— Asta e Panciu! şi-a informat plutonierul superiorul, arătând cu vârful bărbiei spre strada pustie din faţa lor. Locotenentul, înalt, suplu şi cu figură de adolescent, a privit de-a lungul străzii, mărginită de case gospodăreşti, fără etaj, cu trotuare înguste şi salcâmi bătrâni, ale căror coroane, împreunându-se, creau o boltă peste drumul pavat cu pietre de râu, şi a replicat apreciativ: — Parcă ar fi o uliţă dintr-un oraş patriarhal de provincie, pe la începutul secolului… Plutonierul, scund şi dolofan, nefiind pus pe comparaţii, s-a limitat la un gest uşor de confirmare, pe când ochii lui căutau spre numărul casei prin faţa căreia tocmai treceau. — Pe acolo ar trebui să fie… a gândit cu glas tare ofiţerul, zărind, la vreo cincizeci de metri, câţiva cetăţeni adunaţi în faţa unui gard. În timp ce subofiţerul aproba, de astă dată cu mai multă convingere, una din femeile din grup, zărindu-i pe miliţieni, s-a grăbit să comunice vestea şi celorlalţi. Drept urmare, discuţia ce o purtaseră până atunci cu multă înfocare s-a curmat şi s-au întors cu toţii cu faţa pentru a urmări apropierea reprezentanţilor legii.