Împăcare pe Via Transilvanica

by Anca Iosif

Poveste scrisă cu sprijinul Recorder

Cum te poate ajuta natura să-ți găsești un dram de liniște?

Cum poate arăta libertatea ta, când realitatea zilnică ți-e compusă dintr-un șir de compromisuri?

Cum te lepezi de așteptările celor din jur?

Cum îți faci creierul să tacă din când în când?

Acestea sunt doar câteva din întrebările pe care Anca Iosif le-a purtat în rucsac după ea, o lună pe Via Transilvanica. Departe de București și în toiul caniculei, jurnalista a călătorit singură printre stâne și oi, printre păduri și animale sălbatice, printre săteni și preconcepțiile lor și, mai ales, printre propriile fantasme și blocaje. Căutările ei s-au transformat în acest jurnal de călătorie foarte personal și amuzant, o cronică duioasă a României de astăzi, fără cosmetizări, scrisă cu deschiderea celei care, trecută de 35 de ani, pornește din nou la drum. De data asta cu așteptări doar de la ea însăși.

Unii devin părinți, iar asta le consumă toată ființa, în timp ce alții sunt concentrați pe muncă sau se gândesc la emigrare. Avem o vârstă, tot aud în jur. Ei fac un copil, eu fac ce fac și-s cu rucsacul în spate. Ei se duc la all-inclusive, eu mă duc cu gândul la locuri mai puțin bătute. Ei își schimbă mașina, eu tot n-am permis. Ei știu cât să lase vinul la decantat, eu încă încerc să înțeleg dacă titlurile de stat sunt și de mine. Ne vedem, ne oglindim, eu cu impresia că sunt în urmă la viață, ei așteptând o poveste captivantă.

368 pages, Paperback

Published July 29, 2026

Reviews

[Anca Zaharia]

Dincolo de observații despre lumea din jur, cu tot binele și răul întâlnit, dincolo de plonjările intenționate sau accidentale în sesiuni de autoreflecție rodnică, împăciuitoare sau frustrantă, am apreciat în mod aparte, de exemplu, sinceritatea și disponibilitatea autoarei de a scrie despre cum faci să (nu) lași excremente în pădure ori despre disconfortul suplimentar de a fi femeie la menstruație și pe drum vreme de câte șapte-zece ore pe zi, zi de zi, săptămâni la rând.

Tot la secțiunea de aprecieri suplimentare aș include și faptul că, atunci când dă piept cu realitățile României profunde, unde „profunzimea” nu se citește mereu în cheie filosofică, Iosif decide să nu le ascundă ochiului cititorului. Ca atunci când e judecată pentru că e femeie singură pe drum, când are de-a face cu călugări homofobi, dar altfel primitori, când se fac încercări de a o prezenta câte unui băiat plecat cine știe pe unde și cu care pețitorii considerau că s-ar fi potrivit, când se fac aluzii sau i se zice direct că „are o vârstă” și când apar discuțiile despre copiii pe care nu-i are, deși „ar trebui”.
Pe larg: https://ancazaharia.ro/impacare-pe-vi...

[Alexandra Pascu]

Am citit o parte în București, în mare parte în autobuzul spre și dinspre job, unde cartea a fost o evadare, nu se mai auzea nimic din toate zgomotele de care fugea Anca. A doua parte am citit-o lângă mare și munte, unde a fost un reminder să ridic privirea și să prețuiesc (și mai mult) natura. Asta pe lângă toată blândețea cu care m-a tot invitat să mă privesc pe mine.

[pioana]

Te face să te uiți în interiorul tău, să validezi ce ai simțit, dar ai ținut ascuns, să recunoști că te simți copleșit, să te descarci și apoi să ai curajul să privești spre viitor.

[Larisa Jitaru]

Bunuță.

Am simțit pe alocuri că e scriere scrisă, cum uneori vorbim vorbire, dar tolerabil, chiar plăcut. Totodată, oleacă clișeică, dar, ținând cont de subiect, n-avea cum să nu fie (deloc).

Altfel, o carte plăcută, simpatică, ușoară despre lucruri grele: “drumul”, prieteniile, evitarea conflictelor și altele.

[catinca.ciornei]

Placuta lectura. O voi mai cauta pe autoare, promitatoare, un reprezentant bun al generatiei tinere.
Autoarea cere foarte mult de la ea si de fapt foarte putin de la oamenii din jur. Un fel de individualism modest neangajant care incearca sa se rezolve pe sine si pe altii (pe toti altii daca se poate, incadrati in categorii mari gen ‘salvatorii mediului’ sau ‘protectorii padurii’ sau ‘femeile singure’) evitand apropierea de durata si incomfortabila cu oamenii din jur. Probabil una din tarele tineretii hiper-globalizate-conectate curente? Sa simti apasarea lucrurilor foarte mari (vezi incalzirea globala, razboiul) fara antianxioliticul interactiunii zilnice enervante cu oamenii tai. Autoarea se defineste inca prin ce nu este (nu vrea la all-inclusive), prin ce mesaj cultural curent refuza. E la limita dintre tinerete si viata adulta, parca adulmeca tihna de sine a omului matur si asumat dar o mai trag trairile sablon ale momentului cultura curent (cand esti tanar traiest in cultura, cand esti matur traiesti mai in atemporal, ai clasat deja tranzientul si nu il mai premiezi cu vreun FOMO). As zice ca autoarea este la clivajul unor placi mari: tinerete versus maturitate, urban versus non-urban (nu zic rural ptr ca autoarea nici nu e din provincie, nu are nici nasul noului venit in capitala de a detecta ce e hiper-orasenesc si ce e mic-burg, dar intuieste bine ca e ceva valoros uman acolo), sfera globalizata (in care toti ne imbracam cam la fel, citim aceleasi publicatii si carti, calatorim in aceleasi locuri, ne intelegem unii pe altii) si micnicimea tepoasa a comunitatii fiecaruia (familia cu care avem relatii asa-si-asa, prietenii care sunt enervant-dar-dulce de diferiti). Am citit volumul ca un coming-of-age story. Si da, natura de pe Via Transilvanica pare foarte frumoasa; dar e personaj secundar.

[Andreea Vilcu]

Cu cartea asta, Anca ne face adevărat cadou: să putem citi un jurnal intim al unei femei de 36 de ani și călătoria ei fizică și emoțională. M-am regăsit în toate dilemele de „unde mă duc și ce fac cu viața asta?”, „isn't it more than this?”, chestionat relațiile cu familia și prietenii. Și în general, toată pofta cu care a străbătut peste 1.000 de km din traseu și ne-a confesat cum au arătat cei 700. Pentru că nu trebuie să fii femeie, hiker sau mare aventurier ca să deschizi cartea, ci un om care are sau a avut o familie, prieteni și dacă te-ai întrebat vreodată unde ți-e locul sau dacă l-ai găsit de fapt. There are no words to make you buy and open this book faster.

[Octavia MARIA]

O radiografie de traseu unică și memorabilă care ilustrează conexiunea directă între călătoriile pe care le facem și geografia noastră interioară. Anca a scris o carte sinceră, frumoasă, cu pasaje amuzante, vulnerabilitate și momente dificile, dar și cu multă speranță presărată în punctele esențiale. O lectură tot mai utilă în aceste vremuri în care ne-am deconectat de la natură și de la experiența vieții în offline. Felicitări, Anca! Am citit cartea pe nerăsuflate, in trei zile și mi-a părut rău când s-a terminat. O aștept cu drag pe următoarea!

[Ana]

Una din cărțile foarte bune pe care le-am citit lent în acest an.M-a însoțit în călătoriile mele când mă reobisnuiam cu prea multă liniște, a fost liniștitor să citești că nu ești singurul care se simte așa.
Pe langa călătoria detaliată de pe Via Transilvanica, mai importantă mi s-a părut călătoria către sine, cea pe care o faci fără hartă, cu curiozitate, anxietate, neliniște,optimism, împăcare la final.
De-abia aștept să citesc despre călătoria autoarei pe Camino,un drum pe care mi-ar fi plăcut să îl fac,când era posibil.

[Livia Ioana]

De mult timp nu am mai citit o carte pe nerasuflate.
Anca pune în cuvinte un proces interior în care m-am regăsit : autocritică, frică de a nu deranja, de a nu fi prea mult, de a fi prea puțin.
Din punctul meu de vedere cartea se adresează atât celor care vor să parcurgă Via Transilvanica, cat și persoanelor curioase să afle ce poate întâmpina, respectiv descoperi o femeie despre ea însăsi atunci când se ia de mână și pornește la drum înainte.
Felicitări !

[Cornel Zainea]

Nu e uşor să faci un asemenea drum cum a făcut Anca Iosif pe Via Transilvanica; să fii singur cu mintea ta e mult mai greu decât pare.
Mi-a plăcut cartea şi am citit-o pe nerăsuflate, descoperind o Românie din afara bulei în care trăim noi orășenii. România sălbatică, România profundă, România mândră şi tradițională şi o jurnalistă care ne relatează toate aceste lucruri.

[Molly Potter]

superb!

[Oana Mincan]

O carte foarte frumoasă care îți amintește ce potențial uriaș are natura în a te regăsi.