What do you think?
Rate this book
M-ai întrebat de ce. Despre providență. Despre fermitatea înțeleptului
Traducere din limba latină de Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru și Ștefania Ferchedău.
Imagini de Ștefan Procopie, Sasha Stanciu și Andrei-Florin Măceșeanu, elevi a Universitatea Națională de Arte București.
Imagini de Ștefan Procopie, Sasha Stanciu și Andrei-Florin Măceșeanu, elevi a Universitatea Națională de Arte București.
- GenresPhilosophyNonfiction
128 pages, Paperback
First published January 1, 64
8 people are currently reading
152 people want to read
About the author
Seneca
2,735 books3,944 followersLucius Annaeus Seneca (often known simply as Seneca or Seneca the Younger); ca. 4 BC – 65 AD) was a Roman Stoic philosopher, statesman, and dramatist of the Silver Age of Latin literature. He was tutor and later advisor to emperor Nero, who later forced him to commit suicide for alleged complicity in the Pisonian conspiracy to have him assassinated.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 16 of 16 reviews
July 27, 2023
Prima mea întâlnire cu tratate filozofice - o experiență interesantă
Mi-a plăcut mai mult “Despre providență”, decât “Despre fermitatea înțeleptului”, dar deși eu nu îmbrățișez neapărat mișcarea stoică, dar mi-au plăcut Învățăturile lui Seneca și ideea de promovare a bunătăți și înțelepciunii, păstrarea laturii umane și tratarea oricărei probleme cu tact.
“Dacă lipsește ținta, viața e o rătăcire.”
“Suntem chinuiți nu doar de durere, ci și de idea de durere”.
“Înțeleptul primește undele lovituri, dar odată primite, le învinge, le vindecă și le închide.”
“O lucrare atât de mare stă sub comanda unei legi eterne; din semințe mici se nasc făpturi mari.”
“Lucrurile ce par rele nu sunt de fapt așa.”
“Pe un drum neted se poate ajunge sus?”
Mi-a plăcut mai mult “Despre providență”, decât “Despre fermitatea înțeleptului”, dar deși eu nu îmbrățișez neapărat mișcarea stoică, dar mi-au plăcut Învățăturile lui Seneca și ideea de promovare a bunătăți și înțelepciunii, păstrarea laturii umane și tratarea oricărei probleme cu tact.
“Dacă lipsește ținta, viața e o rătăcire.”
“Suntem chinuiți nu doar de durere, ci și de idea de durere”.
“Înțeleptul primește undele lovituri, dar odată primite, le învinge, le vindecă și le închide.”
“O lucrare atât de mare stă sub comanda unei legi eterne; din semințe mici se nasc făpturi mari.”
“Lucrurile ce par rele nu sunt de fapt așa.”
“Pe un drum neted se poate ajunge sus?”
October 1, 2016
Despre providență
„Astfel, când vei vedea că oameni buni și dragi zeilor se chinuiesc, asudă, urcă pe drumuri abrupte, iar cei răi își fac mendrele și se topessc de plăceri, gândește-te că la fiii noștri ne place disciplina, iar la scavii tineri - libertatea fără rușine; pe primii incercăm să îi ținem în frâu printr-o educație austeră, iar celorlalți le încurajăm îndrăzneala. Aceeași purtare ți se deslușește dinspre partea zeului: pe omul bun nu îl ține în mijlocul plăcerilor, ci îl pune la încercare, îl întărește, îl pregătește pentru sine.”
„Nu este important ce anume suporți, ci in ce fel.”
„Față de cei buni, zeul are purtarea unui tată, ține la ei bărbătește și le spune: „Trebuie să aibă parte de muncă, suferințe, eșecuri, ca să dobândească adevărata putere.” Corpurile îngrășate de trândăvie stau în lâncezeală și nu doar truda, ci și mișcarea ori propria lor greutate le lasă cu totul fără vlagă. O prosperitate ce nu a cunoscut vătămare nu poate face față niciunei lovituri; în schimb, cel care s-a confruntat necontenit cu propriile-i greutăți s-a întărit prin suferință și nu mai cedează în fața niciunui rău, ci, chiar căzut, luptă în genunchi.”
„Între multele vorbe strălucite ale prietenului nostru Demetrius se află și aceasta, pe care am auzit-o de curând (îmi răsună încă și acum în urechi): „Nimeni nu mi se pare mai nefericit decât cel care nu s-a confruntat niciodată cu vreo împrejurare potrivnică.” Căci acest om nu a avut ocazia să se pună la încercare. Deși toate s-au revărsat spre el așa cum și le-a dorit, ba chiar înaintea să le dorească, totuși zeii au dat o sentință rea în cazul lui. El a fost considerat nedem să înfrângă vreodată soarta, care în fața celor foarte lași se dă înapoi, de parcă ar spune: „De ce să mi-l aleg pe acesta drept adversar? Va lăsa jos armele pe dată; împotriva lui nu va fi nevoie de toată puterea mea: o amenințare ușoară îl va izgoni. Nu este în stare să-mi susțină privirea. Mai bine să caut primprejur un altul cu care sa pot porni o luptă: îmi este rușine să mă măsor cu un om pregătit să se dea bătut.” ”
„Te consider nefericit, pentru că nu ai fost niciodată nefericit; ai trecut prin viață fără a avea vreun adversar: nimeni nu va ști de ce ai fost în stare, nici măcar tu însuți”.
„Zeul, o spun, se îngrijește de cei pe care îi cinstește ori de câte ori le oferă mijloace de a săvârși o faptă cu curaj și vitejie și în acest scop este nevoie să întâmpine anumite situații dificile: înțelegi ce este un cârmaci pe timp de furtună, iar un soldat - în linia de bătaie. De unde pot eu ști cât curaj ai în fața sărăciei, dacă te scalzi în bogăție? De unde pot eu ști câtă fermitate ai dovedi în fața dezonoarei, a defăimării și a urii publice, dacă tu ajungi la bătrânețe între aplauze, dacă ai parte mereu de o popularitate irezistibilă, care vine spre tine printr-o înclinație naturală a sufletelor? De unde pot eu și cu cât calm interior vei suporta moartea copiilor tăi, dacă tu îi vezi pe toți cei pe care i-ai zămislit? Te-am ascultat în timp ce îi consolai pe alții. Dacă te-ai fi consolat pe tine însuți, dacă singur ți-ai fi spus să nu mai suferi, atunci poate ți-aș fi văzut adevărata fire.”
„Ținta zeului este totuna cu a omului înțelept: să arate că lucrurile pe care mulțimea le dorește sau de care se teme nu sunt de fapt nici bune, nici rele. Va fi totuși limpede că sunt bune lucrurile care le-au fost acordate numai oamenilor de bine și că sunt rele lucrurile care le-au fost aplicate celor răi. [...] Zeul nu poate să discrediteze lucrurile pe care le jinduim în nici un alt chip decât acordându-le celor mai ticăloși și ținându-le departe de oamenii buni.”
„De ce ne indignăm atunci? De ce ne plângem? Suntem pregătiți pentru asta. Natura nu are decât să dispună de corpurile care îi aparțin după cum dorește: noi, veseli la toate și pline de curaj, să ne gândim că nimic din ce ne aparține cu adevărat nu piere.Care este atunci atitudinea omului bun? Să se ofere sorții. Este o mare mângâiere că suntem târâți laolaltă cu universul: orice ar fi ceea ce ne-a poruncit nouă să trăim și să murim în acest fel, îi leagă și pe zei cu aceeași obligație. Un curs irevocabil conduce deopotrivă umanul și divinul. Marele creator și conducător al universului a scris el însuși legile sorții - și totuși le urmează. Li se supune mereu, le-a porunci o singură dată.”
„Omul umil și lipsit de vigoare se ține după lucrurile sigure; virtutea merge prin înălțimi.”
„Gândește-te atunci că zeul ar vorbi astfel: „Ce motiv puteți avea să vă plângeți de mine, voi, care ați ales calea cea dreaptă? Pe alții i-am împresurat cu bunuri înșelătoare și m-am jucat cu sufletele lor gaunoase, ca și cum ar fi fost cufundate într-un vis lung și amăgitor. I-am împodobit cu aur, cu argint și cu fildeș, dar pe dinăuntru nu au nimic bun.
La cei la care te uiți și îi crezi fericiți, dacă îi privești nu în partea înfățișată ochilor, ci in aceea care stă ascunsă, sunt nefericiți, murdari și josnici, ca pereții caselor lor, împodobiți doar în exterior; aceasta nu este o fericire consistentă și curată: este numai o crustă, și încă una subțire. Câtă vreme se pot ține pe picioare și se pot arăta cum poftesc, strălucesc și iau ochii; cand însă se întâmplă ceva care îi tulbură și îi descoperă, atunci devine limpede câtă urățenie adâncă și deîndoielnică ascundea acea strălucire împrumutată.
Dar vouă eu v-am dat bunurile adevărate, menite să dăinuie, care devin mai bune și mai mari când sunt întoarse și cercetate pe toate părțile. V-am îngăduit să nesocotiți tot ce stârnește panică și să disprețuiți dorințele: voi nu străluciți în exterior, bunurile voastre sunt întoarse înăuntru. În acest fel universul, mulțumit să se privească pe sine, disprețuiește ceea ce este în afară. Tot ceea ce este bun am așezat înăuntru. Să nu aveți nevoie de fericire, aceasta este fericirea voastră.”
Despre fermitatea înțeleptului
„Cu bun temei aș putea spune, Serenus, că diferența dintre stoici și celelalte școli filozofice este la fel de mare ca cea dintre femei și bărbați: ambele părți contribuie în mod egal la societatea umană, numai că una s-a născut ca să se supună, iar alta - pentru poruncă. Ceilalți filozofi, folosind mijloace ușoare și blânde, sunt aproape ca medicii de familie, aflați în relații strânse cu aceasta; sunt medici care tratează corprurile bolnavilor nu pe calea cea mai potrivită și rapidă, ci pe aceea care le este permisă. Stoicii, adoptând calea bărbătească, sunt preocupați nu ca ea să le pară agreabilă celor care înaintează, ci să ne scape cât mai repede și să ne conducă până la culmea semeață, care se ridică dincolo de orice aruncătură de suliță, fiind mai presus de soartă.
„Dar drumul pe care suntem chemați este abrupt și plin de hârtoape.” Și ce dacă? Pe un drum neted se poate ajunge sus? Dar nici măcar nu este atât de râpos pe cât își închipuie unii. Numai partea de început are pietre și povârnișuri și pare de netrecut - după cum cele mai multe locuri, privite de la depărtare, par de obicei abrupte și legate între ele, pentru că dinstanța înșală ochii; apoi, pe măsură ce te apropii, locurile pe care, dintr-o meteahnă a vederii, le-ai îngrămădit într-unul singur se dezvăluie treptat; în cele din urmă, ceea ce părea de la distanță prăpăstios devine de aproape doar o pantă domoală.”
„În ceea ce mă privește, eu nu am avut de gând să-l înfrumusețez pe înțelept cu amăgitoare cuvinte împodobite, ci am vrut să-l așez acolo unde nu ajunge nicio nedreptate. „Și atunci?” ma întrebi tu, „nu se va găsi nimeni care să-l atace, să îl pună la încercare?” Nu există în natură nimic atât de sacru încât să nu-și găsească un profanator; dar nu din acest motiv cele divine se găsesc mai puțin la înălțime, dacă există unii care să dorească, fără să atingă, măreția așezată cu mult deasupra lor; invulnerabil nu este cel care nu este lovit, ci acela care nu este rănit. Aceasta este trăsătura care mă va ajuta să ți-l arăt pe înțelept.”
„Există oare vreo îndoială că vigoarea care nu se lasă învinsă este mai sigură decât cea care nu se lasă atacată, de vreme ce forțele care nu au fost puse la încercare sunt îndoielnice, iar cea mai certă este socotită, pe bună dreptate, tăria care respinge toate atacurile? Așa să știi, că înțeleptul pe care nu îl afectează nicio nedreptate are o natură mai bună decât cel căruia nu i se face nicio nedreptate. Și am să spun că acela este un om curajos, pe care războaiele nu îl fac să se supună și nici apropierea forțelor dușmane nu îl înspăimântă, ci nu cel care se îngrașă în tihnă, în mijlocul unei populații lipsite de energie.”
„ „Și atunci? Nu se va mai găsi nici un om care să încerce să îi facă o nedreptate înțeleptului?” Încercări se vor face, dar nu vor ajunge la el: căci distanța care îl separă de cei inferiori lui este atât de mare încât nici o forță malefică nu își poate întinde brațele până la el. [...] După cum elementele celeste scapă mâinilor omenești și după cum cei care dărâmă templele și dau foc statuilor nu aduc nici o atingere divinității, tot așa ceea ce se încearcă împotriva înțeleptului este nerușinat, obraznic, trufaș și zadarnic.”
„Este posibil ca cineva să devină un răufăcător, în ciuda faptului că nu a făcut nimic rău. [...] Nu este mai puțin tâlhar cel a cărui armă și-a ratat ținta pentru că i-a stat în cale îmbrăcămintea. Toate crimele, cel puțin în ceea ce privește vinovăția, sunt împlinite încă dinainte ca fapta să fie dusă la capăt. [...] Dacă cineva suferă o nedreptate, e obligatoriu ca ea să fi fost săvârșită; dacă a fost săvârșită, nu este obligatoriul ca eu să o fi suferit. Căci pot interveni multe care să înlăture nedreptatea. Așa cum, de pildă, există o șansă ca mâna îndreptată împotriva cuiva să cadă, iar sulițele azvârlite să fie abătute, la fel este posibil ca un act de nedreptate să fie oprit de vreo circumstanță și întrerupt în mijlocul desfășurării sale, astfel încât nedreptatea să fie săvârșită, dar să nu fie suferită.”
„De prea multă trândăvie, spiritele prin natura lor slabe, efeminate și - cum nu au fost cu adevărat supuse la o nedreptate - crescute în răsfăț, sunt supărate de aceste semne de desconsiderație, din care cea mai mare parte constă într-un viciu de judecată al celui care le interpretează. În felul acesta, cel afectat de insultă arată că nu are nici înțelepciune, nici încredere în sine. Căci fără ezitare el decide că a fost disprețuit și împunsătura este însoțită de o anumită atitudine umilă, a unui suflet care se subapreciază și se înclină în fața altuia. În schimb, înțeleptul nu se lasă disprețuit de nimeni, își cunoaște importanța, proclamă că nimeni nu are putere asupra sa și toate aceste sentimente, pe care prefer să le numesc neplăceri și nu nenorociri ale sufletului, nu sunt pentru el un adversar pe care să-l înfrângă: pur și simplu, nu le simte.
Altele sunt lucrurile care, chiar dacă nu-l doboară, îl lovesc pe înțelept - cum ar fi suferința fizică, infirmitatea, pierderea prietenilor și a copiilor și ruina patriei în flăcări și în război. Nu neg că înțeleptul simte toate acestea: căci nu îi putem pretinde duritatea unei pietre sau a fierului. Nu este vorba de nicio virtute dacă nu pricepe ce suferă. Cum stau lucrurile atunci? Înțeleptul primește unele lovituri, dar, o dată primite, le învinge, le vindecă și le închide; pe cele mai mărunte nici nu le simte și împotriva lor nu se folosește de puterea lui obișnuită de a suporta greutățile, ci fie nu le ia în seamă, fie le socotește demne de luat în râs.”
„... să nu luam în seamă nedreptățile și acele - aș zice - umbre și bănuieli ale nedreptății care sunt insultele. Ca să le disprețuiești pe acestea nu este nevoie să fii un înțelept, ci doar de un bărbat înzestrdat cu bun simț, în stare să spună: „Pe drept mi se întâmplă acestea sau pe nedrept? Dacă e pe drept, nu este vorba de o insultă, ci de o judecată corectă; dacă e pe nedrept, cel care face asta trebuie să roșească.” ”
„Atacatorii fără rușine și cei care fac spirite jignind ajung să fie lipsiți de obiectul insultelor lor dacă tu singur le-o iei înainte. Nimeni nu dă motiv de râs dacă râde de sine însuși. [...] Este un fel de răzbunare să-i iei celui ce te-a jignit plăcerea insultei. El va spune: „Nefericitul de mine, cred că nu a înțeles”. Căci succesul unei insulte depinde de sensibilitatea și indignarea victimei. Cândva și ofensatorul va avea parte de unul pe măsura lui; se va găsi cineva să te răzbune.”
„Astfel, când vei vedea că oameni buni și dragi zeilor se chinuiesc, asudă, urcă pe drumuri abrupte, iar cei răi își fac mendrele și se topessc de plăceri, gândește-te că la fiii noștri ne place disciplina, iar la scavii tineri - libertatea fără rușine; pe primii incercăm să îi ținem în frâu printr-o educație austeră, iar celorlalți le încurajăm îndrăzneala. Aceeași purtare ți se deslușește dinspre partea zeului: pe omul bun nu îl ține în mijlocul plăcerilor, ci îl pune la încercare, îl întărește, îl pregătește pentru sine.”
„Nu este important ce anume suporți, ci in ce fel.”
„Față de cei buni, zeul are purtarea unui tată, ține la ei bărbătește și le spune: „Trebuie să aibă parte de muncă, suferințe, eșecuri, ca să dobândească adevărata putere.” Corpurile îngrășate de trândăvie stau în lâncezeală și nu doar truda, ci și mișcarea ori propria lor greutate le lasă cu totul fără vlagă. O prosperitate ce nu a cunoscut vătămare nu poate face față niciunei lovituri; în schimb, cel care s-a confruntat necontenit cu propriile-i greutăți s-a întărit prin suferință și nu mai cedează în fața niciunui rău, ci, chiar căzut, luptă în genunchi.”
„Între multele vorbe strălucite ale prietenului nostru Demetrius se află și aceasta, pe care am auzit-o de curând (îmi răsună încă și acum în urechi): „Nimeni nu mi se pare mai nefericit decât cel care nu s-a confruntat niciodată cu vreo împrejurare potrivnică.” Căci acest om nu a avut ocazia să se pună la încercare. Deși toate s-au revărsat spre el așa cum și le-a dorit, ba chiar înaintea să le dorească, totuși zeii au dat o sentință rea în cazul lui. El a fost considerat nedem să înfrângă vreodată soarta, care în fața celor foarte lași se dă înapoi, de parcă ar spune: „De ce să mi-l aleg pe acesta drept adversar? Va lăsa jos armele pe dată; împotriva lui nu va fi nevoie de toată puterea mea: o amenințare ușoară îl va izgoni. Nu este în stare să-mi susțină privirea. Mai bine să caut primprejur un altul cu care sa pot porni o luptă: îmi este rușine să mă măsor cu un om pregătit să se dea bătut.” ”
„Te consider nefericit, pentru că nu ai fost niciodată nefericit; ai trecut prin viață fără a avea vreun adversar: nimeni nu va ști de ce ai fost în stare, nici măcar tu însuți”.
„Zeul, o spun, se îngrijește de cei pe care îi cinstește ori de câte ori le oferă mijloace de a săvârși o faptă cu curaj și vitejie și în acest scop este nevoie să întâmpine anumite situații dificile: înțelegi ce este un cârmaci pe timp de furtună, iar un soldat - în linia de bătaie. De unde pot eu ști cât curaj ai în fața sărăciei, dacă te scalzi în bogăție? De unde pot eu ști câtă fermitate ai dovedi în fața dezonoarei, a defăimării și a urii publice, dacă tu ajungi la bătrânețe între aplauze, dacă ai parte mereu de o popularitate irezistibilă, care vine spre tine printr-o înclinație naturală a sufletelor? De unde pot eu și cu cât calm interior vei suporta moartea copiilor tăi, dacă tu îi vezi pe toți cei pe care i-ai zămislit? Te-am ascultat în timp ce îi consolai pe alții. Dacă te-ai fi consolat pe tine însuți, dacă singur ți-ai fi spus să nu mai suferi, atunci poate ți-aș fi văzut adevărata fire.”
„Ținta zeului este totuna cu a omului înțelept: să arate că lucrurile pe care mulțimea le dorește sau de care se teme nu sunt de fapt nici bune, nici rele. Va fi totuși limpede că sunt bune lucrurile care le-au fost acordate numai oamenilor de bine și că sunt rele lucrurile care le-au fost aplicate celor răi. [...] Zeul nu poate să discrediteze lucrurile pe care le jinduim în nici un alt chip decât acordându-le celor mai ticăloși și ținându-le departe de oamenii buni.”
„De ce ne indignăm atunci? De ce ne plângem? Suntem pregătiți pentru asta. Natura nu are decât să dispună de corpurile care îi aparțin după cum dorește: noi, veseli la toate și pline de curaj, să ne gândim că nimic din ce ne aparține cu adevărat nu piere.Care este atunci atitudinea omului bun? Să se ofere sorții. Este o mare mângâiere că suntem târâți laolaltă cu universul: orice ar fi ceea ce ne-a poruncit nouă să trăim și să murim în acest fel, îi leagă și pe zei cu aceeași obligație. Un curs irevocabil conduce deopotrivă umanul și divinul. Marele creator și conducător al universului a scris el însuși legile sorții - și totuși le urmează. Li se supune mereu, le-a porunci o singură dată.”
„Omul umil și lipsit de vigoare se ține după lucrurile sigure; virtutea merge prin înălțimi.”
„Gândește-te atunci că zeul ar vorbi astfel: „Ce motiv puteți avea să vă plângeți de mine, voi, care ați ales calea cea dreaptă? Pe alții i-am împresurat cu bunuri înșelătoare și m-am jucat cu sufletele lor gaunoase, ca și cum ar fi fost cufundate într-un vis lung și amăgitor. I-am împodobit cu aur, cu argint și cu fildeș, dar pe dinăuntru nu au nimic bun.
La cei la care te uiți și îi crezi fericiți, dacă îi privești nu în partea înfățișată ochilor, ci in aceea care stă ascunsă, sunt nefericiți, murdari și josnici, ca pereții caselor lor, împodobiți doar în exterior; aceasta nu este o fericire consistentă și curată: este numai o crustă, și încă una subțire. Câtă vreme se pot ține pe picioare și se pot arăta cum poftesc, strălucesc și iau ochii; cand însă se întâmplă ceva care îi tulbură și îi descoperă, atunci devine limpede câtă urățenie adâncă și deîndoielnică ascundea acea strălucire împrumutată.
Dar vouă eu v-am dat bunurile adevărate, menite să dăinuie, care devin mai bune și mai mari când sunt întoarse și cercetate pe toate părțile. V-am îngăduit să nesocotiți tot ce stârnește panică și să disprețuiți dorințele: voi nu străluciți în exterior, bunurile voastre sunt întoarse înăuntru. În acest fel universul, mulțumit să se privească pe sine, disprețuiește ceea ce este în afară. Tot ceea ce este bun am așezat înăuntru. Să nu aveți nevoie de fericire, aceasta este fericirea voastră.”
Despre fermitatea înțeleptului
„Cu bun temei aș putea spune, Serenus, că diferența dintre stoici și celelalte școli filozofice este la fel de mare ca cea dintre femei și bărbați: ambele părți contribuie în mod egal la societatea umană, numai că una s-a născut ca să se supună, iar alta - pentru poruncă. Ceilalți filozofi, folosind mijloace ușoare și blânde, sunt aproape ca medicii de familie, aflați în relații strânse cu aceasta; sunt medici care tratează corprurile bolnavilor nu pe calea cea mai potrivită și rapidă, ci pe aceea care le este permisă. Stoicii, adoptând calea bărbătească, sunt preocupați nu ca ea să le pară agreabilă celor care înaintează, ci să ne scape cât mai repede și să ne conducă până la culmea semeață, care se ridică dincolo de orice aruncătură de suliță, fiind mai presus de soartă.
„Dar drumul pe care suntem chemați este abrupt și plin de hârtoape.” Și ce dacă? Pe un drum neted se poate ajunge sus? Dar nici măcar nu este atât de râpos pe cât își închipuie unii. Numai partea de început are pietre și povârnișuri și pare de netrecut - după cum cele mai multe locuri, privite de la depărtare, par de obicei abrupte și legate între ele, pentru că dinstanța înșală ochii; apoi, pe măsură ce te apropii, locurile pe care, dintr-o meteahnă a vederii, le-ai îngrămădit într-unul singur se dezvăluie treptat; în cele din urmă, ceea ce părea de la distanță prăpăstios devine de aproape doar o pantă domoală.”
„În ceea ce mă privește, eu nu am avut de gând să-l înfrumusețez pe înțelept cu amăgitoare cuvinte împodobite, ci am vrut să-l așez acolo unde nu ajunge nicio nedreptate. „Și atunci?” ma întrebi tu, „nu se va găsi nimeni care să-l atace, să îl pună la încercare?” Nu există în natură nimic atât de sacru încât să nu-și găsească un profanator; dar nu din acest motiv cele divine se găsesc mai puțin la înălțime, dacă există unii care să dorească, fără să atingă, măreția așezată cu mult deasupra lor; invulnerabil nu este cel care nu este lovit, ci acela care nu este rănit. Aceasta este trăsătura care mă va ajuta să ți-l arăt pe înțelept.”
„Există oare vreo îndoială că vigoarea care nu se lasă învinsă este mai sigură decât cea care nu se lasă atacată, de vreme ce forțele care nu au fost puse la încercare sunt îndoielnice, iar cea mai certă este socotită, pe bună dreptate, tăria care respinge toate atacurile? Așa să știi, că înțeleptul pe care nu îl afectează nicio nedreptate are o natură mai bună decât cel căruia nu i se face nicio nedreptate. Și am să spun că acela este un om curajos, pe care războaiele nu îl fac să se supună și nici apropierea forțelor dușmane nu îl înspăimântă, ci nu cel care se îngrașă în tihnă, în mijlocul unei populații lipsite de energie.”
„ „Și atunci? Nu se va mai găsi nici un om care să încerce să îi facă o nedreptate înțeleptului?” Încercări se vor face, dar nu vor ajunge la el: căci distanța care îl separă de cei inferiori lui este atât de mare încât nici o forță malefică nu își poate întinde brațele până la el. [...] După cum elementele celeste scapă mâinilor omenești și după cum cei care dărâmă templele și dau foc statuilor nu aduc nici o atingere divinității, tot așa ceea ce se încearcă împotriva înțeleptului este nerușinat, obraznic, trufaș și zadarnic.”
„Este posibil ca cineva să devină un răufăcător, în ciuda faptului că nu a făcut nimic rău. [...] Nu este mai puțin tâlhar cel a cărui armă și-a ratat ținta pentru că i-a stat în cale îmbrăcămintea. Toate crimele, cel puțin în ceea ce privește vinovăția, sunt împlinite încă dinainte ca fapta să fie dusă la capăt. [...] Dacă cineva suferă o nedreptate, e obligatoriu ca ea să fi fost săvârșită; dacă a fost săvârșită, nu este obligatoriul ca eu să o fi suferit. Căci pot interveni multe care să înlăture nedreptatea. Așa cum, de pildă, există o șansă ca mâna îndreptată împotriva cuiva să cadă, iar sulițele azvârlite să fie abătute, la fel este posibil ca un act de nedreptate să fie oprit de vreo circumstanță și întrerupt în mijlocul desfășurării sale, astfel încât nedreptatea să fie săvârșită, dar să nu fie suferită.”
„De prea multă trândăvie, spiritele prin natura lor slabe, efeminate și - cum nu au fost cu adevărat supuse la o nedreptate - crescute în răsfăț, sunt supărate de aceste semne de desconsiderație, din care cea mai mare parte constă într-un viciu de judecată al celui care le interpretează. În felul acesta, cel afectat de insultă arată că nu are nici înțelepciune, nici încredere în sine. Căci fără ezitare el decide că a fost disprețuit și împunsătura este însoțită de o anumită atitudine umilă, a unui suflet care se subapreciază și se înclină în fața altuia. În schimb, înțeleptul nu se lasă disprețuit de nimeni, își cunoaște importanța, proclamă că nimeni nu are putere asupra sa și toate aceste sentimente, pe care prefer să le numesc neplăceri și nu nenorociri ale sufletului, nu sunt pentru el un adversar pe care să-l înfrângă: pur și simplu, nu le simte.
Altele sunt lucrurile care, chiar dacă nu-l doboară, îl lovesc pe înțelept - cum ar fi suferința fizică, infirmitatea, pierderea prietenilor și a copiilor și ruina patriei în flăcări și în război. Nu neg că înțeleptul simte toate acestea: căci nu îi putem pretinde duritatea unei pietre sau a fierului. Nu este vorba de nicio virtute dacă nu pricepe ce suferă. Cum stau lucrurile atunci? Înțeleptul primește unele lovituri, dar, o dată primite, le învinge, le vindecă și le închide; pe cele mai mărunte nici nu le simte și împotriva lor nu se folosește de puterea lui obișnuită de a suporta greutățile, ci fie nu le ia în seamă, fie le socotește demne de luat în râs.”
„... să nu luam în seamă nedreptățile și acele - aș zice - umbre și bănuieli ale nedreptății care sunt insultele. Ca să le disprețuiești pe acestea nu este nevoie să fii un înțelept, ci doar de un bărbat înzestrdat cu bun simț, în stare să spună: „Pe drept mi se întâmplă acestea sau pe nedrept? Dacă e pe drept, nu este vorba de o insultă, ci de o judecată corectă; dacă e pe nedrept, cel care face asta trebuie să roșească.” ”
„Atacatorii fără rușine și cei care fac spirite jignind ajung să fie lipsiți de obiectul insultelor lor dacă tu singur le-o iei înainte. Nimeni nu dă motiv de râs dacă râde de sine însuși. [...] Este un fel de răzbunare să-i iei celui ce te-a jignit plăcerea insultei. El va spune: „Nefericitul de mine, cred că nu a înțeles”. Căci succesul unei insulte depinde de sensibilitatea și indignarea victimei. Cândva și ofensatorul va avea parte de unul pe măsura lui; se va găsi cineva să te răzbune.”
March 21, 2017
"Daca lipsește ținta, viața e o rătăcire"
July 31, 2019
Mi-a plăcut foarte mult! A fost plină de citate profunde ce-mi vor rămâne pentru mult timp în suflet.
March 1, 2021
"Tot ceea ce este bun, am asezat inauntru."
March 15, 2021
,,Dar drumul pe care suntem chemaţi este abrupt şi plin de hârtoape. "
Şi ce dacă?Pe un drum neted se poate ajunge sus?
Şi ce dacă?Pe un drum neted se poate ajunge sus?
September 14, 2020
O carte care iti intoarce privirea spre a tolera cu intelepciune si serenitate dificultatile.
Ilustratii superbe, la fel ca in celelalte carti din colectia "In DOI".
"Suntem chinuiti nu doar de durere, ci si de ideea de durere."
"Pe un drum neted se poate ajunge sus?"
Ilustratii superbe, la fel ca in celelalte carti din colectia "In DOI".
"Suntem chinuiti nu doar de durere, ci si de ideea de durere."
"Pe un drum neted se poate ajunge sus?"
September 24, 2019
"Fericit este numai cel ce nu se teme; între bănuieli, se trăieşte rău. Dacă cineva se ataşează prea tare de bunurile aduse de soartă, apar motive nemăsurate de tulburare, ce nu pot fi stinse."
Read
June 22, 2025Ce devine "înțeleptul" când el își întoarce spatele la suferință și nu lasă să-l atingă? Seneca are gândire stoică. Eu nu. Unde e frumusețea din suferință? Ce înveți când ești neclintit de dureri? Nedreptatea nu iartă pe nimeni, dar contează cum reacționăm, spune Seneca. Da, într-adevăr. Dar când te izolezi si nu te lași în mână sorții, cel puțin o dată, de unde știi care e limita suferinței tale? Cum poți vedea partea frumoasă a vieții, când nu știi cât de dureroasă si groaznica poate deveni? Cum poți aprecia momentele frumoase, dacă nu ai dat cu capul de cele rele? Viața are sens numai dacă o trăiești cu tot ce îți oferă. Nu doar succes, fericire, noroc și plăcere, ci și suferință, durere, nedreptate, tragedie. Suferință e parte din viața, e valoroasă tocmai pentru că doare.
March 30, 2025
"Viața nu este ceea Ce suporti, ci Cum o faci."
"Vigoarea care nu se lasă învinsă este mai sigură decât cea care nu se lasă atacată."
"Suntem chinuiti nu doar de durere, ci și de ideea de durere."
"La fel i-aş putea spune şi omului bun, dacă nicio în-tâmplare mai dificilă nu i-a dat măcar o ocazie în care să-şi poată arăta tăria de caracter: te consider nefericit, pentru că nu ai fost niciodată nefericit; ai trecut prin viață fără a avea vreun adversar: nimeni nu va sti de ce ai fi fost în stare, nici măcar tu însuți."
"Vigoarea care nu se lasă învinsă este mai sigură decât cea care nu se lasă atacată."
"Suntem chinuiti nu doar de durere, ci și de ideea de durere."
"La fel i-aş putea spune şi omului bun, dacă nicio în-tâmplare mai dificilă nu i-a dat măcar o ocazie în care să-şi poată arăta tăria de caracter: te consider nefericit, pentru că nu ai fost niciodată nefericit; ai trecut prin viață fără a avea vreun adversar: nimeni nu va sti de ce ai fi fost în stare, nici măcar tu însuți."
January 28, 2018
While Seneca does make a few interesting points, I was ultimately not convinced by either of these short treaties on providence and the firmness of the wise man. When he tries to talk about his arguments in practical terms his premises start falling apart. It’s one thing to say fate only tests the strong, but quite another to imply people should be unmoved by their children dying to prove their stoicism. And for those complaining too much of their bad fate, Seneca is here to remind you the power to check out is in your hands and is very easy to use. As for the wise man, it’s all well and good to say he should rise above insults and injustices, but to recommend he fall into apathy and indifference is a different story.
The more of Seneca’s and other stoics’ writings I read, the more I grow convinced their philosophy was essentially flawed. Focusing everything internally, they seem to have blinded themselves to rather alarming real world developments and suffered the consequences.
The more of Seneca’s and other stoics’ writings I read, the more I grow convinced their philosophy was essentially flawed. Focusing everything internally, they seem to have blinded themselves to rather alarming real world developments and suffered the consequences.
June 4, 2020
O carte terapeutica în măsura în care ne dorim sa înțelegem de ce trebuie ca cei buni sa sufere. Seneca: "Fata de cei buni, zeul are purtarea unui tata, tine la ei bărbătește și le spune: trebuie să aibă parte de munca, suferințe, eșecuri, că să dobândească adevărată putere." "Suntem chinuiți nu doar de durere ci și de ideea de durere"
February 28, 2016
mi-a luat durerea cu mana
July 7, 2024
"Libertatea înseamnă să-ți înalți sufletul deasupra nedreptăților și să-l modelezi astfel ca toate cele care îi pot aduce bucurie să izvorască din el, cele exterioare să le țină departe de sine, ca să nu ducă viața neliniștită a celui care se teme de râsul și de vorba oricui" - Seneca
Stoicii sunt la modă astăzi... uneori modele sunt și ele foarte bune.
Stoicii sunt la modă astăzi... uneori modele sunt și ele foarte bune.
January 6, 2024
De ce oamenii buni au un trai greu, de ce greul e un bine si cum sa ne apreciem soarta
October 12, 2025
Una dintre cel mai elocvente pledoarii pentru rezilienta ... formidabila argumentare, valabila in orice epoca...
Displaying 1 - 16 of 16 reviews