*Premiul "Cea mai bună carte de proză" / Gala Tinerilor Scriitori, ediția 2016
În timpul lansării noului produs al companiei high tech la care este angajat, Andrei, art director român stabilit în Elveţia, experimentează o viziune inexplicabilă, indusă de un desen al misterioasei Ioana. Încercând să afle identitatea acesteia și legătura dintre ei doi, devine implicat în acţiunile unui grup de artişti underground dintr-o reţea cosmopolită, grup care duce la extrem învăţăturile mentorului lor. Acuzat de crimă, trebuie să fugă. Este ghidat de Eliza, o tânără care pare să cunoască îndeaproape motivele ce i-au schimbat viaţa normală şi aproape anostă de până atunci. Pe parcursul a numai câtorva zile, Andrei realizează că adevărurile pe care le ştia despre propria persoană sunt doar o mică parte a unui puzzle care îl poartă fără voia lui prin Praga, Lausanne, Milano și un izolat sat din Banatul sârbesc.
În Malad, realitatea se întrepătrunde cu oniricul, ştiinţa cu alchimia, religia cu fanatismul, iar existenţa obiectivă se dovedeşte doar o umbră a unui alt substrat, mai adânc şi mai improbabil de conştientizat, unde moartea şi decadenţa sunt catalizatori reci ai destinului. În cele din urmă, iubirea poate să fie salvarea. Sau distrugerea, deopotrivă.
Alexandru Voicescu (n. 17.10.1980, București) a urmat studii juridice, completate în paralel cu o licență în antropologie culturală, susținută la Facultatea de Filosofie a Universității București. Frecventează cursurile de Master în publicitate la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și lucrează timp de 8 ani în advertising, pe poziții de art director, copywriter și creative director. În 2010, fondează editura Herg Benet, al cărei coordonator este și în prezent, supervizând publicarea a peste 200 de cărți de literatură română contemporană.
Andrei, „malad” de iubire, Andrei, „malad” de cunoaștere și desăvârșire, Andrei, „malad” de tot ce-l înconjoară, își caută împlinirea între aceste rânduri ale lui Alexandru, iar autorul creionează un caracter sensibil, un alter ego cu care se identifică devenind unul singur, într-o relație fascinantă creator-personaj, conturând un individ de o pregnanță tipologică fastuoasă - el este tipul de scriitor care se contopește cu eroul plăsmuit de propria-i imaginație (sau trăire, experiență), având aceleași trăiri, cugetări și sentimente. Un roman bine cercetat, foarte furmos prezentat și, din punctul meu de vedere, o reușită editorială și un debut luminos. Așteptăm cu nerăbdare și următoarele apariții, așadar se cere un „bis!” și sperăm că n-o să dureze mult așteptarea. Mult spor și multă inspirație autorului!
Nu gasesc cuvintele potrivite ca sa descriu cat de mult mi-a placut cartea. Am adorat-o!! Merita cele 5 stelute din plin, clar. Sunt putin socata de final, ma asteptam la cu totul altceva :)) Nu o s-o uit usor, asta e clar!
''Meditație filosofică, experiență transcedentală, oniric, fantastic, sublim, alchimie, religie, fanatism religios mai actual ca oricând, cărți cu ajutorul cărora poți călători la capătul lumii și până dincolo de el, decadență, nebuni, oameni care fură umbre, revoluții din America Latină, jargon corporatist, o poveste de dragoste ce trece peste orice bariere, totul poate fi găsit în această carte cu un număr de pagini nu foarte mare, dar cu o poveste despre care se va mai vorbi mult timp''. Mai multe, pe Blogul FanSF: http://wp.me/pz4D9-2lq.
Un roman complex și plin de originalitate - cred că acestea ar fi cele mai potrivite cuvinte pentru a descrie acest roman. Nu cred că am mai citit vreodată un roman asemănător, care să abordeze o tematică atât de interesantă și fascinantă.
Este curios și în același timp fascinant modul în care mintea umană funcționează mai presus de oricare alt simțământ și cum poate percepe cu totul și cu totul diferit trăirile, faptele și adevărurile, în funcție de anumite perioade și stări, sentimente și gânduri, odată cu trecerea timpului, față de cum au fost ele percepute prima și prima oară.
Toate experiențele pe care le trăim, toate locurile pe care le vizităm, concertele la care asistăm și cărțile pe care le citim, sunt inconfundabile, dar dacă mai avem încă o dată posibilitatea de a le retrăi/revedea/reciti, ni se vor părea aceleași, dar nu chiar la fel, asemănătoare și nu prea, posibil cu mult diferite comparativ cu momentul când le-am experimentat pentru întâia oară.
Toată această nouă perspectivă ține, bineînțeles, de schimbările prin care am trecut, cunoștințele pe care între timp le-am acumulat și gradul de maturitate pe care l-am dobândit, căpătând astfel o percepție diferită asupra lucrurilor și persoanelor care ne înconjoară.
Exact acest lucru mi s-a întâmplat și mie cu romanul de față și pot afirma că, într-un anumit fel, am o istorie mai veche cu acesta. Cu un an în urmă (mai mult sau mai puțin, ca să fiu mai precisă cred că era spre finele lui august), fermecată de coperta cărții (care, apropo,este o capodoperă extraordinară, un desen frumos prin simplitatea lui, de o expresivitate magnifică, pe care ai vrea să îl înrămezi și să îl agăți pe un perete, pentru a-l putea privi ori de câte ori simți nevoia – sau cel puțin asta aș face eu), știind că este romanul de debut al editorului și directorului de la Herg Benet (deși este net superior unui roman de debut) și intrigată de descrierea și titlul cărții (asta fiind nimic, extrem de intrigată am devenit pe măsură ce parcurgeam conținutul), am plasat o comandă și la scurt timp după ce mi-a ajuns am și dat-o gata în câteva ore. La timpul respectiv, deși îmi plăcuse cartea la fel de mult ca și acum (rectific, acum mi-a plăcut și mai mult decât atunci și m-au încercat feeling-uri diferite pe parcursul recitirii decât cu un an în urmă), nu am fost în stare să scriu câteva sincere păreri despre acțiune și cu ce sentimente am rămas în urma lecturării ei. Pentru că sunt niște sentimente greu de descris și exprimat, și oricât mă chinui acum să le găsesc pentru a vă convinge și pe voi cât de minunată și atipică și incredibilă este această carte, mă tem că nu voi reda nici 40% din frumusețea și unicitatea cărții, iar voi veți rămâne nehotărâți în decizia achiziționării acestei cărți. Dar vă asigur că merită descoperită, indiferent de gusturile voastre literare și indiferent de vârsta pe care o aveți sau de mmentul în care alegeți să o citiți , pentru că este o lectură unică, complexă, profundă, care merită să stea în biblioteca voastră și mai ales este obligatoriu să o recitiți la vărste și momente diferite, pentru că de fiecare dată când veți face asta veți mai descoperi ceva ce prima lectură nu v-a oferit, ceva ce, din neatenție sau poate din cauza stării ce vă încerca la momentul respectiv, a rămas între paginile cărții, așteptând să vă reîntoarceți la ea. De fiecare dată cu aceeași profunzime și frumusețe, plus încă ceva, și încă ceva.
Îmi place să cred că, în adâncul sufletului, fiecare dintre noi își dorește mai mult de la lumea înconjurătoare, fiecare speră să descopere portalul, ușa, voalul, spărtura din realitate prin care să putem vedea, simți, trăi mai mult, mai intens, mai... altfel. Așa că atunci când un roman începe cu descoperirea acestei breșe și cu o goană pe urmele unui iepure alb (care, în acest caz, e o tânără cu păr fucsia), e normal ca povestea să rezoneze cu acea dorință din noi și să ne prindă în mrejele ei. Tot ce mai trebuie pentru a avea un roman care să te țină lipit de pagini e o Țară a Minunilor credibilă, coerentă, una pe care s-o înghiți pe nemestecate și pe care să o lași să te înghită.
“Uităm ușor, pentru că ne e mai comod, ca să ne protejăm de lucruri care ne dor foarte tare și care altfel ne-ar sparge din interior în mii de bucăți. Care altfel ne-ar distruge într-o clipă, fără să fim pregătiți.”
Nu cred că mi s-a mai întâmplat să termin o carte și să vreau să o recitesc imediat. Din nou și din nou, până când aș ajunge să învăț frazele ca pe o poezie. Subconștientul meu încă trăiește undeva, acolo, între pagini, în interiorul lumii ăleia care te face să vrei mai mult. În interiorul paginilor lui Alexandru Voicescu, unde e întuneric și totuși soarele arde mai tare ca niciodată, adevărurile ieșind valuri-valuri la suprafață.
Cartea asta a fost hipnotizantă. Nu am idee cum au trecut orele pe lângă mine. M-am pierdut cu totul printre rânduri. Ador când se întâmplă asta, când un roman e atât de bine scris încât are puterea să te transpună în lumea lui și să te rupă cu totul de a ta. Îmi place la nebunie când un autor își creează personajele în așa fel încât le percepi ca pe niște ființe reale alături de care poți să simți, să suferi, să te îndrăgostești, să descoperi mistere și să ai parte de lucruri neașteptate. Recenzia aici : http://lavinia-calina.blogspot.ro/201...
[...] "A fost o reală plăcere să-l descopăr pe Alexandru Voicescu și în altă statură față de cea cu care am fost învățați. Mi-a plăcut foarte mult și dacă nu s-ar știi că "Malad" a fost cartea lui de debut, nimeni nu cred că ar bănui. Se văd mâinile unui expert. Și știu că, poate, și următoarea carte pe care o va publica va ascunde tot atât de multe lucruri – poate chiar mai multe –, încât îmi va pune capul la contribuție. Dar ăsta este farmecul în a citi astfel de cărți: te pune la încercare și te face să-ți testezi limitele în concentrare și în înțelegere. Nu sunt doar genul acela de romane pe care le citești, te regăsești în ele sau te învață ceva, apoi le pui în bibliotecă și te întorci la ele atunci când simți nevoia să mai recitești câte un fragment care ți-a plăcut foarte mult. Nu, sunt acele cărți cu straturi și substraturi, în care, atunci când ai înțeles un anumit lucru, nu trebuie să te gândești că asta este tot. Nu. Există și substraturile care nu știi cât de numeroase sunt. Nu a fost genul acela de carte pe care să o citești în pauze, atunci când ai cinci, zece minute de relaxare – credeți-mă, am încercat pe pielea mea! –, ci atunci când te apuci de ea, trebuie să fii singur cu tine însuți. Să nu te deranjeze nimeni, deoarece fiecare propoziție în parte are legătură cu ce va urma, și dacă firul se va rupe chiar și pentru un minut, va trebui să te întorci înapoi și să recitești. A fost complicat și totodată frumos să trec printr-o astfel de experiență; da, "Malad" a fost pentru mine o experiență pe care îmi doresc să o mai retrăiesc." [...]
Romanul de debut al lui Alexandru Voicescu este o carte aparte, altfel, genul de scriitură pe care nu o poți lăsa din mâna, odata începută. Transpune cititorul dintr-o stare în alta, cu o mare rapiditate. Nu ești sigur dacă ceea ce citești se întâmplă cu adevărat sau e doar produsul minților personajelor. Realitatea relativă este dublata de stări de vis, de lumi diferite ca încadrare istorică, o combinație care face povestea unică. Cand am terminat cartea am avut senzația clară ca trebuie să o recitesc pentru a descoperi sensurile ei profunde, inaccesibile la o prima lectură. Recomand cartea tuturor, va fi o experiență interesantă.
”Malad” de Alexandru Voicescu este un roman amplu, complex și cu înțelesuri ascunse. Toată povestea, după cum ni se spune și din descriere, este un puzzle. Un puzzle care la început parcă nu are foarte multă logică și nu știi exact ce să crezi, dar care pe parcurs, cu ajutorul autorului care îți mai oferă câte o piesă, începi să faci anumite conexiuni și lucrurile încep să capete sens. Este vorba despre găsirea sinelui, explorarea propriei persoane, limite pe care le credem de neatins.
De fiecare data cand il citesc pe Alexandru Voicescu am impresia ca scriitorii modernismului s-au reincarnat cumva in acesta, pentru ca el asterne in continuare pe hartie idei si concepte ale epocii respective, dar intr-un context contemporan. Personajul principal Andrei aduce putin cu Fridolin-ul lui Arthur Schnitzler sau cu Harry Haller-ul lui Hermann Hesse. Sub influenta anumitor substante acestia calatoresc in spatii temporale diferite, asista la spectacole de teatru magic si au parte de experiente life-changing declansate in interiorul lor de prezenta unor figuri feminine impunatoare. Vorbim aici de misterioasa prostituata din „Traumnovelle”, de Hermine din „Steppenwolf” si bineinteles de Ioana Duna din „Malad”. Prima jumatate a romanului este o adevarata oda adusa constientului si subconstientului. Autorul nu se fereste sa utilizeze notiuni precum id, ego si super-ego sau animus-anima pentru a da curs motivatiei personajelor si viitoarelor fenomene psihice. Cea de-a doua jumatate este definita de explicatia asa-numitului Bibliotecar cu privire la existenta unor entitati spirituale unice, fiind totodata si partea care mi-a displacut cel mai mult. Desi finalul nu m-a convins, nu pot sa nu recomand cartea pentru subiectul pe care il trateaza si pentru originalitatea de care a dat dovada scriitorul.
Fie că treci, virtual, prin Praga, Lausanne, Milano sau prin Banatul sârbesc, în povestea lui Alex. Voicescu, contratimpul dictează rimul cardiac cu care se citește povestea lui Andrei alături de Ioana, Eliza, sau alături de gemenii Bedros/Amarillo. Un soi de road-novel în care oniricul poartă amprenta realităților unor sumedenii de personaje din text, cu un parcurs răscolitor spre o destinație posibilă. Asta mi-a plăcut cel mai mult la Malad și pentru asta-l recomand, cu căldură. Călătoria. Fascinația ei. Destinația o alegem noi.
Ceva neasteptat de bun si de proaspat - o carte care te tine in priza pana la ultima pagina, o carte in care trebuie sa fii atent la fiecare detaliu. Un debut mai bun, nu cred ca se putea!