiste, apărut anul acesta (2015) în cadrul Colecției radical din 6 la editura Herg Benet din capitală este o carte a facerii, a bucuriei, a descoperirii, a luminii, a vieții, cu toate aspectele complexității sale nelimitate doar la actul existențial cotidian, laicizat. Asta pentru că, justificând exotismul titlului, ce pare așa într-o lume a obișnuințelor în materie de receptare de lecturi literare, tânăra autoare bucureșteană iese vădit din tiparele comodității creativității artistice, prin care pot, fără doar și poate fi asimilați ca scriitori o seamă de nume din acest câmp uman de activitate la noi în țară.

Suprarealismul impregnează filă cu filă pe care se simte și acum, la câteva luni bune de la apariția cărții în librării mirosul fumului, semn al intensității implicării, a concentrării pe care autoarea le-a comportat în scrierea poveștii romanului său, fiecare din filele Quasarului tonifiind prin spiritul tinereții, vitalității, al ludicului, într-o visare inocentă și chiar constructivă din care se naște totul: natura, viața, omul, lumea, arta, știința, cultura. Cartea și scrierea ei, ca paradigme de sine stătătoare pentru însăși creativitatea animată nu doar de imaginație, dar și de lumină și adevăr se regăsesc într-o intertextualitate inspirată de mult tact în Quasar, cartea ale carei povestiri se fac nu doar metaforic în timp ce este lecturata pagină cu pagină opera in sine, dar naratiunea scrisa ecran în ecran suprapusa peste altă optică nu intenționează a reforma în vreun fel prejudicios pentru receptare felul in care cartea va fi citita, autoritar, reducând pentru cititori mesajul pe care cartea-l transmite doar la o unică, auctorială mărturie prin care scrisul devine revelat.

Misiunea artei și a artistului e o cheie tematică importantă în Quasar, comparația viu redată prin imagini vii de un suprarealism ingenuu, a scrierii, textului scris, a colii de hartie asimilata trupului persoanei iubite, iar creația în sine asociată iubirii, dăruirii sincere, nu doar sentimentului neîmpărtășit însoțește cititorul de la un capăt la celălalt al operei și acest pas în doi, autor-cititor e de bun augur. Scrisul creează și naște viață, dincolo de corpul literelor adunate laolaltă în cuvintele propozițiilor din pagini, dincolo de trupul hârtiei impregnate sau însărcinate de tocul, penița stiloului care îmbracă semic demers artistic binevenit în actuala stare de fapte și de lucruri în literatură, la noi și oriunde. Iubirea ce se naște la fiecare atingere auctorială a trupului sacrificatei hârtii albe, umplută de text și de poveste, cu sens este aidoma unduirilor și patimilor cu care două trupuri se dăruiesc reciproc, cu istorii, gânduri, vise și visuri, așteptări, dorințe, idei și planuri pe care pe toate le-mpărtășesc în căutarea unei trase comune de dăinuit pe cărarea brăzdată poate prea abrupt de timp și de eroziunea acestuia din urmă.

Eternitatea pornește dintr-o clipită, visul are un mare accent pe care-l ștanțează firului epic în povestea în care optic, olfactiv, cromatic, senzitiv multistratificat au un rol forte. Imaginea dihomică a începutului și sfârșitului, a luminii și întunericului, a căldurii și a frigului și înghețului, a scrierii pe trupul miresei albe (coala de hârtie, sindrom cu care inspirația duce multe bătălii în trupul și mintea cui scrie) și a persoanei iubite (în cazul ambelor genuri) cu litere scriind poezia iubirii năzuite dintr-o parte într-alta se contopește cu imaginea scânteii ce amplifică și determină sens, vis și speranțe. În paralel motivul începutului multistratificat și divizat sucombă înaintea cercului inevitabil al legii universale a vieții care prezentifică și încarcă stoicește printr-o ambiție de neînțeles visarea tihnită și optimistă, cu o cruzime a neprevăzutului inevitabil, care sfârșește, patos, putere de înțelegere, iubiri, vieți. Aici apare, dacă vreți instrumentalitatea Quasarului, care din moarte și opreliște, învie și revitalizeaza, reconstruiește. Trup, minte, organic, spiritual, decompozat se reorganizează, reinventează, pentru că adunarea laolaltă nu e pur întâmplătoare și scânteia iubirii atomizează și adună nucleii în prelungirea dătătoare mereu de speranță și crez văduvit de durere care nu clachează, ci se fortifică ingenuu.

Omul, mâna, arborele, creanga, frunza, nervurile, verdele și galben-brunul sevei perimate umplu pânze și tablouri în care muzica vieții se scrie și pictează pe acorduri de neliniști ce-și caută mereu parcursul luminat spre izbăvire. Fără a căuta, în schimb ultimul prag, de care odată lovit, moartea să fie ultima destinație. Ciclicitatea asta care parcă civilizează spirit e libertatea de a crede, fără a ostenta om și umanitate, creație și imbold de a face. Quasarul Anei Mănescu este toate acestea, e o lectură savuroasă muncită cu inspirația și devoțiunea mâinii atent ghidate de o minte creatoare care transpune în trupul scrierii scenariul unei viziuni ce sacrifică pe altarul artei somn și angoase, dureri și suferințe ce nu se trădează nicicum. Iar asta înseamnă demnitate, or pentru un scriitor, asta face diferența dintre esenta, aparenta, talent pasager si asumarea devotata a unei alegeri-chemari.

[Andreea Pandelea · Rating 5 out of 5]

Continuarea recenziei: http://andreeapandelea.blogspot.ro/20...

Toate cele zece mici povești mi-au plăcut extraordinar de mult, fiecare m-a lăsat cu câte altceva de pe urma lecturării ei – nu neapărat o învățătură, cât o anumită senzație, un anumit sentiment –, așa că aș fi o ipocrită să spun că X a fost oribilă doar pentru că nu am înțeles-o la momentul potrivit. Dar așa cum se întâmplă mereu când citești o carte de short stories, există câteva care ți-au oferit o cantitate mai mare de pulbere sau un quasar care să te vrăjească mai mult. Iar acelea au fost: „Apocalypse, please”, „... și pietrele devin nisip, dar nu știu încă”, „Hanul” și „Prima bătaie, ultima tresărire.” În afară de asta, când lângă astfel de povești se mai alătură și versurile unor melodii pe care le-ai adorat sau fragmentele din cărțile care ți-au plăcut foarte mult, gura ți se închide automat, urechile pierd orice contact cu sunetele din jur, nările pierzând toate mirosurile înconjurătoare, ochii fiind singurii care mai pot reacționa. Pentru că ești disperat să citești!

[Mili Literatura pe tocuri · Rating 2 out of 5]

Dacă sunteţi nonconformişti şi vă doriţi o carte aparte, atunci sigur este pe placul vostru ceva abstract. Dacă pe mine nu a reuşit să mă convingă în totalitate atunci, voi mai aveţi o şansă. Felicit autoarea pentru că m-a scos din zona de confort şi mi-a oferit altceva. Sunt conştientă că nu sunt singura cititoare bulversată, dar cred că acesta este şi scopul acestei cărţi. Da, clar nu mă reprezintă, dar până la urmă, cine a zis că totul este uşor.

PS: Mulţumesc Ana Mănescu pentru răbdare şi înţelegere. Ştiu că îţi doreai o recenzie sinceră şi chiar apreciez acest aspect. Ai avut dreptate, Quasar conţine şi o colecţie de iubiri.

http://literaturapetocuri.ro/quasar-d...

[Rucsandra Tudoran · Rating 5 out of 5]

Nu o cunosc pe Ana, dar tare aș vrea.
Voiam de mult timp să citesc Quasar și azi am făcut-o. În vreo două ore. Se scrie, și se scrie bine.
Mi-a plăcut groaznic de tare, am simțit quasar-ul acela în suflet.
Mulțumesc Ana pentru că ai scris așa frumos.
Mâine mă apuc de Stresul dintre orgasme; abia aștept.

[Arianna Suduc · Rating 5 out of 5]

„Și lumea se concentrase într-un singur punct, în centrul pieptului ei.”

[Jurnalul unei bookaholice · Rating 1 out of 5]

Quasar
De mult nu am mai citit ceva unde sa nu inteleg ce am citit. Daca stau sa ma gândesc, nici nu cred ca mi s-a întâmplat vreodata🤦‍♀️.
O antologie despre iubire cica, dar după părerea mea e de fapt o antologie despre frustrări, depresie, anxietate, toate adunate fara cap si coada, aruncate acolo ca să umpli spațiu și pentru ca mie sa imi consume timp🙈.
O fi iubiți toate personajele astea, insa iubirea cumva se estompează cand vezi un poet nebun ce taie în carne vie sau o nebuna care nu are somn și nu isi lasa nici iubitul sa doarmă punând întrebări absurde, făcând conversație doar de dragul de a face. Totuși, cea mai ciudata dintre toate a fost aia cu pisicul si nebunul de tot impiedica violurile, cred ca iti trebuie doctorat ca sa scriu în asa fel.
O carte despre nimic si plina cu nimic. Am încercat sa o inteleg, am încercat sa vad ce vrea de la mine dar e peste puterile mele. O sa ma rezum acum la faptul ca din păcate, o astfel de carte ne arata cât de mult mai avem și noi de lucrat pana sa ajungem la un anumit nivel. Păcat, ar fi putut iesi ceva bun.

[Vasilescu · Rating 4 out of 5]

Cred ca trebuie sa ai o anumita stare pentru aceasta carte ...mai bine zis ,o anumita dispozitie pt ea. Nu poti aprecia poezia sau poezia epica (cam asta e aici) daca nu iti place sa citesti poezii. Poeziile nu le citesti.ca pe un roman cu un fir epic bine stabilit,cu personaje , cu intamplari logice . Poezia nu e despre ce se intampla acolo. Nu e nimic logic in poezia epica daca o iei asa motamo. Aici nu trebuie sa intelegi neaparat ceva ci sa simti.ce incearca sa iti transmita . Care e mesajul ? Care e fellingul? Nu toate capitolele de aici sunt despre dragoste dar toate sunt toate foarte frumoase si cred ca ar fi interesant sa incerci sa revi asupra lor din cand in cand si ai sa obs ca le interpretezi altfel pt ca poate si tu esti altfel decat ai fost.

[Boghean Daniela · Rating 3 out of 5]

Ana nu scrie, Ana pictează cuvinte 🤍 Mi-a plăcut tare mult stilul și modul în care a pus gândurile pe hârtie, dar m-a prins într-un moment în care citesc la foc automat și nu m-am concentrat pe atât pe cât aș fi vrut. Poate o reiau cândva. Nu scrie simplu, este genul acela de carte care trebuie studiată și necesită și un timp de reculegere după fiecare poveste.
Este scurtă, are 130 de pagini și conține 10 povestiri. Preferatele mele sunt Apocalypse, please și Umbra contesei.

[Bogdan Hardau · Rating 3 out of 5]

O adunătură de mici povesti ce nu au legătură una cu alta...

Mi-a fost destul de greu sa o termin, desi finalul a fost mult mai bun decat începutul.

[Alexandra · Rating 5 out of 5]

Ana Mănescu scrie și scrie bine. Despre tot. Despre mine, despre tine, despre noi la prezent și la trecut. Scrie despre fluturi și despre început. Despre sânge și sfârșit. Despre lacrimi îngropate în valuri și aduse înapoi de reflux. Despre inimi pierdute în candoarea timpului și regăsite la un moment, poate, nepotrivit. Scrie despre răsărit și asfințit.

[Maria · Rating 1 out of 5]

O ciudățenie...
Prea multă moarte, prea multă iubire, prea mult tot.
Autoarea are un stil aparte de a scrie, dar pe mine nu m-a prins.
Mi a plăcut coperta, am devenit curioasă și m-am lamurit.
Răspunsul meu este "nu".
Nu mi-a plăcut și nici nu am rabdare sa explic macar de ce ;)))))⭐️