What do you think?
Rate this book
Cronici din Voss #1
Anotimpul pumnalelor
Într-un univers fantastic dominat de forțe oculte și de tehnologii avansate nefiresc pentru acele timpuri, un grup de asasini încearcă imposibilul: dejucarea planurilor diabolice de preluare a puterii și restabilirea echilibrului viață – moarte, de mult alterat. Arhipelagul Voss se zbate în mizerie și disperare, sărăcie și haos. Conducătorul Bisericii, corupt și pervers, și o aristocrată însetată de putere manipulează, seduc sau ucid pe oricine le stă în cale, căci miza supremă este chiar tronul Împăratului. Vocea zeului Moarte se face auzită peste șuieratul pumnalelor, în timp ce un erou improbabil este aruncat în mijlocul unui joc dement în care toată lumea are de pierdut.
***
„Nimic nu este adevărat, totul este permis, intonau membrii Ordinului Asasinilor. Creând un cuplu de ucigaşi iniţiaţi, care mixează moartea şi iubirea cu revoluţia, ce rivalizează cu cele din Matrix şi Neuromancer – dar şi cu manifestul We Will Rise al celor de la Arch Enemy –, Şerban Andrei Mazilu surprinde din nou (după debutul său american) cu o distopie dark fantasy post-modernă luxuriantă şi exotică. Ce se întâmplă când umbrele iau foc? Dincolo de religie – mai este loc de spiritualitate? Ne putem clădi universul în jurul lui Destrudo? Există un singur zeu, spune un personaj, Thanos (după personificarea grecească a morţii) şi noi toţi ardem pe altarul său!”
Ştefan Bolea
Dr. în Filosofie, Drd. în Litere
Autor „Theoria”
***
S-ar putea spune că fără să știe, și fără să vrea, Andrei Mazilu ia cele mai bune elemente din lucrările lui Erikson și Stackpole și le combină în maniera sa unică de a oferi o poveste intensă emoțional și dinamică vizual. Așa cum spune și Oliviu Crâznic în prefața volumului Anotimpul pumnalelor,
”Multe ar mai fi de spus dincolo de această scurtă analiză teoretică dedicată, de altfel, unui scop prea puţin ambiţios, şi anume acela al fixării coordonatelor literare între care se înscrie Anotimpul pumnalelor. Opera se pretează, fără îndoială, unui studiu amplu, dar o aprofundare a subiectului ori a problematicii ar necesita o deconspirare dăunătoare lecturii, motiv pentru care acest proiect implică automat amânarea pentru un moment ulterior receptării romanului de către publicul larg. Poate fi, totuşi, citat aici unul dintre eroii Anotimpului, deoarece gândurile acestuia se vor găsi în rezonanţă cu gândurile multora dintre cititori, odată parcursă cartea: Asta le întrece pe toate”.
***
„Nimic nu este adevărat, totul este permis, intonau membrii Ordinului Asasinilor. Creând un cuplu de ucigaşi iniţiaţi, care mixează moartea şi iubirea cu revoluţia, ce rivalizează cu cele din Matrix şi Neuromancer – dar şi cu manifestul We Will Rise al celor de la Arch Enemy –, Şerban Andrei Mazilu surprinde din nou (după debutul său american) cu o distopie dark fantasy post-modernă luxuriantă şi exotică. Ce se întâmplă când umbrele iau foc? Dincolo de religie – mai este loc de spiritualitate? Ne putem clădi universul în jurul lui Destrudo? Există un singur zeu, spune un personaj, Thanos (după personificarea grecească a morţii) şi noi toţi ardem pe altarul său!”
Ştefan Bolea
Dr. în Filosofie, Drd. în Litere
Autor „Theoria”
***
S-ar putea spune că fără să știe, și fără să vrea, Andrei Mazilu ia cele mai bune elemente din lucrările lui Erikson și Stackpole și le combină în maniera sa unică de a oferi o poveste intensă emoțional și dinamică vizual. Așa cum spune și Oliviu Crâznic în prefața volumului Anotimpul pumnalelor,
”Multe ar mai fi de spus dincolo de această scurtă analiză teoretică dedicată, de altfel, unui scop prea puţin ambiţios, şi anume acela al fixării coordonatelor literare între care se înscrie Anotimpul pumnalelor. Opera se pretează, fără îndoială, unui studiu amplu, dar o aprofundare a subiectului ori a problematicii ar necesita o deconspirare dăunătoare lecturii, motiv pentru care acest proiect implică automat amânarea pentru un moment ulterior receptării romanului de către publicul larg. Poate fi, totuşi, citat aici unul dintre eroii Anotimpului, deoarece gândurile acestuia se vor găsi în rezonanţă cu gândurile multora dintre cititori, odată parcursă cartea: Asta le întrece pe toate”.
346 pages, Paperback
First published March 1, 2015
2 people are currently reading
123 people want to read
About the author
Șerban Andrei Mazilu
7 books56 followersȘerban Andrei Mazilu (n. 11 februarie 1983) este absolvent al Academiei Navale din Constanța, activând ca ofițer în marina comercială. Având în același timp studii de jurnalism (Universitatea Româno – Canadiană din Brașov) și experiență în radio, Andrei Mazilu a activat ca publicist pentru diverse reviste, blog-uri și site-uri de profil, orientându-se cu precădere spre subiecte din sfera social – politică.
Activitatea sa literară, cu preponderență în limba engleză, cuprinde povestiri scrise individual sau în colaborare cu alți autori, publicate pe site-uri din Statele Unite, cum ar fi Darkness Forums. Este prezent de asemenea cu recenzii, analize și povestiri în limba română în revista culturală EgoPhobia.
În anul 2013 debutează peste hotare în limba engleză, iar romanul său The Angellove Society: Crux este publicat în Statele Unite de către editura Wheelman Press. Acestui volum îi urmează la scurt timp nuvelele Magic and Madness și Limbo, situate în același univers fantasy.
Înclinația sa pentru fantastic, horror și supranatural îi aduce mențiuni și recenzii pozitive din partea criticii și autorilor români de gen, cum ar fi Oliviu Crâznic, Ștefan Bolea, Cristina Nemerovschi, și alții. Încurajat să publice în limba română, Andrei Mazilu devine prezent pe piața autohtonă cu romanul clockpunk Anotimpul pumnalelor.
În 2014, împreună cu Andreea Sterea, înființează Editura Crux Publishing, cu scopul de a promova scriitorii români contemporani de literatură fantastică și nu numai.
Începând cu toamna anului 2015 este prezent cu o povestire scurtă, Misterele din Sparktower, în antologia de colecție Metamorfoze, alături de titani ai literaturii fantastice: H. P. Lovecraft, Robert E. Howard, Guy de Maupassant, Arthur Conan Doyle și alții.
Noiembrie 2016, lansează continuarea romanului Anotimpul pumnalelor, intitulată Jocul necromanților.
Activitatea sa literară, cu preponderență în limba engleză, cuprinde povestiri scrise individual sau în colaborare cu alți autori, publicate pe site-uri din Statele Unite, cum ar fi Darkness Forums. Este prezent de asemenea cu recenzii, analize și povestiri în limba română în revista culturală EgoPhobia.
În anul 2013 debutează peste hotare în limba engleză, iar romanul său The Angellove Society: Crux este publicat în Statele Unite de către editura Wheelman Press. Acestui volum îi urmează la scurt timp nuvelele Magic and Madness și Limbo, situate în același univers fantasy.
Înclinația sa pentru fantastic, horror și supranatural îi aduce mențiuni și recenzii pozitive din partea criticii și autorilor români de gen, cum ar fi Oliviu Crâznic, Ștefan Bolea, Cristina Nemerovschi, și alții. Încurajat să publice în limba română, Andrei Mazilu devine prezent pe piața autohtonă cu romanul clockpunk Anotimpul pumnalelor.
În 2014, împreună cu Andreea Sterea, înființează Editura Crux Publishing, cu scopul de a promova scriitorii români contemporani de literatură fantastică și nu numai.
Începând cu toamna anului 2015 este prezent cu o povestire scurtă, Misterele din Sparktower, în antologia de colecție Metamorfoze, alături de titani ai literaturii fantastice: H. P. Lovecraft, Robert E. Howard, Guy de Maupassant, Arthur Conan Doyle și alții.
Noiembrie 2016, lansează continuarea romanului Anotimpul pumnalelor, intitulată Jocul necromanților.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 20 of 20 reviews
June 7, 2023
Pentru mine e primul contact cu proza romanesca fantasy dar ni-a placut foarte mult sa pasesc in universul creat de Andrei(scriitor).
April 20, 2015
Un excelent debut în limba română al autorului romanului Crux. Șerban Andrei Mazilu recidivează cu un dark fantasy plin de imaginație, cu caractere vii și interesante, cu o intrigă complexă într-un cadru extrem de interesant. Recenzia, aici: https://fansf.wordpress.com/2015/04/2....
September 1, 2019
Mi-a spus ca va fi ceva diferit. Alt gen, alta abordare. Dupa ce am citit Crux am zis why not. Coperta era atractiva, in concordanta cu titlul; am dedus ca va avea scene de lupte cu pumnale si va merge catre genul action. Dar este mai mult de atat. M-a captivat de la primele pagini si mereu am vrut sa stiu mai mult, sa vad continuarea, dar cu cat inaintam cu atat devenea mai interesanta, iar cand am ajuns la final am ramas cu gura cascata, deoarece nu m-as fi gandit ca asa avea sa se termine. Cu cat inaintam in lectura in capul meu se derulau scenarii cum se va sfarsii cartea sau ce va urma, dar cel pe care l-a ales Andrei nu mi-a trecut nici o secunda.
Totul incepe cu o crima, de unde se declanseaza toata actiunea. Tradarea e pe primul loc si persista pana in final, iar in jurul ei domneste legea pumnalelor si a sangelui. Daca la inceput crezi ca va fi o lupta intre o parte buna si una rea, te inseli. Desi contesa este urmarita si vanata pana in ultimul moment, apoi ucisa si ai impresia ca a aparut un erou sa inlature dictatura, de fapt constati ca nu a facut-o pentru binele cuiva, ci pentru a se razbuna. Deci un roman fara eroi, unde fiecare se gandeste la propria persoana.
De-a lungul romanului avem de a face cu schimbari de situatie, fiinte "fantastice", zombie si varci, multe varsari de sange, dar si o scurta poveste de dragoste al carei final nu il vom afla. Ca de obicei Biserica apare ca organ de manipulare a prostimii, cu minicruciade impotriva paganilor ce cred in zeul mortii, Thanos.
Personajele sunt bine conturate: un asasin readus la viata cu capacitatea de a controla varcii, o tanara nobila care a ajuns Corb, un comandant SS care inca lupta pentru o tara onesta, un comisar dizgratiat care isi doreste schimbarea, o contesa care este papusarul sef al intregii carti, un imparat care se lasa manipulat si, nu in ultimul rand, tanara Larissa care, desi pare un personaj nesemnificativ, are un cuvant greu la final, determinand schimbarea lumii.
Ca si in celelalte carti, autorul creeaza personaje speciale, remarcabile. Din punctul meu de vedere, nu a existat vreo carte in care sa nu vreau cel putin unul din personaje sa fie transpus in realitate. Descrierile lor, dar si caracterul sunt foarte sugestive, ca si cum autorul s-ar transpune pe el in pielea lor.
Tot ce pot sa zic este ca mi-a placut la nebunie cartea si o recomnd cu caldura tuturor si, credeti-ma, nu veti regreta. Mie chiar imi pare rau ca s-a terminat.
Totul incepe cu o crima, de unde se declanseaza toata actiunea. Tradarea e pe primul loc si persista pana in final, iar in jurul ei domneste legea pumnalelor si a sangelui. Daca la inceput crezi ca va fi o lupta intre o parte buna si una rea, te inseli. Desi contesa este urmarita si vanata pana in ultimul moment, apoi ucisa si ai impresia ca a aparut un erou sa inlature dictatura, de fapt constati ca nu a facut-o pentru binele cuiva, ci pentru a se razbuna. Deci un roman fara eroi, unde fiecare se gandeste la propria persoana.
De-a lungul romanului avem de a face cu schimbari de situatie, fiinte "fantastice", zombie si varci, multe varsari de sange, dar si o scurta poveste de dragoste al carei final nu il vom afla. Ca de obicei Biserica apare ca organ de manipulare a prostimii, cu minicruciade impotriva paganilor ce cred in zeul mortii, Thanos.
Personajele sunt bine conturate: un asasin readus la viata cu capacitatea de a controla varcii, o tanara nobila care a ajuns Corb, un comandant SS care inca lupta pentru o tara onesta, un comisar dizgratiat care isi doreste schimbarea, o contesa care este papusarul sef al intregii carti, un imparat care se lasa manipulat si, nu in ultimul rand, tanara Larissa care, desi pare un personaj nesemnificativ, are un cuvant greu la final, determinand schimbarea lumii.
Ca si in celelalte carti, autorul creeaza personaje speciale, remarcabile. Din punctul meu de vedere, nu a existat vreo carte in care sa nu vreau cel putin unul din personaje sa fie transpus in realitate. Descrierile lor, dar si caracterul sunt foarte sugestive, ca si cum autorul s-ar transpune pe el in pielea lor.
Tot ce pot sa zic este ca mi-a placut la nebunie cartea si o recomnd cu caldura tuturor si, credeti-ma, nu veti regreta. Mie chiar imi pare rau ca s-a terminat.
April 16, 2017
M-am apucat de citit Anotimpul pumnalelor pentru că deși e cartea de debut a lui Andrei pe piața de la noi, el a debutat ca autor scriind direct în limba engleză romanul Crux, primul volum al trilogiei The Angellove Society. Un scriitor care și-a pornit cariera în engleză apoi a decis să scrie și în limba lui natală? Era deja mult prea interesant, iar eu deja devenisem mult prea curioasă.
Așa că am pășit în Arhipelagul Voss și n-am putut decât să mă bucur că un scriitor atât de bun a ales să împartă și cu publicul român așa bijuterie. Personaje, poveste, lume, chiar și stil, de toate m-am îndrăgostit iremediabil și chiar și acum, la două zile după ce am terminat romanul, tot simt din când în când nevoia să mă întorc măcar puțin în lumea lui Aendo Assermore.
Găsiți recenzia mea completă pe blog, aici -> [link]
Așa că am pășit în Arhipelagul Voss și n-am putut decât să mă bucur că un scriitor atât de bun a ales să împartă și cu publicul român așa bijuterie. Personaje, poveste, lume, chiar și stil, de toate m-am îndrăgostit iremediabil și chiar și acum, la două zile după ce am terminat romanul, tot simt din când în când nevoia să mă întorc măcar puțin în lumea lui Aendo Assermore.
Găsiți recenzia mea completă pe blog, aici -> [link]
April 6, 2020
Cartea am citit-o prima data imediat dupa aparitie (dar se pare ca am uitat sa mentionez acest lucru pe GR) si am recitit-o acum, cinci ani mai tarziu. Mi-a placut la fel de tare si o recomand la fel de mult. Can't wait for the next book ^^
December 14, 2015
http://vanillamoonbooks.blogspot.ro/2...
Citind din ce în ce mai multe recenzii de cinci stele pentru cel mai recent roman al lui Şerban Andrei Mazilu, publicat la Crux Publishing, curiozitatea mea a atins cote maxime. Cu ocazia lansării cărţii Theoria de Ştefan Bolea în Cluj-Napoca, am făcut cunoştinţă cu tânărul scriitor şi cu Andreea Sterea, oamenii frumoşi care au pus editura în picioare. Am continuat, aşadar, să trăiesc fantastic, cum ne îndeamnă Crux Publishing, prin intermediul cărţilor scrise de autori români, cu "Anotimpul pumnalelor".
Cartea începe cu Aendo Assermore, un asasin cu un trecut cel puţin fascinant, trimis să se ocupe de un oarecare baron de către contesa Mequette. Intenţiile tinerei domnişoare par iniţial simpla gelozie şi dorinţă de a o avea numai pentru ea pe Larisse, femeia de rând pe care baronul o luase amantă. Totul însă devine confuz când îl dă pe asasinul nostru pe mâna autorităţilor, iar acesta îşi întâlneşte sfârşitul, apoi pe Thanos, Zeul Morţii, pentru ca mai apoi să fie readus la viaţă şi să îi cunoască pe Corbi, cei care menţin echilibrul în lume hrănind zeul cu suflete al căror ceas a sosit.
Treptat, începi să vezi imaginea de ansamblu, planul contesei prinzând contur şi şocând la fiecare pas, manipulând pe oricine şi oricum, începând de la un Episcop corupt cu numele de Bone, al cărui prânz ideal constă în carne de copil, până la credulul Împărat, Septimus Voss al III-lea, care crede în puritatea sufletească al lui Bone şi este în stare să îi treacă mai orice cu vederea pentru a se pune bine indirect cu zeii Erra, Adu şi Ur, convins de rolul cheie al Bisericii în reîntâlnirea cu soţia lui în viaţa de după.
Situaţia mi se pare atât de comică, încât atunci când citeam cum îl descria Septimus pe Bone, am început să râd de una singură de gluma pe care am făcut-o în minte. (Sanctitate, v-a rămas puţină puritate între dinţi...) Ştiu, e o glumă atât de proastă, încât e amuzantă. Cred.
Un adevărat deliciu mi s-au părut şi dialogurile, mai ales cele dintre majordom şi Împărat, care sună mai degrabă a cicăleală între prieteni vechi, fiind de-a dreptul hilare.
O caracteristică principală a romanului este abundenţa în detalii a pasajelor descriptive, lucrul care mi-a şi plăcut, de altfel, cel mai mult la el. Din păcate, pe lângă faptul că m-au introdus perfect în atmosferă şi m-au făcut să savurez cartea, au fost momente în care simţeam că era prea mult, încetinindu-mi lectura şi rupându-mă chiar de acţiune.
Personajele mi-au plăcut fără excepţie, începând cu contesa nebunesc de genială şi terminând cu periculoasa Loup/Jess, una dintre Corbi. Cred că singurul aspect deranjant la capitolul acesta a fost cât de rapid s-a născut atracţia dintre Aendo şi Loup. Aş fi preferat să fie vorba de mai mult decât o admiraţie profesională şi o bătaie între ei care să nască povestea dintre cei doi. Pot înţelege chimia dintre ei, însă mi s-a părut că a devenit destul de siropos prea repede pentru cât de puţin se cunoşteau cu adevărat şi poate chiar puţin clişeic cum toată lumea era conştientă de asta cu excepţia lor înainte să se producă inevitabilul. Mi-ar fi plăcut puţin mai mult build-up.
Am văzut prin blogosferă şi pe Facebook persoane care îl comparau pe autor cu George R.R. Martin. Din punctul meu de vedere, nu văd o asemănare a stilurilor dincolo de genul fantasy şi numărul mare de personaje. Pe lângă asta, Anotimpul pumnalelor este un roman de sine stătător şi nici pe departe la fel de intimidant precum Urzeala tronurilor, care îi ţine pe mulţi deoparte atât prin numărul paginilor, cât şi prin dimensiunea seriei. Cu toate astea, îl consider pe Şerban Andrei Mazilu un scriitor valoros pentru fantasy-ul românesc şi mi-ar plăcea să cred că George R.R. Martin ar fi la rândul lui flatat de comparaţie dacă ar cunoaşte limba română şi ar putea citi această carte.
Citind din ce în ce mai multe recenzii de cinci stele pentru cel mai recent roman al lui Şerban Andrei Mazilu, publicat la Crux Publishing, curiozitatea mea a atins cote maxime. Cu ocazia lansării cărţii Theoria de Ştefan Bolea în Cluj-Napoca, am făcut cunoştinţă cu tânărul scriitor şi cu Andreea Sterea, oamenii frumoşi care au pus editura în picioare. Am continuat, aşadar, să trăiesc fantastic, cum ne îndeamnă Crux Publishing, prin intermediul cărţilor scrise de autori români, cu "Anotimpul pumnalelor".
Cartea începe cu Aendo Assermore, un asasin cu un trecut cel puţin fascinant, trimis să se ocupe de un oarecare baron de către contesa Mequette. Intenţiile tinerei domnişoare par iniţial simpla gelozie şi dorinţă de a o avea numai pentru ea pe Larisse, femeia de rând pe care baronul o luase amantă. Totul însă devine confuz când îl dă pe asasinul nostru pe mâna autorităţilor, iar acesta îşi întâlneşte sfârşitul, apoi pe Thanos, Zeul Morţii, pentru ca mai apoi să fie readus la viaţă şi să îi cunoască pe Corbi, cei care menţin echilibrul în lume hrănind zeul cu suflete al căror ceas a sosit.
Treptat, începi să vezi imaginea de ansamblu, planul contesei prinzând contur şi şocând la fiecare pas, manipulând pe oricine şi oricum, începând de la un Episcop corupt cu numele de Bone, al cărui prânz ideal constă în carne de copil, până la credulul Împărat, Septimus Voss al III-lea, care crede în puritatea sufletească al lui Bone şi este în stare să îi treacă mai orice cu vederea pentru a se pune bine indirect cu zeii Erra, Adu şi Ur, convins de rolul cheie al Bisericii în reîntâlnirea cu soţia lui în viaţa de după.
Situaţia mi se pare atât de comică, încât atunci când citeam cum îl descria Septimus pe Bone, am început să râd de una singură de gluma pe care am făcut-o în minte. (Sanctitate, v-a rămas puţină puritate între dinţi...) Ştiu, e o glumă atât de proastă, încât e amuzantă. Cred.
Un adevărat deliciu mi s-au părut şi dialogurile, mai ales cele dintre majordom şi Împărat, care sună mai degrabă a cicăleală între prieteni vechi, fiind de-a dreptul hilare.
O caracteristică principală a romanului este abundenţa în detalii a pasajelor descriptive, lucrul care mi-a şi plăcut, de altfel, cel mai mult la el. Din păcate, pe lângă faptul că m-au introdus perfect în atmosferă şi m-au făcut să savurez cartea, au fost momente în care simţeam că era prea mult, încetinindu-mi lectura şi rupându-mă chiar de acţiune.
Personajele mi-au plăcut fără excepţie, începând cu contesa nebunesc de genială şi terminând cu periculoasa Loup/Jess, una dintre Corbi. Cred că singurul aspect deranjant la capitolul acesta a fost cât de rapid s-a născut atracţia dintre Aendo şi Loup. Aş fi preferat să fie vorba de mai mult decât o admiraţie profesională şi o bătaie între ei care să nască povestea dintre cei doi. Pot înţelege chimia dintre ei, însă mi s-a părut că a devenit destul de siropos prea repede pentru cât de puţin se cunoşteau cu adevărat şi poate chiar puţin clişeic cum toată lumea era conştientă de asta cu excepţia lor înainte să se producă inevitabilul. Mi-ar fi plăcut puţin mai mult build-up.
Am văzut prin blogosferă şi pe Facebook persoane care îl comparau pe autor cu George R.R. Martin. Din punctul meu de vedere, nu văd o asemănare a stilurilor dincolo de genul fantasy şi numărul mare de personaje. Pe lângă asta, Anotimpul pumnalelor este un roman de sine stătător şi nici pe departe la fel de intimidant precum Urzeala tronurilor, care îi ţine pe mulţi deoparte atât prin numărul paginilor, cât şi prin dimensiunea seriei. Cu toate astea, îl consider pe Şerban Andrei Mazilu un scriitor valoros pentru fantasy-ul românesc şi mi-ar plăcea să cred că George R.R. Martin ar fi la rândul lui flatat de comparaţie dacă ar cunoaşte limba română şi ar putea citi această carte.
May 15, 2017
Nu este o carte cu de toate pentru toți (e și greu să existe așa ceva), dar este cu siguranță o carte cu multe pentru mulți. Anotimpul pumnalelor are o mulțime de cârlige cu care să te prindă într-un mix foarte deștept.
Te atrag lumile fantastice deosebite? Bun venit în arhipelagul Voss.
Îți place magia? Perfect, ai parte de destulă.
Te atrage critica socială? Ai venit unde trebuie.
Dacă cumva te ung pe suflet poveștile cu o viziune critică asupra religiei, ai nimerit la fix. Pe de altă parte, dacă ești credincios/religios, e ok, lumea e fantastică și religia la fel. Poți considera că Dumnezeul tău e în siguranță. :P
Îți place acțiunea? Este din belșug.
Îți plac poveștile cu intrigi politice? Suspansul? O galerie largă de personaje trăznite? Guess what. E plin de așa ceva. E puțin probabil să nu găsești personaje pe care să nu le îndrăgești și, deși sunt foarte multe și au un screen time limitat, fiecare dintre ele e construit și prezentat în așa fel încât simți că ar putea duce în spate liniștit un volum întreg ca protagonist.
Chiar dacă sunt elemente care nu îți plac, sunt șanse mari să existe suficiente plusuri care să compenseze. Eu, de exemplu, prefer SF-ul și am o toleranță destul de scăzută la magie. A fost ok, pentru că universul e clockpunk, așa că are un iz științifico-fantastic care m-a ajutat să înghit trăznăile magice.
Scriitura e foarte încărcată cu figuri de stil, față de care știu că mulți cititori au o aversiune puternică. Nici eu nu mă omor după ele, îi pot înțelege într-o anume măsură. Doar că aici înfloriturile apar majoritar în pasajele cu descrieri și vin pe o narațiune solidă și captivantă, doar nu era să mă împiedic în atâta lucru. Dacă te deranjează figurile de stil, se poate trece peste ele mai ușor decât ai crede, trebuie doar să te ții tare în primele pagini, pe urmă te adaptezi.
Alt exemplu: dacă ești fan povești de dragoste, vei găsi una care să te facă să visezi. Dacă ești ca mine, o să spui "e ok, suspinele de amor au fost în limite tolerabile."
Cu alte cuvinte, cred că ce m-a impresionat cel mai mult la cartea asta a fost modul în care au fost echilibrate o mulțime de elemente. Iar rezultatul final nu e o masă amorfă care nu mai are centru de greutate/element coagulant/direcție/etc., ci o poveste care stă numai bine pe propriile picioare.
Te atrag lumile fantastice deosebite? Bun venit în arhipelagul Voss.
Îți place magia? Perfect, ai parte de destulă.
Te atrage critica socială? Ai venit unde trebuie.
Dacă cumva te ung pe suflet poveștile cu o viziune critică asupra religiei, ai nimerit la fix. Pe de altă parte, dacă ești credincios/religios, e ok, lumea e fantastică și religia la fel. Poți considera că Dumnezeul tău e în siguranță. :P
Îți place acțiunea? Este din belșug.
Îți plac poveștile cu intrigi politice? Suspansul? O galerie largă de personaje trăznite? Guess what. E plin de așa ceva. E puțin probabil să nu găsești personaje pe care să nu le îndrăgești și, deși sunt foarte multe și au un screen time limitat, fiecare dintre ele e construit și prezentat în așa fel încât simți că ar putea duce în spate liniștit un volum întreg ca protagonist.
Chiar dacă sunt elemente care nu îți plac, sunt șanse mari să existe suficiente plusuri care să compenseze. Eu, de exemplu, prefer SF-ul și am o toleranță destul de scăzută la magie. A fost ok, pentru că universul e clockpunk, așa că are un iz științifico-fantastic care m-a ajutat să înghit trăznăile magice.
Scriitura e foarte încărcată cu figuri de stil, față de care știu că mulți cititori au o aversiune puternică. Nici eu nu mă omor după ele, îi pot înțelege într-o anume măsură. Doar că aici înfloriturile apar majoritar în pasajele cu descrieri și vin pe o narațiune solidă și captivantă, doar nu era să mă împiedic în atâta lucru. Dacă te deranjează figurile de stil, se poate trece peste ele mai ușor decât ai crede, trebuie doar să te ții tare în primele pagini, pe urmă te adaptezi.
Alt exemplu: dacă ești fan povești de dragoste, vei găsi una care să te facă să visezi. Dacă ești ca mine, o să spui "e ok, suspinele de amor au fost în limite tolerabile."
Cu alte cuvinte, cred că ce m-a impresionat cel mai mult la cartea asta a fost modul în care au fost echilibrate o mulțime de elemente. Iar rezultatul final nu e o masă amorfă care nu mai are centru de greutate/element coagulant/direcție/etc., ci o poveste care stă numai bine pe propriile picioare.
November 14, 2020
Acțiune alertă și bine legată, asasini aflați de partea unui bine extrem de relativ, contrapuși unor malefici absoluți, multe zone de gri, precum cețurile poluate care înconjoară Arhipelagul ca amintirea unui coșmar, umor de calitate – toate acestea construiesc o structură complexă, care se ridică la nivelul autorilor consacrați pe piața internațională. Nivelul oarecum ridicat de violență și sexualitate o recomandă cititorilor maturi (sunt destui care mai cred că genul fantasy este un fel de basm reinterpretat pentru copii – nu faceți această greșeală, mai ales cu volumul de față). Worldbuilding-ul și atmosfera mi-au amintit de un alt roman care mi-a plăcut mult, Minciunile lui Locke Lamora, însă cu un asasin în prim-plan, nu un con artist și cu multe alte diferențe substanțiale. În plus, se remarcă frumusețea stilului scrierii autorului, cu multe accente de-a dreptul poetice, nu foarte des întâlnite într-un astfel de roman. Una peste alta, din orice unghi ai privi, Anotimpul pumnalelor este un must read pentru orice cititor al genului și eu îl recomand călduros.
Impresiile pe larg le gasiti aici: https://adropofinspiration.wordpress....
Impresiile pe larg le gasiti aici: https://adropofinspiration.wordpress....
September 17, 2016
Recenzia completă: http://andreeapandelea.blogspot.ro/20...
"Cartea, pe cât de întunecată, pe cât de gotică și de terifiantă îți pare la prima vedere, pe atât de fascinantă și de originală este, care te încarcă cu o dorință greu de stăvilit: să poți păși chiar și pentru câteva minute în acea lume, să fii martor – chiar și ca umbra vreunui personaj – la luptele și la discuțiile pe care le-ai citit cu atâta însuflețire și atenție. [...]"
"Cartea, pe cât de întunecată, pe cât de gotică și de terifiantă îți pare la prima vedere, pe atât de fascinantă și de originală este, care te încarcă cu o dorință greu de stăvilit: să poți păși chiar și pentru câteva minute în acea lume, să fii martor – chiar și ca umbra vreunui personaj – la luptele și la discuțiile pe care le-ai citit cu atâta însuflețire și atenție. [...]"
September 1, 2020
Cam cel mai bun dark fantasy de pe la noi, nu?
Mai multe aici: https://www.cruxed.ro/anotimpul-pumna...
Mai multe aici: https://www.cruxed.ro/anotimpul-pumna...
February 11, 2022
Primul volum al seriei „Cronici din Voss” este un super-roman de aventuri ce explodează de acțiune, dar și de idei filosofice interesante. Se desfășoară în atmosferă dark, chiar grimdark, într-o lume cu aspect medievalo-renascentisto-steampunk, care ar putea la fel de bine să fie și o variantă distopică a organizării baronilor drogurilor din Narcos. Are elemente de intrigi politice, manipulări senzuale, satiră socială, policier, noir, thriller, clockpunk sau horror. Dacă e fantasy, îl poți eventual compara cu „Ultimul Imperiu” al lui Sanderson, dacă e SF, ar putea fi categorisit în supra-specia integratoare New Weird.
Oricare ar fi însă cheia aleasă pentru a descifra misterele poveștii acestei cărți, ea te va prinde în desfășurarea sa imediat… și nicio șansă să vrei să îți dea drumul până nu le elucidezi pe toate.
Stilul de scriere din romanul „Anotimpul pumnalelor” este unul fastuos, care parcă impune utilizarea termenului de literatură fantastică, în locul mult prea generalizatorului fantasy. Acesta amplifică plăcerea lecturii, fără a o opaciza totuși pentru suporterii exprimării minimaliste, fiind condimentat și cu mult umor.
O carte extraordinară, din toate punctele de vedere, ce își absoarbe cititorii în universul ei coșmaresc rafinat și le ștampilează definitiv în memorie numele autorului său.
https://analogiiantologii.com/2022/02...
Oricare ar fi însă cheia aleasă pentru a descifra misterele poveștii acestei cărți, ea te va prinde în desfășurarea sa imediat… și nicio șansă să vrei să îți dea drumul până nu le elucidezi pe toate.
Stilul de scriere din romanul „Anotimpul pumnalelor” este unul fastuos, care parcă impune utilizarea termenului de literatură fantastică, în locul mult prea generalizatorului fantasy. Acesta amplifică plăcerea lecturii, fără a o opaciza totuși pentru suporterii exprimării minimaliste, fiind condimentat și cu mult umor.
O carte extraordinară, din toate punctele de vedere, ce își absoarbe cititorii în universul ei coșmaresc rafinat și le ștampilează definitiv în memorie numele autorului său.
https://analogiiantologii.com/2022/02...
June 13, 2015
Where do I even begin? Nu cred că vreun autor străin a reușit să îmi lase o senzație așa ciudată la finalul unei cărți, cum au făcut-o mai mulți dintre autorii români pe care i-am citit până acum, aici fiind inclus și cel care a scris cartea de față. Încep să cred că cei care nu dau nici măcar o șansă autorilor români contemporani habar nu au ce pierd. Dar să revenim la carte.
Acțiunea are loc într-o lume fantasy, într-o perioadă asemănătoare evului mediu, dar în care există o tehnologie mult prea avansată pentru acele timpuri. În acest context, zeul Thanos alege câteva persoane care trebuie să restabilească un pic echilibrul, un grup de asasini. În același timp, în regat au loc tot felul de comploturi, ale unei contese ambițioase și al unui preot corupt, ce încearcă să îl răstoarne pe împărat și să îi ia locul.
Recunosc că la final n-am știut cum să îmi adun gândurile de pe jos, acolo unde au ajuns după ce am dat peste cea mai ciudată întorsătură de situație despre care am citit vreodată. Și nu o zic în sens negativ, e pur și simplu o chestie care m-a făcut să mă holbez la ultima pagină lung după ce am citit-o, întrebându-mă dacă ar trebui să existe o continuare la toată povestea. Pentru că se termină complet ciudat, dar în același timp mă îndoiesc sincer că va exista o continuare.
Dar trebuie să ofer credit editurii pentru faptul că imaginea personajului de pe copertă e exact imaginea personajului din carte, cred că e prima oară când întâlnesc situația asta. Ăsta e și motivul pentru care urăsc personajele de pe coperți, pentru că de cele mai multe ori nu au nicio legătură cu personajele din carte. Voiam doar să zic asta.
Cât despre poveste în sine... uau, doar uau! Cel mai frumos mi s-a părut modul în care autorul a intersectat cumva toate personajele și poveștile și scopurile fiecăruia astfel încât totul să aibă sens la final. Pentru că a existat un moment în timp ce citeam în care mi s-a părut că povestea Corbilor nu are nicio legătură cu complotul ce se petrece în arhipelag. Iar pentru majoritatea cărții cele două lucruri nu prea se intersectează, sau foarte puțin. Chiar mă întrebam la un moment dat ce legătură vor avea Corbii cu toată povestea, dar totul se leagă la final, ceea ce a fost unul din lucrurile care mi-au schimbat complet părerea despre carte.
Un alt lucru care mi-a plăcut mult a fost modul în care toate perspectivele se derulau paralel, fără însă a băga în ceață cititorul. Se trece de la un personaj la altul fără vreun avertisment în prealabil, dar totul "curge" foarte frumos, în lipsa unui cuvânt mai bun.
Iar acum înțeleg ce spuneau anumite persoane despre Nordet, ăsta fiind cam principalul motiv pentru care am vrut să citesc cartea. Omul apare la începutul cărții, pentru câteva pagini, după care nu mai auzi de el, și totuși mi-a plăcut foarte mult de el. E bizar cumva, având în vedere cât de puțin e prezent. Și dacă tot am ajuns la personaje, în afară de Septimus, m-au fascinat toate, chiar și Bone și Mequette. Nu mi-a plăcut de ei, dar modul în care și-au creat planurile și cum le adaptau în funcție de ce se mai petrecea mi s-a părut foarte interesant. Dintre toate, cred că personajele care mi-au plăcut cel mai mult au fost Loup, Savantul, Benson și Baudelaire. Și, da, încă nu am zis nimic despre Aendo Assermore, care e personajul de pe copertă, cel care cred că se presupune că e personajul principal. Spun asta pentru că nu m-a impresionat prea tare. Are câteva momente, dar per total m-a cam lăsat rece și m-a enervat de câteva ori. Din toată cartea, povestea lui m-a interesat cel mai puțin. Eram mai interesată de complotul general decât de el.
Recomand, mai ales dacă vă plac genul fantasy, intrigile și comploturile, și A game of thrones. Chiar cred că dacă v-a plăcut A game of thrones atunci o să vă placă și cartea asta.
Acțiunea are loc într-o lume fantasy, într-o perioadă asemănătoare evului mediu, dar în care există o tehnologie mult prea avansată pentru acele timpuri. În acest context, zeul Thanos alege câteva persoane care trebuie să restabilească un pic echilibrul, un grup de asasini. În același timp, în regat au loc tot felul de comploturi, ale unei contese ambițioase și al unui preot corupt, ce încearcă să îl răstoarne pe împărat și să îi ia locul.
Recunosc că la final n-am știut cum să îmi adun gândurile de pe jos, acolo unde au ajuns după ce am dat peste cea mai ciudată întorsătură de situație despre care am citit vreodată. Și nu o zic în sens negativ, e pur și simplu o chestie care m-a făcut să mă holbez la ultima pagină lung după ce am citit-o, întrebându-mă dacă ar trebui să existe o continuare la toată povestea. Pentru că se termină complet ciudat, dar în același timp mă îndoiesc sincer că va exista o continuare.
Dar trebuie să ofer credit editurii pentru faptul că imaginea personajului de pe copertă e exact imaginea personajului din carte, cred că e prima oară când întâlnesc situația asta. Ăsta e și motivul pentru care urăsc personajele de pe coperți, pentru că de cele mai multe ori nu au nicio legătură cu personajele din carte. Voiam doar să zic asta.
Cât despre poveste în sine... uau, doar uau! Cel mai frumos mi s-a părut modul în care autorul a intersectat cumva toate personajele și poveștile și scopurile fiecăruia astfel încât totul să aibă sens la final. Pentru că a existat un moment în timp ce citeam în care mi s-a părut că povestea Corbilor nu are nicio legătură cu complotul ce se petrece în arhipelag. Iar pentru majoritatea cărții cele două lucruri nu prea se intersectează, sau foarte puțin. Chiar mă întrebam la un moment dat ce legătură vor avea Corbii cu toată povestea, dar totul se leagă la final, ceea ce a fost unul din lucrurile care mi-au schimbat complet părerea despre carte.
Un alt lucru care mi-a plăcut mult a fost modul în care toate perspectivele se derulau paralel, fără însă a băga în ceață cititorul. Se trece de la un personaj la altul fără vreun avertisment în prealabil, dar totul "curge" foarte frumos, în lipsa unui cuvânt mai bun.
Iar acum înțeleg ce spuneau anumite persoane despre Nordet, ăsta fiind cam principalul motiv pentru care am vrut să citesc cartea. Omul apare la începutul cărții, pentru câteva pagini, după care nu mai auzi de el, și totuși mi-a plăcut foarte mult de el. E bizar cumva, având în vedere cât de puțin e prezent. Și dacă tot am ajuns la personaje, în afară de Septimus, m-au fascinat toate, chiar și Bone și Mequette. Nu mi-a plăcut de ei, dar modul în care și-au creat planurile și cum le adaptau în funcție de ce se mai petrecea mi s-a părut foarte interesant. Dintre toate, cred că personajele care mi-au plăcut cel mai mult au fost Loup, Savantul, Benson și Baudelaire. Și, da, încă nu am zis nimic despre Aendo Assermore, care e personajul de pe copertă, cel care cred că se presupune că e personajul principal. Spun asta pentru că nu m-a impresionat prea tare. Are câteva momente, dar per total m-a cam lăsat rece și m-a enervat de câteva ori. Din toată cartea, povestea lui m-a interesat cel mai puțin. Eram mai interesată de complotul general decât de el.
Recomand, mai ales dacă vă plac genul fantasy, intrigile și comploturile, și A game of thrones. Chiar cred că dacă v-a plăcut A game of thrones atunci o să vă placă și cartea asta.
March 30, 2016
Până de curând am avut impresia că literatura româna se scaldă in aceeași mlaștină ca și cinematografia româna, cu toate că acolo problema e mai mare, chiar ai nevoie de fonduri serioase ca să faci un film interesant. In consecință au trecut câțiva ani fără sa citesc o carte scrisa de un autor roman. Apoi am descoperit că nu e chiar așa, exista autori, de obicei mai tineri, care încearcă sa scrie și altceva in afara de drame îngropate în cotidian.
În urma acestor descoperiri am ajuns să citesc și Anotimpul pumnalelor, un dark fantasy care inițial m-a atras doar din prisma genului și pentru că cele doua cărți ale autorului au recenzii bune. Dacă m-aș uita doar la copertă n-aș citi niciodată aceasta carte. Nu știu de ce, dar din ce am observat, cam toate cărțile scoase de editura Crux Publishing au coperți oribile. Le sugerez ca pe viitor sa se orienteze spre un alt graphic designer pentru ele.
După ce am citit această carte cred că Serban Andrei Mazilu este un scriitor complet. Pe lângă faptul ca se pricepe sa construiască o lume noua foarte bine și este un forte bun povestitor, lucruri care in mod normal ar ajunge unui autor sa aibă succes, acesta se pricepe și la înflorituri artistice. Eu fiind o persoana înclinata spre tehnica, programator de ocupație, nu am fost niciodată prieten cu poezia sau cu descrierile prea ample din proza. Dar incursiunile în lumea metaforei ale lui Serban Andrei Mazilu nu mi s-au părut nici un moment plictisitoare, completează povestea foarte bine.
Un alt lucru care îmi place la această carte este faptul că lumea creată de autor are un cadru steampunk (clockpunk de fapt, dar prefer sa le bag pe toate in aceeași oală, diferențele sunt prea mici). Iar această carte mi-a oferit mult mai mult din ceea ce ce eu aștept de la o carte care se concentrează pe steampunk decât mi-a oferit Delirul încapsulat al lui Florin Pitea. Carte care era promovata ca fiind steampunk, dar modurile in care este acesta folosit au scopuri diferite.
Anotimpul pumnalelor este o carte pe care sunt sigur ca orice amator de fantasy o sa o îndrăgească. Iar pana apare următorul volum și aflăm ce o sa se întâmple cu asasinii noștri și cu proaspătul înviat Turek, o sa caut sa vad despre ce este vorba in scrierile anterioare acestui volum ale lui Serban Andrei Mazilu.
În urma acestor descoperiri am ajuns să citesc și Anotimpul pumnalelor, un dark fantasy care inițial m-a atras doar din prisma genului și pentru că cele doua cărți ale autorului au recenzii bune. Dacă m-aș uita doar la copertă n-aș citi niciodată aceasta carte. Nu știu de ce, dar din ce am observat, cam toate cărțile scoase de editura Crux Publishing au coperți oribile. Le sugerez ca pe viitor sa se orienteze spre un alt graphic designer pentru ele.
După ce am citit această carte cred că Serban Andrei Mazilu este un scriitor complet. Pe lângă faptul ca se pricepe sa construiască o lume noua foarte bine și este un forte bun povestitor, lucruri care in mod normal ar ajunge unui autor sa aibă succes, acesta se pricepe și la înflorituri artistice. Eu fiind o persoana înclinata spre tehnica, programator de ocupație, nu am fost niciodată prieten cu poezia sau cu descrierile prea ample din proza. Dar incursiunile în lumea metaforei ale lui Serban Andrei Mazilu nu mi s-au părut nici un moment plictisitoare, completează povestea foarte bine.
Un alt lucru care îmi place la această carte este faptul că lumea creată de autor are un cadru steampunk (clockpunk de fapt, dar prefer sa le bag pe toate in aceeași oală, diferențele sunt prea mici). Iar această carte mi-a oferit mult mai mult din ceea ce ce eu aștept de la o carte care se concentrează pe steampunk decât mi-a oferit Delirul încapsulat al lui Florin Pitea. Carte care era promovata ca fiind steampunk, dar modurile in care este acesta folosit au scopuri diferite.
Anotimpul pumnalelor este o carte pe care sunt sigur ca orice amator de fantasy o sa o îndrăgească. Iar pana apare următorul volum și aflăm ce o sa se întâmple cu asasinii noștri și cu proaspătul înviat Turek, o sa caut sa vad despre ce este vorba in scrierile anterioare acestui volum ale lui Serban Andrei Mazilu.
September 21, 2015
După primul roman scris în engleză, am fost uimit să aflu că următorul va fi în română și nu va fi o continuare a universului deja stabilit în Crux, de care mă îndrăgostisem deja. Cu mici ezitări, am început-o și pot spune că nu am regretat nicio clipă. E genul de carte care te convinge să citești o pagină, apoi două, apoi să ajungi până la finalul capitolului și, înainte să îți dai seama, e 3 dimineața și tu mai citești „încă 2-3 pagini, să văd cum mai scapă Aendo din asta”.
Căci despre Aendo este vorba. Anti-eroul asasin din Anotimpul Pumnalelor trăiește într-o lume distopică, plină de jeg, suferință și scursuri ale societății pe care o ține într-un echilibru fragil în numele zeului morții, Thanos. Cu sau fără voia lui, cu sau fără prietenii și aliații bine conturați pe care îi întâlnește pe parcursul cărții, Aendo perseverează și nu se uită înapoi nici măcar o secundă, pentru că în lumea în care trăiește el, o secundă de neatenție înseamnă că sufletul tău a plecat spre Thanos.
Lăsând la o parte șablonul de recenzii des întâlnit online (pe care deja l-au acoperit alții cu vârf și îndesat), eu vă pot spune doar atât: cine are o imaginație activă, nu se va putea abține și, în timpul zilei, mintea îi va coace scenarii noi și ipoteze care de care mai stranii despre fiecare personaj din Anotimp. Iar eu așa recunosc o carte bună de ficțiune: după cât de mult și cât de ușor mă pot adânci în lumea prezentată de autor și cât de natural mi se pare să duc firul narativ mai departe. Sincer, m-am uitat o dată sau de două ori pe acoperișurile caselor în timp ce mă întorceam spre casă - poate eram vânat de un Corb, poate măcar o parte cât de mică din acest univers este adevărată.
Căci despre Aendo este vorba. Anti-eroul asasin din Anotimpul Pumnalelor trăiește într-o lume distopică, plină de jeg, suferință și scursuri ale societății pe care o ține într-un echilibru fragil în numele zeului morții, Thanos. Cu sau fără voia lui, cu sau fără prietenii și aliații bine conturați pe care îi întâlnește pe parcursul cărții, Aendo perseverează și nu se uită înapoi nici măcar o secundă, pentru că în lumea în care trăiește el, o secundă de neatenție înseamnă că sufletul tău a plecat spre Thanos.
Lăsând la o parte șablonul de recenzii des întâlnit online (pe care deja l-au acoperit alții cu vârf și îndesat), eu vă pot spune doar atât: cine are o imaginație activă, nu se va putea abține și, în timpul zilei, mintea îi va coace scenarii noi și ipoteze care de care mai stranii despre fiecare personaj din Anotimp. Iar eu așa recunosc o carte bună de ficțiune: după cât de mult și cât de ușor mă pot adânci în lumea prezentată de autor și cât de natural mi se pare să duc firul narativ mai departe. Sincer, m-am uitat o dată sau de două ori pe acoperișurile caselor în timp ce mă întorceam spre casă - poate eram vânat de un Corb, poate măcar o parte cât de mică din acest univers este adevărată.
May 24, 2017
Despre Anotimpul pumnalelor, pot spune doar atât: un fantasy ce se vrea şi se merită a fi savurat, ceva cam ca în spoturile publicitare ce strigă neîncetat a nu se depăşi doza zilnică prescrisă.
Uneltiri şirete, personaje, unul mai piperat decât altul, lupte duse atât în plan divin cât şi în plan uman care tind să distrugă balanţa lumii, magie neagră neînţeleasă, vârci, valuri de molime şi acţiune cât cuprinde, într-un fantasy de excepţie, asta ne oferă Şerban Andrei Mazilu în Anotimpul Pumnalelor.
https://goodread.ro/recenzie-anotimpu...
Uneltiri şirete, personaje, unul mai piperat decât altul, lupte duse atât în plan divin cât şi în plan uman care tind să distrugă balanţa lumii, magie neagră neînţeleasă, vârci, valuri de molime şi acţiune cât cuprinde, într-un fantasy de excepţie, asta ne oferă Şerban Andrei Mazilu în Anotimpul Pumnalelor.
https://goodread.ro/recenzie-anotimpu...
January 12, 2021
O carte plina de actiune si de personaje gri (depinde din ce perspectiva ii privesti).
Dar si numai pentru lumea cyberpunk creata de Serban Mazilu merita citita cartea, ce frumos descrie autorul universul unde se desfasoara actiunea sau anumite locuri. Sincer mi-a depasit asteptarile!
Dar si numai pentru lumea cyberpunk creata de Serban Mazilu merita citita cartea, ce frumos descrie autorul universul unde se desfasoara actiunea sau anumite locuri. Sincer mi-a depasit asteptarile!
March 24, 2021
Prima dată când citesc așa ceva. Și îmi place. Îmi place că acțiunea e fluidă, curge de la sine, e frumos alcătuită.
January 18, 2024
🔹️Într-o lume evoluată doar din punct de vedere tehnologic, moralitatea este echivalată cu prostia, iar perversiunile și defilarea pe un podium de cadavre devin virtuți. De asemenea, viclenia, desfrânarea, interesele, ura, egocentrismul, corupția și lipsa de scrupule se concentreaza într-o realitate relativ cunoscută.
🔹️Astfel, în Arhipelagului Voss, o aristocrația stricată, un popor pueril, o rețea ocultă, o plămadă numită Șobolanii cu un anume Foxley Quinn, un preot depravat, o lady preacurvită și mult prea ambițioasă, un împărat ingenuu, o castă de asasini, un Thanos și un Aendo Assermore devin bucăți de hârtie lipite într-un colaj ce te amețește precum „Hex-ul fumat în exces" pentru ca, la final, să te izbească valul confuziei prin aclamarea unui nume "precum un titan al cărui baros lovește ritmic o nicovală enormă". Ai nevoie de câteva momente în care clipești pierdut, cu mintea goală și nici măcar când lucrurile încep să se clarifice, tot nu ești convins că ai fost dus de nas astfel.
🔹️Autorul se joacă cu mintea celui aflat în lojă, detaliază superficial într-un noian de profunzime, introduce și scoate personajele după bunul plac, accentuează, descrie și focalizează lumina în jurul unor oglinzi înșelătoare ca, în cele din urmă, să fie binevoitor și să arate fisura din suprafața iluzorie. Astfel, ochiul naiv devine apt să vadă întreaga rețea de vinișoare ce străbate luciul spectral încă de la început.
🔹️Subtilitatea abordată se ascunde, cu precădere, în dezinteresul oferit anumitor scene și, totodată, a trecutului amintit mult prea dezinvolt, ducând la o ușoară indiferență față de acesta. Și totuși, EL - TRECUTUL- este și centrul de greutate pe care se sprijină întreaga acțiune.
🔹️Transformarea imperiului, declinul apropiat al acestuia, amestecul omogen de iubire, moarte și răzvrătire, impresionează prin fantastic, dezechilibru și dinamism într-o poezie morbidă lipsită de moralitate.
🔹️Seria continuă cu un al doilea volum, intitulat "Jocul necromaților", ambele cărți putând fi găsite la edituracrux, acum cu o noua ilustrare a copertelor.
🔹️Astfel, în Arhipelagului Voss, o aristocrația stricată, un popor pueril, o rețea ocultă, o plămadă numită Șobolanii cu un anume Foxley Quinn, un preot depravat, o lady preacurvită și mult prea ambițioasă, un împărat ingenuu, o castă de asasini, un Thanos și un Aendo Assermore devin bucăți de hârtie lipite într-un colaj ce te amețește precum „Hex-ul fumat în exces" pentru ca, la final, să te izbească valul confuziei prin aclamarea unui nume "precum un titan al cărui baros lovește ritmic o nicovală enormă". Ai nevoie de câteva momente în care clipești pierdut, cu mintea goală și nici măcar când lucrurile încep să se clarifice, tot nu ești convins că ai fost dus de nas astfel.
🔹️Autorul se joacă cu mintea celui aflat în lojă, detaliază superficial într-un noian de profunzime, introduce și scoate personajele după bunul plac, accentuează, descrie și focalizează lumina în jurul unor oglinzi înșelătoare ca, în cele din urmă, să fie binevoitor și să arate fisura din suprafața iluzorie. Astfel, ochiul naiv devine apt să vadă întreaga rețea de vinișoare ce străbate luciul spectral încă de la început.
🔹️Subtilitatea abordată se ascunde, cu precădere, în dezinteresul oferit anumitor scene și, totodată, a trecutului amintit mult prea dezinvolt, ducând la o ușoară indiferență față de acesta. Și totuși, EL - TRECUTUL- este și centrul de greutate pe care se sprijină întreaga acțiune.
🔹️Transformarea imperiului, declinul apropiat al acestuia, amestecul omogen de iubire, moarte și răzvrătire, impresionează prin fantastic, dezechilibru și dinamism într-o poezie morbidă lipsită de moralitate.
🔹️Seria continuă cu un al doilea volum, intitulat "Jocul necromaților", ambele cărți putând fi găsite la edituracrux, acum cu o noua ilustrare a copertelor.
November 3, 2021
Povestea în sine nu este pe gustul meu, eu nefiind un cititor de fantasy, iar personajele mi s-au parut mai curând arhetipuri (bine construite!), nu oameni în carne și oase, de aceea n-am prea empatizat cu ele. Și atunci, de ce am dat 4 steluțe? Pentru scriitura foarte bună și pentru atmosfera care a reușit să mă transpună acolo, în lumea creată de autor. Mie nu-mi plac descrierile ample, de obicei mă plictisesc, dar în cazul de față le-am savurat, pentru că Andrei a strecurat și suspans sau o doză de mister în ele, iar asta m-a făcut să le citesc ușor și să trec fără probleme la scena următoare.
Din punctul meu de vedere, romanul are cam multe personaje și acțiune pe mai multe planuri, destul de greu de urmărit uneori, dar pentru fanii stilului fantasy acestea sunt aspecte de apreciat. Finalul volumului este clar de nota 10 și m-a făcut să cumpăr fără ezitare continuarea poveștii.
Din punctul meu de vedere, romanul are cam multe personaje și acțiune pe mai multe planuri, destul de greu de urmărit uneori, dar pentru fanii stilului fantasy acestea sunt aspecte de apreciat. Finalul volumului este clar de nota 10 și m-a făcut să cumpăr fără ezitare continuarea poveștii.
June 16, 2016
Lumea cărții este întunecată, dar din acel întuneric răsar la suprafață adevărații eroi, în acel întuneric licărește o singură flacără... Flacăra va crește inimaginabil, va pârjoli totul în calea sa, iar la urmă oamenii vor fi mai apropiați de divinitate decât vor ști ei vreodată. Mi-a plăcut acțiunea, dar dacă ar fi ceva de reproșat cărții, atunci i s-ar reproșa dialogul - mi-ar fi plăcut ca dialogul să pară mai firesc, fără românisme ca să zic așa. Apoi, ar mai fi finalul, neașteptat în mod evident, dar prea scurt și prea fragmentat pentru a gusta pe deplin efectele speciale premergătoare acestuia.
Displaying 1 - 20 of 20 reviews