Jump to ratings and reviews
Rate this book

M-am săturat să fiu prost: incursiune în gândirea critică pentru oameni de afaceri și nu numai

Rate this book
„O carte «altfel», într-un sens spectaculos. Vine cu studii de caz şi crezi că este un manual de business, apoi te execută scurt cu exerciţii de logică generală. Oricine va găsi un unghi din care cartea aceasta să îi aducă ceva nou. Pentru mine, cele mai interesante părţi au fost din zona de filozofie a businessului, care sunt tratate senzaţional. A fost o gură de aer proaspăt, am citit-o dând din cap şi aprobând la fiecare pagină, iar la sfârşit m-am întrebat de ce nu am scris-o eu. E cu adevărat o carte excelentă, iar antreprenorii din România au nevoie de ea! Peter, îţi mulţumesc!“ (Radu GEORGESCU, Founding Partner, GECAD Group)

„Dacă stăm să ne gândim niţel, autorul a întreprins, în cartea de faţă, o expediţie teoretică forte, cu nobilul scop al inculcării unui mod de a gândi realist şi de a înţelege adevărat contemporanilor săi dornici să-şi gestioneze competent afacerile. Având ei în minte întâmplările lumii de azi, călătoria aceasta nu ar avea cum să nu le fie trebuincioasă. Oricum, nădejde ni-i că nu va fi în van, deoarece Peter, bisnisologul nostru – cu niscaiva filozofie în spate, multă experienţă la activ şi destul umor la purtător −, se dovedeşte, din start, o călăuză care cunoaşte cu temeinicie terenul explorat.“ (Luca PIŢU, pensionar doctor indocent al Universităţii Cuzane de pe vijeliosul Bahlui)

Nimeni nu se naşte prost. Ne naştem pur şi simplu neştiutori. Este nevoie de hotărâre şi de încăpăţânare ca să rămâi cu adevărat prost.

„Aceasta este una dintre cele mai antrenante lucrări de business pe care le-am citit. Nu seamănă deloc cu banalele tratate de teorie, ci este cu adevărat o incursiune critică în universul afacerilor, cu exemple concrete, reale, din viaţa de zi cu zi, pe parcursul cărora înveţi cum să gândeşti. Fie şi numai pentru secţiunea privitoare la redactarea materialelor de afaceri – şi tot merită să cumperi această carte. Este o lucrare de căpătâi pentru toţi cei care gestionează într-un fel sau altul o companie ori intenţionează să se implice în afaceri.“ (Lance WEAVER, preşedinte Virgin Money Cards, fost Vice Chairman MBNA America Bank, fost Chairman MasterCard International)

„O carte care te provoacă să înţelegi ce, de ce şi cum din perspectiva curiozităţii unui copil, să îţi exersezi logica şi capacitatea de detaşare în aşa fel încât să vezi cu claritate dincolo de ceea ce gândeşti, să faci conexiuni şi să analizezi situaţiile din toate perspectivele posibile, să te bucuri de joc şi să îndrăzneşti să plonjezi în cele mai dificile situaţii, fără să uiţi o clipă să pui sub semnul întrebării chiar şi chestiunile pe care ţi se pare că le cunoşti perfect. Peter H. Frank reuşeşte să combine extrem de abil noţiuni teoretice complexe cu exemple practice care să facă această călătorie prin gândirea critică atât utilă, cât şi fascinantă.“ (Cristina SĂVUICĂ, Chief Happiness Officer al celei mai mari companii de recrutare şi consultanţă în resurse umane din România, Lugera – The People Republic)

„Oricărui om inteligent i se poate întâmpla să dea dovadă şi de prostie. Întreaga lui inteligenţă, tot timpul şi toţi banii investiţi se duc în direcţia greşită, ca o locomotivă puternică îndreptându-se orbeşte spre dezastru. Tocmai de aceea avem cu toţii nevoie de cartea lui Peter H. Frank M-am săturat să fiu prost, o carte despre gândirea critică în afaceri, filozofie şi viaţă. O lectură recomandată nu doar prietenilor, rudelor şi colegilor de serviciu, ci – mai ales – ţie.“ (Joseph BOTTUM, eseist şi scriitor american autorul cărţii An Anxious Age)

Cunoşti oameni care la şedinţe nu înţeleg niciodată nimic, irosindu-ţi astfel tot timpul? Ţi s-a întâmplat să dai peste studenţi care probabil că dorm în timpul cursului, pentru că altminteri nici un om treaz n-ar pune întrebări mai idioate? Conversaţiile cu rudele, la masă, nu ţi se par uneori atât de trase de păr şi de nătânge, încât îţi taie pofta de mâncare? Fă-ne tuturor o favoare şi cumpără-le cartea aceasta! Sau, dacă eşti destul de isteţ încât să-ţi dai seama că şi tu te-ai săturat să fii prost, atunci ai bunăvoinţa de a-ţi face cadou această carte.

264 pages, Paperback

First published March 1, 2015

5 people are currently reading
7 people want to read

About the author

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
0 (0%)
4 stars
0 (0%)
3 stars
9 (60%)
2 stars
4 (26%)
1 star
2 (13%)
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
Profile Image for Ramona Cantaragiu.
1,582 reviews29 followers
July 29, 2022
Decent introduction into critical thinking for business people. Mostly a compilation of concepts and theories taken from different places combined with personal examples.
Profile Image for Ana-Maria Bujor.
1,337 reviews81 followers
December 30, 2016
In general ma intereseaza can tot ce e legat de gandirea critica - cursuri, carti, orice. Ca urmare nu pot spune ca am gasit foarte multe lucruri noi in acest volum. Faptul ca e orientata spre mediul de business era destul de interesat insa, asa ca am citit-o destul de repede.
Premisele cartii sunt buna in cea mai mare parte - nu folosi termeni din jargonul de business daca nu spun nimic, intai fii sigur ca stii ce vrei inainte de a intra intr-o sedinta, fii clar, scurt si la obiect, fii sceptic in privinta expertilor si metodelor promovate de diversi guru ai afacerilor.
Cartea este insa un pic haotica, mi se pare ca autorul facea tot posibilul sa arunce cat mai multe lucruri in ea. Capitolul despre scris de exemplu e lung si am inteles cum sa il aplic. In cazul celorlalte, mai putin. De asemenea, autorul se chinuie un pic ca mult sa fie non-format si "cool". Per total cateva lectii utile, dar formularea lor putea fi un pic mai structurata.
Displaying 1 - 2 of 2 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.