Deși era ora patru după amiaza, mercurul din termometru continua să se mențină în jurul gradației 35. Mai-marele galaxiei noastre dogorea atât de puternic, încât sergentul-major Mihai Tănase avu senzația că își ține capul într-un cuptor încins. Când rondul său ajunse lângă plaja rezervată bărbaților, pe malul lacului Techirghiol, se opri și își scoase cascheta. În timp ce își îndepărta cu batista transpirația de pe frunte, privi puzderia de oameni care, împachetați în nămol, se prăjeau sub nemiloasele raze solare. Cei care se bălăceau în apa ghiolului nu depășeau numărul degetelor unei mâini. Uitându-se cu invidie la ei lăsă să-i scape un oftat de o clipă, pentru ca apoi, întorcându-le spatele să-și reia cursa de inspectare a sectorului său. Traversă calea ferată și, legănându-se moleșit de arșiță, porni spre Eforie Sud. Tocmai se întreba dacă va găsi acolo, în piață, suficientă apă pentru a-și potoli însetarea, când, intempestiv, auzi în spate strigăte de ajutor. Se răsuci brusc pe călcâie și-l căută cu privirea pe cel ce strigase. Îl descoperi, după gesticulație, printre cei ce se scăldau. Străbătu așa-zisa faleză a lacului, coborî și reapăru din șanțul cu buruieni, traversă din doi pași calea ferată și aruncându-și cascheta pe bolovanii de taluzare a malului, plonjă, de sus, de la trei metri, în apă. Abia în clipa când unul din pietroaiele ascunse sub oglinda lacului îi provocă o durere arzătoare la genunchiul stâng, realiză că ceva nu e în regulă. Nu se opri însă, ci, accelerându-și crawl-ul, străbătu cei zece – doisprezece metri care-l despărțeau de bărbatul ce-l alarmase.