What do you think?
Rate this book
Tartarin #2
Тартарен на Альпах
Швейцарские приключения Тартарена общим своим тоном напоминают его приключения в Алжире. С ним случаются самые необычайные и смешные истории, из которых он всегда выходит целым и невредимым, хотя и несколько помятым. Доде неистощим в выдумках этих историй. Как и Алжир, Швейцария оказывается совсем не такой, какой представлял ее себе Тартарен. Вместо дикой, первозданной страны он находит здесь гостиницы и отели, хорошие дороги и толпы туристов. В конце концов Тартарен так привыкает к предусмотрительности дельцов, обслуживающих путешественников, что однажды, срываясь в пропасть, с полным спокойствием ожидает падения, уверенный, что здесь нет опасностей, что зk
152 pages, Kindle Edition
First published January 1, 1885
11 people are currently reading
89 people want to read
About the author
Alphonse Daudet
1,808 books197 followersStories of life of French writer Alphonse Daudet of the naturalist school in his native Provence include
Lettres de mon moulin
(1869).
Louis Marie Alphonse Daudet authored novels. He was the younger brother of Ernest Daudet. He was married to Julia Daudet and the father of Léon Daudet, Lucien Daudet and Edmée Daudet, all writers.
Family on both sides belonged to the bourgeoisie. Vincent Daudet, the father, manufactured silk, but misfortune and failure dogged the man through life. A boyhood depressed Alphonse amid much truancy had. He spent his days mainly at Lyon, left in 1856, and began life as a schoolteacher at Alès, Gard, in the south. The position proved intolerable. As Charles Dickens declared that all through his prosperous career, the miseries of his apprenticeship to the blacking business haunted him in dreams, so after Daudet left Alès, he woke with horror, thinking for months that he still dwelt among his unruly pupils.
On 1 November 1857, he abandoned teaching and took refuge with Ernest Daudet, his brother only some three years his senior, who tried "soberly" to make a living as a journalist in Paris. Alphonse took to writing, and a small volume, Les Amoureuses (1858), collected his poems and met with a fair reception. He obtained employment on Le Figaro, then under energetic editorship of Cartier de Villemessant, and wrote two or three plays; those interested in literature began to recognize him as possessing individuality and promise. Morny, all-powerful minister of Napoleon III, appointed Daudet, who held a post of his secretaries till death of Morny in 1865, and Morny showed Daudet no small kindness. Daudet put his foot on the road to fortune.
From Wikipedia
Louis Marie Alphonse Daudet authored novels. He was the younger brother of Ernest Daudet. He was married to Julia Daudet and the father of Léon Daudet, Lucien Daudet and Edmée Daudet, all writers.
Family on both sides belonged to the bourgeoisie. Vincent Daudet, the father, manufactured silk, but misfortune and failure dogged the man through life. A boyhood depressed Alphonse amid much truancy had. He spent his days mainly at Lyon, left in 1856, and began life as a schoolteacher at Alès, Gard, in the south. The position proved intolerable. As Charles Dickens declared that all through his prosperous career, the miseries of his apprenticeship to the blacking business haunted him in dreams, so after Daudet left Alès, he woke with horror, thinking for months that he still dwelt among his unruly pupils.
On 1 November 1857, he abandoned teaching and took refuge with Ernest Daudet, his brother only some three years his senior, who tried "soberly" to make a living as a journalist in Paris. Alphonse took to writing, and a small volume, Les Amoureuses (1858), collected his poems and met with a fair reception. He obtained employment on Le Figaro, then under energetic editorship of Cartier de Villemessant, and wrote two or three plays; those interested in literature began to recognize him as possessing individuality and promise. Morny, all-powerful minister of Napoleon III, appointed Daudet, who held a post of his secretaries till death of Morny in 1865, and Morny showed Daudet no small kindness. Daudet put his foot on the road to fortune.
From Wikipedia
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 14 of 14 reviews
March 11, 2016
Strepitoso. Semplicemente strepitoso. E spassosissimo. E attualissimo, sebbene sia stato scritto nel 1885 (giusto per citare un paio di elementi: sembrano immutati l'atteggiamento degli svizzeri nei confronti dei turisti e l'atteggiamento e le caratteristiche degli smargiassi che vanno in montagna senza saperci andare, come Tartarino). Flaubert, quando lesse questo librò dichiarò di essere morto dal ridere dalla prima all'ultima riga (scrisse a Daudet e si complimentò caldamente con lui per la bravura con cui scrisse questo libro) e io pure. Un must per tutti quelli che amano leggere di montagna e per tutti quelli che cercano di scrivere qualcosa con la montagna come scenografia. Allo stesso livello di interesse è la postfazione di Pietro Crivellaro che illustrando con grande destrezza (segno evidente di una solidissima preparazione) tutto il setting europeo di metà '800 circa la moda dell'andare in montagna, che prese soprattutto gli inglesi e che gli svizzeri seppero cogliere al volo offrendosi come struttura di accoglienza, conferisce ancora più (meritatissimo) fulgore all'opera facendocela apprezzare di più.
July 7, 2022
En esta secuela Daudet da un paso más y arremete contra todo ese turismo de ricachones de montaña que ya empezaba a desarrollarse con fuerza a finales del siglo XIX en Francia y Suiza. No sé qué pensaría hoy nuestro novelista si viera todos esas estaciones de esquí para domingueros, centros comerciales a gran altitud, balnearios para reducir el estrés o simplemente autovías y túneles en montañas para llegar antes a ningún sitio para hacer más de lo mismo.
Es una novela más caótica y peor estructurada, mientras la primera parecía más Louis de Funès, en esta segunda se acerca más a "El ángel exterminador" de Buñuel. Siendo una obra fallida que no termina de tener una brújula en ningún momento, Daudet te da esos fogonazos de humor, de crítica social corrosiva o de surrealismo quijotesco adelantado a su época que sorprende.
No es un libro que me guste especialmente, pero tiene y debe tener su público y sus lectores porque hace falta recuperar novelas antiguas que fueron interesantes y que hoy pueden enseñarnos más de lo que pensamos.
5/10
Es una novela más caótica y peor estructurada, mientras la primera parecía más Louis de Funès, en esta segunda se acerca más a "El ángel exterminador" de Buñuel. Siendo una obra fallida que no termina de tener una brújula en ningún momento, Daudet te da esos fogonazos de humor, de crítica social corrosiva o de surrealismo quijotesco adelantado a su época que sorprende.
No es un libro que me guste especialmente, pero tiene y debe tener su público y sus lectores porque hace falta recuperar novelas antiguas que fueron interesantes y que hoy pueden enseñarnos más de lo que pensamos.
5/10
December 9, 2010
The story was maybe better than the original. As usual, Tartarin doesn't have a clue what's happening in the world around him, falls pathetically in love, and bumbles through. However, DON'T get the Dodo Press edition of this book. It's a transcription without accents (no graves, acutes, circumflexes or cedillas!) and is very hard to read. Such a poor effort does not deserve your money.
October 6, 2021
În ziua de 10 august 1880, la ora fabuloasă a apusului de soare în Alpi atât de lăudat de ghidurile Joanne şi Baedeker, o ceaţă gălbuie de nepătruns, căreia t se alăturase o furtună de zăpadă în spirale albe, învăluia vârful Rigi (Regina montium) şi acest hotel gigantic, apariţie extraordinară în peisajul arid al înălţimilor, acest Rigi-Kulm transparent ca un observator, masiv ca o citadelă, unde se abat pentru o zi şi o noapte mulţimea de turişti adoratori ai soarelui.
Aşteptând să sune a doua oară pentru cină, pasagerii aflaţi în imensul şi fastuosul caravanserai, plictisindu-se sus în camere sau lăfăindu-se pe divanele din saloanele de lectură, în căldura jilavă, priveau, în lipsa splendorilor promise, cum se învârtejesc micile pete albe şi cum se aprind în faţa peronului lampadarele mari ale căror geamuri duble ca de far scârţâiau în vânt.
Să urci atât de sus, să vii din cele patru colţuri ale lumii pentru a vedea asta… O, Baedeker!…
Deodată, ceva ţâşni din ceaţă, îndreptându-se spre hotel cu un zăngănit de fiare şi cu un exces de mişcări datorat unor ciudate accesorii.
Când acel ceva ajunse la douăzeci de paşi, zărindu-l printre fulgii spulberaţi de zăpadă, turiştii lipsiţi de ocupaţie, cu nasurile turtite de geamuri, cât şi misele[1], cu micile lor capete curioase tunse băieţeşte, luară arătarea drept o vacă rătăcită, apoi drept un spoitor încărcat cu ustensilele lui. La zece paşi, arătarea îşi modifică din nou aspectul şi dădu la iveală arbaleta de pe umăr şi coiful cu viziera lăsată ale unui arcaş din evul mediu, şi mai neverosimil de întâlnit pe aceste creste decât o vacă sau un meşteşugar ambulant.
Pe peron, războinicul cu arbaletă se arătă a fi doar un bărbat corpolent, scurt şi îndesat, care se opri pentru a-şi trage sufletul şi a-şi scutura zăpada de pe jambierele din postav galben ca şi şapca, de pe apărătoarea tricotată pentru ceafă şi urechi de dedesubtul acesteia, care lăsa să i se vadă din faţă doar câteva smocuri de barbă căruntă şi nişte enormi ochelari cu lentile verzi bombate, ca de stereoscop. Pioletul, alpenştocul, un rucsac în spinare, frânghii încrucişate peste piept, crampoane şi cârlige de fier atârnate de cordonul unui hanorac cu mâneci largi completau harnaşamentul acestui desăvârşit alpinist.
Aşteptând să sune a doua oară pentru cină, pasagerii aflaţi în imensul şi fastuosul caravanserai, plictisindu-se sus în camere sau lăfăindu-se pe divanele din saloanele de lectură, în căldura jilavă, priveau, în lipsa splendorilor promise, cum se învârtejesc micile pete albe şi cum se aprind în faţa peronului lampadarele mari ale căror geamuri duble ca de far scârţâiau în vânt.
Să urci atât de sus, să vii din cele patru colţuri ale lumii pentru a vedea asta… O, Baedeker!…
Deodată, ceva ţâşni din ceaţă, îndreptându-se spre hotel cu un zăngănit de fiare şi cu un exces de mişcări datorat unor ciudate accesorii.
Când acel ceva ajunse la douăzeci de paşi, zărindu-l printre fulgii spulberaţi de zăpadă, turiştii lipsiţi de ocupaţie, cu nasurile turtite de geamuri, cât şi misele[1], cu micile lor capete curioase tunse băieţeşte, luară arătarea drept o vacă rătăcită, apoi drept un spoitor încărcat cu ustensilele lui. La zece paşi, arătarea îşi modifică din nou aspectul şi dădu la iveală arbaleta de pe umăr şi coiful cu viziera lăsată ale unui arcaş din evul mediu, şi mai neverosimil de întâlnit pe aceste creste decât o vacă sau un meşteşugar ambulant.
Pe peron, războinicul cu arbaletă se arătă a fi doar un bărbat corpolent, scurt şi îndesat, care se opri pentru a-şi trage sufletul şi a-şi scutura zăpada de pe jambierele din postav galben ca şi şapca, de pe apărătoarea tricotată pentru ceafă şi urechi de dedesubtul acesteia, care lăsa să i se vadă din faţă doar câteva smocuri de barbă căruntă şi nişte enormi ochelari cu lentile verzi bombate, ca de stereoscop. Pioletul, alpenştocul, un rucsac în spinare, frânghii încrucişate peste piept, crampoane şi cârlige de fier atârnate de cordonul unui hanorac cu mâneci largi completau harnaşamentul acestui desăvârşit alpinist.
September 1, 2025
This is the second installment of the Tartarin trilogy. This time our adventurous protagonist gets himself tangled up into a mountaineering challenge.
At this time in Europe, Alpine mountaineering is all the craze and also the village of Tarascon partakes. They have a local mountaineering club, of which the illustrious Tartarin of course is the president. There are no mountains around Tarascon, bar a few hills and even those Tartarin never climbs. Telling the stories of mountaineering suffices to grand him the title of president. But not for everyone. The vice president is ready to make a bid for the title and his planning to overthrow Tartarin. In a desperate attempt to remain president, the legend makes his way to the Alps to climb a real mountain.
Of course, he’s still clueless and overconfident, which leads to the same type of tragic-comedic situations of the first book. Towards the end Tartarin is assumed dead, but he makes a magical reappearance at the Alpine club of Tarascon after his own funeral march.
The concept of an overconfident yet unworldly person that has to challenge himself is still very enjoyable to read. I would however recommend not reading all Tartarin books in immediate succession. It’s recommended to leave some time in-between, just so that the style doesn’t wear you out.
It’s fun, yet predictable, so it’s nice to read it every now and then.
At this time in Europe, Alpine mountaineering is all the craze and also the village of Tarascon partakes. They have a local mountaineering club, of which the illustrious Tartarin of course is the president. There are no mountains around Tarascon, bar a few hills and even those Tartarin never climbs. Telling the stories of mountaineering suffices to grand him the title of president. But not for everyone. The vice president is ready to make a bid for the title and his planning to overthrow Tartarin. In a desperate attempt to remain president, the legend makes his way to the Alps to climb a real mountain.
Of course, he’s still clueless and overconfident, which leads to the same type of tragic-comedic situations of the first book. Towards the end Tartarin is assumed dead, but he makes a magical reappearance at the Alpine club of Tarascon after his own funeral march.
The concept of an overconfident yet unworldly person that has to challenge himself is still very enjoyable to read. I would however recommend not reading all Tartarin books in immediate succession. It’s recommended to leave some time in-between, just so that the style doesn’t wear you out.
It’s fun, yet predictable, so it’s nice to read it every now and then.
December 29, 2022
He leído esta segunda entrega de las aventuras de Tartarín, el personaje fanfarrón creado por Daudet, porque pertenece a la colección que estoy terminando. Es una novela entretenida, llena de humor provocada por un personaje vanidoso y que se mete en charcos complicados debido a sus ganas de aventura o miedo a que se descubra su verdadera naturaleza sencilla y cobarde.
En esta ocasión, Tartarín se ve desafiado a alcanzar la cumbre de los Alpes suizos y acaba envuelto en conspiraciones terroristas, confusiones engorrosas y accidentes de los que sale bien parado y reconfortado en su no poca confianza y autoestima.
Una novela corta con intención de divertir y aprovechar el tirón del personaje de una época.
En esta ocasión, Tartarín se ve desafiado a alcanzar la cumbre de los Alpes suizos y acaba envuelto en conspiraciones terroristas, confusiones engorrosas y accidentes de los que sale bien parado y reconfortado en su no poca confianza y autoestima.
Una novela corta con intención de divertir y aprovechar el tirón del personaje de una época.
August 2, 2025
Interesant cum un scriitor realist, cu o puternică înclinare critică asupra aspectelor sociale nu tocmai echitabile din Franța secolului XIX, rămâne cunoscut și printr-o serie de romane umoristice, avându-l ca protagonist pe Tartarin din Tarascon, vânător, alpinist, om de viață, un pic (un pic mai mult de fapt...) lăudăros și în general atotștiutor.
Adică exact genul de personaj care ratează exact tot ce și-a propus. Și-o face cu grație, pentru că nici măcar nu realizează...
Adică exact genul de personaj care ratează exact tot ce și-a propus. Și-o face cu grație, pentru că nici măcar nu realizează...
February 17, 2017
An interesting look at a different era of mountain trips.
June 25, 2017
Interesting picture of a period
Vivid description of a period and a local culture. It should be read keeping in mind that the story is exaggerated in order to make it humorous.
Vivid description of a period and a local culture. It should be read keeping in mind that the story is exaggerated in order to make it humorous.
August 27, 2020
Amusant mais moins que le premier. Permet quand même de passer un bon moment.
June 20, 2014
Reencontrarse con Daudet fue como revivir esas tardes de niño en las que jugaba en los parques a la guerra o a los piratas. Esos días donde las aventuras imaginarias eran alimentadas por historias como esta.
Tartarín en los Alpes nos trae a la vida a aquel extraordinario aventurero tarascones. Cazador de gorras sin par, defensor de una ciudad nunca sitiada y presidente de un club de escalada que sólo trepa colinas. Gordo y bonachón, fanfarrón y crédulo Tartarín ha llevado una vida placentera desde que volvió de cazar leones en Argel hace muchos años.
En esta ocasión Tartarín va a tener que esforzarse para mantener la presidencia del club de escalada tarascones. Con la grandilocuencia y romanticismo que lo caracteriza decide exponer su vida como experto escalador subiendo (sólo) el Rigi – Klum en Suiza.... el cuál para su sorpresa es una atracción turística que incluye un hotel de 300 ventanas y un ferrocarril.
Pero Tartarín no va a desmoralizarse por este absurdo hecho y decide escalar el Jungfrau sobre todo cuando Bompard, un tarascones como él, lo convence de la existencia de una compañía que hace que el turismo funcione como una máquina bien aceitada. Tanto es así que hasta los accidentes de escalada son parte de la experiencias que brinda la compañía.
Pero antes de iniciar la escalada, Tartarín se enamora (una vez más) perdidamente. Esta vez de una joven rusa llamada Sonia que ha sido exiliada junto con su séquito y están luchando activamente por la liberación del pueblo ruso. Tartarín se ve enfrentado por unos instantes entre su amor por Sonia y la obligación de escalar el Jungfrau, hasta que una comitiva tarasconesa lo vuelve a la realidad e inicia la escalada.
La aventura de Tartarín no hace más que empezar, es hilarante leer como es que este héroe con sobrepeso se queda atrapado en el hielo por el uso de sus famosos crampones Kennedy y nos da hasta cierto orgullo cuando sabemos que decide luego escalar el Mont Blanc para mantener el puesto de presidente del Club.
Tartarín en los Alpes es una novela amena no exenta de crítica social. Una historia de aventuras jocosas en donde la exageración viene de parte de los personajes. Todos ellos fanfarrones, divertidos, emocionales y de gran corazón.
Un libro para leer con una sonrisa que nos va a sacar más de una carcajada.
Tartarín en los Alpes nos trae a la vida a aquel extraordinario aventurero tarascones. Cazador de gorras sin par, defensor de una ciudad nunca sitiada y presidente de un club de escalada que sólo trepa colinas. Gordo y bonachón, fanfarrón y crédulo Tartarín ha llevado una vida placentera desde que volvió de cazar leones en Argel hace muchos años.
En esta ocasión Tartarín va a tener que esforzarse para mantener la presidencia del club de escalada tarascones. Con la grandilocuencia y romanticismo que lo caracteriza decide exponer su vida como experto escalador subiendo (sólo) el Rigi – Klum en Suiza.... el cuál para su sorpresa es una atracción turística que incluye un hotel de 300 ventanas y un ferrocarril.
Pero Tartarín no va a desmoralizarse por este absurdo hecho y decide escalar el Jungfrau sobre todo cuando Bompard, un tarascones como él, lo convence de la existencia de una compañía que hace que el turismo funcione como una máquina bien aceitada. Tanto es así que hasta los accidentes de escalada son parte de la experiencias que brinda la compañía.
Pero antes de iniciar la escalada, Tartarín se enamora (una vez más) perdidamente. Esta vez de una joven rusa llamada Sonia que ha sido exiliada junto con su séquito y están luchando activamente por la liberación del pueblo ruso. Tartarín se ve enfrentado por unos instantes entre su amor por Sonia y la obligación de escalar el Jungfrau, hasta que una comitiva tarasconesa lo vuelve a la realidad e inicia la escalada.
La aventura de Tartarín no hace más que empezar, es hilarante leer como es que este héroe con sobrepeso se queda atrapado en el hielo por el uso de sus famosos crampones Kennedy y nos da hasta cierto orgullo cuando sabemos que decide luego escalar el Mont Blanc para mantener el puesto de presidente del Club.
Tartarín en los Alpes es una novela amena no exenta de crítica social. Una historia de aventuras jocosas en donde la exageración viene de parte de los personajes. Todos ellos fanfarrones, divertidos, emocionales y de gran corazón.
Un libro para leer con una sonrisa que nos va a sacar más de una carcajada.
November 8, 2016
Gostei mais do anterior. Nesta sequela, Tartarin, 15 anos mais velho é o presidente do clube alpino de Tarascon. Os tarasconeses fazem perigosas incursões nas colinazinhas à volta da cidade. A liderança é ameaçada por Costecalde, e então tartarin pensa que para assegurar a eleição, só mesmo dando o exemplo e ir para os alpes como verdadeiro alpinista, e subir aí os picos. Encontra um tarasconês, gonzague Bompard que leva a mentira tarasconesa, ou antes a imagina��ão tarasconesa aos píncaros, inventando que a suiça é apenas o cenário da companhia alpina e que não há qualquer perigo. Então tartarin não tem qualquer receio e escala a Jungfrau, encontrando uns niilistas russo pelo caminho. Depois decide atacar o Monte Branco e leva Bompard com ele, mas este aí desmascara-se e diz que mentiu. Mas já estão no meio do monte branco e sair dali foi um trabalhão, cada um deles pensa que O OUTRO MORREU, MAS AFINAL AMBoS SE SAFAM E APESAR DE A CORDA TER SIDO CORTADA POR AMBOS PARA SALVAR A RESPETIVA PELE, ACaBAM POR SER RECEBIDOS EM GLÓRIA EM TARASCON, ONDE PARA SURPRESA DE AMBOS SE REENCONTRARAM E TARTARIN MAnTEVE A PRESIDENCiA DO CLUBE ALpiNO. ESCUSADAO SERÁ DIZER QUE TARtaRIN aPRSEnTAVA-SE SemPRE EQUIPADO A PRECEITO DE ALPINISTA, COM PICARETAS, BOTAS, ETC.
February 7, 2021
Staromilně milé, vtipné a hřejivé. Ideální na cestu autem.
September 13, 2024
J'ai bien aimé
Displaying 1 - 14 of 14 reviews