Urciorul de aur. Spărgătorul de nuci

by E.T.A. Hoffmann

Cei care au curiozitatea să urmărească, peste timp, drumul întortocheat şi plin de enigme al lui Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, se vor întâlni cu multe surprize şi... capcane. Capcane în sensul că, în momentul când îşi închipuie că îl pot fixa, în fine, într-o definitie, se vor ivi revelatii care pot schimba chiar radical opiniile. La căpătâiul său, din clipa naşterii, zânele au stat cu bratele încărcate de daruri, dovada - activitatea sa prodigioasă ca scriitor, compozitor, grafician şi caricaturist, poet şi critic literar.

188 pages, Hardcover

First published January 1, 2011

About the author

Ernst Theodor Wilhelm Hoffmann, better known by his pen name E. T. A. Hoffmann (Ernst Theodor Amadeus Hoffmann), was a German Romantic author of fantasy and horror, a jurist, composer, music critic, draftsman and caricaturist. His stories form the basis of Jacques Offenbach's famous opera The Tales of Hoffmann, in which Hoffman appears (heavily fictionalized) as the hero. He is also the author of the novella The Nutcracker and the Mouse King, on which the famous ballet The Nutcracker is based. The ballet Coppélia is based on two other stories that Hoffmann wrote, while Schumann's Kreisleriana is based on Hoffmann's character Johannes Kreisler.

Hoffmann's stories were very influential during the 19th century, and he is one of the major authors of the Romantic movement.

Reviews

[Darius]

Urciorul de Aur 5⭐️
Spargatorul de Nuci 4.5⭐️

[Socrate]

În Ajunul Crăciunului, cât este ziua de lungă, copiilor medicului consilier Stahlbaum nu le era deloc îngăduit să intre în odaia de mijloc, şi cu atât mai puţin alături, în salon.

Strânşi unul într-altul, Fritz şi Maria şedeau ghemuiţi într-un ungher al cămăruţei din spate. Se întunecase de-a binelea şi pe copii îi cuprinse teama, căci, aşa cum se întâmpla de obicei în această zi, au fost lăsaţi fără lumină.

Pe şoptite, Fritz îi dezvălui surioarei sale (care abia împlinise şapte ani) că în odăile încuiate ar fi auzit, încă dis-de-dimineaţă, foşnete, hârşâieli şi uşoare pocnete, şi că nu demult s-ar fi strecurat în casă un om mărunt şi tare misterios, purtând sub braţ o cutie mare.

Despre acesta el ştie însă foarte bine că nu e altul decât naşul Drosselmeier. De bucurie, Maria bătu din palmele-i mici şi strigă:

― Ce minunăţie o mai fi născocit pentru noi naşul Drosselmeier?!

Consilierul de curte Drosselmeier nu era un bărbat frumos: mic şi sfrijit, avea un obraz adânc brăzdat, un plasture mare, negru, în locul ochiului drept, şi păr deloc, din care pricină purta o foarte frumoasă perucă albă care ― ce credeţi? ― era de sticlă, o adevărată operă de artă.

De altfel, naşul însuşi era un maestru în felul său; se pricepea până şi la ceasuri, ba ştia chiar să le şi facă. Atunci când la Stahlbaum acasă se îmbolnăvea una din frumoasele pendule şi nu voia să cânte, venea naşul Drosselmeier, îşi scotea peruca de sticlă, îşi dezbrăca hăinuţa lui galbenă şi-şi punea un şorţ albastru. Apoi scormonea ceasul cu unelte atât de ascuţite, încât pe măicuţa Maria o cuprindea o adevărată jale.

Dar asta nu-i pricinuia niciun rău pendulei, dimpotrivă, ea se înviora şi începea îndată să zbârnâie, să bată şi să ticăie veselă, spre bucuria tuturora.

Ori de câte ori venea, naşul avea în buzunar câte ceva pentru copii, ba un omuleţ caraghios ce îşi rostogolea ochii şi făcea plecăciuni, ba o cutie din care sărea o păsărică, ba altele.

De Crăciun însă el meşterea de obicei cu multă trudă o operă de artă atât de preţioasă, încât, deşi o dăruia copiilor, părinţii grijulii o luau de îndată în păstrare.

― Ce minunăţie o mai fi făcut nenea Drosselmeier pentru noi?! exclamă Maria.

Fritz era de părere că de data asta nici n-ar putea fi vorba de altceva decât de o cetate în care tot felul de soldaţi tare chipeşi au să mărşăluiască încoace şi încolo şi au să facă instrucţie.

Apoi au să vină alţi soldaţi, care au să încerce să se strecoare în cetate, iar soldaţii dinăuntru au să tragă vitejeşte cu tunurile, aşa de tare, de o să se cutremure pământul.

― Nu, nu, îl întrerupse Maria, naşul mi-a vorbit de o grădină frumoasă. Acolo se află un lac mare, pe care alunecă lebede minunate, cu salbe de aur la gât, şi cântă cele mai încântătoare melodii. Pe urmă, o fetiţă vine din parc la marginea lacului, cheamă lebedele şi le hrăneşte cu marţipan dulce.

― Lebedele nu mănâncă marţipan, replică Fritz, şi un parc întreg nu poate să facă nici măcar nenea Drosselmeier… De fapt, nu prea ne alegem cu mare lucru din jucăriile lui; ni le iau de îndată ce le primim; aşa că acelea dăruite de tata şi de mama îmi sunt mult mai dragi, fiindcă măcar le putem păstra şi putem face ce vrem cu ele.

Apoi copiii făcură tot soiul de presupuneri în legătură cu jucăriile pe care aveau să le primească.

[Daiana ☕]

Urciorul de aur

Un basm clasic, cu elemente fantastice precum metamorfoza, ocultismul și obiecte magice.
Povestea a fost amuzantă, ciudată pe alocuri, și incitantă totodată. Ca în orice basm, impredictibilitatea e de-a casei :)). Se întâmplă lucruri foarte aleatorii, iar personajele se transformă în ce nu te aștepți.
Există un tărâm magic, de unde provin câteva personaje țintă, iar povestea din spatele existenței lor pe 'pământ' este măgulitoare.
Iubirea este în prim plan. Uneltirile împotriva iubirii adevărate apar și ele.
Personajele fantastice mă încântă, la fel și iluziile care dau târcoale personajelor umane. Te fac să te întrebi dacă nu cumva totul e doar o iluzie, și doar domnul director e singurul normal dintre toți.

[Nenciu Alice]

A fost frumoasa. La Început plictisitoare dar apoi a continuat a fi interesanta și captivanta.