Dacă ar fi să aleg ce poezie românească din anii recenți ar trebui trimisă în spațiu ca să ne înțeleagă extratereștrii, aș propune fără doar și poate volumul Turbo / Kino al Mădălinei Căuneac. Poezie cinematică, intensă, senzorială. Un mix ideal de confesiv și contemplativ, un joc fin între anxietate și tandrețe, între o memorie electrizată de melancolie și un prezent care se recompune continuu din flash-uri și avataruri. Limbajul devine o arhivă de senzații, iar realitatea un flux digital ce nu poate fi încetinit sau oprit. O poezie lucidă și radicală despre viață sau, mai exact, despre spațiul liminal dintre iubire și supraviețuire.
Cosmin Perța
Reactualizând fundalul descriptiv al poeziei de dragoste, Mădălina Căuneac își confirmă profilul neoromantic din Crisalidă. Ca lumina printre frunze, scriitura ei oscilează între partituri elegiace și delicate inserturi idilice, iar efectul e cinematic, tulburător și, deopotrivă, turbulent. Întoarcere ritualică la problematicile copilăriei și maturizării, iubirii și doliului, dar și la tensiunea dintre eficiența ipostazei adulte și contraponderile ei compensatorii, reveria și derealizarea, Turbo / Kino evocă demnitatea montajelor necosmetizate, colate în jurul unui adevăr personal. Fără îndoială, în primul rând stau emoția, căutarea păcii, fericirea ca recidivă și, în general, virtuțile atemporal-vindecătoare ale sincerității.
Plonjare în senzorial, atunci când durerea/depresia/anxietatea și traumele se adună, fac tunel din vedere și încep să pâlpâie. Noul volum al Mădălinei Căuneac întunecă orizontul, e locul în care maturizarea înseamnă recapitularea fricilor, recunoașterea somatizării trecutului apăsător, și în ciuda acestor lucruri, sau cu ele, e încercarea de a iubi și a trăi cu grija celorlalți fără să simți că ceva e neînregulă cu asta.
Împărțit în trei, volumul glisează prin peisaje marine, montane, tehno-urbane și domestice, revenind întotdeauna la sentimentul de teamă, imprimat în corp din copilărie. Sunt încercări de a o învinge prin exteriorizare, prin piele, prin soarele deasupra lanului de fân și privirea pierdută în cerul cotton candy. Sunt poeme mai greu de dus emoțional, despre sănătate mintală, abuz și violența sistemului medical. „Antract”, partea din mijloc, mi-a plăcut mai ales, acolo se desfășoară nucleul iubirii, cu poeme intense, erotice, întrupate.
În „turbo / kino” imaginea reverberează afectul, încercând să potolească, să liniștească sau să explodeze ce s-a adunat în interior.
„te țin de mână de trei fericiri încoace” /59
„prieteni, ghizii mei care sunteți în bătaia focului acestei chemări care cere atât de mult spirite care m-ați învățat să sper din nou să-mi găsesc vocea îngropată printre dealurile înghețate care mă bântuie și în somn
prin câte ierni voi mai trece până nu voi mai ține doliu pentru momentul prezent în care mă regăsesc?” /70
„adorm lângă tine în fiecare noapte în frigul de decembrie în iarba înghețată și deocamdată este destul acest trup este destul această iubire este acasă” /90
mi-a plăcut foarte mult Crisalidă acest volum mă dezamăgește însă îmi pare un istovitor workshop de mindfulness
nu sunt împotriva poeziilor senzoriale numai că în debut existau povești, un fir narativ oarecare, o construcție aici sunt multe repetiții și observ doar pedalare în gol
blamăm și lipsa mea de empatie față de sensibilitatea și romantismul altora; mi-ar fi imposibil să mă bucur de o carte numai despre asta, indiferent de genul persoanei care o scrie în turbo / kino sunt încercări de recuperare a purului și exprimare a recunoștinței îmi place că s-a păstrat stilul dar nu face mai nimic cartea asta pentru mine