„Amantii Corinei Ozon, atat Zilele, cat si Noptile lor, sunt deja mai mult decat simple carti, sunt un fenomen: peste tot se vorbeste despre ei, si simti imediat ca trebuie sa-i cunosti si tu. Si, daca o faci, sigur nu regreti dupa: Corina te conduce cu un stil inconfundabil in lumea lui Mircea si Cati, unde vei rade, vei astepta cu sufletul la gura urmatoarea aventura, vei pica pe ganduri, vei reflecta la propria ta poveste de dragoste. Cu o scriitura bine slefuita, Corina Ozon din Noptile amantilor apasa si mai tare pedala fata de romanul ei de debut. Se citeste repede, e savuroasa, memorabila si, inevitabil, te face sa vrei mai mult!“ - Cristina Nemerovschi
„Scriitura Corinei Ozon reuseste un lucru cu adevarat dificil. Sa abordeze intr-o maniera lejera un subiect aparent frivol si sa dea in acelasi timp impresia de seriozitate si profunzime. De fapt, textele Corinei nu sunt frivole, dar releva, in maniera unui Milan Kundera, de exemplu, superficialitatea ca structura a lumii si, in special, a lumii oamenilor moderni, care iubesc pe fuga, colorat, zgomotos si la limita inconsistentei. Literatura aceasta se citeste cu placere si cu anxietate pentru ca ne regasim total in ea, pentru ca plangem si radem in ea, pentru ca ne privim ca intr-o oglinda. Iar rasul, iarasi in cheia lui Kundera, survine eliberator din contemplarea zadarnicelor si vesnicelor chinuri ale dragostei, puse iar si iar in aceleasi «ridicole iubiri».“ - Doru Castaian
Timişoreancă adoptată cu dragoste de Bucureşti. 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă (ziarul „Ora”) şi televiziune (Antena 1), şi un update de 2 ani în producţie tv (Intact Media Group). Convertită de alţi 10 ani la PR&Comunicare, pe care le gestionează în prezent la CN Imprimeria Naţională SA. Absolventă a Programului MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010, şi mama de liceană, Iulia, sunt cele două lucruri cu care se mândreşte cel mai mult. Al treilea va fi cartea „Zilele amanţilor”, probabil. Începută pe un blog, în stadiul de postare spre relaxarea cititorilor, care au cerut după fiecare episod continuarea. Şi după apariţia cărţii încă o mai cer. Alex Mazilu (care mi-a făcut fotografia) s-a întrebat mirat „cum cineva cu faţă îngerească a putut scrie o carte ca „Zilele amanţilor” „. MBA-ul te învaţă să-ţi provoci limitele şi să aplici inteligent. Chiar şi cuvintele deocheate ( a se citi „din viaţa de zi cu zi”).
“Nopțile amanților” continuă aventurile lui Mircea și Cati, ale soției lui Mircea — Teo, dar și pe ale prietenilor acestora. Împăcări și despărțiri pe bandă rulantă. Mereu pe fugă, fiecare căutând fericirea. O mulțime de răsturnări de situație, momente tensionate și clipe de fericire, toate amestecate cu o bună doză de umor și ironie. O lectură care îți stârnește curiozitate, te trece printr-o gamă largă de emoții. Îți vine să-ți smulgi părul din cap de nervi când vezi cât de încuiați sunt unii, apoi nu știi dacă să razi sau să plângi când îi vezi comportându-se ca niște copii răsfățați cărora nu li se face pe voie. Autoarea Corina Ozon a oferit publicului cititor o gură de apă rece într-o vară toridă... sau să fie un vin fiert într-o iarnă geroasă?! Cert este că situațiile ușor exagerate și limbajul frust atrag atenția și captează cititorul, iar după un singur capitol nu mai poți lăsa cartea din mână. Amanți geloși, amante care vor mai mult, soții care înșeală și soți care pun mai mult suflet în relația cu amanta decât în cea cu soția. Complicații peste complicații, menite să complice viața fiecărui personaj în parte. Alertă și plină de suspans, “Nopțile amanților” este o carte fierbinte, tonică, plină de energie. O comedie de situație, cu mult umor, care reușește să te binedispună.
Silentium aeternum. Cartea te va lăsa în moarte literară, după ce-o citești. Pentru resurecție, n-ai decât s-o bați la cap pe autoare să scrie un al treilea volum sau să-ți lași mintea distanțată, pentru câțiva ani, de carte, ca să mai uiți din conținut, și apoi să retrăiești splendoarea ei recitind-o. Varianta a două e mai grea, că e greu să uiți așa o carte. Deci zbiară-ți insistențele la autoare. O găsești pe Facebook. Nopțile amanților e tămăduire întru bunăstare, râs sănătos și duioșie. I-am făcut cadou cartea unei prietene care se afla-ntr-o perioadă cu stres la extrem. Mi-a zis c-a destins-o până la crăcănare de râs și la uitare de probleme. Și ca răspuns la cadoul meu, mi-a trimis mesajul următor, după ce-a terminat cartea: #truefriend. Eu am citit cartea cu porție zilnică. N-am vrut să se termine atât de repede, dar și voiam să văd ce se-ntâmplă cu amanții, cât mai repede. Habar n-aveam cum s-o citesc. Nu știu, problemele astea mă depășesc. :)) Ultimul capitol. Am crezut că se va sinucide Cati, la cât de necăjită era. Slavă cerului că n-a făcut-o! Că așa, ne dă speranță de volum trei. Corina, așa-i că o să faci o trilogie? Toată lumea vorbește despre sfârșitul volumului doi și are dreptate: ar fi prea mare nesimțirea necontinuării romanului într-un volum trei. Amanții ne sunt indispensabilul aerului. Dacă n-o să scrii o continuare, hai, te iertăm. Dar să nu te prindem că n-o să mai scrii cărți, că de cap îți dăm cu peretele. Ești o scriitoare genială. Corina, să nu mai zici că ești norocoasă, că nu-i vorba de noroc. Este meritul tău din plin că s-au vândut bine cărțile și că le sunt aproape de suflet cititorilor. :)
Noptile Amantilor (The Nights of the Lovers) is the direct sequel to the highly entertaining Zilele Amantilor (The Days of the Lovers) which i reviewed here:
same entertaining stuff though new characters and twists give it a "not identical" flavor- the book has the same three voices (the two lovers Cati and Mircea for most chapters, with the wife Teo for some) but the secondary character cast gets enlarged and quite a lot of things happen
Book 3 (Amantii 3.0) is now available and I plan to read it soon
Spiritul lui Caragiale lovește din nou! M-am amuzat la fel de mult ca si la prima carte, deși situația se mai complică și lucrurile nu sunt deloc roz.
Personajele nu sunt capabile sa își asume deciziile, dar își plâng mereu nefericirea, ceea ce duce la situatii tragicomice. Cu alte cuvinte, primesc ce merită. De exemplu, visul "de veacuri" al amantei (la fel de intens ca si visul unirii pentru românii de acum 100 de ani) este să arate ca o prințesă într-o rochie de mireasă de la Milano, să aibă nuntă la castel, nu ca toți țăranii, în oraș, și s-o invidieze toată lumea, mai ales vecinele telenoveliste ale mămicii ei. Mai departe nu poate gândi. Păi a primit, nu? În plus, și ea și soțul arată foarte bine. Doar că asta nu vine la pachet cu iubirea sau sănătatea (fizică și mentală). Cati însăși recunoaște propria limitare: "Nu mai citisem o carte de nu mai știu când". Iar cititorii îi răspund în gând- "Nici nu ne îndoiam de asta, draga noastră prințesă!" Amantul nu este cu nimic mai prejos: se laudă că va fi bărbat și va deschide "padocul nr 9" ( vezi Jurassic World) să-l înfrunte pe T-Rex, în persoana soției. Mereu găsește pretexte să evite decizia și îi folosește pe copii pe post de scuză. Doar îi convine să i se pună mâncare sub bot, să aibă menajeră și să le laude cu progeniturile, de care oricum nu prea se ocupă. Piesa lui de rezistență nu e creierul :))))
Totuși, personajele imi sunt simpatice pentru că reușesc să acționeze într-o direcție clară: provoacă râsul.
Mi-a plăcut și parodia dupa 50 shades. Poate ar fi interesantă o carte întreagă numai pe subiectul ăsta: Cele 50 de umbre ale șaormei sau 50 de umbre cu de toate.
În concluzie, aștept volumul 3,dar fără nunta "de basm". Sau mai bine alte povești din perspectiva lui Nelu sau a lui "Epicur"
Un pic prea mult pentru mine. Este drept ca am citit ambele carti repede, una dupa alta si la al doilea volum am ajuns la saturatie. Prea exagerat, personaje prea grosiere, intamplarile tragi-comice, limbajul trivial si direct, toate aceste lucruri mi-au cam pus capac. Mi-as fi dorit cumva ca personajele sa iasa din tiparele lor, sa evolueze cumva, sa fie ceva mai mult decat caricaturile atat de inteligent creionate de catre autoare. Dar nu, ele se complac in continuare in situatii neplacute, se plang continuu de viata lor, insa nu isi asuma nici o decizie, mai mult chiar ii lasa pe altii sa le aranjeze viata, iar rezultatul este intotdeauna dezastruos. Per total o carte la fel de interesanta ca prima. Fara ascunzisuri, fara menajamente. Cumva insa, mie ambele imi lasa un gust dulce-amar.
Daca as da mai multe stele, chiar i-as jigni pe ailalti scriitori care chiar au scris carti si pe care i-am citit pana acum. Nu sta in picioare, ori corporatistii din ziua de azi au apucaturi de zidari. Inteleg insa de ce are priza la public. S-a umplut lumea de cocalari care, daca nu inghesuie de cinci ori pe minut sula in propozitie, nu sunt valabili. In rest, din cand in cand, printre basinile trase de cati si ejacularile lui mircea, desigur, mai poti trage o hahaiala.
Povestea de amor continua, de data asta cu scene si mai condimentate de sex, cu un limbaj si mai piperat, dar cu alt gen de clisee, gen pisi, iubi, pitipoanca nesatula care citeste Kundera (sa lasam!). I-am dat totusi trei stele, pentru ca nu ai cum sa nu remarci imposibilitatea de a te opri din citit, in ciuda faptului ca personajele enerveaza ingrozitor (tusele groase, vadit exacerbate nu mi-au placut niciodata). Stilul febril, iute, gen mitraliera este asul din maneca al autoarei si merita onorat cum se cuvine.
Nopțile amanților continuă în același ton ca primul volum al seriei, Zilele amanților: ironic, amuzant și plin de aparențe înșelătoare. Mircea, soția Teo și amanta Cati se învârt în același cerc vicios, presărat cu minciuni și resemnare. Niciunul nu e în stare să pună piciorul în prag pentru a încheia ceva nu mai are rost, ci se lasă acaparați de lașitate și de ceea ce spune lumea, crezând că totul va fi ca la început. Fiecare va lua decizii pe care le va regreta apoi și își vor da seama de greșeli doar atunci când pare să nu mai existe nicio speranță pentru ei.
Pe masura ce citesti cartile Corinei Ozon vrei mai mult . Am ras cu lacrimi la mai multe scene , m-am asociat cu Cami , personajul care ducea carti peste tot . Si mai vreau . Clar am devenit fana
Noptile amantilor vol2 Al doilea volum nu mi s-a mai parut amuzant ca primul. Lui Mircea ii trece supararea pe Cati si o cauta ca moare de dorul ei, dar Cati are un admirator si lui Mircea nu ii convine deloc. O vrea doar pt el, dar nici ca ar divorta pt ea, iar când Cati il anunta ca se marita, iar o paraseste. Cica el e barbat si se poate culca cu alte femei, dar ea nu. Cati se marita, dar are numai ghinion,da numai peste ciudati in viata ei, la fel sotul ei cu care nu isi consuma casnicia si cand începe sa se simta rau, ajunge iar in bratele lui Mircea si acesta se hotaraste sa divorteze de Teo. Cu certuri, despartiri si impacari o tin in volumul acesta. A, si Teo are un amant, doar ca relatia lor e aproape platonica.
Am avut niște zile și nopți de coșmar. M-am tot întrebat cu ce nu sunt eu mai bună ca nevastă-sa și de ce nu a avut curaj să rămână cu mine. Ultima oară l-am văzut pe Mircea la pizzerie, eram cu Epaminonda, iar el cu una slabă ca o râmă. Nu știu ce naiba, că lui nu-i plăceau astea stil șnur, fără țâțe, fără cur, vorba aia. Bine, că ceva țâțe avea, dar nu ca ale mele. Nici măcar ca ale matracucii de nevastă-sa. Chiar nu înțeleg ce o fi găsit la aia. Că, de câte ori mă uitam înspre masa lor, nu i-am văzut să râdă deloc, parcă erau la priveghi. Aia tot freca furculița și cuțitul, iar Mircea i-a zis ceva, că a făcut bot și n-a mai ridicat ochii din farfurie. Așa-i trebuie tâmpitului, dacă eu n-am fost destul de bună! Că, în fond, nu i-am greșit cu nimic, ca să merit așa un tratament. Auzi, să o rupă el cu mine, fiindcă i-am zis că nevastă-sa o arde prin delegații cu altul! Păi, așa și e! Că doar am și poză cu ea lipită de unul, dar am fost o doamnă și nu i-am arătat-o lui Mircea. Și tot n-a fost bine. De- aia au succes nesimțitele și tupeistele. Dacă ești cu bun-simț, ești proastă. Tot el a făcut gât, după ce zisese că urma să-și lase familia pentru mine. Un cretin. Epaminonda îmi înșira verzi și uscate și râdea ca măgarul. Îmi povestea cum, la facultate, el lua cursurile pentru toate colegele, că alea chiuleau, iar ele îi aduceau de mâncare ce voia el. Ajunsese să comande ca la restaurant. Și așa a petrecut toată facultatea. De altfel nu e băiat rău și deloc urât. Observasem iar că femeile din restaurant se uitau la el, până ce și râma de la masa lui Mircea îi arunca ocheade și se prefăcea că se uită la televizorul de pe perete. Eu îmi întorsesem un pic scaunul, ca să mă vadă prostul de Mircea și să se oftice. Să facă o comparație, tâmpitul. A plecat cu râma înaintea noastră și brusc mi s-a făcut dor de el. Dacă avea coaie, putea să o lase baltă pe aia, o lăsam cu Epaminonda, eventual, și să mă ia de mână și să fugim departe. Dar el sigur s-a dus să i-o tragă ăleia, apoi acasă ca și cum n-a mâncat usturoi. Hăhăhăăă... nu suport gândul ăsta, că Mircea ar fi cu alta. Nu! Epaminonda m-a condus politicos acasă. L-am invitat să urce, dar a spus că nu se cuvine. Că vine odată, când îmi ia și un cadou, că așa se face când intră prima oară în casa cuiva. E bine-crescut, dar e atât de plicticos... și mă scoate din sărite cu răgetele lui când râde. Cine știe cum o face când plânge, nu vreau să aflu! N-am putut să dorm toată noaptea, iar acum, la birou, mi se închid ochii. Noroc că șeful e plecat la Cluj, o fi cu matracuca de nevastă a lui Mircea, mai știi? Iar Silviuța-puța, asistenta lui, e în concediu, „sărăcuța“. Poate plec mai devreme, că și așa frec menta pe aici. Ia să văd, ce mai e pe Facebook, mai trece timpul. Hiii... Mircea m-a deblocat și mi-a cerut prietenia. Hai că m-a lăsat mască! Acum, dacă i-o accept, zice că n-am avut altceva de făcut decât să aștept ca proasta după el. Ia să mai stau măcar o oră, hai, juma’ de oră.
Autoarea Corina Ozon continua in acelasi stil si volumul 2 din seria Amantii, desi limbajul uneori este licentios, mie personal mi-a placut. Mi se pare ca expune situatii reale de viata cu personale extrem de realiste, cu bune si cu rele, o radiografie extrem de pertinenta a societatii zilelor noastre. Mi-a starnit interesul si voi continua sa citesc toata seria.
O carte de o actualitate dureroasă. Comicul răzbate prin trivial si te determină să te întreb deseori daca citeşti clandestin jurnalul intim al unei colege de birou sau stai cu o cafea in fața si tragi cu urechea la povestirile siropoase ale unor fete "bine" de la masa cealaltă.
Ei bine, cum spuneam si la prima parte, povestea te prinde si drept urmare nu am lasat cartea din mana. Acelasi stil fara menajamente si acelasi umor fac lectura placuta.
Mi-a placut mult mai mult decat prima, probabil pentru ca povestea devine mai interesanta. Personajele sunt la fel de monotone si scrise exact la fel. Personalitatiile lor sunt una si aceeasi. Exact ca si prima, daca poti trece peste propriile convingeri feministe si peste insecuritate, sunt de parere ca te poti bucura de carte.
Corina revine cu forţe proaspete, cu o vizibilă îmbunătăţire a stilului de scris şi cu acelaşi comic de situaţie, de limbaj şi satiră la adresa personajelor sale, aşa cum ne-a obişnuit. De asemenea, iese în evidenţă grija autoarei faţă de personajele sale şi continuitatea acestora. Romanul se citeşte cu aceeaşi uşurinţă cu care am fost învăţaţi în prima parte a, aparent trilogiei pentru că autoarea lucrează la volumul trei al seriei Amanţii. Spaţierea dintre rânduri, la fel de mare, scrisul lejer pentru cititor şi fiecare pasaj care te îndeamnă să râzi, fără să facă un efort considerabil, face din romanul „Nopţile amanţilor” o carte perfectă pentru zile sau nopţi în care nevoia de evadare este la cote înalte. https://funions.ro/recenzii/noptile-a...