Nimic fara Dumnezeu. Noi convorbiri cu Mihai I al Romaniei

by Mircea Ciobanu

Convorbirile aveau loc dimineata, in tre ceasurile noua si douasprezece jumatate, unu. Niciodata n-am iesit din Curtea de la Versoix cu aceeasi dispozitie sufleteasca. Mereu insa se amesteca mihnirea, o mihnire din ce in ce mai grea si mai apasatoare. Imi dadeam seama, cu fiecare intrevedere mai mult, ca tragedia romanilor isi are adevaratul exponent in insusi Regel lor si ca nu toti ne dam bine seama ca sansa aceasta de reprezentare este unica in fata istoriei si a justitiei divine.

288 pages, Paperback

First published January 1, 1992

Reviews

[Vlad Luca · Rating 4 out of 5]

Am dat peste cartea aceasta la un anticariat si am cumparat-o deoarece mi-am dat seama ca nu stiu prea multe despre Mihai I al Romaniei si sincer lectura ei m-a deprimat. Sa citesti convorbirile acestea la 23 de ani de la publicare si sa iti dai seama ca in continuare exista in Romania multe din problemele de atunci, sa ii citesti opiniile fostului rege despre situatia politica, economica sau despre societatea din Romania te face sa intelegi de ce guvernul l-a tinut departe in primii ani dupa revolutie dar nu inteleg de ce situatia continua. Si de ce nu se preda nimic in orele de istorie la scoala despre viata romanilor in tara si in diaspora din perioada comunista? De ce nu se spune nimic despre Comitetul National Roman? In fine, cred ca nu ar trebui uitate lucrurile ce au avut loc in anii aceia si cred ca nu ar trebui uitat ca am avut o data o familie regala.

[Albatros · Rating 5 out of 5]

Am aflat atâtea despre Comitetul Național Român și greutățile prin care a trecut, problemele regelui cu Urdăreanu și problema netratării reintegrării Basarabiei in Romania -ceea ce este de fapt, din 1918.
De altfel mi-a plăcut tare mult sa aflu părerea Regelui Mihai I despre ce înseamnă în definiție naționalismul și cum ar trebui organizata reconcilierea națională.
Recunosc că pentru a citi capitolele Crăciun,1990 și Paște,1992 a trebuit să mă documentez puțin înainte pentru a înțelege revolta cu care relata întâmplările din 1990.
Dar per total a fost o carte de trebuie citită pentru a înțelege rolul monarhiei și a unui monarh in stat.
M-au captivat relatările istorice despre cele întâmplate în timpul războiului Rece ( din 1947, etc....) dar și relatia regelui cu Dumnezeu, atât el cât și familia regală fiind credincioși.
Rămânem la deviza noastră: Nimic fără Dumnezeu. E un cuvant care presupune și iubirea, şi respectul, şi gîndul, şi fapta.
O carte care îmi va rămâne în suflet...

Dacă-l aduci pe om în situația de-a nu mai crede în nimic, e un Dumnezeu în cer care poate să facă o minune și să-l întoarcă pe om la El. Cînd distrugi încrederea omului în om, care este un fel de liant pentru orice societate, nu ştiu cum poţi să mai aduni la loc sfărîmăturile ca să refaci întregul...

Spun iarăşi, în ţara ta parcă şi prostia se vede mai greu; cand ești între străini, străinul te măsoară cu alți ochi şi nu te iarta uşor dacă faci o greşeală, iar prostia se pedepseşte repede. Nimeni nu-l aşteaptă pe strain să arate că greseala lui nu e de fapt semn de prostie sau... de emotie, în fine.

Ascultarea legii este singura cale de împăcare cu realitatea.

Cea mai neconvenabilă atitudine este tăcerea, pentru că ea pregătește situații explozive.

Ura are nevoie de mai multe argumente decât iubirea.

Si ei au ucis, ca şi naziştii, au ucis chiar și oameni incapabili de rezistența poitică, tocmai ca să intre spaima şi în ceilalţi, mai îndrăzneți. Si cînd frica intră în om, atunci poți să faci din el propriul lui duşman.

M.C. Nu aveți încredere în sărbători?
M. Acum nu am încredere în sărbători, de fapt nimeni n-ar tre-bui multă vreme să mai aibă încredere în sărbătorile organizate de oameni care au avut legături cu dictatorii Ceauşescu şi Dej.
Sărbătoarea de la Alba-Iulia a însemnat demonstraţia că oficialitățile române garantează Moscovei o lipsă totală de interes pentru Basarabia. Până cînd nu vom fi împreună cu această parte a României, ziua Unirii ar fi mai bine să fie declarată zi de doliu.

Nu din cauza libertăţii e debandada de libertate care a sărăcit sufletul omului atitea si atitea decenii acum în toate ţările care tineau de Moscova, ci din cauza lipsei Este un fel de-a vorbi de rău libertatea... Libertatea e cel mai pretios bun al omului, dar nu toată lumea o prețuiește. Unii chiar urăsc. Ei pun pe seama libertății comportamentul dezordonat al oamenilor scăpați din lagărul comunist, ca să poată spune oricind că omului cutare sau grupului cutare sau poporului cutare is-a dat libertate şi n-a ştiut ce să facă cu ea, deci nici n-a meritat-o. Aşa gândesc batjocoritorii, comuniştii... Libertatea e un lucru sfânt, dacă de libertate e vorba, nu despre un lanţ pe care-l lungeşti cand vrei tu sau îl scurtezi, după ce l-ai legat bine de piciorul omului.

M.C. Sire, am pus o întrebare mai multor eleveţieni: cine este preşedintele ţării? N-au ştiut ce să-mi răspundă, pă-reau să se întrebe şi ei: chiar aşa, cine o fi preşedintele ţării? Asta e un semn că lumea are ce mînca, unde dormi, că nu se simte foamea ca formă de sancţiune. Această in-diferență nu este la fel de primejdioasă?
M. Nu e vorba de indiferenţă, după opinia noastră. Ia să meargă lucrurile într-o direcţie nefirească şi să apară semne că bunăstatea generală e pusă în pericol! Imediat ar afla cine e preşedintele, cum îl cheamă, din ce partid face parte. Marea popularitate a conducătorilor din ţările din răsăritul Europei, din Rusia şi celalte țări sovietice, se datorează mizeriei in care trăiesc populațiile acestor țări. Nesiguranța personală, teama de ziua de maine, lipsurile, frica de autorități il fac pe om să se gândească toată vremea la conducători, să se întrebe: dar ei ce fac? nu văd cum trăim noi? - şi în unele momente să aştepte pe cineva care să-i salveze. Cateodată atenţia unui popor se concentrează asupra unui personaj, şi atunci îşi pune atâta încredere în el, încît acesta devine în scurt timp un fel de dumnezeu mîntuitor. Întotdeauna acest mîntuitor se dovedeşte pînă la urmă un înşelător.

M.C. Sire, în ce situaţie credeți că ne aflăm acum noi, românii?
M. Mi s-a povestit că un ţăran basarabean ar fi spus despre noi românii că de trezit ne-am trezit, dar încă nu ne putem scula în picioare. Nu ştiu o formulă mai bună. Nu stăm în picioare, am deschis doar ochii şi nu ştim încotro s-o apucăm, nu sîntem în stare să deosebim ce am visat de ce vedem cu ochii noştri. Realitatea în care s-au trezit românii e urată. Trebuie să ne adunăm puterile şi s-o privim drept în faţă.

Cunoaşterea istoriei te ajută să te descurci mai bine în viața de toate zilele decat alții.
Cei mai mulți oameni trăiesc totul pe cont propriu, ca și cum ceea ce trăiese ei nu s-a mai trăit niciodată, şi de aceea suferă mai mult decat cei care ştiu să se uite înapoi şi să vadă că, oriunde arunci privirea, se poate afla un model.