Familia Polaniecki

by Henryk Sienkiewicz, Stan Velea (Translator)

In viziunea lui Sienkiewicz, romanul Familia Polaniecki reprezinta un adevarat indreptar de moravuri. Naratiunea cu desfasurari captivante, nu o data dramatice, evidentiaza o filozofie de viata pragmatica prin definitie. Sugerand ca realizarea si fericirea omului in societate depind de rezolvarea problemelor ridicate de relatiile lui cu Dumnezeu, femeia si semenii din jur, marele clasic polonez afirma transant imperativul intrepatrunderii aspiratiilor individuale cu publico bono, excluzand prioritatea respectiva a vreunuia dintre cei doi termeni ai ecuatiei .

247 pages, Paperback

Published January 1, 1987

About the author

Henryk Adam Aleksander Pius Sienkiewicz (also known as "Litwos"; May 5, 1846–November 15, 1916) was a Polish journalist and Nobel Prize-winning novelist. He was one of the most popular Polish writers at the turn of the 19th and 20th centuries, and received the Nobel Prize in Literature in 1905 for his "outstanding merits as an epic writer."

Born into an impoverished gentry family in the Podlasie village of Wola Okrzejska, in Russian-ruled Poland, Sienkiewicz wrote historical novels set during the Rzeczpospolita (Polish Republic, or Commonwealth). His works were noted for their negative portrayal of the Teutonic Order in The Teutonic Knights (Krzyżacy), which was remarkable as a significant portion of his readership lived under German rule. Many of his novels were first serialized in newspapers, and even today are still in print. In Poland, he is best known for his historical novels "With Fire and Sword", "The Deluge", and "Fire in the Steppe" (The Trilogy) set during the 17th-century Polish-Lithuanian Commonwealth, while internationally he is best known for Quo Vadis, set in Nero's Rome. Quo Vadis has been filmed several times, most notably the 1951 version.

Sienkiewicz was meticulous in attempting to recreate the authenticity of historical language. In his Trilogy, for instance, he had his characters use the Polish language as he imagined it was spoken in the seventeenth century (in reality it was far more similar to 19th-century Polish than he imagined). In The Teutonic Knights, which relates to the Battle of Grunwald in 1410, he even had his characters speak a variety of medieval Polish which he recreated in part from archaic expressions then still common among the highlanders of Podhale.

In 1881, Sienkiewicz married Maria Szetkiewicz (1854-1885). They had two children, Henryk Józef (1882-1959) and Jadwiga Maria (1883–1969).

Reviews

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Era ora unu după miezul nopţii, când Połaniecki se apropia de conacul de la Krzemień. În anii copilăriei, mai fusese de două ori în acest sat, unde mama, rudă îndepărtată cu prima soţie a proprietarului de acum, îl aducea în timpul vacanţei. Połaniecki se străduia să-şi reamintească locurile, dar imaginile se închegau cu greutate. Noaptea, la lumina lunii, totul căpăta forme schimbate. Peste câmpuri şi poiene, prin lunci, se aşternea o ceaţă alburie, astfel că împrejurimile păreau un lac nemărginit, iluzie întărită şi de corul broaştelor care se auzeau prin pâcla scămoasă. Era o noapte de iulie, senină şi luminată de luna plină. În răstimpuri, când broaştele tăceau, se auzeau cristeii cântând prin lunca acoperită de rouă, iar uneori, de departe, dinspre iazurile noroioase, ascunse de tufişurile de arin, răzbătea, parcă de sub pământ, chemarea înfundată a buhailor de baltă.

  Połaniecki nu putea rămâne indiferent la farmecul acestei nopţi de vară. O simţea apropiată, şi această apropiere era cu atât mai intensă, cu cât mai înainte nu venise prea des în ţară; abia cu doi ani în urmă se întorsese pentru totdeauna din străinătate, unde îşi petrecuse prima tinereţe, iar după aceea se ocupase cu treburi negustoreşti. Acum, când intra în sătucul acesta adormit, îşi aducea aminte de propria copilărie, pentru că era legată de mama lui care nu mai trăia de cinci ani, şi pe de altă parte, pentru că necazurile şi grijile acestei copilării, în comparaţie cu cele de azi, i se păreau cu totul neînsemnate.

  În sfârşit, brişca intră în satul care începea la crucea înălţată pe o ridicătură de pământ; se aplecase mult într-o parte şi ameninţa să cadă. Połaniecki o ţinea minte, deoarece odinioară fusese înmormântat aici un spânzurat, pe care-l găsiseră atârnând de o creangă în păduricea învecinată, de aceea oamenii se temeau să treacă noaptea prin acest loc.