O carte polifonică, într-o succesiune de personaje memorabile, episoade și detalii de viață cotidiană, iubiri mici și mari, pe lângă șapte povestiri cu tentă angeologică, a căror legătură cu partea autobiografică devine limpede privind volumul ca pe un întreg – ele distilează experiențele și reflecțiile autoarei.
Când noțiunea de „acasă“ e schimbată brutal, iar spațiul și timpul capătă nuanțe ostile, îți mai rămân amintirile și imaginarul. Așa s-a născut și această carte, poate cea mai tulburătoare dintre scrierile Ludmilei Ulițkaia, o mărturie personală, profund intimă, despre întâlnirea cu tine însuți când prezentul mai e posibil aproape exclusiv prin popularea lui cu imagini ale trecutului, iar viitorul e pus sub semnul întrebării, când lumea s-a contractat la dimensiunile unei camere, unde se recitesc cărți, se răsfoiesc pagini de jurnal, se retrăiesc vechi iubiri și prietenii. E nu numai bilanțul unei vieți, ci și al unei lumi întregi, o privire lucidă, dar nu lipsită de blândețe, asupra unui secol bulversant, o poveste-poem care începe cu gânduri disparate și se încheagă tot mai mult, pe măsură ce amintirile capătă consistență și înlocuiesc subtil trăirea momentului actual, vărsându-se, în cele din urmă, într-o ficțiune ce pare să aibă mai mult sens decât realitatea.
Lyudmila Ulitskaya is a critically acclaimed modern Russian novelist and short-story writer. She was born in the town of Davlekanovo in Bashkiria in 1943. She grew up in Moscow where she studied biology at the Moscow State University.
Having worked in the field of genetics and biochemistry, Ulitskaya began her literary career by joining the Jewish drama theatre as a literary consultant. She was the author of two movie scripts produced in the early 1990s — The Liberty Sisters (Сестрички Либерти, 1990) and A Woman for All (Женщина для всех, 1991).
Ulitskaya's first novel Sonechka (Сонечка) published in Novy Mir in 1992 almost immediately became extremely popular, and was shortlisted for the Russian Booker Award. Nowadays her works are much admired by the reading public and critics in Russia and many other countries. Her works have been translated into several languages and received several international and Russian literary awards, including the Russian Booker for Kukotsky's Case (2001). Lyudmila Ulitskaya currently resides in Moscow. Ulitskaya's works have been translated into many foreign languages. In Germany her novels have been added to bestseller list thanks to features of her works in a television program hosted by literary critic Elke Heidenreich.
Dintre puținele cărți cumpărate la Bookfest, cea a Ludmilei Ulițkaia mă interesa cea mai tare, fiind domnia sa autoarea mea preferată, drept care m-am și apucat de ea. Ce vă pot spune post lectură? Că este un volum de proză scurtă structurat în trei cicluri: primul, cu un puternic caracter autoconfesiv, nesperat de intim, este cel care dă și numele volumului; personajele lui sunt oameni din rămuroasa ascendență proprie, prieteni, cunoscuți etc, iar tema este lume, familie viață, într-o abordare foarte personală. Conceput într-o notă lirică, cumva inedit în stil, te introduce în autobiografia pe care cine o apreciază pe autoare sigur dorește să i-o cunoască. Al doilea ciclu de povestiri - "de poveste" - cu accente fantastice, pare cumva rupt de tema pe care o anunța titlul cărții, deși poveștile pot fi auzite sau închipuite de autoare în contextul întâmplărilor biografice și, deși inițial mi s-au părut "oaste de strânsură", capătă, totuși, coerență în întreg. Ultimul ciclu - "de șase ori șapte" - o readuce pe autoare în linia narativă care a consacrat-o. Volumul mi s-a părut bun, nu dezamăgește, dar nici nu mi s-a părut că se ridică la înălțimea anterioarelor. I-aș acorda 4☆ din 5.
It is impossible to evaluate this, just as it is impossible to evaluate the author's life itself. Every life experience is priceless, and even more so the experience of a writer… This is a very personal and candid book.
Mi-e dor de o Ulițkaia pe care să nu o recompun din fragmente, așa cum s-a întâmplat în acest volum. Nu fără coerență e volumul, dar mi-e dor de personaje construite de la început și care cresc până la ultimul punct al cărții. Mi-e dor de Medeea, de Șurik…
Mai am încă volume necitite, o să îmi ostoiesc dorul.
“Îngerul lui Nefedov”, o scurtă povestire din a doua parte a cărții, fără ton confesiv, dar parte din întreg, mi-a reamintit de oamenii din romanele ei, de Ulițkaia mea de demult.
Viața contemplată din autoexilul în Berlin naște o carte pe alocuri lirică și mistică, pe alocuri rațională și melancolică. Mi-a plăcut autoironia, metaforele, îngerii, sfârșitul în cele 7 feluri...
При всей моей любви к Улицкой я не поняла эту книгу… возможно, она - отражение душевных метаний и того, что автор написал в послесловии… много смертей, много имен, много людей. Удивлена, что книга есть в продаже на российских ресурсах…