Kosta nu și-a imaginat niciodată că salvatorul lui va fi o piticanie îmbrăcată în fustă de tul, purtând o tiară din plastic. Dasha, fetița cu ochi albaștri și plasturi cu supereroi, nu a ezitat nicio clipă să se pună în fața unor bătăuși de două ori mai mari decât ea. În curtea haotică a școlii, doi copii au făcut o promisiune în fața Universului care îi va lega pentru totdeauna. Ani mai târziu, Kosta rănește persoana pe care o protejase de toată lumea. Dasha fuge, luând cu ea căldura, lumina și albastrul sacru. Dar promisiunile făcute Universului nu pot fi încălcate. Ele trebuie respectate. După ce devine martoră la lupta ilegală în care Kosta aproape că își ucide adversarul, Dasha e aruncată în întunericul care a consumat viața lui după ce a plecat. Ce fel de monstru a devenit fostul ei cel mai bun prieten? Este cu adevărat condamnat sau mai există o șansă să-l salveze? Până la urmă, cu cât întunericul e mai adânc, cu atât lumina strălucește mai puternic.
Nu știu de unde să încep pentru că această carte m-a dat complet peste cap — în cel mai bun mod posibil. 1162 de pagini și le-am devorat fără să simt. Pur și simplu nu am putut să o las din mână. Personajele sunt construite atât de frumos încât ajungi să le simți reale. Dasha e personajul meu preferat de mult timp — mică dar cu un curaj uriaș. Iar Kosta... el e genul de personaj care îți rămâne în cap mult după ce închizi cartea. Finalul primului volum m-a lăsat cu sufletul la gură și acum aștept continuarea cu sufletul la gură. 😭 Personal o consider 6 stele pentru că 5 nu îi ajunge. 📖 Cu cât întunericul e mai adânc, cu atât lumina strălucește mai puternic.
De unde să încep cu această carte? Sincer, am înnebunit când am aflat că a apărut nu cred că am cumpărat vreodată o carte mai repede.
Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost felul în care povestea se mișcă între trecut și prezent. Nu doar că te ajută să înțelegi mai bine acțiunea, dar te face să te atașezi profund de personaje personaje pe care pur și simplu nu ai cum să nu le iubești.
Kosta Kovacs… un băiat care a avut o viață grea, îndrăgostit încă din copilărie de „prințesa” lui, Dasha. Iar Dasha Dragomir… o fată atât de dulce și luminoasă, despre care cred că l-a iubit mereu pe Kosta, chiar și atunci când viața era împotriva lor. Parcă erau două suflete pereche care, într-un fel sau altul, au fost destinate unul altuia.
Am iubit această carte sincer, din toată inima mea. Este una dintre acele cărți pe care nu doar că ai vrea să le recitești știi sigur că te vei întoarce la ele iar și iar.
🦋În primul rând, vreau să-i spun @madamescriptor.author că sunt extrem de mândră de ea și de tot ce a reușit să realizeze cu această carte. Mă bucur enorm că am fost alături de ea în toate etapele și că, prin intermediul acestei povești, am legat o prietenie atât de frumoasă. 🦋 🐍Cartea aceasta este superbă de la început până la sfârșit! Dacă ați citit-o pe Wattpad, puteți să uitați acea variantă. Povestea a trecut printr-un proces de editare foarte lung și a ajuns, în sfârșit, la cea mai bună formă a ei. Vă spun asta pentru că am avut ocazia să o văd evoluând sub ochii mei. ✨
• 🐍KOSTA (sau „Șarpele” din cușcă): My man! 🤭 Are tot ce vă puteți dori: este luptător și un soț incredibil pentru „prințesa lui”. Deși are multe traume încă din copilărie, modul în care se luptă cu ele te face să-l îndrăgești imediat.O să aibă și multe momente în care v-a trebui să vă luați puține pauze și abia după să continuați cartea🤭 • 🦋DASHA: My baby! „Prințesa” lui Kosta, cu fundițe și rochii din tul, a reușit să-l salveze în toate modurile posibile. Deși la prima vedere pare fragilă, este un personaj extrem de puternic. Sper din suflet să o înțelegeți pe deplin, pentru că va trece prin multe alături de Kosta. 🦋Dual Timeline: Avem ocazia să-i vedem pe Kosta și Dasha încă de când erau micuți. Prima lor întâlnire este una dintre scenele mele preferate! 🦋Chimia: Este pur și simplu superbă! Kosta este posesiv încă de mic, iar această trăsătură se intensifică pe tot parcursul cărții. 🤭 🦋Scenele Spicy: Nici nu are rost să vă spun că sunt unele dintre cele mai bune pe care le-am citit!Totusi dacă aveți grijă la TW pentru ca e o lista completă cu tot “meniul” cărții 🌶️ Abia aștept să le descoperiți și voi
🦋Sper din suflet să vă placă cartea aceasta ,este acum la precomandă pe Google play✨
Am terminat cartea? Da. M-a terminat ea pe mine? MARE DA. Nu știu dacă pot să cer daune morale autoarei pentru că mi-a lăsat sufletul pe jos, dar pot spune că iubesc mintea lui Madame Scriptor exact cum o iubește Kosta pe Dasha. 💜 Să nu intrați în povestea asta cu impresia că veți găsi un romance tipic. Între paginile astea stă ascunsă o bestie. Una adevărată. Iar bestia noastră este frântă încă din copilărie. Începutul nu te ia ușor. Intri direct cu sufletul în palme și cu inima pe ace. Madame Scriptor ne pune față în față cu efectele unor vicii și anturaje care distrug familii, suflete și copii prea mici pentru a purta asemenea răni. Kosta și-a văzut tatăl distrugându-se pe sine, iar odată cu sufletul lui otrăvit și-a distrus și familia. Poate că și-a iubit soția cândva… dar micul Kosta a simțit doar greutatea mâinii lui. Și când cel mai mare monstru se ascunde chiar sub acoperișul tău, lumea de afară pare ușor de sfărâmat. Un copil flămând. Un copil care a cunoscut mai multe lacrimi decât zâmbete. Un suflet pierdut care și-a jurat că nu va deveni niciodată omul pe care îl numește „tată”. Este greu să scrii despre traume. Dar este și mai greu să-l faci pe cititor să le simtă. Iar cartea asta te face să simți totul la cote maxime. Când am văzut 1000+ pagini, am zis că am ce citi până la finalul lunii. Apoi am intrat în poveste… și n-am mai putut ieși din ea. Este genul acela de carte care te prinde între ițele ei și nu-ți mai dă drumul. Pentru că aici nu trebuie să ai încredere în nimeni. Până și cel mai sfânt om poate ascunde un lup sub blana de oaie. Dasha este opusul lui Kosta. Un suflet pur, cald, care încă vede frumusețea din oameni. Cu o mamă glacială și un tată iubitor, ea devine copilul care tânjește după iubire și afecțiune. Poate povestea cu firul roșu chiar există… pentru că ei doi m-au făcut să cred în ea. Sunt opuși. Dar se completează atât de bine încât conexiunea lor devine aproape dureroasă. Și sincer? Dacă mi-aș pierde memoria, asta ar fi una dintre primele cărți pe care le-aș citi din nou. Pentru că declarațiile ieșite din gura unei bestii sunt dulci ca mierea. Iar ochii lor… sunt complementari. Acolo unde se termină pădurea, începe cerul. Mi-a plăcut enorm felul în care trecutul și prezentul se împletesc constant. În timp ce urmărești prezentul, fragmentele din trecut luminează fiecare alegere, fiecare reacție, fiecare rană. Iar tensiunea dintre ei? Palpabilă. Sarcasmul lor a fost deliciul meu. Replici acide, priviri care spun „te-aș vrea”, dar totul ambalat într-un duel continuu. Și apoi vine Mikai. Cireașa de pe tort. A treia roată la căruță absolut necesară. Omul a adus umor îmbrăcat în Prada și trebuie să-i mulțumim pentru că el a fost, efectiv, cuiul de la grenadă. :))) Să nu vă speriați de numărul de pagini. Le veți citi pe nerăsuflate. Veți suspina pentru micul Konstantin și veți admira bestia în toată splendoarea ei. 🤤💜 Lucruri pe care o să le savurați: ✧ plimbări prin pădure printre brândușe ✧ rețete noi de tort ✧ o căprioară fugind liberă prin pădure Unele scene sunt grele. Tulburătoare. Uneori brutal de detaliate. Dar pentru mine a fost exact genul de carte care îți intră sub piele și rămâne acolo. „Unde-i trauma, sunt și eu.” Mi-a plăcut intensitatea cu care este scrisă. Personajele care în lumină par bune, iar în întuneric devin adevărații diavoli. Pentru autoare: Nu te iert pentru Puricos. Dar te venerez cum o venerează Kosta pe Dasha. Îți doresc toată inspirația din lume pentru volumul II. 💜 N-am mai citit de mult o carte care să-mi dea pielea de găină în halul ăsta.
Dasha, lumina din întuneric, fata care poartă cerul în ochi, căprioara devotată cu credință lui Dumnezeu, dar și prada care se lasă vânată de el. O, și cum o vânează… trebuie neapărat să aflați 🦋
Kosta, bestia născută din întuneric, șarpele din cușcă, damnarea fetei care devine ancora umanității lui. El este trecutul ei, prezentul și viitorul. Iar prințesa lui știe asta și nu a avut niciodată altă alegere în viață decât verdele pădure din ochii lui. 🐍
Un rozariu i-a adus credința în viață, iar același rozariu a alunecat prin locurile plăcerii, ghidat de păcatul în persoană! Nu am cuvinte 🤌🏻
Vreau să vă spun că fanteziile Dashei, trezite de cărțile deloc inocente pentru o prințesă, au fost readuse la viață, detaliu cu detaliu, de soțul care iubește să vâneze ADÂNC în interiorul pădurii (rent free în capul meu 😮💨)
Iubesc capitolele din trecut, unde îi întâlnim pe adolescenții Dasha și Kosta! Aceste capitole m-au ajutat să rămân fără niciun semn de întrebare. 🩵
Legătura lor se simte prin fiecare pagină! ACȚIUNEA este intensă și genială! AMUZAMENTUL la loc de cinste. SPICY-ul… sincer, cred că până și Lucifer stă pe margine și ia notițe la capitolele astea 🔥
Un moment, vă rog, pentru Mikai îi ador replicile și prietenia cu Kosta! Iar Nikolaj vreau să te CUNOSC !
Pentru mine, cartea este: INFINIT / 5 ⭐️ ♾️ Una dintre cele mai bune cărți citite EVER!
Finalul mi-a dăruit atât de mult, dar mi-a și furat o parte din inimă. Este atât de intens încât mintea mea nu a mai știut să facă diferența între real și ficțiune. O parte din mine trăiește deja doar pentru volumul DOI! ❤️🔥
RECOMAND e prea puțin spus. Gândită și scrisă impecabil! O să rămâneți șocate/i, vă asigur ‼️
Bruce, vreau să știi că ești Cavalerul nostru Negru! Te iubesc, liliac 🦇💛
P.S.: Scena mea preferată: Kosta: „Spală-mă! Fă-mă nou și doar al tău!” 🩸 Vă las pe voi să vedeți cum îl mântuie Dasha ! ✨
“Lux in Tenebris” este o poveste intens emoțională, cladită pe contrastul dintre lumină și întuneric, dintre iubire și suferință. Este o rană deschisă care învață să se vindece.
Kosta este un bărbat dur la suprafață, dar incredibil de fragil în interior. El poartă în suflet o tristețe tăcută, un trecut greu, o teamă constantă că apropierea înseamnă pierdere. Groaza copilăriei și-a pus amprenta pe viitorul lui, dar mai ales pe modul de a iubii. În el am văzut singurătatea care devine armură, dar și dorința disperată de a fi atins, văzut, ales...dar doar de “caprioara lui”.
Dasha este lumină. Este aceea prezență caldă de care ai nevoie în viață. Este empatică și plină de sensibilitate. Dasha nu este lipsită de dureri sau traume, dar are o capacitate extraordinară de a iubi și de a vedea binele chiar și acolo unde întunericul spulberă tot. Ea este acea ființă care rămâne atunci când ar fi mai ușor să plece. Și poate că tocmai asta o face atât de puternică și atât de vulnerabilă în același timp.
Împreună, ei nu sunt perfecți. Sunt două umbre care se caută în întuneric, pentru a-și forma propria lor lumină. Nu este o poveste de basm, ci o luptă constantă între frică și speranță. Amândoi sunt puși în fața unor sacrificii care îi schimbă pentru totdeauna. Iubirea lor nu este liniștită...este ca o flacără care arde chiar și în plină furtună. Kosta trebuie să renunțe la singurătatea care îl proteja și să permită cuiva să-i vadă rănile. Dasha își sacrifică liniștea, siguranța și uneori propria fericire pentru a rămâne lângă cavalerul negru.
„Lux in Tenebris” este o carte care nu se citește, ci se simte. Kosta și Dasha nu sunt salvatori unul pentru celălalt. Sunt două suflete rănite care aleg să se țină de mână în întuneric și să renască în lumină.
🐍 🦌 🦋 📚: Lux in Tenebris #1 Autor: Madame Scriptor @madamescriptor.author Nota: ⭐ ⭐ ⭐ ⭐ ⭐
🐍 E o poveste dură, fără pic de glumă, vă spun celor curioși să citiți avertismentele. E ditamai lista și nu e acolo degeaba. Dacă ar fi fost prima carte de acest gen pe care o citesc, nu aș fi putut trece de primele 5 capitole.
🐍 Lăsând de-o parte unele cuvinte colorate ale lui Kosta, care m-au amuzat mai ales după reacțiile Dashei, a fost și este o carte perfectă. M-a lăsat în aer, cu lacrimi în ochi și inima cât un purice.
🐍 Am primit răspunsuri pe final la care nu m-am așteptat, dar la care m-am gândit mai bine abia după ce au trecut.
🐍 Am avut o bănuială legată de un personaj și ce am descoperit m-a luat prin surprindere, mai ales că nu e atât de rău, având în vedere cine îi e tată. Și alt personaj mi-a trezit suspiciuni de care mi-a fost teamă și nu mi-a plăcut deloc că am avut dreptate.
🐍 Nu au lipsit detaliile macabre, pentru că nu e o poveste drăguță cu super eroi.
🐍 E o poveste dură, care prezintă viața în paralel a doi copii care au avut totul lipsă, respectiv au trăit păziți de terorile lumii reale.
🦋 Mi-a plăcut să citesc povestea lui Batman și a Femeii Fantastice, pentru că am și reușit să îi văd așa pe protagoniști, după prima lor întâlnire, când piticania cu o obsesie pentru albastru a salvat bestia.
🦋 Viața lui Kosta nu a fost deloc ușoară, nici măcar faptul că a fost copil nu l-a cruțat. Doar i-a furat inocența și l-a făcut să jure că va proteja femeile din viața lui.
🦋 Dar ce se întâmplă când faci un pact cu însuși Diavolul? Kosta nu a avut de ales. Nu a putut accepta lumea în care Petra l-a aruncat, a încercat s-o țină pe Dasha departe, dar și s-o protejeze pe mama lui.
🐍 Încă de mic, i s-a furat câte ceva, chiar dacă a primit-o pe Dasha ca un dar.
🦋 Mi-a plăcut intervenția ei și faptul că nu a fugit după ce i-a pus pe fugă pe bătăuși. Fără ca măcar să încerce, l-a legat pe Kosta de degetul ei mic.
🦋 Mi-au plăcut momentele lor de când erau mici. Mi-a plăcut să le citesc parcursul, presărat cu amintiri din trecut și dezastrul din prezent.
🦋 M-au lăsat mască unele momente. Alteori îmi venea s-o zgâlțâi pe Dasha, apoi, cu mica brumă de răbdare 😅, am ajuns la momentul în care drumul lor s-a separat și am înțeles-o.
🦋 Am început să înțeleg distanțare Dashei din prezent față de Kosta chiar dinainte să apară momentul din trecut care a dus la ruptură, deși recunosc că m-a rănit pe mine când ea s-a dus la tatăl ei.
🦋 Deși încearcă să se țină departe de el, pentru că știe în ce s-a băgat, nu poate. E atrasă ca de un magnet. În ciuda consecințelor pe care și ea le știe, pe lângă ce s-a întâmplat la final.
🦋 Mi-au plăcut ambele lor povești, cea din trecut, în care încă mai era o brumă de inocență în amândoi, pentru că erau împreună. Dar și prezentul. Pentru că acele întâmplări au dus aici.
🦋 Mi-a plăcut cum a fost totul descris, de la pădure, la casa visurilor Dashei și până la Groapă și ce s-a întâmplat în ea. Dar și afacerile la care Kosta a asistat. Și răsturnările de situație.
🐍 Cea mai atentă am fost la scenele de luptă, la toate, dar mai ales la ultima luptă cu Șarpele și Lupul. Fiecare moment m-a ținut cu sufletul la gură. Și am înțeles și mi-a plăcut legătura pe care cei doi au format-o.
🦋 Mi-a plăcut și de Mikai, pentru că el a apărut mai mult. Și relația lui cu Kosta și Dasha.
🐍 Recunosc că nu sunt fană a aducerii religiei într-o astfel de poveste, în nici o poveste de altfel. Dar mi-au plăcut comparațiile. Gândurile lui Kosta și sentimentele Dashei. Și faptul că a avut un vis care a putut s-o facă profetesa. Dar Kosta a avut acele premoniții, chiar dacă nu s-au întâmplat, mai ales când l-a găsit pe Petra și l-a făcut să plătească. Apoi sufletul lui a fost rupt și furat de Diavol, dar Dasha era în gândurile și inima lui. Și, deși l-a durut, i-a dat drumul, pentru că nu mai avea nimic bun să îi ofere și o știa. Nu voia să se transforme în tatăl lui.
🦋 Și nu mai spun de ce a visat Dasha, chiar înainte ca lumea ei să fie complet dată peste cap. M-a lăsat în aer și curioasă, dar și deja intuind ce o să i se întâmple dacă nu ajunge Kosta la ea.
🐍 Au fost mai multe detalii care s-au ciocnit, deși la unul m-am gândit chiar de la prima lor interacțiune. Asemănarea chiar a fost acolo, să îi dea de gol. Și acum ard de nerăbdare să aflu continuarea. Și finalul.
5⭐️ Lux in Tenebris este un dark romance veritabil (citiți avertismentele!), dar și una dintre acele povești care rămân cu tine mult timp după ultima pagină.
Dasha este lumina. Este caldă, iubitoare, loială până la capăt. Este un personaj care iubește profund și sincer, care încălzește tot în jurul ei și care reușește să rămână bună chiar și atunci când viața nu e blândă cu ea. Și nu ai cum să nu o iubești.
Kosta este întuneric pur. Plin de cicatrici lăsate de trecut și adâncite de alegerile lui. Stilul lui de viață îl ține în umbră, îl face dur, rece, periculos. Dar în preajma ei se vede fisura din armură. Se vede băiatul din spatele bestiei. O să iubiți ambele lui variante 😏
Ei sunt ying și yang. Lumină și întuneric. Două extreme care nu pot exista una fără cealaltă.
Au fost despărțiți, iar ruptura a fost dureroasă. Dar regăsirea… regăsirea a fost absolut delicioasă. Conexiunea lor e magnetică, inevitabilă.
Tensiunea dintre ei este superb construită, iar pasiunea… wow. Scenele spice sunt delicioase, intense, exact ca cele din cărțile pe care le citește Dasha 😏
Și mica lor familie… 🥹 Bruce, pisoiul lor simpatic, care a fost absolut adorabil. Bruce, mami și tati. Momentele cu el mi-au topit inima și au arătat o latură atât de caldă a lor, care contrastează perfect cu întunericul din restul poveștii.
M-am apropiat surprinzător de mult și de personajele secundare. Mikai rămâne diva mea - are replici demențiale și un haz molipsitor.
Iar finalul… a fost un final cu adevărat bun. Neașteptat. Puternic.
Am rămas efectiv fără cuvinte. Și acum am nevoie de volumul 2. Neapărat. 🖤✨
🐍 𝐊𝐨𝐬𝐭𝐚 este un băiețel-erou care a trebuit să se maturizeze mult prea devreme pentru a-și proteja mama și care, de-a lungul anilor, este forțat să-și abandoneze pelerina.
Bărbatul Kosta este rezultatul tuturor anilor de tortură pe care i-a îndurat: mult mai puternic din punct de vedere fizic și, în același timp, copleșit de sentimente și mai profunde pentru prințesa lui.
Încă de la început, Dasha și Kosta se protejează unul pe celălalt, iar faptul că Dasha este opusul lui Kosta demonstrează că opusele chiar se atrag.
🦋 𝐃𝐚𝐬𝐡𝐚 nu este doar lumina din întunericul care l-a crescut pe Kosta, ci și ancora care îl menține stabil. Este cea care îl ajută să nu se îndepărteze de latura lui umană. Cea care îi face față bestiei fără să încerce să o îmblânzească.
Cartea alternează evenimentele din prezent cu cele din trecut, lucru pe care ulterior l-am considerat important, deoarece contribuie la înțelegerea personajelor. Spun „ulterior” pentru că sunt o iubitoare de spoilere, iar dorința de a ajunge cât mai repede la protagoniștii din prezent a făcut ca, la început, capitolele din trecut să îmi încetinească lectura.
Este un dark romance, așadar cartea conține limbaj licențios, care poate părea ușor neobișnuit în limba română. De asemenea, cartea se încheie cu un cliffhanger, iar finalul în suspans m-a făcut să aștept cu nerăbdare continuarea poveștii prințesei și a bestiei ei.
Fără îndoială, Dasha și Kosta au o poveste bine scrisă, emoționantă și captivantă, pe care 𝙩𝙧𝙚𝙗𝙪𝙞𝙚 să o citiți!