Hora înfometaţilor

by Lilia Calancea

Anii 1946-1947 au fost poate cei mai dureroși pentru Republica Moldova, o perioadă de foamete similară Holodomorului ucrainean, dar mult mai puțin cunoscută. Atunci s-au întâmplat lucruri de neconceput, părinți care se topeau pe picioare încercând să-și țină copiii în viață, fii și fiice care mureau de foame după o lungă agonie. Cartea Liliei Calancea urmărește povestea unei familii destrămate dintr-un sat de pe malul Nistrului, în acele vremuri fatidice, când cei trei copii au rămas singuri după ce tatăl i-a părăsit, iar mama s-a avântat în necunoscut pentru a face rost de hrană. Când nu mai au ce pune pe masă, iar nimeni nu mai poate ajuta cu nimic, oamenii își pierd umanitatea și devin capabili de cele mai mari atrocități, iar copiii sunt cei mai vulnerabili la această transformare. Foamea nu mai lasă loc de milă, de principii sau de altruism, nici măcar în sânul familiei, astfel încât cei doi băieți și sora lor mai mare nu se pot baza decât pe ei și trebuie să se ferească până și de cei care înainte le erau cei mai apropiați. Și totuși, lumina și bunătatea pot apărea de unde te aștepți mai puțin... Hora înfometaților pictează un tablou crud al uneia dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX, o poveste despre reziliență și supraviețuire în timpuri în care moartea se plimba, la propriu, pe ulițe.

200 pages, Paperback

Published April 1, 2026

About the author

A studiat limbi străine, relațiile internaționale și traducerea specializată în relații internaționale la Chișinău, Nisa și Bruxelles.

A devenit cunoscută publicului din Republica Moldova prin articolele de blog scrise sub pseudonimul Soacra mică, obținând premiul Bloggerul anului la concursul Blogovăț 2009. După trei ani a renunțat la anonimat.

Reviews

[Ioana Idiceanu]

Cutremurătoare!
O carte de aducere aminte a suferinței unui neam, în vremuri cumplite, când omul a uitat să fie om. O frescă vie a vremurilor foametei din Basarabia anilor 1946-1947, un tablou al suferinței, dar și al supraviețuirii în condiții care astăzi sunt de neînchipuit.

[Dumitrita Dodan]

Da, răzbește viața din povestea Liliei Calancea dar nu finalurile fericite. Rămai cu tristețe în suflet după o izbăvire spectaculoasă când de fapt tot ce ți se oferă este realitatea continuității vieții sub soare.
Timpuri tragice, destine distruse, moarte și deznădejde peste tot. Pară-mi-se că singura diferență dintre atunci și acum este mâncarea. Nu ducem lipsă de nimic și totuși ne lipsesc toate. În timp ce scriu, mănânc, dorm în patul meu liniștită, în acelasi timp pe pământ, printre vecini la graniță sau departe undeva, cineva trăiește in teroare și lipsă. Doar anotimpurile se schimbă sub cer în rest nimic nou sub soare. E moarte și azi, e durere și pare totul o deșertăciune și goană după vânt.
”Vremea știe să ia, vremea știe să aducă înapoi. Dă jos garduri, înalță altele la loc. Risipește un rând de case, ridică altele în locul lor. Petrece un rând de oameni, îi întâlnește pe alții. Ieftenește ce a fost scump, scumpește lucruri de nimic. Se schimbă, se joacă, se duce... Și nu te poți ține de ea, cum nu poți opri în palmă apa din izvor.”
Daca primim toate ca din mîna Celui de sus, un oftat este tot ce putem da în fața suferinței, un oftat și o iertare ca antidot împotriva amărăciunii și deznădejdii. ” Daca omul n-ar ierta, cu totul s-ar învenina.”
”Moartea e doar o rânduială, ca celelalte. Să ma privești ca pe un sâmbure uscat – mic, neînsemnat dar cu o viață nouă ascunsă în el. Un sâmbure care cere să fie pus la locul lui, în pământ. Acolo îi e rostul, în groapă. Nu-i nimic strașnic în asta. Toți mai devreme sau mai tîrziu, ne vom întoarce în țărână, ca să putrezim și să înflorim din nou. ”