Viaţa ne ordonează relaţiile aidoma unor camere de hotel, fiecare dintre ele însemnând un alt loc din suflet. Intrăm în el cu o geantă de mărime medie, conţinând nimic mai mult decât ce e nevoie, cu freamăt de nou şi chef de viaţă, ca şi când suntem primii oaspeţi şi nimeni n-a mai dormit acolo vreodată. Ca şi când ni s-a predat, la cheie, un palat pe care îl putem decora după propriul gust. Şi începem să o facem. Ne zugrăvim amintirile, ne transformăm visele în ornamente perfect asortate, împrăştiem în aer parfum de altă poveste, alt om, alt loc. Şi rămânem, rămânem o vreme.
„Citind «miniaturile» Andei Docea, ai senzația că deschizi rând pe rând ușile unor camere de hotel și arunci câte o scurtă, vinovată privire înăuntru. Descoperi spații mult prea intime ca să îndrăznești să intri. Spații suspendate în timp, zugrăvite din câteva tușe, în care detaliile sunt cele care contează: o ceașcă cu ceai, un geam aburit, un flacon cu parfum, un motan «de mansardă», o carte de Balzac îngălbenită, cu colțurile paginilor răsucite. Fiecare spațiu transmite o emoție, o stare care pendulează între melancolie și așteptare, ca să ți se spună, până la urmă, că «viața s-a mutat în altă parte».” (Adina Popescu)
„Cele patru părţi ale volumului sunt tot atâtea culori distincte ale stilului ei flexibil, curat, cald. Deşi sunt de factură diferită, decupajele din viaţă sunt redate la fel de convingător. Nu te simţi niciodată minţit citind ceea ce scrie, ştii că niciun cuvânt nu e în plus, nici unul în minus. Scrie aşa cum vorbeşte, o priveşti ca printr-o rochiţă de meduză, în cea mai fascinantă transparenţă. Vorbeşte despre iubiţi din trecut şi iubiri din viitor, despre călătorii necesare şi călătorii impulsive, despre idile sfârşite înainte de a începe, despre frunze care nu cad nici sub furtună şi despre frunze care cad spulberate de o simplă (sau complicată) ploaie de lacrimi. Despre vârste ingrate şi vârste lucide. Despre experienţe care ar trebui să ne facă mai puternici, mai deştepţi şi mai curajoşi, dar care, de fapt, ne râd în nas, privindu-ne cum ne prostim sufletele cu premeditare. ” (Simona Catrina)
“Camere de hotel” este un amestec de ficţiune, dragoste, viaţă şi întâmplare. N-am putut decide care parte să fie mai însemnată, nehotărârea fiind constanta principală din viaţa mea. Am început Informatica şi am terminat Jurnalismul, mi-am înfipt adânc rădăcinile în Cluj şi am ajuns să zbor la Bucureşti, am intrat în TVR în 2003 visând că voi deveni o “vedetă de televiziune”, dar marile împliniri mi le-a adus presa scrisă. Mi-am creat primul blog în 2007, departe de ochii lumii, am publicat nişte texte în volume colective, am scris şi la “Dilema veche” despre personaje, locuri şi demoni, iar acum am decis că e momentul să scot o carte care să facă nehotărârea mai uşor de tolerat. Care să-ţi spună că, din când în când, e în regulă să renunţi, să nu ştii ce vrei sau să te întorci din drum. Că fiecare are adevărul lui şi că, de fapt, ce s-a petrecut în realitate nici nu prea contează.
„Chiar dacă titlul cărții poartă numele uneia dintre povești, eu am ajuns la concluzia că el se pliază, se potrivește cu tot conținutul și că aici este vorba despre un tot, nu doar despre un fragment, ce se rezumă la o singură poveste care a ieșit în față. Nu, când am spus „Camere de hotel” m-am gândit, instantaneu, la o clădire uriașă, cu o infinitate de etaje – care ar fi trecut de nori, de atmosferă și de tot ce se află în jurul și mai departe de Pământ – și cu o infinitate de camere, în care erau găzduite povești fără număr, una nefiind la fel cu alta. Toate speciale, diferite și care îți oferă cu totul și cu totul alte experiențe.”
O poartă mereu deschisă, fără paznici duri la intrare. Care să legitimeze fiecare vizitator și să-l întrebe care este scopul sau durata vizitei în templul inimii și al iubirii. Este o poartă spre cunoaștere și autocunoaștere, spre a primi din abundență unui suflet schimbat, dar care nu a știut niciodată ce este răutatea, indiferența, urâțenia. O poartă care rămâne mereu deschisă pentru cei ce vor să intre, dar și pentru cei ce își doresc să părăsească Templul Iubirii.
Cartea a reușit să îmi invadeze mintea, impregnându-se în fiecare cotlon al acesteia, ceea ce a fost mai mult decât puteam cere. Lectura a decurs atât de sincer și de curat, încât, pe tot parcursul ei, a fost ca și cum aș fi avut-o pe autoare chiar în fața mea. Deși eu eram cea care citea, aveam impresia că, de fapt, ascultam total fascinată tot ce Anda îmi împărtășea numai mie, atrăgându-mă, într-un mod cât se poate de subtil, în jocul său de cuvinte.
Un discurs epic minunat! Parca eram pe un fotoliu confortabil, relaxata total, langa autoare, in timp ce ea rostea si scria aceste minunate randuri. As fi putut sa o ascult inca o saptamana, incontinuu, cel putin.
O carte simpatică despre conexiunile dintre oameni, singurătate, întrebări întoarse de pe-o parte pe alta până se tocesc și nu mai au importanță. „Camere de hotel” e scrisă sincer, cu sensibilitate și te face să te grăbești spre muncă doar ca să-i citești rândurile în metrou, zâmbind :)
Pentru cei (ca mine) care se încăpățânează să afirme că nu sunt mari fani ai prozei scurte, ''Camere de hotel'' este una dintre cărțile care contrazice frumos. Recomand!
Titlul cărții vine de la una dintre povestioarele pe care aceasta le cuprinde, eu însă i-aș da o cu totul altă interpretare. Putem vedea volumul ca pe un hotel și fiecare capitol ca pe o cameră a acestuia iar noi, indiscreți, privim de pe fereastră până în sufletul ocupanților camerelor. Fiecare are drama, povestea și visele lui. Autoarea prezintă totul cu o deosebită sensibilitate, cuvintele sunt alese cu măiestrie astfel încât cititorul se transpune fără voie în pielea protagoniștilor. Cel mai probabil, simți că experimentezi tu diversele ipostaze pentru că autoarea are un talent de a te face să te conectezi la propriile amintiri, la ce ai trăit cândva sau acesta a fost efectul avut de această cărticică asupra mea. Pe măsură ce avansam cu lectura, realizam că viața mea a fost plină de astfel de scene, dar pe care nu aș avea niciodată tăria să le scriu, cel puțin nu pentru a fi citite de altcineva și de aceea, citind această carte, ai o vagă senzație că invadezi intimitatea autoarei, chiar dacă, cel puțin parțial, poveștile provin din imaginația și nu din experiența ei.