Le Songe

by Henry de Montherlant

Ce roman lyrique, le premier de Montherlant - il a été publié en 1922 -, a pour héros Alban de Bricoule, que l'on retrouvera dans Les Bestiaires. Alban, pendant la guerre de 1914-1918, affirme son goût du courage et du sacrifice, son ironie, son égotisme souverain. La guerre n'est pour lui qu'une occasion exaltante de se réaliser. Il lui sacrifie son amour pour Dominique, dont la passion risque de l'amoindrir. Un ordre féminin de la sensibilité et du cœur s'oppose à un ordre mâle, guerrier, et c'est ce dernier qui l'emporte.

Genres: Fiction

320 pages, Pocket Book

First published November 1, 1947

About the author

Henry de Montherlant (1895-1972) fut romancier, dramaturge, essayiste et poète. Il était membre de l’Académie française et peut être considéré comme un des plus grands écrivains du XXe siècle, à l’égal d’un Proust ou d’un Céline.

Reviews

[Andrew Weitzel · Rating 4 out of 5]

Of all the Henry de Montherlant novels I've read, this one is the most.. de Montherlantiest. The protagonist, Alban (who is probably just a stand-in for the author himself), takes pleasure only in both extremes of humanity: the high arts of literature and music, and the most base human instincts of killing and sex. By purposely volunteering to be called up to the front lines in France during WWI (much like what de Montherlant himself did in WWI), he finds that "everything is permissible" and that he can indulge himself by acting at both ends of the spectrum. Again, like de Montherlant, Alban does not venture between these two poles, and when he is confronted with someone who tries to occupy a middle ground, he is sickened and filled with hate.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Ca un bolnav care se sprijină pe braţe, încercând să se ridice, Alban de Bricoule se aplecă peste marginea scaunului cu braţe de fier, trase aer în piept cu gura larg deschisă, sufocat fizic de propriu-i suflet. Lumea reîncepu atunci să comunice cu el, toate acele lucruri bune şi plăcute care vieţuiesc într-o atmosferă de blândeţe. Deveni conştient de mirosul trandafirilor diluat în aerul umed, de freamătul minuscul al ierbii, de o ramură de glicină translucidă care atârna precum o mână divină, de cel mai mândru dintre trandafiri, roşu aprins, cu frunzele de pe tulpină roşcate ca şi cum ar fi sângerat peste ele, sau ca şi cum floarea ar fi fost lumină şi ar fi răspândit reflexe. Simţi dorinţa ca trandafirul să-i dăruiască ceva mai mult. Îl trase afară din coş, îl respiră adânc şi, când senzaţia se sfârşi, dorinţa sa se prelungi, aşa cum un val se prelungeşte depăşit de alt val; atunci, aplecându-şi gura până la miezul tare şi dulce, muşcă din el şi rămase apoi nemişcat. Clipă încremenită. Apoi, fără bucurie, dar satisfăcut, strivi lucrul mort.
Cucerirea Troiei, anul de ia întemeierea lumii 2820.
Întemeierea Romei, anul de la întemeierea lumii 3250.
Marathon, anul de la întemeierea lumii 3154.
Zâmbi din ochi. Iată, aşadar, ce era el pe punctul să transcrie, aşezat la măsuţa din grădină, în ziua călduţă a acelui martie 1918, când o neaşteptată nevoie de destindere îl făcuse să ia în mână şi să frunzărească broşura sosită cu poşta de dimineaţă, odată cu florile provensale de care tocmai profitase atât de brusc – acel Buletin al colegiului în care îşi încheiase studiile cu cinci ani mai înainte. Îşi aruncă ochii la repezeală peste necrologuri, scrisori de la combatanţi, camarazii lui de clasă, peste toate acele nume aparţinând unor persoane în viaţă, care lupta, care au dorinţe, care fac combinaţii sau fac să curgă lacrimi. El, care de atâtea ori vorbise despre „mania sa pentru suflete”, care se numise pe sine un „pastor de suflete”, cât de repede trecea peste toate acele suflete! „Bieţii băieţi, am ţinut oare la ei? Da, aşa cum Cezar ţinea la legionarii săi. Dar i-am detestat, uneori, de asta sunt sigur, i-am detestat când îi vedeam aplecaţi peste cărţi, sporindu-şi numărul, adică înarmându-se împotriva mea”. Şi iată ca privirea i se întoarse iarăşi spre titlu, pe care-l reciti ca şi cum nu l-ar fi înţeles bine, sau ca şi cum şi-ar fi citit acolo propriul nume:
ÎN MEMORIA LUI JACQUES DEJOIE, Locotenent în regimentul 152 de infanterie, decorat cu Crucea de război, Cavaler al Legiunii de Onoare, Mort pentru Franţa la 12 iunie 1917, la vârsta de 22 de ani.

[laurentiu]

0