Radu Anghel studiaza clarinetul la Liceul de muzica din Marele Oras, odinioara manastire de calugari franciscani. Surprinzator insa, lumea internatului, fascinant univers in miniatura, ascunde nu doar chicoteli si farse camaraderesti, ci si o crima oribila, pentru comiterea careia Anghel este invinovatit pe nedrept si condamnat la inchisoare. Experienta carcerala ii schimba fundamental viata, privindu-l de o cariera muzicala de exceptie si aruncindu-l intr-un virtej de drame si intimplari cu final neasteptat.
Mierla neagră este o poveste vie, pasionanta despre imprevizibilul si frumusetea vietii, nu doar un Bildungsroman captivant, ci mai ales o carte despre simturi. Cinematografica si ingenios construita, alcatuita din sunete si imagini, din mirosuri si culori, zugraveste o lume aparent banala, pe care bucuria estetica o transforma in spectacol. Deasupra tuturor acestor felii de viata – trecute si prezente – sta corbul Dodo, mascota internatului, „mierla neagra”. Nu striga „Nevermore”, ca odinioara corbul lui Poe, ci imita auctorial glasuri, ca un povestas constiincios.
Proza lui Radu Tuculescu, ajunsa la deplinatatea maturitatii, este remarcabila prin combinatia dintre intriga alerta, bine strunita si atent pusa in scena, si o poezie care cuprinde totul, de la atmosfera pina la numele personajelor si dialogurile acestora.
Radu Țuculescu was a Romanian novelist, playwright, translator, journalist, and theatre director. He was born in Târgu Mureș, but graduated from the Gheorghe Dima Music Academy in Cluj. Țuculescu belongs to the so-called "1980s generation" from Romania.
"Amintirile mușcă, uneori, din partea cea ma intimă a ființei tale, ca un animal hulpav. Te rod, precum câinele osul. Alteori, sunt doar un pretext pentru autoflagelare. Iar dacp, totuși, sunt capabile să te lumineze, după ani, e prea târziu. Nu se mai poate remedia nimic. Poți doar exclama în sinea ta, aha, acuma am priceput! Ei și? Te simți mai liniștit dacă, în sfârșit, ”ai priceput?” O întrebare la care fiecare trebuie să găsească propriul răspuns."
"[...] prietenul meu începe să improvizeze în ritm de blues. O muzică de-o învăluită senzualitate. De-o discretă singurătate. Povestește, cu pasiune mocnită, izbucnind ici-colo pentru a se retrage, imediat, cerându-și parcă scuze pentru îndrăzneala unor momente accentuat dramatice. Iubiri nemărturisite. Iubiri Neîmplinite. Iubiri pierdute. Nostalgie și melancolie. Singurătate în doi. Bluesul este dansul solitarului. Al celui părăsit și al celui care părăsește. Cântul celui rămas, singur, între patru pereți. Cu ori fără voia sa. Conștient, dureros de conștient de fragilitatea iubirii, A vieții. Cântul celui care, în mod conștient își face iluzii. Bluesul, strigătul neauzit al revoltatului. Atunci când este solist vocal, cuvintele sunt extrem de simple. Ele, de fapt, acompaniază, nu sunt acompaniate...Clocotul sentimentelor se petrece dincolo de cuvinte."
Mi-a plăcut, o construcție ciudată ca toate cărțile lui Țuculescu, între Bildungsroman și fantastic, foarte bine scrisă, profundă, cu multe întrebări deschise.