„Oamenii.[...] De-aș fi fost om, mi-aș fi petrecut tot timpul privindu-i, ascultându-i, citindu-i.
Iar noi, care am avut norocul de a ne fi născut și de-a nu fi murit încă, ce facem noi aici pe Pământ?
Lucruri mărețe facem. Frumoase lucruri. Descoperiri, cuceriri, invenții, capodopere. Și lucrușoare mărunte, fără preț, uneori anapoda, alteori rușinoase.
Eu unul am dormit mult. Am pierdut mult timp. Am făcut greșeli cu duiumul. În timp ce lucrul cel mai puțin inutil pe lumea asta este să ne iubim unii pe alții.
Ne-am tot rostogolit din progres în progres. Au schimbat totul în jurul nostru, felul de a simți, gândi, trăi. Dar din condiția noastră omenească nu s-a clintit o iotă: te naști, suferi și mori.
Întreaga noastră viață, a fiecăruia, e comandată de istorie, de geografie, climă, mediu, temperament, de înzestrarea nativă, de întâmplare. Și are drept principală caracteristică nedreptatea. Unii au tot, alții nu au nimic. Istoria e făcută tocmai din aceste contraste. Deși atât de deosebiți între ei, oamenii nu încetează de a fi egali. Și sunt egali pentru că toți mor.”