Lecția de rusă

by Maria Pilchin

„Romanul Mariei Pilchin urmărește două destine feminine marcate de totalitarism, dar care rămân întregi și chiar întregite, capabile să mai creadă în oameni, să-și spună povestea, să-și dezvăluie vulnerabilitatea, frica, furia, umilința și, mai ales, puterea. Scriitura ei – sensibilă, profundă, cu efect aproape terapeutic – are grijă de personaje și de cititori deopotrivă, așezându-i alături și protejându-i, atât cât poate un scriitor, de nebunia Istoriei.”

Zinaida Bolea



„În Lecția de rusă, Maria Pilchin surprinde trei dimensiuni esențiale ale tragediei Basarabiei sub regimul totalitar sovietic: contextul local («făleștenii și bobocenii mei») și istoria personală; feminizarea represiunii și a deportărilor – fenomen bine cunoscut istoricilor, dar mai puțin publicului larg –, întrucât deportările din 1949 au fost, în mare parte, deportările femeilor și ale copiilor; și, în fine, drama «celuilalt», a celui de lângă noi, a cărui poveste, la fel de dureroasă, se pierde adesea, deși este spusă chiar în limba celui care l-a supus represiunii.”

Octavian Țîcu



„Lecția de rusă a Mariei Pilchin vine să completeze foarte reușit un raft necesar nu doar pentru istoria noastră literară, ci și pentru o istorie a femeilor – a destinelor frânte, a rezistenței și a luptei pentru supraviețuire –, căci experiența celor deportate din spațiul dintre Prut și Nistru rămâne încă insuficient explorată. Personajele acestei cărți au prototipuri reale, urmează traiectoria unor vieți marcate de suferință și ne oferă un adevăr comun, susținut de o puternică dimensiune emoțională și metaforică. Trenul de pe copertă devine un simbol al groazei și al dezrădăcinării, iar fundalul roșu, intens ca sângele, trimite direct la violența istoriei și la brutalitatea imperiului sovietic, sub a cărui emblemă aceste tragedii au fost posibile.”

Diana Iepure

200 pages, Paperback

Published January 1, 2026

Reviews

[Platon Cristina]

4,5/5

Am citit și Doggy, dar l-am simțit mai degrabă ca pe un exercițiu, o lecție. Acolo am văzut cuvintele înghesuite, care în Lecția s-au risipit firesc și au căpătat formă.

Am citit istoria scrisă de dna Pilchin, dar am savurat cuvintele. Dumneaei a știut cum să le dea greutatea potrivită, astfel încât să nu cântărească nici mai mult, nici mai puțin decât trebuie, pentru a deveni povara potrivită a istoriei.

Să mai scrieți, căci vă șade bine scrisul.

[Stella Grama]

Mărturie a două destine paralele, ciopârţite de acelaşi sistem nedrept. O carte care se deschide icoană, îndemnând la tăcere şi introspecţie. Despre fenomenul deportării, aşa cum subliniază autoarea, s-a vorbit decenii la rând doar în şoaptă. E timpul să cunoaştem adevărul. Odată scris, acesta nu mai poate fi şters din memorie. Generaţiile care vin se pot bucura de libertatea călătoriilor şi de comunicare neîngrădită. Îşi pot căuta şi recunoaşte chipul în oglindă, pot oricând să îşi rostească numele, ştiu cine sunt şi îndrăznesc să rostească cu voce tare ceea ce gândesc. Or, exact pentru acest privilegiu firesc, dreptul de a gândi, oamenii erau scoşi noaptea din case, luaţi pe sus şi mânaţi ca nişte vite "spre nicăieri", acolo unde timpul nu este decât o "anexă rece a existenţei, în care nu mai ai voie să pui întrebări". Unica limba în care se întelegeau deportaţii era "cea a foametei", un alfabet al umilinţei, al terorii şi al dezrădăcinării.
"Omul poate fi negat din afară […], dezrădăcinat, dezbrăcat de tot, dar dacă păstrează în el o singură fărâmă de milă, nu-i pierdut." Chintesenţa umanităţii exprimată în câteva cuvinte. O lectură valoroasă nu doar pentru incursiunea istorică, ci şi pentru lumina adevărului pe care îl deschide autoarea, Maria Pilchin, pentru cititori, prin cugetările sale profunde asupra fenomenului deportării, dar şi asupra vieţii, asupra relaţiilor cu cei dragi, per ansamblu.
Să nu dăm uitării adevărul, ne îndeamnă autoarea la final de lectură, să păstrăm un minut de reculegere penru cei care nu s-au mai întors acasă... Suntem datori să ne păstrăm identitatea, să nu uităm trecutul, durerea care mai persistă şi acum. Ruşinea colectivă de a fi fost desprinşi de noi înşine. Schimonosite şi graiul, şi numele ne-au fost. Şi totuşi mai suntem, atât timp cât "memoria nu se reduce la o listă de nume", ci rămâne "o umbră de oftat şi un suspin comun."

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 regimul comunist sovietic organiza cea mai amplă deportare în masă de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova care a cuprins:
11.281 familii, contingentul strămutaților forțat alcătuind 35.796 de persoane;
dintre care 11. 889 erau copii,
14.033 – femei;
9 864 – bărbați.
Lista persoanelor deportate o puteți vizualiza aici: https://arhiva.gov.md/harta-operatiun...

În minte îmi vine rugăciunea pe care am șoptit-o de atâtea ori noi, basarabenii, rupţi de pământul-mamă:
"Reaprindeți candela-n căscioară
Lângă busuiocul cel mereu --
Degerat la mâini si la picioare
Se întoarce acasă Dumnezeu […]

Toate le ierți, Doamne de sus, cu blândețe măreață,
Chiar și pe cei care te-au dus în Siberii de gheață..."

(versuri de Gr. Vieru, muzică de Ion şi Doina Aldea Teodorovici)

[RAI]

Romanul „Lecția de rusă” este de fapt un diptic, fiind format cumva din două mini-romane de sine stătătoare, „Dezvățul” și „Învățul”, care au însă, ca miez, aceleași coordonate principale, și anume: deportarea basarabenilor în Siberia, în timpul prigoanei comuniste conduse de Stalin și limba rusă; chiar dacă, în ceea ce privește al doilea element, lucrurile au stat cumva diametral opus.

De menționat faptul că ambele povestiri au la bază întâmplări reale.

[Diana Iepure]

Aș putea cita orice din această carte și va fi reprezentativ, va fi convingător, va fi dureros și captivant deopotrivă. Va fi literatură.
„𝑴-𝒂𝒎 𝒓𝒊𝒅𝒊𝒄𝒂𝒕 𝒔̦𝒊 𝒂𝒎 𝒑𝒓𝒊𝒗𝒊𝒕 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒎𝒊𝒄𝒂 𝒇𝒆𝒓𝒆𝒂𝒔𝒕𝒓𝒂̆ 𝒄𝒖 𝒇𝒍𝒐𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒈𝒉𝒆𝒂𝒕̦𝒂̆. 𝑫𝒊𝒏𝒄𝒐𝒍𝒐 𝒅𝒆 𝒆𝒂 𝒔𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒊𝒏𝒅𝒆𝒂 𝒖𝒏 𝒂𝒍𝒃 𝒇𝒂̆𝒓𝒂̆ 𝒎𝒂𝒓𝒈𝒊𝒏𝒊, 𝒖𝒏 𝒍𝒂𝒑𝒕𝒆 𝒓𝒆𝒄𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒊̂𝒏𝒈𝒉𝒊𝒕̦𝒆𝒂 𝒕𝒐𝒕𝒖𝒍, 𝒄𝒉𝒊𝒂𝒓 𝒔̦𝒊 𝒈𝒂̂𝒏𝒅𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆.”