What do you think?
Rate this book
Cartea Foametei
Moldova Sovietică, 1946-1947: mama face turte din iarbă și pământ și le împarte cu grijă între copii. Tatăl pleacă la oraș, în căutare de hrană, și la întoarcere moare în pragul casei, epuizat de foame. Vecinului cineva i-a furat calul și i l-a omorât ca să-l mănânce. Iar despre o femeie ce locuiește câteva case mai încolo s-a auzit că și-a ucis mezinul de cîteva luni pentru a-și hrăni ceilalți copii. Între timp, detașamentele de rechiziționare își continuă cu sârg misiunea, ca nu cumva să fi scăpat vreun bob de grâu prin podul cuiva.
S-a scris mult despre foametea din 1932–1933 din Ucraina, dar câtă lume ştie că a mai fost o foamete, la fel de cruntă, în Moldova — cauzată nu de secetă, cum se pretinde în documentele vremii, ci de zelul autorităţilor comuniste —, care a ucis peste 200 000 de oameni? Volumul de faţă vine să umple acest gol, cu mărturii cutremu-rătoare ale supravieţuitorilor, documente şi fotografii de arhivă. Deşi lectura este aproape insuportabilă, o dată ce ai deschis cartea n-o poţi lăsa din mână, pentru că totul pare scos dintr-un roman de groază inabil exagerat. Numai că e perfect autentic.
S-a scris mult despre foametea din 1932–1933 din Ucraina, dar câtă lume ştie că a mai fost o foamete, la fel de cruntă, în Moldova — cauzată nu de secetă, cum se pretinde în documentele vremii, ci de zelul autorităţilor comuniste —, care a ucis peste 200 000 de oameni? Volumul de faţă vine să umple acest gol, cu mărturii cutremu-rătoare ale supravieţuitorilor, documente şi fotografii de arhivă. Deşi lectura este aproape insuportabilă, o dată ce ai deschis cartea n-o poţi lăsa din mână, pentru că totul pare scos dintr-un roman de groază inabil exagerat. Numai că e perfect autentic.
- GenresNonfictionHistory
474 pages, Paperback
First published January 1, 2008
12 people are currently reading
185 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
May 17, 2024
Foametea organizată de Stalin în Basarabia în 1946-1947 este un capitol negru al istoriei moldovenilor puțin cunoscut până recent. Abia în 2022 a fost instituită o zi oficială de comemorare a victimelor. Deși cartea asta a apărut pentru prima dată în 1991, abia recent, cu publicarea la Cartier, a ajuns la un public numeros și s-a bucurat de publicitatea necesară. Eu nu am deschis-o cu prea mult entuziasm. Știam subiectul și știam, aproximativ, ce voi citi, pentru că foametea e asemănătoare peste tot și pentru că citisem și
Red Famine: Stalin's War on Ukraine
de Anne Applebaum, despre Holodomorul din Ucraina, un alt genocid prin foamete organizat de Stalin, unde apar mărturii similare și unde foametea a fost organizată într-un mod similar.
Cartea prezintă o istorie orală a foametei, pe modelul Svetlanei Alexievici, unde oamenii sunt lăsați să vorbească, fără niciun comentariu, și una documentară, cu acte și rapoarte traduse pentru a vedea cum se raportau autoritățile la victime și la cererile de ajutor din partea celor care mureau de foame.
Prin toate mărturiile se observă aceleași elemente comune. Numărul lor mare întăresc lucrurile spuse de alții, astfel încât să nu poată fi ignorate sau desconsiderate. În 1945-1946 fusese secetă și roada era destul de săracă. Pentru puterea sovietică asta nu conta. Cerea „postavcă” de la fiecare familie, o normă de cereale pe care trebuia să o predea statului. Oamenii se conformau, erau obișnuiți cu anii de secetă și erau prevăzători, aveau rezerve. În mod normal, n-ar fi îndurat foamete. Dar această normă creștea în permanență și deși mulți o predaseră, autoritățile veneau din nou și din nou, până le măturau tot din pod și până găseau și ultimul bob de grâu sau de porumb din ascunzători. Cine nu voia să predea era amenințat cu deportarea. Oamenii nu mai aveau ce mânca și cu ce să-și hrănească copiii.
Mâncau buruieni din grădină sau din pădure, animalele de pe lângă casă, câini, pisici, șobolani, țistari, ciori, rumeguș de salcâm. În sate era liniște. Unii călătoreau clandestin în Ucraina apuseană pentru a-și vinde lucrurile de valoare și a cumpăra câteva ceva de mâncare. Alții se opreau lângă o fabrică de zahăr și adunau borhot, printre cadavrele altora mai nefericiți, pe care să-l ducă acasă. Puteau să moară pe drum. Se înregistrau multe furturi. Unele familii supraviețuiau doar datorită laptelui de la o vacă sau de la câteva oi, care le erau furate din curte.
O mulțime de tineri au plecat sau au fost luați la școli de meserii (FZO) în alte părți ale URSS, pe lângă uzine sau mine unde li era pusă viața în pericol. Foarte mulți copii au rămas orfani. Orfelinatele erau pline. Iarna a fost foarte grea. Nu se puteau săpa nici morminte. Oamenii erau îngropați în gropi comune, uneori neacoperite până la venirea primăverii. S-au înregistrat multe cazuri de canibalism sau alimentare cu cadavre rămase neîngropate. Mulți au murit în primăvara 1947, pentru că nu au mai putut rezista până la primul grâu. Autoritățile erau conștiente de dezastru, dar se făceau că nu văd. În primăvara lui 1947 au deschis niște cantine sociale, dar era prea târziu, oamenii mureau cu bolul de supă chioară în mână.
Puterea sovietică era abia instalată și activiștii și nomenclaturiștii căutau să se afirme, colectau mai mult decât era nevoie. Erau analfabeți, needucați și foarte răi. Se răzbunau. Toate aceste lucruri se întâmplau în timp ce URSS exporta cereale pentru valută la cote mai mari decât înainte de război și în timp ce guvernul sovietic decidea să vină „în ajutorul aliatului să Franța, având în vedere dificultățile aprovizionării cu produse alimentare”. Multe cereale au stat nefolosite prin gări, unde se aprindeau.
Nu se cunosc cifrele dezastrului. Estimările încep la 200.000 de morți, dar au murit probabil mult mai mulți. Nu se păstra o evidență strică. Mulți mureau fără a fi declarați. Fără să aibă acte. Nou-născuți. Copii. Nici autoritățile nu erau interesate să știe sigur câți oameni mor.
Fiecare mărturie e un pumn în stomac. Nu vreau să dau citate.
Documentele de arhivă, puse cap la cap, confirmă aceeași poveste.
______________________________________________________
Cartea e la a patra ediție, dar simt că ar fi niște lucruri de îmbunătățit. Există termeni din rusă neexplicați/netraduși sau care sunt explicați mai târziu, la o folosire ulterioară. Există în câteva locuri propoziții în rusă netraduse. Unii termeni sunt explicați prin note de subsol, alții prin nota autoarei în paranteze (mie îmi place consecvența). Mi-ar fi plăcut mult să fie indicat când a avut loc interviul, având în vedere că o parte sunt dinainte de 90, iar altele după prima ediție a cărții (doar în două locuri este menționată data interviului). Mi-ar fi plăcut să știu și vârsta intervievaților. Cred că ar fi elemente utile într-un volum ca acesta.
Cartea prezintă o istorie orală a foametei, pe modelul Svetlanei Alexievici, unde oamenii sunt lăsați să vorbească, fără niciun comentariu, și una documentară, cu acte și rapoarte traduse pentru a vedea cum se raportau autoritățile la victime și la cererile de ajutor din partea celor care mureau de foame.
Prin toate mărturiile se observă aceleași elemente comune. Numărul lor mare întăresc lucrurile spuse de alții, astfel încât să nu poată fi ignorate sau desconsiderate. În 1945-1946 fusese secetă și roada era destul de săracă. Pentru puterea sovietică asta nu conta. Cerea „postavcă” de la fiecare familie, o normă de cereale pe care trebuia să o predea statului. Oamenii se conformau, erau obișnuiți cu anii de secetă și erau prevăzători, aveau rezerve. În mod normal, n-ar fi îndurat foamete. Dar această normă creștea în permanență și deși mulți o predaseră, autoritățile veneau din nou și din nou, până le măturau tot din pod și până găseau și ultimul bob de grâu sau de porumb din ascunzători. Cine nu voia să predea era amenințat cu deportarea. Oamenii nu mai aveau ce mânca și cu ce să-și hrănească copiii.
Mâncau buruieni din grădină sau din pădure, animalele de pe lângă casă, câini, pisici, șobolani, țistari, ciori, rumeguș de salcâm. În sate era liniște. Unii călătoreau clandestin în Ucraina apuseană pentru a-și vinde lucrurile de valoare și a cumpăra câteva ceva de mâncare. Alții se opreau lângă o fabrică de zahăr și adunau borhot, printre cadavrele altora mai nefericiți, pe care să-l ducă acasă. Puteau să moară pe drum. Se înregistrau multe furturi. Unele familii supraviețuiau doar datorită laptelui de la o vacă sau de la câteva oi, care le erau furate din curte.
O mulțime de tineri au plecat sau au fost luați la școli de meserii (FZO) în alte părți ale URSS, pe lângă uzine sau mine unde li era pusă viața în pericol. Foarte mulți copii au rămas orfani. Orfelinatele erau pline. Iarna a fost foarte grea. Nu se puteau săpa nici morminte. Oamenii erau îngropați în gropi comune, uneori neacoperite până la venirea primăverii. S-au înregistrat multe cazuri de canibalism sau alimentare cu cadavre rămase neîngropate. Mulți au murit în primăvara 1947, pentru că nu au mai putut rezista până la primul grâu. Autoritățile erau conștiente de dezastru, dar se făceau că nu văd. În primăvara lui 1947 au deschis niște cantine sociale, dar era prea târziu, oamenii mureau cu bolul de supă chioară în mână.
Puterea sovietică era abia instalată și activiștii și nomenclaturiștii căutau să se afirme, colectau mai mult decât era nevoie. Erau analfabeți, needucați și foarte răi. Se răzbunau. Toate aceste lucruri se întâmplau în timp ce URSS exporta cereale pentru valută la cote mai mari decât înainte de război și în timp ce guvernul sovietic decidea să vină „în ajutorul aliatului să Franța, având în vedere dificultățile aprovizionării cu produse alimentare”. Multe cereale au stat nefolosite prin gări, unde se aprindeau.
Nu se cunosc cifrele dezastrului. Estimările încep la 200.000 de morți, dar au murit probabil mult mai mulți. Nu se păstra o evidență strică. Mulți mureau fără a fi declarați. Fără să aibă acte. Nou-născuți. Copii. Nici autoritățile nu erau interesate să știe sigur câți oameni mor.
Fiecare mărturie e un pumn în stomac. Nu vreau să dau citate.
Documentele de arhivă, puse cap la cap, confirmă aceeași poveste.
______________________________________________________
Cartea e la a patra ediție, dar simt că ar fi niște lucruri de îmbunătățit. Există termeni din rusă neexplicați/netraduși sau care sunt explicați mai târziu, la o folosire ulterioară. Există în câteva locuri propoziții în rusă netraduse. Unii termeni sunt explicați prin note de subsol, alții prin nota autoarei în paranteze (mie îmi place consecvența). Mi-ar fi plăcut mult să fie indicat când a avut loc interviul, având în vedere că o parte sunt dinainte de 90, iar altele după prima ediție a cărții (doar în două locuri este menționată data interviului). Mi-ar fi plăcut să știu și vârsta intervievaților. Cred că ar fi elemente utile într-un volum ca acesta.
June 12, 2021
Superbă carte, dar și foarte tristă prin toate poveștile prezentate.
March 16, 2025
O carte foarte tristă …
Drept a zis cineva : acum nu se mai prețuiește pâinea așa ca pe vremuri… poate ca avem prea multe și nu ne mai pasă …
Dureros
Prea dur …
Drept a zis cineva : acum nu se mai prețuiește pâinea așa ca pe vremuri… poate ca avem prea multe și nu ne mai pasă …
Dureros
Prea dur …
December 18, 2024
Foametea din Basarabia ramane un subiect putin explorat in istoriografie. Am aflat chiar tarziu ca s-a intamplat. Cartea aceasta ar trebui sa fie pe noptiera oricui vrea sa afle mai multe.
Prima jumatate a cartii este o colectie de marturii ale supravietuitorilor, una mai sfasietoare ca alta. A doua parte ar putea parea mai plictisitoare, fiind o colectie de documente oficiale, dar prin raportarea la prima parte si mai ales prin povestile reflectate in ele (un anume raport privind un copil de 8 ani m-a facut sa pun cartea jos cateva minute), fac cartea si mai relevanta si comprehensiva.
Musai de cautat.
Prima jumatate a cartii este o colectie de marturii ale supravietuitorilor, una mai sfasietoare ca alta. A doua parte ar putea parea mai plictisitoare, fiind o colectie de documente oficiale, dar prin raportarea la prima parte si mai ales prin povestile reflectate in ele (un anume raport privind un copil de 8 ani m-a facut sa pun cartea jos cateva minute), fac cartea si mai relevanta si comprehensiva.
Musai de cautat.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews