What do you think?
Rate this book
Zone Null
Expedition in eine Welt, in der die Menschen ohne materielle Sorgen leben ...
224 pages, Paperback
First published January 1, 1970
125 people want to read
About the author
Herbert W. Franke
170 books33 followersHerbert W. Franke is an Austrian scientist and writer. He is considered one of the most important science fiction authors in the German language. He is also active in the fields of future research, speleology as well as computer graphics and digital art.
Franke studied physics, mathematics, chemistry, psychology and philosophy in Vienna. He received his doctorate in theoretical physics in 1950 by writing a dissertation about electron optics.
Since 1957, he has worked as a freelance author. From 1973 to 1997 he held a lectureship in "Cybernetical Aesthetic" at Munich University (later computer graphics - computer art). In 1979, he co-founded Ars Electronica in Linz/Austria. In 1979 and 1980, he lectured in "introduction to perception psychology" at the Art & Design division of the Bielefeld University of Applied Sciences. Also in 1980 he became a selected member of the German PEN club.
A collection of short stories titled "The Green Comet" was his first book publication. In 1998, Franke attended a SIGGRAPH computer graphics conference in Orlando and was a juror at the "VideoMath Festival" Berlin. He also took part in innumerable performances and presentations.
Franke studied physics, mathematics, chemistry, psychology and philosophy in Vienna. He received his doctorate in theoretical physics in 1950 by writing a dissertation about electron optics.
Since 1957, he has worked as a freelance author. From 1973 to 1997 he held a lectureship in "Cybernetical Aesthetic" at Munich University (later computer graphics - computer art). In 1979, he co-founded Ars Electronica in Linz/Austria. In 1979 and 1980, he lectured in "introduction to perception psychology" at the Art & Design division of the Bielefeld University of Applied Sciences. Also in 1980 he became a selected member of the German PEN club.
A collection of short stories titled "The Green Comet" was his first book publication. In 1998, Franke attended a SIGGRAPH computer graphics conference in Orlando and was a juror at the "VideoMath Festival" Berlin. He also took part in innumerable performances and presentations.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 11 of 11 reviews
December 10, 2024
Quite astonishing to discover this unsettling and wild novel from Austrian author, Herbert Franke. Despite the jacket's star-crossed cover and its balloon-inflated 1970s space font, this is not SF in the colorful operatic mold, but quite the opposite, a bleak understudy in science and individualism, dosed with a healthy skepticism of tech-fear and existential multiplicity. If there is a problem with the novel, it's the lofty aims it tries to transcend, and at times appears frustrated with itself, ruminating some parts Rainer Maria Rilke while ending up reading like a Jerry Lewis set-piece.
In the future, a distant continent has removed itself off the united nations grid. While relatively self-contained, the unseen inhabitants protect their borders with automated missile systems and walls that repair themselves within minutes. A UN team of social scientists are led by the military into the Zone to establish contact with the sole aim to understand the rebellious culture and then re-assimilate it. Of course, not a soul is to be found in the vast city. The atmosphere has been severely altered. There is no sun, no rain, and surveillance is far-reaching, complete with metal-orbed eyes that spy on the UN team of sociologists, linguists, and our cyberneticist hero, Dan, or 'Daniel', depending on which side of reality he ends up within.
First section of 'Zone Null' is classic break and enter (or crash and burn) SF. But what makes it different is there is no patriotic discourse off the bat. Here Franke is more concerned with the desolation of ruined cities and civilizations whose borders have been broken by bureaucracy. And while the prose exemplifies the coldwar politics of the time it was written, 'Zone Null' quickly detours into a wild ride into territories more familiar to Lem and Kafka, and even Budrys. What is a serious novel becomes an off-centered mockery as Dan enters the massive labyrinth of offices and corridors, only to find himself lost in a new bureaucracy where A.I. and utopian morals define a culture confined to nothing more than a straightjacket.
But if all is A.I. induced, what about the dirty portals that lead to subterranean slavery and savagery... what about the zero null concept of a corporation unsure what it wants to really be? But with all this intriguing fodder, we have some slapstick that really unhinges the novel like a copycat of Lem's 'Futurological Congress.' But silliness thankfully kept at bay, the novel re-develops into a conundrum of speculative proportions, where artificial intelligence may not just make the human race lazy, but also align one with a virtual heaven downloaded into the soul like a virus. Where infinity meets bliss, where laziness meets the ridiculous, 'Zone Null' is an underrated classic of European SF. Startlingly cold and strange, sharp and silly, odd, very odd.
One thing, Franke has novels that were never translated into English. Some astute editor needs to get on that. Please.
In the future, a distant continent has removed itself off the united nations grid. While relatively self-contained, the unseen inhabitants protect their borders with automated missile systems and walls that repair themselves within minutes. A UN team of social scientists are led by the military into the Zone to establish contact with the sole aim to understand the rebellious culture and then re-assimilate it. Of course, not a soul is to be found in the vast city. The atmosphere has been severely altered. There is no sun, no rain, and surveillance is far-reaching, complete with metal-orbed eyes that spy on the UN team of sociologists, linguists, and our cyberneticist hero, Dan, or 'Daniel', depending on which side of reality he ends up within.
First section of 'Zone Null' is classic break and enter (or crash and burn) SF. But what makes it different is there is no patriotic discourse off the bat. Here Franke is more concerned with the desolation of ruined cities and civilizations whose borders have been broken by bureaucracy. And while the prose exemplifies the coldwar politics of the time it was written, 'Zone Null' quickly detours into a wild ride into territories more familiar to Lem and Kafka, and even Budrys. What is a serious novel becomes an off-centered mockery as Dan enters the massive labyrinth of offices and corridors, only to find himself lost in a new bureaucracy where A.I. and utopian morals define a culture confined to nothing more than a straightjacket.
But if all is A.I. induced, what about the dirty portals that lead to subterranean slavery and savagery... what about the zero null concept of a corporation unsure what it wants to really be? But with all this intriguing fodder, we have some slapstick that really unhinges the novel like a copycat of Lem's 'Futurological Congress.' But silliness thankfully kept at bay, the novel re-develops into a conundrum of speculative proportions, where artificial intelligence may not just make the human race lazy, but also align one with a virtual heaven downloaded into the soul like a virus. Where infinity meets bliss, where laziness meets the ridiculous, 'Zone Null' is an underrated classic of European SF. Startlingly cold and strange, sharp and silly, odd, very odd.
One thing, Franke has novels that were never translated into English. Some astute editor needs to get on that. Please.
May 12, 2021
This is a matured version of "The Orchid Cage," but they're hard to compare when you look deeper than the basic premise. Told coldly and fitfully, Franke has produced one of the greatest science fictions novels of the 1970s (a very good decade for sci-fi, too). Claustrophobic and surreal, much is to be found peeking around corners. Franke was apparently quite famous in Germany, or half of it, for a few decades. I've consulted the records and can assure you that now, in 2021, I am the only living American who has ever heard of him. Ask around. Nobody knows. I wonder how much more of his body of work has been translated, must investigate...
October 15, 2015
This is an exceptional book with the very rare quality of getting more relevant as time goes on. As a science fiction version of an extreme case of the Berlin wall this was an excellent book when it came out. Now it serves as a historical reminder of that past and in addition it brilliantly predicts the changes in our "western" behaviour.
October 28, 2017
Wieder ein sehr schönes Buch in der Herbert W. Franke Werksausgabe des p.machinery Verlags. Die Hardcoverausgabe kommt mit Lesebändchen und drei(!) ausklappbaren Bildern von Thomas Franke. Zusätzlich zum Roman enthält das Buch einen Text von Thomas Franke, in dem er Erlebnisse aus der DDR ("der linksmauerischen Welt") in einem etwas übertrieben verschnörkelten Stil schildert, sowie Auszüge aus einer Bachelorarbeit über "Kybernetik in der literarischen Science Fiction". Daneben natürlich wie immer Farbabbildungen der bisherigen Ausgaben.
Im Roman selbst geht es um zwei unterschiedliche Zivilisationen, die sich nach einem Krieg in die Isolation zurückgezogen haben. Nun schickt eine Macht eine Expedition in das Gebiet der anderen, durch die Zone Null, eine Art Puffer zwischen beiden Mächten. Im ersten Teil wird die Geschichte in zwei Ebenen erzählt: Zum einen direkt die Erlebnisse des Protagonisten Dan beim Vordringen in die Zone Null und zum anderen, zeitlich später, Verhöre, mit denen versucht wird, zu verstehen, was genau mit Dan und der Expedition passiert ist. Dan dringt in eine Stadt ein, in der die Menschen ein sorgenfreies maschinengesteuertes Leben führen. Das einzige, das es nicht im Überfluss gibt, ist Rechenzeit, von der jeder Bewohner nur einen begrenzten Teil zugeteilt bekommt. Die Schilderung des Lebens in der Stadt macht etwa die Hälfte des Buches aus und hat mir immer weniger gefallen, Dan hat hier alle Erinnerung an sein vorhergehendes Leben verloren, er erlebt kafkaeske Szenen in der Stadt.
Frankes Stil ist nicht immer einfach: immer wieder gibt es Stellen, die sehr trocken aufzählen und analysieren. Das Buch ist fast 50 Jahre alt, dies fällt aber selten auf, am stärksten an einer Stelle, in der Pseudocode steht (mit GOTOs!) .
Im Roman selbst geht es um zwei unterschiedliche Zivilisationen, die sich nach einem Krieg in die Isolation zurückgezogen haben. Nun schickt eine Macht eine Expedition in das Gebiet der anderen, durch die Zone Null, eine Art Puffer zwischen beiden Mächten. Im ersten Teil wird die Geschichte in zwei Ebenen erzählt: Zum einen direkt die Erlebnisse des Protagonisten Dan beim Vordringen in die Zone Null und zum anderen, zeitlich später, Verhöre, mit denen versucht wird, zu verstehen, was genau mit Dan und der Expedition passiert ist. Dan dringt in eine Stadt ein, in der die Menschen ein sorgenfreies maschinengesteuertes Leben führen. Das einzige, das es nicht im Überfluss gibt, ist Rechenzeit, von der jeder Bewohner nur einen begrenzten Teil zugeteilt bekommt. Die Schilderung des Lebens in der Stadt macht etwa die Hälfte des Buches aus und hat mir immer weniger gefallen, Dan hat hier alle Erinnerung an sein vorhergehendes Leben verloren, er erlebt kafkaeske Szenen in der Stadt.
Frankes Stil ist nicht immer einfach: immer wieder gibt es Stellen, die sehr trocken aufzählen und analysieren. Das Buch ist fast 50 Jahre alt, dies fällt aber selten auf, am stärksten an einer Stelle, in der Pseudocode steht (mit GOTOs!) .
March 16, 2017
"There is no scientific basis for ideology." The main character states it and perhaps our world would be better if this idea was taught in schools.
December 21, 2021
Sticla ferestrei de la cabină era vopsită în alb, dar cei mai mulţi îndepărtau pe ascuns culoarea. La început nu se prea puteau recunoaşte multe lucruri. Porniseră de la marginea districtului locuit, iar lumina provenită de la un satelit de iluminat abia dacă pătrundea prin aburii groşi ai smogului. Dreptunghiuri, de culoare gri, cu găuri adânci de umbră, ici colo câte o scânteiere slabă.
Au urcat apoi mai sus, au pătruns de jos în masele inerte, scrutând întunecimea învolburată, aruncând numai ocazional câte o privire într-un abis de ceaţă cu margini zdrenţuite. Apoi, vălul tremurător al întunericului se rupse brusc şi deasupra lor, începu să strălucească cerul nopţii, cu nenumărate puncte luminoase: stelele, binecunoscute din programele de învăţământ, admirate din când în când prin planetarii, şi totuşi uimitoare. Nicăieri nu fuseseră descrise aşa cum erau de fapt în realitate, nicăieri nu fuseseră înfăţişate astfel.
Marea de smog vuia undeva departe sub ei. Aburii groşi se subţiară din ce în ce mai mult, alcătuind vârtejuri, găuri. Jos, mai degrabă se bănuia decât se zărea acel teritoriu necunoscut.
Acolo jos, undeva, trebuia să fie graniţa. Nu mai erau fortificaţii, nici gropi, nici garduri de sârmă ghimpată, nici turnuri de pază, nici baraje antitanc, nici ziduri. Nimic mai mult decât o linie de demarcaţie finală. Blocada era însă totală, fortificaţiile, de netrecut. Radarul, seismografele, camerele de televiziune ascunse, iar în spatele lor, bazele cu rachete.
Au urcat apoi mai sus, au pătruns de jos în masele inerte, scrutând întunecimea învolburată, aruncând numai ocazional câte o privire într-un abis de ceaţă cu margini zdrenţuite. Apoi, vălul tremurător al întunericului se rupse brusc şi deasupra lor, începu să strălucească cerul nopţii, cu nenumărate puncte luminoase: stelele, binecunoscute din programele de învăţământ, admirate din când în când prin planetarii, şi totuşi uimitoare. Nicăieri nu fuseseră descrise aşa cum erau de fapt în realitate, nicăieri nu fuseseră înfăţişate astfel.
Marea de smog vuia undeva departe sub ei. Aburii groşi se subţiară din ce în ce mai mult, alcătuind vârtejuri, găuri. Jos, mai degrabă se bănuia decât se zărea acel teritoriu necunoscut.
Acolo jos, undeva, trebuia să fie graniţa. Nu mai erau fortificaţii, nici gropi, nici garduri de sârmă ghimpată, nici turnuri de pază, nici baraje antitanc, nici ziduri. Nimic mai mult decât o linie de demarcaţie finală. Blocada era însă totală, fortificaţiile, de netrecut. Radarul, seismografele, camerele de televiziune ascunse, iar în spatele lor, bazele cu rachete.
July 14, 2020
Avand in minte Capcana de sticla (in 1993 cand a tiparit-o Editura Dacia nu era "moda" sa apara in paginile 2-3 titlul original), si cat mi-a placut la vremea aia acest roman, m-am chinuit de-a dreptul sa termin Zona Zero !
E deplorabil. Parca ar fi punerea pe hartie a imaginilor psihedelice ale unui drogat cu LSD .... Mai degraba asa ceva m-as astepta sa citesc de la Philip K. Dick, dar nu de la Herbert Franke.
Daca as fi putut sa ii dau si mai putin de 1 stea, ii dadeam :D
E deplorabil. Parca ar fi punerea pe hartie a imaginilor psihedelice ale unui drogat cu LSD .... Mai degraba asa ceva m-as astepta sa citesc de la Philip K. Dick, dar nu de la Herbert Franke.
Daca as fi putut sa ii dau si mai putin de 1 stea, ii dadeam :D
June 4, 2017
Докато четях книгата непрекъснато си мислех, как ако това е първата фантастика, която някой чете, то този човек никога не би се запалил по фантастиката като жанр. Идеите бяха хубави, но за съжаление изпълнението не беше особено добро. Цялата история беше прекалено хаотична за моя вкус.
August 5, 2025
Unul dintre profesorii pe care providența mi i-a scos în cale în timpul facultății a fost maestrul Romul Munteanu, care la finalul unuia dintre anii de curs ne-a spus că dacă n-am avut timp să ne omorâm cu materia predată nu ar trebui să ne facem prea multe griji, este suficient să venim la examen cu o listă de zece cărți pe care le-am citit de-a lungul timpului, el va alege una dintre ele, vom discuta despre cartea respectivă și în urma acestei discuții va veni și nota pe care o merităm.
Eu de abia terminasem de citit “Zona zero”, fusesem de-a dreptul fermecat de carte, așa că am inclus-o printre cele zece titluri, gândindu-mă cu tristețe că maestrul Munteanu nu are cum să o aleagă, acest profesor strălucit are desigur preferințe mult mai elevate decât sandvișurile mele cu nave cosmice, roboți și lumi stranii pe care le mâncam pe bandă rulantă.
Romul Munteanu a luat foaia cu titlurile pe care le înșirasem, nu s-a uitat mai mult de câteva secunde la ea și mi-a zis “Ai citit “Zona zero”? Perfect, excepțională carte! Despre ea o să vorbim.”
A fost una dintre puținele mele note de zece pe care le-am luat în anii de facultate. Și ori de câte ori mi-l amintesc pe acest distins domn îl văd stând la catedră, zâmbind și arătându-mi cartea lui Herbert Franke…
Unul dintre profesorii preferați, împărțind cu tine bucuria unei lecturi… Nu cred că pot găsi o altă formă mai frumoasă prin care să vă invit să citiți “Zona zero”.
Nota acordată romanului : 10
http://www.bucurestifm.ro/2021/11/03/...
Eu de abia terminasem de citit “Zona zero”, fusesem de-a dreptul fermecat de carte, așa că am inclus-o printre cele zece titluri, gândindu-mă cu tristețe că maestrul Munteanu nu are cum să o aleagă, acest profesor strălucit are desigur preferințe mult mai elevate decât sandvișurile mele cu nave cosmice, roboți și lumi stranii pe care le mâncam pe bandă rulantă.
Romul Munteanu a luat foaia cu titlurile pe care le înșirasem, nu s-a uitat mai mult de câteva secunde la ea și mi-a zis “Ai citit “Zona zero”? Perfect, excepțională carte! Despre ea o să vorbim.”
A fost una dintre puținele mele note de zece pe care le-am luat în anii de facultate. Și ori de câte ori mi-l amintesc pe acest distins domn îl văd stând la catedră, zâmbind și arătându-mi cartea lui Herbert Franke…
Unul dintre profesorii preferați, împărțind cu tine bucuria unei lecturi… Nu cred că pot găsi o altă formă mai frumoasă prin care să vă invit să citiți “Zona zero”.
Nota acordată romanului : 10
http://www.bucurestifm.ro/2021/11/03/...
March 2, 2022
Sticla ferestrei de la cabină era vopsită în alb, dar cei mai mulţi îndepărtau pe ascuns culoarea. La început nu se prea puteau recunoaşte multe lucruri. Porniseră de la marginea districtului locuit, iar lumina provenită de la un satelit de iluminat abia dacă pătrundea prin aburii groşi ai smogului. Dreptunghiuri de culoare gri, cu găuri adânci de umbră, ici colo câte o scânteiere slrabă.
Au urcat apoi mai sus, au pătruns de jos în masele inerte, scrutând întunecimea învolburată, aruncând numai ocazional câte o privire într-un abis de ceaţă cu margini zdrenţuite. Apoi, vălul tremurător al întunericului se rupse brusc şi deasupra lor, începu să strălucească cerul nopţii, cu nenumărate puncte luminoase: stelele, binecunoscute din programele de învăţământ, admirate din când în când prin planetarii, şi totuşi uimitoare. Nicăieri nu fuseseră descrise aşa cum erau de fapt în realitate, nicăieri nu fuseseră înfăţişate astfel.
Marea de smog vuia undeva departe sub ei. Aburii groşi se subţiară din ce în ce mai mult, alcătuind vârtejuri, găuri. Jos, mai degrabă se bănuia decât se zărea acel teritoriu necunoscut.
Au urcat apoi mai sus, au pătruns de jos în masele inerte, scrutând întunecimea învolburată, aruncând numai ocazional câte o privire într-un abis de ceaţă cu margini zdrenţuite. Apoi, vălul tremurător al întunericului se rupse brusc şi deasupra lor, începu să strălucească cerul nopţii, cu nenumărate puncte luminoase: stelele, binecunoscute din programele de învăţământ, admirate din când în când prin planetarii, şi totuşi uimitoare. Nicăieri nu fuseseră descrise aşa cum erau de fapt în realitate, nicăieri nu fuseseră înfăţişate astfel.
Marea de smog vuia undeva departe sub ei. Aburii groşi se subţiară din ce în ce mai mult, alcătuind vârtejuri, găuri. Jos, mai degrabă se bănuia decât se zărea acel teritoriu necunoscut.
September 13, 2016
Gute Ideen, aber fürchterlich umgesetzt.
Displaying 1 - 11 of 11 reviews