iar sub stratul de zăpadă, furia

by Cristina Țane

„iar sub stratul de zăpadă, furia” propune o lume în care inocența și cruzimea coexistă până la confuzie. Copilării care se termină nedrept de repede, tragicul feminin, relații disfuncționale, trupuri care au cunoscut prea bine durerea, singurătăți pe care prezența celuilalt nu face decât să le adâncească, toate recognoscibile, însă unice prin modul în care sunt transpuse în text.

Cu o voce distinctă încă de la volumul său de debut, Cristina Țane decupează cu precizie scene de viață de un realism brutal și totodată casant, prin fisurile căruia pătrunde nelumescul. Fiecare povestire e o incursiune în intimități incomode, în relații de putere și în memoria afectivă care stă în spatele deciziilor ce schimbă radical cursul unei vieți.

256 pages, Paperback

Published June 1, 2026

About the author

A publicat poeme si proza scurta in antologiile Zugzwang si Nes(u)puse, precum si in revistele Matca, Tribuna si online pe Nesemnate, Cod de poveste, Planeta Babel.

Reviews

[Cristiana Todiresei]

Cristina m-a surprins extrem de plăcut cu proza în care personajul feminin suferă de endometrioză. ✨ Un volum, de altfel, extrem de bun. M-a dus cu gândul la Clarice Lispector.

[Mihail Victus]

Încă de la debut, Cristina Țane are una dintre cele mai clare voci din literatura română contemporană.

Volumul pare alcătuit din texte scurte și foarte scurte adunate de-a lungul anilor, explorând perspective, forme și registre diferite. Asta l-ar putea face să pară mai degrabă o antologie decât un volum de proză scurtă. Totuși, câteva obsesii care revin constant – religia, copilăria, relațiile – îi dau unitate.

Povestirile seamănă cu niște încăperi în care intri pentru scurt timp, fără a ți se îngădui să rămâi prea mult. Au lirism, sunt tăioase atunci când trebuie și uneori tocmai când nu te aștepți.
Cât despre subiecte, sunt actuale, uneori surprinzătoare și, mai ales, „adevărate” - dar pentru mine asta e mai puțin important.

[George Cosmin Bors]

Minunată. Ar trebui să scriu mai multe, dar m-a lăsat fără cuvinte.

[crocodila]

de cele mai multe ori, la final, simți nevoia să oferi personajelor o îmbrățișare ❤️‍🩹

[RAI]

Am citit această carte pe bucăți mici. Pentru că am vrut să mă bucur cât mai mult de ea. Atât este de frumoasă. Deși, la drept vorbind, ar trebui să fie genul de carte care să te scoată din minți. Pentru că toate povestirile ce o cuprind vorbesc despre traume de toate felurile, despre greșeli impardonabilă, despre vieți trăite haotic, despre frustrări de toată mâna, despre furii care ard mocnit până la implozie, despre relații și familii toxice și găunoase până în măduva oaselor, altfel spus, despre toate motivele pentru care viața să nu fie așa cum ar trebui să fie, adică firească. Paradoxul este că tocmai firescul cu care autoarea ilustrează toate aceste derapaje etice face ca lectura cărții să fie una, dacă nu plăcută, cel puțin incitantă. Plus o mare doză de poezie și o și mai mare doză de candoare. Până la urmă este perfect normal să fie așa. Doar așa se poate vedea urâțenia lumii prin ochii puri a unei actrițe la teatrul de păpuși, cu suflet de copil, care mai scrie și poezie pe deasupra.

[Cornelia Florea]

O carte dură și duioasă, cu frânturi din realitate care te lovesc în plex. Poate cea mai bună carte de proză scurtă românească apărută după multă vreme.

[Katalin Eva]

Minunată carte! Pe cât de minunată, pe atât de plină de durere. M-a lăsat cu sufletul greu. Povești care ți se strecoară încet sub piele și rămân cu tine mult timp după ce ai închis cartea.