Viețile și morțile lui Constantin Noica

by Tatiana Niculescu Bran

„Cine se încumetă să scrie o biografie critică (critical biography) a lui Constantin Noica are de înfruntat, mai întâi, mitologia creată în jurul acestui om cu totul aparte. Apoi, are de descifrat așezarea lui în fiecare dintre epocile pe care le-a traversat și modul lui de a coabita cu totalitarismul de orice fel. Un biograf onest va încerca să înțeleagă lecturile, traumele, gândirea și construcția de sine ale unui filozof al limbajului care mânuiește cuvintele cu uluitoare subtilitate. În fine, ca să scrii despre Noica trebuie să reziști farmecelor lui, precum Ulise cântecului sirenelor, priponit de catargul propriei lucidități. Descriindu-i parcursul, am vrut să le înfățișez cititorilor un Constantin Noica eliberat deopotrivă de hagiografie și de judecăți pripite și nedrepte. Ei vor decide dacă am reușit sau nu.“ — TATIANA NICULESCU

356 pages, Paperback

Published January 1, 2026

About the author

Tatiana Niculescu este o scriitoare română, fost producător de programe și prezentator la radio BBC World Service Londra și redactor-șef al secției BBC WS în limba română, autoare de biografii interbelice, cărți neficționale, romancieră și dramaturg.

Tatiana Niculescu a studiat Litere la Universitatea București, absolvind ulterior și Institutul european de jurnalism Robert Schuman din Bruxelles (în original, Robert Schuman European Institute of Journalism). Între 1994 și 2004, a fost editor și prezentator al secției române a BBC World Service din Londra. Între 2004 și 2008 a condus biroul BBC World Service din București.

În 2006 a publicat prima sa carte de non-ficțiune, Spovedanie la Tanacu, numită de critică un "In cold blood" românesc.

Reviews

[Simona Deme · Rating 4 out of 5]

Cum se (des)face un destin? Dacă ne raportăm la distincția pe care o face G.L. între soartă și destin (prima fiind supusă neșansei: boală, fatalitate, curmare a vieții din pricini „nenaturale”, al doilea, destinul, fiind „în mâinile tale”), viața lui Noica, cu dansul său existențial (poate o contrapondere la dansul mamei lui, care voise să piardă sarcina), ne poate apărea într-o altă lumină; pentru cititorii foarte tineri, din generația înstrăinată de colții acelei lumi, poate fi ispitoare judecata fără rest. Dar este absurd și infantil să judeci orice viață, dacă o scoți din context, deși oricărei minți îi este permis să vadă și crăpăturile și înălțimile, și slăbiciunile omenești, caracteristice tuturor; ne-ar fi bună de lecție izbirea de greșelile altora, ca să ne dăm seama că nu știm ce am putea face în condiții similare, chiar mai blânde, cum ne-am înfrânge natura (dacă am încerca), ce am săvârși pentru cunoaștere/cultura și încotro ne-am îndrepta după o sumedenie de răsuciri netrebnice ale sorții (moartea fratelui, a surorii și a tuturor celorlalți de-a lungul timpului, plecarea copiilor, închisoarea, căderea dinților, durerilor care îți zăpușesc clipele nu sunt de ici de colo). Cine poate afirma din sânul căldurii unei vieți liniștite că un om (oricare) ar fi putut fi așa și nu altminteri, scapă din vedere că ideea de bine nu-i totuna cu binele posibil când ai, fie și doar pentru ochii proprii, mâinile și picioarele legate. Pentru un cititor neavenit pe tărâmul filosofiei, cartea Tatianei Niculescu te apropie de Noica și probabil că cel mai bun lucru este când te îndeamnă să-i citești scrierile, să sondezi nu doar o biografie, ci urmele gândirii însăși. Bine documentată, echilibrată (căci nu-ți dă niciodată impresia că autoarea dorește să disculpe, să explice, ci să înțeleagă și înțelegând să „arate”), ușor de parcurs, când cu aer de investigație, când cu aer de eseu, de poveste, cartea scoate în relief totuși absurditatea existenței. Oricât ar încerca istoria să frângă omul (și uneori, din nefericire, aproape că-l zdrobește) el se înalță doar pentru a cădea. Putea exista o ironie mai mare pentru ființa umană oare? Înțelegând acest lucru e lesne de acceptat că oamenii se „aleg”, pricep mecanica vieții și-și aruncă clipele cerului (regăsirile religioase sunt cele mai grăitoare în acest sens) sau pământului (fie luând sapa în mâini, fie condeiul). Rămâne întrebarea, simplă de altfel, dincolo de aproape mitul croit în jurul lui Noica, de ceea ce a trăit, de ceea ce a scris, în ce măsură un cititor foarte tânăr de astăzi, care trebuie să înfulece generații întregi de alți gânditori imenși, se va apleca asupra lui Noica înzestrat cu luciditate și onoare? Căci, în rest, spectacolul tuturor vieților, cu greșelile și suferințele ei, e mereu îndeajuns pentru discuții la nesfârșit.