What do you think?
Rate this book
Fructele pământului. Noile fructe.
„Asteptari! ne aduceti ofilirea... fructe prea coapte! am muscat din carnea voastra numai atunci cand setea imi devenise de nesuportat si cand nu-i mai puteam indura arsura. Fructe trecute! mi-ati umplut gura cu o fadoare otravita si mi-ati tulburat adanc sufletul. Fericit cel care, tanar inca, a muscat din carnea voastra tare si a supt sucul vostru parfumat de dragoste, fara sa mai astepte... pentru ca apoi, racorit, sa alerge pe drumul unde ne vom sfarsi tristele noastre zile.“ - Andre Gide
272 pages, Unknown Binding
First published January 1, 1897
23 people are currently reading
470 people want to read
About the author
André Gide
886 books1,721 followersDiaries and novels, such as
The Immoralist
(1902) and
Lafcadio's Adventures
(1914), of noted French writer André Gide examine alienation and the drive for individuality in an often disapproving society; he won the Nobel Prize of 1947 for literature.
André Paul Guillaume Gide authored books. From beginnings in the symbolist movement, career of Gide ranged to anticolonialism between the two World Wars.
Known for his fiction as well as his autobiographical works, Gide exposes the conflict and eventual reconciliation to public view between the two sides of his personality; a straight-laced education and a narrow social moralism split apart these sides. One can see work of Gide as an investigation of freedom and empowerment in the face of moralistic and puritan constraints, and it gravitates around his continuous effort to achieve intellectual honesty. His self-exploratory texts reflect his search of full self, even to the point of owning sexual nature without betraying values at the same time. After his voyage of 1936 to the Union of Soviet Socialist Republics, the same ethos informs his political activity, as his repudiation of Communism suggests.
Chinese 安德烈·纪德
André Paul Guillaume Gide authored books. From beginnings in the symbolist movement, career of Gide ranged to anticolonialism between the two World Wars.
Known for his fiction as well as his autobiographical works, Gide exposes the conflict and eventual reconciliation to public view between the two sides of his personality; a straight-laced education and a narrow social moralism split apart these sides. One can see work of Gide as an investigation of freedom and empowerment in the face of moralistic and puritan constraints, and it gravitates around his continuous effort to achieve intellectual honesty. His self-exploratory texts reflect his search of full self, even to the point of owning sexual nature without betraying values at the same time. After his voyage of 1936 to the Union of Soviet Socialist Republics, the same ethos informs his political activity, as his repudiation of Communism suggests.
Chinese 安德烈·纪德
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 38 reviews
July 5, 2025
What a beautiful book! What happiness! Here is an offering that we would like to place at the foot of the bed so that when we wake up, we can drink this lustral water from the source and soak ourselves in it again so that we offer a YES to the day that is waking up, to have the courage, anyway and despite everything, to be yourself! One more word: Some cannot see in this book, or are willing to see in it, anything other than a glorification of desire and instincts. It seems to me that this is a bit short-sighted. When I reopen it, it is even more of an apology for the deprivation I see there. This deprivation is what I retained, leaving the rest, and this is what I remain precisely faithful to. And it is to this that I owed, as I will tell later, to rally the doctrine of the Gospel, to find in self-forgetfulness the most perfect, most high demand, and the most unlimited permission for happiness.
“May my book teach you to be more interested in yourself than in yourself – then in everything else more than yourself.” Andre Gide.
“May my book teach you to be more interested in yourself than in yourself – then in everything else more than yourself.” Andre Gide.
Read
September 6, 2019Andre Gide'in Dünya Nimetleri ve Yeni Nimetler kitaplarını okudum. Epey gençlik yıllarında yazmış.
Kitap, kitapların yok edilip deneyime yer açmaya çağrıyla açılıyor.
İçeriğindeki düşünceler coşkunlukla yinelenmiş. İlk bölümlerde deneyime ve arzuya açık oluşu, hayret ve şaşkınlıkla yaşamı kabul etmeyi, beklemenin bugünü ve şimdiyi tahrip eden doğasını vurgulayıp arzunun peşinden hazza doğru koşmanın, yaşamanın her türlüsü yüceltilirken devamında "açlığı ve susuzluğu" aramayı, arzuyu ve iştahını diri tutmayı öne çıkarıyor. Yaşla birlikte "Yeni Nimetler" bulmak gerekiyor. Tahsin Yücel'in sunuş yazısında da belirttiği gibi bu kitap otobiyografik unsurlarla gençlik coşkusunun ağdalı havası ve yinelenenlerle zaman zaman sıkıcı olabiliyor. Ama düşüncelerini ve deneyimlerini genç Andre Gide'i okumak, yolda onunla yolculuk etmek keyifliydi.
Kitap, kitapların yok edilip deneyime yer açmaya çağrıyla açılıyor.
İçeriğindeki düşünceler coşkunlukla yinelenmiş. İlk bölümlerde deneyime ve arzuya açık oluşu, hayret ve şaşkınlıkla yaşamı kabul etmeyi, beklemenin bugünü ve şimdiyi tahrip eden doğasını vurgulayıp arzunun peşinden hazza doğru koşmanın, yaşamanın her türlüsü yüceltilirken devamında "açlığı ve susuzluğu" aramayı, arzuyu ve iştahını diri tutmayı öne çıkarıyor. Yaşla birlikte "Yeni Nimetler" bulmak gerekiyor. Tahsin Yücel'in sunuş yazısında da belirttiği gibi bu kitap otobiyografik unsurlarla gençlik coşkusunun ağdalı havası ve yinelenenlerle zaman zaman sıkıcı olabiliyor. Ama düşüncelerini ve deneyimlerini genç Andre Gide'i okumak, yolda onunla yolculuk etmek keyifliydi.
Read
August 7, 2024« Nathanaël, je t'enseignerai la ferveur.
Nos actes s'attachent à nous comme sa lueur au phosphore. Ils nous consument, il est vrai, mais ils nous font notre splendeur.
Et si notre âme a valu quelque chose, c'est qu'elle a brûlé plus ardemment que les autres. »
Gide lui-même décrit son livre comme un "manuel d'évasion, de délivrance". On s'y promène comme dans un journal, dans l'intimité d'un songe, un élan du cœur. Nathanaël n'existe que pour lui, ce Nathanaël auquel il s'adresse dans cette longue lettre, n'existe que dans ce qu'il projette de désir, d'une rencontre idéale. Destinataire imaginaire, allégorie ? Nathanaël, la figure symbolique du disciple, de l'élève, la toile vierge. Gide fait de nous, lecteurs, ses élèves, ses disciples. Un Gide de 28 ans dont on sent toute la fougue et la sensualité nous prendre par la main, nous guider à travers ce rêve, dans la légèreté de ses pensées les plus sereines – rassurantes, et nous offrir cet instant, ce flottement, cette respiration.
🕯 « Que mon livre t'enseigne à t'intéresser plus à toi qu'à lui-même, – puis à tout le reste plus qu'à toi. »
Petite ombre au tableau : quelques lourdeurs par moments, les passages récits de voyage sont un peu moins réussis à mon sens mais rien d'indigeste.
En tout cas c'est beau et frais comme la pluie, ça ruisselle de bienveillance sur nos petites faces d'apprentis sorciers de l'existence et nous la rend un peu plus douce le temps de quelques chapitres.
🕯 « Rien n'est plus dangereux pour toi que ta famille, que ta chambre, que ton passé. Ne prends de chaque chose que l'éducation qu'elle t'apporte, et que la volupté qui en ruisselle la tarisse. »
Nos actes s'attachent à nous comme sa lueur au phosphore. Ils nous consument, il est vrai, mais ils nous font notre splendeur.
Et si notre âme a valu quelque chose, c'est qu'elle a brûlé plus ardemment que les autres. »
Gide lui-même décrit son livre comme un "manuel d'évasion, de délivrance". On s'y promène comme dans un journal, dans l'intimité d'un songe, un élan du cœur. Nathanaël n'existe que pour lui, ce Nathanaël auquel il s'adresse dans cette longue lettre, n'existe que dans ce qu'il projette de désir, d'une rencontre idéale. Destinataire imaginaire, allégorie ? Nathanaël, la figure symbolique du disciple, de l'élève, la toile vierge. Gide fait de nous, lecteurs, ses élèves, ses disciples. Un Gide de 28 ans dont on sent toute la fougue et la sensualité nous prendre par la main, nous guider à travers ce rêve, dans la légèreté de ses pensées les plus sereines – rassurantes, et nous offrir cet instant, ce flottement, cette respiration.
🕯 « Que mon livre t'enseigne à t'intéresser plus à toi qu'à lui-même, – puis à tout le reste plus qu'à toi. »
Petite ombre au tableau : quelques lourdeurs par moments, les passages récits de voyage sont un peu moins réussis à mon sens mais rien d'indigeste.
En tout cas c'est beau et frais comme la pluie, ça ruisselle de bienveillance sur nos petites faces d'apprentis sorciers de l'existence et nous la rend un peu plus douce le temps de quelques chapitres.
🕯 « Rien n'est plus dangereux pour toi que ta famille, que ta chambre, que ton passé. Ne prends de chaque chose que l'éducation qu'elle t'apporte, et que la volupté qui en ruisselle la tarisse. »
August 7, 2019
Lirik coşkulu bir dünyevi zevkler ilahiyatı kurma denemesi. Tam da Gide'ın yaptığı gibi ancak, on sekiz yaşında yazılabilecek anlamsız bir kitap.
Gide 54 yıl sonra bu kitaba, Yeni Nimetler eklemiş. İlk bölümün tahammül edilemez coşkusu okuma hevesimi kırdığı için, 54 yıl sonra -ölüm kapıda beklerken- yazılmış ikinci bölüme bakamadım.
Tahammül sınırı: 30 sayfa.
Gide 54 yıl sonra bu kitaba, Yeni Nimetler eklemiş. İlk bölümün tahammül edilemez coşkusu okuma hevesimi kırdığı için, 54 yıl sonra -ölüm kapıda beklerken- yazılmış ikinci bölüme bakamadım.
Tahammül sınırı: 30 sayfa.
September 5, 2014
Özgür ruhların aşina oldukları bir duygu ile yazılmış. Gezme, görme isteği kitap boyunca hakim. Çok parlak cümleler, paragraflar var. Fakat kitapta kurgu olmadığı için sadece soyut alemde yüzüyor zihin ve bir yerde bundan yoruluyor pek tabii.
January 29, 2025
Con “Los alimentos terrenales. Los nuevos alimentos”, André Gide ofrece una lección radical sobre la libertad espiritual, un antídoto eficaz contra el dogmatismo religioso que, en su tiempo, dominaba las mentes y corazones. Este texto, nacido de su necesidad de liberarse de las restricciones de su rígida educación cristiana, se erige como una celebración del placer, la sensualidad y la emancipación personal. Aunque en 1987, año de su publicación, la obra generó controversia y fue vista por muchos como un suicidio literario, con el paso del tiempo ha sido reivindicada, logrando que Gide se alzara con el Premio Nobel en 1947. Esta paradoja revela la complejidad y la persistencia del mensaje que encierra.
La obra se compone de dos textos fundamentales: uno publicado en 1897 y el otro en 1935, ambos desafiando las convenciones literarias y morales de la época. Lejos de seguir una narrativa lineal tradicional, Gide estructura su obra como un conjunto de reflexiones, diálogos y poemas, que dan cuenta de un proceso íntimo y personal. A través de un tono autobiográfico y didáctico, el autor construye un diálogo entre un maestro y su discípulo, Nathanael, donde sus ideas se despliegan como una danza entre la prosa poética y los versos libres. Esta alternancia, a la vez frenética y pausada, crea un ritmo único que invita al lector a una reflexión profunda y visceral sobre el sentido de la vida.
En mi opinión, “Los alimentos terrenales. Los nuevos alimentos” es una obra fascinante que se aleja del realismo convencional para adentrarse en el reino de las sensaciones, los deseos y los instintos humanos. Gide explora la liberación personal, el goce pleno de la vida, la búsqueda de la belleza y la autenticidad. La obra es apasionada, rebelde y provocadora, desafiando las convenciones sociales y religiosas de su tiempo. Sin embargo, no está exenta de dificultades: su estructura puede resultar monótona y repetitiva en ciertos pasajes, lo que podría desorientar a algunos lectores, especialmente aquellos no acostumbrados a textos que combinan prosa y verso. Además, el simbolismo que impregna la obra puede dificultar la comprensión y la conexión con los personajes y sus ideas, lo que exige una lectura más profunda y una apertura mental hacia la complejidad del texto. A pesar de estas dificultades, la obra sigue siendo una invitación a la reflexión, una oportunidad para cuestionar las limitaciones impuestas por la sociedad y el alma humana.
La obra se compone de dos textos fundamentales: uno publicado en 1897 y el otro en 1935, ambos desafiando las convenciones literarias y morales de la época. Lejos de seguir una narrativa lineal tradicional, Gide estructura su obra como un conjunto de reflexiones, diálogos y poemas, que dan cuenta de un proceso íntimo y personal. A través de un tono autobiográfico y didáctico, el autor construye un diálogo entre un maestro y su discípulo, Nathanael, donde sus ideas se despliegan como una danza entre la prosa poética y los versos libres. Esta alternancia, a la vez frenética y pausada, crea un ritmo único que invita al lector a una reflexión profunda y visceral sobre el sentido de la vida.
En mi opinión, “Los alimentos terrenales. Los nuevos alimentos” es una obra fascinante que se aleja del realismo convencional para adentrarse en el reino de las sensaciones, los deseos y los instintos humanos. Gide explora la liberación personal, el goce pleno de la vida, la búsqueda de la belleza y la autenticidad. La obra es apasionada, rebelde y provocadora, desafiando las convenciones sociales y religiosas de su tiempo. Sin embargo, no está exenta de dificultades: su estructura puede resultar monótona y repetitiva en ciertos pasajes, lo que podría desorientar a algunos lectores, especialmente aquellos no acostumbrados a textos que combinan prosa y verso. Además, el simbolismo que impregna la obra puede dificultar la comprensión y la conexión con los personajes y sus ideas, lo que exige una lectura más profunda y una apertura mental hacia la complejidad del texto. A pesar de estas dificultades, la obra sigue siendo una invitación a la reflexión, una oportunidad para cuestionar las limitaciones impuestas por la sociedad y el alma humana.
August 9, 2024
El amigo que me lo dejó me dijo que solo recuerda haber sido igual de feliz dos veces en su vida: cuando se enamoró por primera vez y la época en la que estuvo leyendo este libro.
Normal.
Es precioso. Absolutamente precioso. He tardado muchísimo en terminarlo porque la primera parte es verdaderamente compleja y tenía que releerlo todo cuatro veces para entenderlo. Sin embargo, siento un frescor brutal por dentro, una alegría y unas ganas de vivir inconmensurables.
No sé qué más decir, tengo que pensarlo bien.
O no. Simplemente léelo!!
Normal.
Es precioso. Absolutamente precioso. He tardado muchísimo en terminarlo porque la primera parte es verdaderamente compleja y tenía que releerlo todo cuatro veces para entenderlo. Sin embargo, siento un frescor brutal por dentro, una alegría y unas ganas de vivir inconmensurables.
No sé qué más decir, tengo que pensarlo bien.
O no. Simplemente léelo!!
July 8, 2023
Pe alocuri mi s-a părut demnă de alăturat la Dao de Jing, foarte, foarte frumoase ca poeme ale unei credințe, așa, a unei credințe în om și în viață, credința într-o rodie căreia să-i sugi grăunțele într-un foișor răcoros din Orient.
Gide îmi place și aici, dar mai bun decât în Paludes nu l-am mai găsit. 💛
Gide îmi place și aici, dar mai bun decât în Paludes nu l-am mai găsit. 💛
September 19, 2021
Kitap insanın tutku ve hazla yaşaması gerektiği öğütleyen bir kitap. Çok güzel cümleler var kitabın içinde fakat kitap bir noktadan sonra kendin çok tekrar ediyor. Sürekli aynı cümleler, aynı öğütler. Ama yine de güzel bir eser.
December 19, 2023
Lecture incompréhensible et sans intérêt pour ma part.
September 18, 2024
La claque les nouvelles nourritures
August 30, 2025
Ataç Yeyınevi,Vedat Üretürk, 1957
Read
October 31, 2025Galiba bir ben bu kitaptan hiçbir şey anlamadım 😑
November 17, 2025
Benlik bir kitap değilmiş onu anladım gerçekten
December 14, 2016
André Gide a fost genul de om pe care Oscar Wilde l-ar fi hirotonisit. Cei doi s-au și cunoscut într-o călătorie în Africa, călătorie ce a produs experiențe care vor sta la baza unor scrieri ca Fructele și Imoralistul. Deși mult prea pătimașe pentru așa ceva, sunt probabil destui care ar da la schimb platitudinilie care se aud de regulă stând sub un patrafir pentru impresiile pe care naratorul din Fructele le are de oferit. Ediția de față se bucură de o ireverențioasă postfață scrisă in 1968 de Toma Pavel (astăzi activând ca profesor și șef al Departamentului de Limbă Franceză de la Universitatea din Chicago), care îndrăznește să-i deturneze lui Gide audiența, pe “Natanael”, folosind chiar același stil și același tip de retorică pentru a combate cu indulgență ceea ce Gide a făcut în 250 de pagini.
Aș vrea să sosesc la ora aceea din noapte, când vei fi deschis și apoi închis una după alta multe cărți, căutând în fiecare mai mult decât ți-a dezvăluit până atunci; ora la care mai aștepți. (...) Aș vrea să scriu o carte din care orice gând, orice emoție personală să ți se pară absentă, în care vei crede că nu vezi decât proiecția propriei tale înflăcărări. (...) Melancolia nu este decât entuziasm decăzut.
Cartea mea să te învețe să te interesezi mai mult de tine decât de ea, apoi de tot restul mai mult decât de tine.
Ah! de-ar veni o dată, mă rugam, criza acută, boala, durerea vie – iar creierul meu semăna cu cerul de furtună, încărcat de nori grei, sub care abia se poate respira, unde totul așteaptă fulgerul ca să sfâșie aceste burdufuri de funingine, pline cu lichid, care ascund azurul.
moartea “asemenea pruncilor pe care îi culci la amiază, copleșiți de căldură, în casa forfotind de mișcare”
“Țarc trist de crengi,/ Acoperit de mărăciniș,/ Meleag fără bucurie.” – The Exile’s song
Cea mai măruntă clipă de viață e mai tare ca moartea și o neagă.
Am trăit într-o uluire pătimașă.
Cu vin poți ameți privighetoarea?
Cu lapte vulturul?
Dar sturzii, se-mbată oare cu lichioruri?
praful deșertului în care am hoinărit ca un prooroc
Sunt unele (fructe) a căror coajă
Pătează buzele, de-aceea
Nu le mănânci decât la mare sete.
Noi le-am găsit pe drumuri nisipoase,
Sclipind prin tufele spinoase
De unde le-am cules, cu pielea zgâriată; -
Și setea nici măcar n-am potolit-o.
(...) zăpada, zise Lotar, este o materie foarte mistică a cărei structură nu emană din pământ. Urăsc insolita ei albeață, care mărginește peisajul. E rece și lipsită de viață; știu că o clocește și o ocrotește, dar viața nu se naște din ea, decât topind-o. Așa că o vreau cenușie și murdară, pe jumătate topită și aproape devenită apă pentru plante.
Ce-ți place în aceste plecări, Menalc?
Desigur, nu atât faptul că văd altceva, cât faptul că mă despart de tot ce nu-mi este indispensabil. Ah! de câte lucruri, Natanael, ne-am fi putut lipsi! Suflete niciodată îndeajuns de pustiite pentru a fi în sfârșit destul de pline de dragoste.
Nu găsesc chiar opreliști și interziceri în litera Evangheliei. Dar se pune chestiunea să-l contempli pe Dumnezeu din cel mai limpede punct de vedere cu putință și simt că fiecare obiect de pe acest pământ, pe care îl râvnesc, devine opac numai prin faptul că-l râvnesc și că lumea întreagă își pierde îndată transparența, sau că privirea mea își pierde limpezimea, așa încât Dumnezeu încetează de a fi apropiat sufletului meu și, părăsindu-l pe Creator pentru creatură, sufletul meu încetează de a trăi în veșnicie și pierde împărăția lui Dumnezeu.
Adevăratul creștin este cel pentru care e de ajuns și apa chioară ca să-l îmbete. În el se repetă minunea din Cana.
Nu numai că nu pot să-l văd pe Dumnezeu în toate, dar dimpotrivă, văd, descopăr pretutindeni, că n-ar putea fi acolo, că nu e acolo.
în privire îmi râdea o dragoste dezordonată
Mintea mea nu admite noțiunile recunoscute, principiile, dacă nu le-a recunoscut ea însăși; de altfel, știu că cele mai sunătoare cuvinte sunt și cele mai goale. N-am încredere în declamatori, în înțelepți, în apostoli, și încep prin a le dezumfla predicile.
Atunci îmi zic că n-o fi prea greu să mori, de vreme ce, la urma urmei, toți ajung acolo. Și n-ar fi, poate, până la sfârșit, decât o chestiune de obișnuință, dacă n-ai muri decât o singură dată.
Privește cum își iau zborul grăunțele înaripate ale platanului, sau ale sicomorului, ca și cum ar înțelege că umbra părintească nu le oferă decât ofilire și atrofiere. [...] Trebuie să știi să înțelegi și să te depărtezi cât mai mult de trecut. Trebuie să știi să înțelegi fabula elină. Ea ne învață că Achile era invulnerabil, afară de locul acela din trupul său pe care îl făcea plăpând amintirea contactului cu degetele materne. [...] Se povestește că femeia lui Lot, pentru că a vrut să se uite înapoi, a fost preschimbată în stană de sare. Adică: de lacrimi încremenite. Privind către viitor, Lot se culcă apoi cu fiicele lui. Așa să fie.
Aș vrea să sosesc la ora aceea din noapte, când vei fi deschis și apoi închis una după alta multe cărți, căutând în fiecare mai mult decât ți-a dezvăluit până atunci; ora la care mai aștepți. (...) Aș vrea să scriu o carte din care orice gând, orice emoție personală să ți se pară absentă, în care vei crede că nu vezi decât proiecția propriei tale înflăcărări. (...) Melancolia nu este decât entuziasm decăzut.
Cartea mea să te învețe să te interesezi mai mult de tine decât de ea, apoi de tot restul mai mult decât de tine.
Ah! de-ar veni o dată, mă rugam, criza acută, boala, durerea vie – iar creierul meu semăna cu cerul de furtună, încărcat de nori grei, sub care abia se poate respira, unde totul așteaptă fulgerul ca să sfâșie aceste burdufuri de funingine, pline cu lichid, care ascund azurul.
moartea “asemenea pruncilor pe care îi culci la amiază, copleșiți de căldură, în casa forfotind de mișcare”
“Țarc trist de crengi,/ Acoperit de mărăciniș,/ Meleag fără bucurie.” – The Exile’s song
Cea mai măruntă clipă de viață e mai tare ca moartea și o neagă.
Am trăit într-o uluire pătimașă.
Cu vin poți ameți privighetoarea?
Cu lapte vulturul?
Dar sturzii, se-mbată oare cu lichioruri?
praful deșertului în care am hoinărit ca un prooroc
Sunt unele (fructe) a căror coajă
Pătează buzele, de-aceea
Nu le mănânci decât la mare sete.
Noi le-am găsit pe drumuri nisipoase,
Sclipind prin tufele spinoase
De unde le-am cules, cu pielea zgâriată; -
Și setea nici măcar n-am potolit-o.
(...) zăpada, zise Lotar, este o materie foarte mistică a cărei structură nu emană din pământ. Urăsc insolita ei albeață, care mărginește peisajul. E rece și lipsită de viață; știu că o clocește și o ocrotește, dar viața nu se naște din ea, decât topind-o. Așa că o vreau cenușie și murdară, pe jumătate topită și aproape devenită apă pentru plante.
Ce-ți place în aceste plecări, Menalc?
Desigur, nu atât faptul că văd altceva, cât faptul că mă despart de tot ce nu-mi este indispensabil. Ah! de câte lucruri, Natanael, ne-am fi putut lipsi! Suflete niciodată îndeajuns de pustiite pentru a fi în sfârșit destul de pline de dragoste.
Nu găsesc chiar opreliști și interziceri în litera Evangheliei. Dar se pune chestiunea să-l contempli pe Dumnezeu din cel mai limpede punct de vedere cu putință și simt că fiecare obiect de pe acest pământ, pe care îl râvnesc, devine opac numai prin faptul că-l râvnesc și că lumea întreagă își pierde îndată transparența, sau că privirea mea își pierde limpezimea, așa încât Dumnezeu încetează de a fi apropiat sufletului meu și, părăsindu-l pe Creator pentru creatură, sufletul meu încetează de a trăi în veșnicie și pierde împărăția lui Dumnezeu.
Adevăratul creștin este cel pentru care e de ajuns și apa chioară ca să-l îmbete. În el se repetă minunea din Cana.
Nu numai că nu pot să-l văd pe Dumnezeu în toate, dar dimpotrivă, văd, descopăr pretutindeni, că n-ar putea fi acolo, că nu e acolo.
în privire îmi râdea o dragoste dezordonată
Mintea mea nu admite noțiunile recunoscute, principiile, dacă nu le-a recunoscut ea însăși; de altfel, știu că cele mai sunătoare cuvinte sunt și cele mai goale. N-am încredere în declamatori, în înțelepți, în apostoli, și încep prin a le dezumfla predicile.
Atunci îmi zic că n-o fi prea greu să mori, de vreme ce, la urma urmei, toți ajung acolo. Și n-ar fi, poate, până la sfârșit, decât o chestiune de obișnuință, dacă n-ai muri decât o singură dată.
Privește cum își iau zborul grăunțele înaripate ale platanului, sau ale sicomorului, ca și cum ar înțelege că umbra părintească nu le oferă decât ofilire și atrofiere. [...] Trebuie să știi să înțelegi și să te depărtezi cât mai mult de trecut. Trebuie să știi să înțelegi fabula elină. Ea ne învață că Achile era invulnerabil, afară de locul acela din trupul său pe care îl făcea plăpând amintirea contactului cu degetele materne. [...] Se povestește că femeia lui Lot, pentru că a vrut să se uite înapoi, a fost preschimbată în stană de sare. Adică: de lacrimi încremenite. Privind către viitor, Lot se culcă apoi cu fiicele lui. Așa să fie.
June 15, 2022
Les nourritures terrestres est un livre qui capture la pensé et la philosophie de vie d’un jeune André Gide, encore avec 28 ans. Il a, donc, des problèmes : il a une structure déroutante et sinueuse, il est excessivement individualiste, il a des récits parfois ennuyeux et sans aucun intérêt. Mais, cependant, le génie de la pensée de Gide brille à travers de ces pages, éclate, ravit le lecteur du début à la fin.
Une sorte de hippie du siècle XIX, Gide prêche une doctrine d’amour livre, un amour que ne s’arrête pas dans aucun objet qui ne soit pas Dieu ; un dieu panthéiste, présente en toutes choses. Le message est clair : profitez des nourritures terrestres, prends la vie dans tas propres mains et jouissait des plaisirs des sens que la vie t’offre.
Plus qu’un essai philosophique, ce livre est un texte en prose poétique d’une beauté obsédante, tellement beau, même si un peu inconsistant. Une seule accusation je peux le faire : il avance si profondément dans cette vision du monde qu’il entre dans un état d’extrême individualité qui on pourra appeler de pur égoïsme, en parcourant la terre sans aucun attachement que peut durer plus qu’un moment passager : Heureux, pensais-je, qui ne s'attache à rien sur la terre et promène une éternelle ferveur à travers les constantes mobilités.
Dans Les Nouvelles Nourritures, 30 ans plus tard, Gide retourne mûr, avec un nouveau point de vue, mis à jour, qui semble tempérer un peu cet égoïsme extrême. C’est cette dernière partie le vrai joyau de cette petite merveille littéraire, une philosophie de vie affiné, sans hésitation, sans déroutements, sans individualisme et sans sinuosités. Le message fondamental c’est toujours le même, et il est encore une des choses les plus belles que j’ai lu dans ma vie : un vrai éloge de la vie, de la joie, du bonheur, dans une siècle ou la littérature s’a accoutumé a exalter la mélancolie.
Ne souhaite pas, Nathanaël, trouver Dieu ailleurs que partout.
Chaque créature indique Dieu, aucune ne le révèle.
Des que notre regard s'arrête à elle, chaque créature nous détourne de Dieu. (...)
Nathanaël, tu regarderas tout en passant, et tu ne t'arrêteras nulle part. Dis-toi bien que Dieu seul n'est pas provisoire.
Une sorte de hippie du siècle XIX, Gide prêche une doctrine d’amour livre, un amour que ne s’arrête pas dans aucun objet qui ne soit pas Dieu ; un dieu panthéiste, présente en toutes choses. Le message est clair : profitez des nourritures terrestres, prends la vie dans tas propres mains et jouissait des plaisirs des sens que la vie t’offre.
Nathanaël, je t'enseignerais la ferveur.
Une existence pathétique, Nathanaël, plutôt que la tranquillité. Je ne souhaite pas d'autre repos que celui du sommeil de la mort. J'ai peur que tout désir, toute énergie que je n'aurais pas satisfaits durant ma vie, pour leur survie ne me tourmentent. J'espère, après avoir exprimé sur cette terre tout ce qui attendait en moi, satisfait, mourir complètement désespèré.
Plus qu’un essai philosophique, ce livre est un texte en prose poétique d’une beauté obsédante, tellement beau, même si un peu inconsistant. Une seule accusation je peux le faire : il avance si profondément dans cette vision du monde qu’il entre dans un état d’extrême individualité qui on pourra appeler de pur égoïsme, en parcourant la terre sans aucun attachement que peut durer plus qu’un moment passager : Heureux, pensais-je, qui ne s'attache à rien sur la terre et promène une éternelle ferveur à travers les constantes mobilités.
Dans Les Nouvelles Nourritures, 30 ans plus tard, Gide retourne mûr, avec un nouveau point de vue, mis à jour, qui semble tempérer un peu cet égoïsme extrême. C’est cette dernière partie le vrai joyau de cette petite merveille littéraire, une philosophie de vie affiné, sans hésitation, sans déroutements, sans individualisme et sans sinuosités. Le message fondamental c’est toujours le même, et il est encore une des choses les plus belles que j’ai lu dans ma vie : un vrai éloge de la vie, de la joie, du bonheur, dans une siècle ou la littérature s’a accoutumé a exalter la mélancolie.
Eh quoi! pensais-je alors, si ton âme avec ton corps doit se dissoudre, réalise au plus tôt la joie. Si peut-être elle est imortelle, n'auras-tu pas l'eternité pour t'occuper à ce qui ne saurait intéresser tes sens? Ce beau pays que tu traverses, vas-tu le dédaigner, te refuser à ses blandices, à cause qu'elles te seront bientôt enlevées? Plus rapide est la traversée, plus avide soit ton regard; plus precipitée est ta fuite, plus sublime soit ton étreinte! Pourquoi donc, amant d'un instant, embrasserais-je moins amoureusement ce que je sais que je ne pourrai pas retenir? Âme inconstante, hâte-toi! Sache que la fleur la plus belle est aussi la plus tôt fanée. Sur son parfum penche-toi vite. L'immortelle n'a pas d'odeur.
April 20, 2022
De fapt un 3.5
Am primit aceasta carte drept premiu pentru mentiunea/premiul 3 din clasa a 9-a de la dira mea de romana. Nu mi s-a parut prea interesanta, sincer. Atunci, cel putin. Cu toate acestea, am inceput-o din pura curiozitate. Am citit o treime apoi am lasat-o in aer. Din cand in cand am mai citit din ea, iar acum am reusit sa o termin pentru ca m-a captivat. Probabil ca rezoneaza mult mai mult cu mine acum pentru ca incerc sa-mi traiesc viata din plin. Oarecum, am constientizat ca viata e un dar atat de pretios de care nu te poti lepada si vreau sa stiu ca daca mor maine voi fi multumita cu ce am facut.
Aceasta este si dorinta lui Gide. Ne indeamna sa ne traim vietile asa cum vrem, indiferent de ce zic semenii sau de ce zice religia.
Impresii din timpul lecturii:
E complet diferit de ce citesc de obicei si de stilul meu. O gura de aer proaspat. O alta perspectiva asupra vietii, pe care incerc si eu sa o adopt. Fericire pura din simplitate. Introspectie generata de cadru natural. Descrieri minunate, incarcate de emotii ale naturii. E altceva.
Desertul pare un loc terapeutic, un loc al introspectiei, a regasirii de sine. Esti doar tu si nisipul sub cerul de cuptor. As vrea sa trec prin desert, sa vad cine sunt.
Noile fructe vorbeste mult despre Dumnezeu, relatia cu El si cine este El de fapt.
Aduce a carte de self-help, pe alocuri, si poate ca asta era si intentia, din moment ce Gide nu se sfieste sa se adreseze cititorului. Exagereaza putin, mai ales Fructele pamantului. Aduce prea mult a elogiu al rasfatului si al actiunii in concordanta cu dorintele actuale, un fel de pledoarie a pacatului. Totusi, in prefata unei editii noi rectifica oarecum asta:
"Unii oameni nu stiu sa vada in aceasta carte, sau nu vor sa vada in ea decat o oda adusa placerii si instinctelor. Cred ca e o vedere oarecum marginista. Pentru mine, acum cand o deschid din nou, ea este, intr-o masura si mai mare inca, o apologie a renuntarii."
"Fie ca aceasta carte a mea sa te invete sa te cugeti mai mult la tine decat la ea, si apoi la orice altceva mai mult decat la tine."
Cred ca a reusit asta. M-a facut sa ma gandesc la fericire, viata si natura, dintr-o alta perspectiva, una inedita.
In Noile fructe am remarcat idea omului ca proiect, intalnita si la Sartre. Aici este totusi mai pregnanta idea de progres al umanitatii ca intreg, pornind, evident, de la individ. Aceasta parte este in special self-help-ish pentru ca te indeamna mult sa nu te multumesti cu putin. Mi-am vazut propriul ideal de a ma inbunatatii constant reflectat in vorbele lui Gide.
Drept concluzie, mi-a placut. A fost cartea potrivita la momentul potrivit, mai ales ca ziua e mai lunga, copacii infloresc si cerul e plin de miresme placute.
Am primit aceasta carte drept premiu pentru mentiunea/premiul 3 din clasa a 9-a de la dira mea de romana. Nu mi s-a parut prea interesanta, sincer. Atunci, cel putin. Cu toate acestea, am inceput-o din pura curiozitate. Am citit o treime apoi am lasat-o in aer. Din cand in cand am mai citit din ea, iar acum am reusit sa o termin pentru ca m-a captivat. Probabil ca rezoneaza mult mai mult cu mine acum pentru ca incerc sa-mi traiesc viata din plin. Oarecum, am constientizat ca viata e un dar atat de pretios de care nu te poti lepada si vreau sa stiu ca daca mor maine voi fi multumita cu ce am facut.
Aceasta este si dorinta lui Gide. Ne indeamna sa ne traim vietile asa cum vrem, indiferent de ce zic semenii sau de ce zice religia.
Impresii din timpul lecturii:
E complet diferit de ce citesc de obicei si de stilul meu. O gura de aer proaspat. O alta perspectiva asupra vietii, pe care incerc si eu sa o adopt. Fericire pura din simplitate. Introspectie generata de cadru natural. Descrieri minunate, incarcate de emotii ale naturii. E altceva.
Desertul pare un loc terapeutic, un loc al introspectiei, a regasirii de sine. Esti doar tu si nisipul sub cerul de cuptor. As vrea sa trec prin desert, sa vad cine sunt.
Noile fructe vorbeste mult despre Dumnezeu, relatia cu El si cine este El de fapt.
Aduce a carte de self-help, pe alocuri, si poate ca asta era si intentia, din moment ce Gide nu se sfieste sa se adreseze cititorului. Exagereaza putin, mai ales Fructele pamantului. Aduce prea mult a elogiu al rasfatului si al actiunii in concordanta cu dorintele actuale, un fel de pledoarie a pacatului. Totusi, in prefata unei editii noi rectifica oarecum asta:
"Unii oameni nu stiu sa vada in aceasta carte, sau nu vor sa vada in ea decat o oda adusa placerii si instinctelor. Cred ca e o vedere oarecum marginista. Pentru mine, acum cand o deschid din nou, ea este, intr-o masura si mai mare inca, o apologie a renuntarii."
"Fie ca aceasta carte a mea sa te invete sa te cugeti mai mult la tine decat la ea, si apoi la orice altceva mai mult decat la tine."
Cred ca a reusit asta. M-a facut sa ma gandesc la fericire, viata si natura, dintr-o alta perspectiva, una inedita.
In Noile fructe am remarcat idea omului ca proiect, intalnita si la Sartre. Aici este totusi mai pregnanta idea de progres al umanitatii ca intreg, pornind, evident, de la individ. Aceasta parte este in special self-help-ish pentru ca te indeamna mult sa nu te multumesti cu putin. Mi-am vazut propriul ideal de a ma inbunatatii constant reflectat in vorbele lui Gide.
Drept concluzie, mi-a placut. A fost cartea potrivita la momentul potrivit, mai ales ca ziua e mai lunga, copacii infloresc si cerul e plin de miresme placute.
June 7, 2020
Bence kitap çok dağınıktı ama bu bir süre sonra rahatsız etmeyi bıraktı. bazı cümlelerin, bir sonraki cümle ile bir alakası yok. kafamızdan geçen rastgele düşüncelermiş gibi. bu kitap aynı zamanda gide'nın ilk kitaplarından o yüzden kalemi biraz daha genç.
benim en çok dikkatimi çeken ilk başlardaki derin din sevgisiydi. bir türlü bu konuyu kenarda bırakamıyordu ancak yapılan derin doğa betimlemeleri ve doğanın gide üzerinde bıraktığı coşkuya bakarak aslında taptığı şeyin doğa olduğunu söyleyebilirim. yani her farklı çiçekteki farklı renkler, çimen kokusu, göletin üzerindeki kırılan ışık huzmeleri gibi şeyler çok ilgisini çekiyor ve hayran bunlara. hangimiz değiliz ki. bu hayranlık da tabii ki her şeyin yaratıcısı (!) olan tanrıya sevgi ve saygı sunmaya kadar gidiyor diyebiliriz. belki de hiç tanrı yok hepsi doğaya orayı bir kitaptan çözemedim.
bence en güzel olan şey kitapta da bahsettiği gibi varlıklı bir insan gide, parayı pulu dert etmeyen bütün dunyayı dolaşan biri. ve en büyük tutkusu basitçe görebildiği bütün dünya nimetlerini görmek, koklamak ve duyumsamak. bunun coşkusu, mutluluğu ve huzurunu anlata anlata bitirememiş. bence asıl aristokrat da böyle olmalı. çünkü mutlu iken, derdin tasan yok iken bu şekilde havaii bakabilirsin doğaya. her böceğin kanat çırpışını hissetmek için başka bir bulanıklığın olmaması gerekir insanın ruhunda. ve asıl önemli olanın işte meta değil de bu olması gerekir. kitap okurken dedim ki gerçekten serveti olanların yüzde ellisi bu adam gibi olsaydı hiçbir fakir bu kadar fakir olmazdı. andre gide, bu kitapta aslında zengin olanların da az şeyle mutlu olabileceğini öğretti bana. bunu öğrendiğim için çok mutluyum.
benim en çok dikkatimi çeken ilk başlardaki derin din sevgisiydi. bir türlü bu konuyu kenarda bırakamıyordu ancak yapılan derin doğa betimlemeleri ve doğanın gide üzerinde bıraktığı coşkuya bakarak aslında taptığı şeyin doğa olduğunu söyleyebilirim. yani her farklı çiçekteki farklı renkler, çimen kokusu, göletin üzerindeki kırılan ışık huzmeleri gibi şeyler çok ilgisini çekiyor ve hayran bunlara. hangimiz değiliz ki. bu hayranlık da tabii ki her şeyin yaratıcısı (!) olan tanrıya sevgi ve saygı sunmaya kadar gidiyor diyebiliriz. belki de hiç tanrı yok hepsi doğaya orayı bir kitaptan çözemedim.
bence en güzel olan şey kitapta da bahsettiği gibi varlıklı bir insan gide, parayı pulu dert etmeyen bütün dunyayı dolaşan biri. ve en büyük tutkusu basitçe görebildiği bütün dünya nimetlerini görmek, koklamak ve duyumsamak. bunun coşkusu, mutluluğu ve huzurunu anlata anlata bitirememiş. bence asıl aristokrat da böyle olmalı. çünkü mutlu iken, derdin tasan yok iken bu şekilde havaii bakabilirsin doğaya. her böceğin kanat çırpışını hissetmek için başka bir bulanıklığın olmaması gerekir insanın ruhunda. ve asıl önemli olanın işte meta değil de bu olması gerekir. kitap okurken dedim ki gerçekten serveti olanların yüzde ellisi bu adam gibi olsaydı hiçbir fakir bu kadar fakir olmazdı. andre gide, bu kitapta aslında zengin olanların da az şeyle mutlu olabileceğini öğretti bana. bunu öğrendiğim için çok mutluyum.
March 28, 2023
"Nuestros actos se pegan a nosotros como al fósforo su fulgor. Nos consumen, es cierto, pero nos proporcionan nuestro esplendor.
Y si nuestra alma vale algo es porque se ha consumido con más ardor que otras."
Maurice Sachs leía a André Gide y Violette Leduc se escondía bajo las sábanas con "Los alimentos terrenales". Marcel Schwob dijo que había copiado su "El libro de Monelle" publicado tres años antes. Algún punto en común he encontrado pero Schwob tampoco inventaría nada.
"Los alimentos terrenales" es una de las obras de juventud de Gide, escrito en el momento vital de ruptura con sus convicciones cristianas. Es un canto a la voluptuosidad de la carne, a dejarse llevar por los instintos y sentimientos (ya sea sobre un efebo o el azul del cielo) y dejarse embriagar por la naturaleza. El tono es sosegado y combina la prosa poética y el verso libre que a veces cae en cierta monotonía. Evocaciones de viajes por el norte de África, las playas mediterráneas o Italia. Retazos de diario.
El volumen se completa con "Los nuevos alimentos", una continuación escrita casi cuarenta años después.
Un libro que se puede dejar en la mesita para releer pasajes y dejarse envolver por el deleite de los placeres sensuales.
Y si nuestra alma vale algo es porque se ha consumido con más ardor que otras."
Maurice Sachs leía a André Gide y Violette Leduc se escondía bajo las sábanas con "Los alimentos terrenales". Marcel Schwob dijo que había copiado su "El libro de Monelle" publicado tres años antes. Algún punto en común he encontrado pero Schwob tampoco inventaría nada.
"Los alimentos terrenales" es una de las obras de juventud de Gide, escrito en el momento vital de ruptura con sus convicciones cristianas. Es un canto a la voluptuosidad de la carne, a dejarse llevar por los instintos y sentimientos (ya sea sobre un efebo o el azul del cielo) y dejarse embriagar por la naturaleza. El tono es sosegado y combina la prosa poética y el verso libre que a veces cae en cierta monotonía. Evocaciones de viajes por el norte de África, las playas mediterráneas o Italia. Retazos de diario.
El volumen se completa con "Los nuevos alimentos", una continuación escrita casi cuarenta años después.
Un libro que se puede dejar en la mesita para releer pasajes y dejarse envolver por el deleite de los placeres sensuales.
April 8, 2024
Es un libro muy agradable de leer, un intento por hacerte ver lo bello en lo mundano, en el impulso y en la libertad.
Aquí algunas de las frases que más me gustaron:
“Pero la certeza de que el hombre no ha sido siempre lo que es permite inmediatamente la esperanza de que no seguirá siendo el mismo”
“Cuántos jóvenes… se han acobardado de pronto solo por oír la palabra aplicada a sus convicciones, por temor a parecer quiméricos a los ojos de las personas sensatas. ¡Como si todo gran progreso de la humanidad no se debiera a la utopía realizada! Como si la realidad de mañana no fuera a conseguirse con la utopía de ayer y de hoy.”
“Lo que me atormenta es el pesar del non acti, todo lo que, durante mi juventud, hubiera podido hacer, hubiera debido hacer y que vuestra moral me lo impidió; esa moral en la que ya no creo y a la que creía bueno someterme cuando más me estorbaba, dando así al orgullo la satisfacción que le negaba a mi carne. Porque la edad en la que el alma y el cuerpo están mejor preparados para el amor, son más dignos de amar y de ser amados, el abrazo es más fuerte, la curiosidad más intensa e instructiva y la voluptuosidad más valiosa es también la edad en la que el alma y el cuerpo tienen más fuerza para resistir a las tentaciones del amor.”
Aquí algunas de las frases que más me gustaron:
“Pero la certeza de que el hombre no ha sido siempre lo que es permite inmediatamente la esperanza de que no seguirá siendo el mismo”
“Cuántos jóvenes… se han acobardado de pronto solo por oír la palabra aplicada a sus convicciones, por temor a parecer quiméricos a los ojos de las personas sensatas. ¡Como si todo gran progreso de la humanidad no se debiera a la utopía realizada! Como si la realidad de mañana no fuera a conseguirse con la utopía de ayer y de hoy.”
“Lo que me atormenta es el pesar del non acti, todo lo que, durante mi juventud, hubiera podido hacer, hubiera debido hacer y que vuestra moral me lo impidió; esa moral en la que ya no creo y a la que creía bueno someterme cuando más me estorbaba, dando así al orgullo la satisfacción que le negaba a mi carne. Porque la edad en la que el alma y el cuerpo están mejor preparados para el amor, son más dignos de amar y de ser amados, el abrazo es más fuerte, la curiosidad más intensa e instructiva y la voluptuosidad más valiosa es también la edad en la que el alma y el cuerpo tienen más fuerza para resistir a las tentaciones del amor.”
June 12, 2020
Los alimentos terrestres es una novela de iniciación, de pretensiones, de ganas de demostrar, Gide pasea por la piscina con el pecho palomo intentando agradar a las chicas o chicos y sólo consigue miradas de extrañeza y risitas soterradas. Es una novela de reflexiones que se debería haber quedado en un cajón y que algún editor cincuenta años después de que muriera el autor la publicara como una delicia literaria descubierta. Pero no lo es. Es pomposa y es empalagosa, una novela que envejecerá mal para el lector adulto, el que ya no soporta a Werther y adora mucho más a Fausto.
Por suerte Los nuevos alimentos eleva el vuelo del libro. Más comedida en su lirismo, con un autor ya más maduro y conocedor de su talento y de sus limitaciones, nos hace una estupenda guía de consejos de lo que el ser humano debiera ser para encontrar la dicha.
Lástima que nos hayamos tenido que atiborrar de esas empalagosas chucherías terrestres, porque el postre tenía buena pinta.
Por suerte Los nuevos alimentos eleva el vuelo del libro. Más comedida en su lirismo, con un autor ya más maduro y conocedor de su talento y de sus limitaciones, nos hace una estupenda guía de consejos de lo que el ser humano debiera ser para encontrar la dicha.
Lástima que nos hayamos tenido que atiborrar de esas empalagosas chucherías terrestres, porque el postre tenía buena pinta.
September 23, 2013
ISBN ile kitapların kendisini bulmak bir süre sonra çile haline gelmese keşke... Can yayınlarının kapağı çok güzel (bir kaç insan figuru olan)
Keyifle okuyorum. Delifişek'e benzer bir hissiyat yaratıyor. Kitaptaki coşku bazen çok şekerli bir şey yemek gibi.
Adı güzelmiş diye aldığım bir kitaptı kütüphanedeki raftan.
Her seferinde neden daha önce bu kitaplarla karşılaşmadım diye hayıflanıyorum.
sonradan ekleme..
arkadaşım yine kızıyorum kendime neden daha önce okumadım bunları diye.
2013'de ekleme; Yalçın Tosun'un kitabının girişinde gördüm alıntısını..
Bak yine kızıyorum.
Hayat doldurur bu kitap, öyle güzel.
Keyifle okuyorum. Delifişek'e benzer bir hissiyat yaratıyor. Kitaptaki coşku bazen çok şekerli bir şey yemek gibi.
Adı güzelmiş diye aldığım bir kitaptı kütüphanedeki raftan.
Her seferinde neden daha önce bu kitaplarla karşılaşmadım diye hayıflanıyorum.
sonradan ekleme..
arkadaşım yine kızıyorum kendime neden daha önce okumadım bunları diye.
2013'de ekleme; Yalçın Tosun'un kitabının girişinde gördüm alıntısını..
Bak yine kızıyorum.
Hayat doldurur bu kitap, öyle güzel.
September 9, 2015
Andre Gide'in ilk olarak Kadınlar Okulu ve Ayrı Yol'unu okumuştum. Otobiyografisi olan Tohum Ölmezse'yle birlikte DYYN'i okumak çok daha anlamlı oldu. Andre Gide'i bu kitaplarında daha iyi anladım. Dünya Nimetleri ve Yeni Nimetler birbirinden biraz ayrı duruyorlar gibi. En başta biraz sıkıcı gibi ama sonra yeni nimetlere geçtiğimizde pek çok yeri defterime not aldım. Gide'de beni en çok etkileyen çok farklı açılardan düşünebiliyor olması. Tohum Ölmezse(otobiyografi) ile birlikte okudum. Bunun sebeplerine taa çocukluğundan itibaren anlayabiliyoruz.
April 26, 2020
La primera obra de André Gide es una suerte de narración entre la poesía y la prosa sobre los 'alimentos'. Estos no son otros sino aquellas pasiones que nos acompañan en la juventud; que en la segunda parte - escrita más de 30 años después - han cambiado para el autor. Esta obra está incluida en el Index Prohibitorum de la Iglesia.
No me entusiasma demasiado la narrativa de Gide; aunque es lo único que he leído de él hasta el momento, me resulta demasiado pomposo y la narración es profundamente confusa.
No me entusiasma demasiado la narrativa de Gide; aunque es lo único que he leído de él hasta el momento, me resulta demasiado pomposo y la narración es profundamente confusa.
May 22, 2015
Kurgusu oldukça karışık bir kitap. Bir ara Calvino'nun "Görünmez Kentler" tadını aldım ama onun gibi de değil tam. Öyle yoğun anlatımlar var ki... "Kitabım çıkmak arzusu versin isterdim sana, nereden olursa olsun çıkmak –kentinden, ailenden, odandan, düşüncenden." Ayrıca çokça din ve Tanrı duyguları sorgulanmış; beni tam olarak içine çekemedi ama bir dizi gibi bölüm bölüm okudukça farkındalıkları hoşuma gitti Gide'in...
October 7, 2022
"Cada deseo me ha enriquecido más que la posesión siempre falsa del objeto mismo de mi deseo."
"Los más dulces placeres de mi corazón fueron ansias aplacadas."
"Conservo, como de costumbre, una enorme confianza que podría llamarse fe si estuviera juramentada."
"La vida era para nosotros salvaje y de súbito sabor, y me gusta que la felicidad sea aquí como una eflorescencia sobre la muerte."
"Todo nuestro ser toma conciencia de sí mismo en la voluptuosidad. "
"Los más dulces placeres de mi corazón fueron ansias aplacadas."
"Conservo, como de costumbre, una enorme confianza que podría llamarse fe si estuviera juramentada."
"La vida era para nosotros salvaje y de súbito sabor, y me gusta que la felicidad sea aquí como una eflorescencia sobre la muerte."
"Todo nuestro ser toma conciencia de sí mismo en la voluptuosidad. "
August 7, 2024
Structure très fascinante, une œuvre parfaitement inclassable comme je les aime, avec néanmoins ce défaut d'être excessivement lyrique, un lyrisme si voluptueux qu'il perd, paradoxalement, de sa poésie et de sa profondeur. Je le relirai sans aucun doute pour mieux le comprendre.
July 6, 2014
Kitabım çıkmak arzusu versin isterdim sana, nereden olursa olsun çıkmak -şehrinden, ailenden, odandan, düşüncenden.-
May 22, 2015
un livre qui ne m'a pas quitté depuis ... le bac !
December 8, 2017
Toca la sublimidad, pero, por algún motivo particular, Gide me da sueño.
Displaying 1 - 30 of 38 reviews