Într-o vale din Munții Apuseni, legea există doar pe hârtie. În realitate, lucrurile funcționează simplu: cine tace trăiește, cine întreabă dispare. Transporturi de lemn care ascund mai mult decât se vede. Oameni care dispar fără urmă. Crime care nu sunt anchetate. Și o comunitate care știe tot, dar nu spune nimic. Când echilibrul începe să se rupă, iar frica nu mai e suficientă, adevărul iese la suprafață... fragmentat, negociat și periculos. Pentru că aici nu există nevinovați. Doar oameni care nu au fost încă prinși.
De cum am văzut titlul am știut că va fi o poveste interesantă. Am copilărit intr-o astfel de zonă de munte, unde pădurarii erau "regii" locului și am regăsit multe asemănări. Thrillerul este foarte interesant, povestea te acaparează, însa am descoperit atât de multe expresii specifice AI, încât m-a epuizat. Mare parte din narațiune e de tipul "n-a fost așa, ci a fost așa" "nu era așa, ci așa". Cred că a fost scrisă înainte ca frazele tipice AI să fie atât de recognoscibile, in special de cei, ca mine, care folosesc aceste tool-uri. Ideea principală și povestea, superbe. Pun acest exces de fraze tipic AI pe lipsa de timp a scriitorului, despre care cu toții știm că este jurnalist de investigații. Am ascultat cartea pe Voxa, in lectura lui Florin Piersic Jr.- pe viteza x1,5 a fost acceptabilă.
Am început această lectură cu curiozitatea de a descoperi un autor român nou și, mai ales, o carte prezentată ca fiind un thriller. Din păcate, experiența mea nu a fost chiar cea la care mă așteptam.
Unul dintre cele mai mari minusuri pentru mine a fost numărul foarte mare de personaje. Am avut impresia că fiecare personaj venea cu propria poveste, însă aceste povești nu erau suficient de bine conectate între ele. Faptul că mai multe dintre personaje ajungeau să fie cazate în același hotel nu mi s-a părut o legătură suficient de puternică pentru a crea un fir narativ coerent. La un moment dat, am început să mă pierd printre personaje și întâmplări și nu mai reușeam să înțeleg exact încotro se îndreaptă acțiunea sau care este, de fapt, povestea principală.
Un alt aspect care mi-a îngreunat destul de mult lectura a fost schimbarea foarte rapidă a perspectivelor narative. Cartea este scrisă la persoana a treia, iar perspectiva trece frecvent de la un personaj la altul. Problema mea nu a fost neapărat folosirea persoanei a treia, ci faptul că aceste schimbări nu erau întotdeauna suficient de clare sau de bine delimitate. De multe ori, citeam câteva paragrafe fără să-mi dau seama din perspectiva cui este prezentată scena sau despre cine se vorbește. Nu aveam întotdeauna un indiciu clar care să mă ajute să identific personajul urmărit în acel moment. Ajungeam astfel să mă întreb cine vorbește, despre cine este vorba și cum se leagă acea scenă de restul poveștii. În combinație cu numărul mare de personaje, acest lucru a făcut ca lectura să devină destul de confuză.
Un alt aspect care mi-a atras atenția a fost insistența asupra subiectului tăierilor de păduri. Înțeleg că este un subiect sensibil și important și că autorul, prin experiența sa profesională în jurnalism, este familiarizat cu astfel de teme. Nu contest importanța mesajului și nici faptul că problemele legate de defrișări, corupție, minciună și sistemul din România merită aduse în discuție.
Totuși, pentru mine, acest subiect a ajuns să ocupe atât de mult spațiu, încât am avut deseori senzația că citesc mai degrabă un reportaj de investigație sau mai multe reportaje puse cap la cap, însoțite de comentarii despre realitatea din România, decât un roman thriller. Am simțit că accentul cade mai mult pe transmiterea unui mesaj social și pe prezentarea unor probleme reale decât pe construirea unei povești de ficțiune care să mă țină în suspans.
Și aici ajung la una dintre cele mai mari dezamăgiri: nu am simțit că citesc un thriller. Mă așteptam la tensiune, suspans, o intrigă bine construită și la acel sentiment că toate piesele se leagă treptat, până când înțelegi imaginea de ansamblu. În schimb, am avut impresia că citesc mai multe povești diferite, care se intersectează doar superficial, în timp ce mesajul despre realitatea României rămâne în prim-plan.
Nu am simțit că există o poveste centrală, bine conturată, în jurul căreia să se construiască toate celelalte evenimente. Mi-a lipsit acel fir narativ care să mă facă să vreau să întorc pagina pentru a afla ce urmează și cum se vor lega toate lucrurile între ele.
Nu consider că este neapărat o carte slabă și nici nu vreau să minimalizez subiectele abordate. Din contră, cred că intenția din spatele cărții este una importantă și că problemele prezentate merită atenție. Pur și simplu, modul în care a fost construită povestea nu a funcționat pentru mine ca cititoare.
Fiind cartea de debut a lui Rareș Năstase, cred că este un început interesant și îi doresc mult succes în continuare. Sunt curioasă să văd cum va evolua stilul său de scriere și ce ne va propune în viitor.
În final, rămân la 3 stele. Nu a fost o lectură pe gustul meu, dar asta nu înseamnă că nu poate fi o carte potrivită pentru alți cititori.
Toată cartea aproape am fost la 4.25*. Am scăzut pentru final, mă așteptam la ceva mai mult realism in ciuda istoriei locului (istorie care mi-a plăcut cum a fost adăugată în poveste, dar până într-un punct, atunci când a fost folosita pentru a încheia cartea cu twist). Îmi plac twisturile, a fost și acesta unul bun, dar nu mă impac deloc bine cu supranaturalul. Am înțeles ideile din spate, concluziile, morala.
O carte totuși bună spre foarte buna. Uitam deseori că e scrisa de un român și parcă tot mai mandra eram când îmi aminteam. Are ceva din stilul lui Backman, felul în care reușește să sară de la un personaj la altul în același capitol e destul de lin și ajută povestea sa curgă într-un mod mai rar intalnit. As mai vrea sa citesc cărți scrise de Rareș. Mi-ar placea enorm sa am varianta fizica. Am ascultat-o pe voxa, Florin Piersic JR face o treabă excelentă. De la respirație, la ras, la intonație. Am simțit de multe ori că sunt acolo, in pădure. In pădurea care nu iartă. Au fost momente emoționante in carte, pierderi care au durut.
Dacă citiți cartea ca un documentar probabil ca o să vă placă, dar ca un thriller sau ca o poveste cu suspans eu nu o recomand. Abordează multe teme și cu personaje diverse și aproape fiecare personaj are perspectiva lui …dacă nu o să vă simțiți zăpăciți, sigur nu o să vă plictisiți 😜 Începe cu multă violență și se sfârșește tot la fel. Scenele au fost destul de greu de suportat, inițial am lăsat cartea jos …cu toate ca e sezonul ei …eu zic ca începutul e prea sângeros și prea violent …pe parcurs cred ca m-am călit și am rezistat pana la sfârșit. Sfârșitul pentru mine nu a fost deloc credibil cu toate ca a fost destul de previzibil, am sperat la altceva. Cum am spus, daca va plac documentarele, anchetele jurnalistice s-ar putea sa va placă și cartea. Eu am avut chef de un thriller și nu prea am primit …doar sânge 🩸😅
"Acolo unde munții nu iartă" de Rareș Năstase este un thriller românesc de investigație, plasat în Munții Apuseni, într-un loc unde lemnul este salvare și damnare. Mi-a plăcut tare mult ideea cărții, de a aduce în prim plan exploatarea ilegală a lemnului și de a-i oferi o dezvoltare polițistă, cu un cadavru ce parcă dă drumul la bolovanul dreptății care nu este permisă deloc prin împrejurimi. "Corupția nu vine din frumusețea locurilor, ci din slăbiciunea omului; nu muntele fură, ci mâna care se strecoară în întuneric." Avem multe fire narative, împletite cu puțin supranatural și multă cercetare venită din cariera lungă și bogată a jurnalistului Rareș Năstase. Te simți ca într-un episod intens din Recorder, știind că deși citești ficțiune, totul este desprins din realitatea de azi. "Mă întreb uneori... dacă nu cumva liniștea asta ascunde lucruri pe care oamenii aleg să nu le vadă." Pentru mine a fost o lectură bună, de care m-am bucurat în format audio încă de la lansarea ei pe Voxa, cu Florin Piersic Jr. în difuzor. Pe urmă a ajuns la mine și cartea fizică, hardcover, cu scris mare și o hartă ce te apropie și mai mult de nedreptățile văii de munte. Recomand povestea captivantă, este un thriller românesc solid, ce nu poate să rezolve problemele corupției în România, dar care o oglindește în formele ei brute. Găsiți cartea la Editura Litera 📚.
Prima parte a romanului mi-a plăcut în mod special. Povestea aduce în prim-plan tăierile ilegale de păduri și corupția, două realități care, din păcate, nu sunt deloc străine de peisajul românesc. Mi-a plăcut felul în care pădurea a fost conturată, aproape ca un personaj în sine, unul care simte, suferă și, într-un final, își face dreptate. Romanul mi-a adus aminte de nuvela Moara cu noroc, iar Toader a reușit performanța de a-mi provoca aproape aceeași antipatie pe care mi-a stârnit-o Lică Sămădăul. Am avut însă și câteva rezerve. Stilul de scriere l-am simțit mai pregnant abia de la jumătatea romanului, iar repetarea construcției „nu e vorba despre..., e despre...” a devenit obositoare. O formulare care, prin repetiție, a început să pară mai degrabă un artificiu decât o alegere stilistică. Nici finalul nu m-a convins pe deplin. Povestea alunecă spre supranatural, poate chiar spre ezoteric, într-o direcție care mi s-a părut greu de crezut și de integrat în atmosfera construită până atunci. O lectură cu o primă parte care m-a prins, cu teme importante și personaje care stârnesc emoții, dar care, pe parcurs, nu a reușit să mă convingă în totalitate.
Autorul, cunoscut jurnalist de investigație al emisiunii România, te iubesc!, ne aduce în fața ochilor o radiografie surprinzător de exactă a societății românești, transpusă, la scară mică, în universul închis al unui sat pierdut pe culmile Apusenilor. Pentru mine, thrillerul este mai degrabă fundalul pe care Rareș Năstase își construiește povestea și pe care creionează, cu multă precizie, toate hibele societății în care trăim: puterea banilor, concentrată în mâinile unui grup restrâns de oameni care își urmăresc propriile interese, o lege care nu este întotdeauna aceeași pentru toți, neputința oamenilor de a face autoritățile să privească spre nedreptățile din satul lor uitat de lume. Dar cartea vorbește și despre durerile pe care, de multe ori, alegem să nu le vedem: părinții care luptă cu disperare să-și salveze copiii dependenți de droguri, zbuciumul crud și nevăzut al aparținătorilor celor bolnavi și imobilizați în scaunul cu rotile, oameni pe care statul pare să-i fi abandonat, problema tăierilor ilegale de lemn, în fața cărora prea mulți aleg să închidă ochii. Și mai este naivitatea unor tinere de la sat, care, din dorința de a evada dintr-un univers al lipsurilor și al neajunsurilor, ajung să se arunce în brațele oricărui bărbat care le promite o viață „strălucitoare”. În acest decor apăsător, misterul și suspansul sunt doar stratul de suprafață. Dincolo de ele, Acolo unde munții nu iartă este despre oameni, despre vulnerabilitate, despre compromisuri și despre felul în care nedreptățile mari ale societății ajung să se vadă cel mai limpede într-o comunitate mică. O carte care te ține în poveste prin thriller, dar care îți rămâne în minte prin realitățile pe care le pune în fața ta.
O poveste care m-a intrigat de la bun inceput si care, pe masura ce am inaintat in lectura, mi-a aratat ca in spatele unei comunitati aparent linistite se pot ascunde mult mai multe secrete decat ai crede. Avem multe personaje, fiecare cu propriile secrete, dorinte si povesti. La inceput mi-a fost putin greu sa ii retin pe toti si sa inteleg cum se leaga lucrurile intre ele, dar pe masura ce am aflat mai multe despre ei, piesele au inceput sa se aseze si povestea a inceput sa capete sens. Nu avem doar crime si mistere de rezolvat, ci si oameni cu vieti complicate, alegeri discutabile si trecuturi care continua sa le influenteze prezentul. Un alt aspect care mi-a placut a fost atmosfera. Padurile, oamenii de la sat, traditiile si legendele povestite de localnici creeaza un univers in care simti ca fiecare loc ascunde ceva, iar fiecare om stie mai multe decat este dispus sa recunoasca. Avem femei cu un trecut nu tocmai fericit, femei care isi doresc mai mult de la viata, oameni prinsi in propriile dependente si personaje care incearca sa supravietuiasca intr-o lume in care puterea si interesele personale cantaresc mai mult decat adevarul. Mi-au placut si elementele paranormale, mai ales felul in care au fost integrate in poveste. Pentru mine, au adaugat un plus de mister si au facut povestea si mai interesanta. Finalul mi s-a parut cinstit si deloc grabit.
I-am dat 3☆ mai ales pentru potențialul pe care l-am văzut în această poveste, pentru că ideea de thriller plasat în Munții Apuseni, într-o lume a lemnului exploatat ilegal, a tăcerilor complice și a crimelor ascunse, mi s-a părut una foarte bună, dar, din păcate, execuția m-a lăsat mai degrabă dezamăgită.
Am avut impresia că s-a încercat să fie introduse prea multe personaje și prea multe fire narative, fără ca vreunul să fie dezvoltat suficient. Mi-ar fi plăcut să existe unul sau două personaje principale, bine conturate, pe care să le urmăresc și în care să mă pot implica. În schimb, am avut senzația că mă plimb continuu de la un personaj la altul, fără să apuc să cunosc cu adevărat pe nimeni.
Și subiectele abordate au fost numeroase: crime, corupție, mafia lemnului, droguri, dispariții, interese locale, elemente supranaturale, secrete și tot felul de conexiuni. Problema este că niciunul dintre aceste aspecte nu mi s-a părut explorat suficient de profund. Au fost multe întâmplări, dar prea puțin timp pentru ca ele să capete greutate. Unele crime mi s-au părut chiar inutile pentru evoluția poveștii, iar anumite situații au fost atât de neverosimile încât mi-au scos din minte atmosfera de thriller.
Nici stilul nu m-a ajutat prea mult, frazele scurte și scriitura destul de seacă au făcut ca totul să pară, uneori, prea grăbit. Mi-a lipsit profunzimea, mi-ar fi plăcut să simt mai mult personajele, să le înțeleg alegerile, fricile, motivațiile, să simt că sunt acolo, în lumea aceea, nu doar să aflu ce se mai întâmplă.
Cred că această carte ar fi putut fi mult mai bună dacă povestea ar fi fost mai restrânsă, cu mai puține personaje și fire narative, dar dezvoltate cu mai multă răbdare. Ideea de bază și decorul aveau foarte mult potențial, însă pentru mine rezultatul final a fost prea aglomerat și, pe alocuri, neverosimil. 3☆ pentru idee, atmosferă și potențial, dar am rămas cu senzația că povestea putea oferi mult mai mult...
Sinceră să fiu, nu știam prea multe despre această carte, însă recunosc că mi-a atras atenția coperta. Văzând că este scrisă de un jurnalist de investigație și că subiectul central este mafia lemnului din România, am devenit curioasă. 🤔
Într-o vale din Munții Apuseni, unde transporturile de lemn ascund secrete, oamenii dispar fără urmă, iar crimele rămân neanchetate, legea pare să nu mai aibă nicio putere. Toată lumea știe câte ceva, dar nimeni nu vorbește, pentru că aici adevărul poate fi mai periculos decât tăcerea.
Cartea începe într-un mod brutal, cu o scenă în care simți neputința personajului. Trebuie să recunosc că, pentru mine, nu a fost un început chiar bun, însă am continuat-o pentru că avea o premisă promițătoare.
Mi-a plăcut mult ideea de acțiune plasată în România, iar detaliile despre exploatarea lemnului și despre complicii implicați mi s-au părut foarte realiste. Am simțit amprenta autorului și faptul că este jurnalist de investigație, pentru că informațiile sunt foarte ancorate în realitate. Vedem cum oamenii aleg să tacă, cum aleg să fie complici și cum cei care devin incomozi ajung să dispară.👀
Mi-a plăcut mult și partea de mister și suspans și am fost interesată de evoluția poveștii. Totuși, modul în care este expusă, cu atât de multe personaje și cu fiecare fir narativ urmărit în paralel, fără ca cineva să iasă cu adevărat în evidență, m-a făcut să nu mă pot atașa de ele. Da, mi-a părut rău pentru anumite situații, dar cam atât.🥺
De asemenea, sunt foarte multe subiecte abordate în carte, fiecare personaj venind cu propriul bagaj. Cu toate acestea, nu am simțit că vreunul dintre subiecte este aprofundat suficient. Iar atunci când a intrat în peisaj și elementul supranatural, am simțit deja că este prea mult. Am avut impresia că autorul are prea multe idei și nu se concentrează pe niciuna așa cum ar trebui.
Povestea avea potențial, însă am simțit că îi lipsește profunzimea. Am ascultat-o pe , iar narațiunea lui Florin Piersic Jr. mi s-a părut că i-a oferit acel ceva care o face puțin mai înfricoșătoare, iar asta m-a ajutat să o duc mai ușor până la capăt.🤗
Costache ce vrei tu de la literatura românească contemporană?
Păi uite vreau literatură de gen, teme sociale, o recunoaștere a transformării societății românești și eventual ceva cu daci și politică.
*finger curls on the monkey’s paw*
E absolut rușinos că există această carte. Nu doar că pute de la o poștă a LLM, hai să zicem că aia e rușinea autorului, dar unde e fratele meu editarea umană necesară ca să mai pună niște carne pe scheletul asta de tip x merge la y și face z? Nu iti e rusine ca editură să scoți asta pe spinarea unui jurnalist cunoscut? Ca va faceti de baftă cu toții. Personaje de celofan, plot de carton, daci, perspective care driftuie dupa cum le vine, dialoguri atât de schematice ca zici ca e un scenariu de serial convertit automat in “roman”.
Bă nu zic ca-s eu cine stie ce cunoscător al literaturii, nici la producție nici la consum dar macar imi dau silința și când scriu și când citesc. Aici nimeni nu și-a dat silința. Oribil. Păcat.
O carte care m-a ținut cu sufletul la gură de la primul capitol până la ultima pagină. Merită din plin 5 stele, atât pentru originalitatea poveștii, cât și pentru stilul de scriere extrem de descriptiv și captivant, care te transpune direct în mijlocul acțiunii. Totul se desfășoară ca într-un scenariu de film, iar personajele negative sunt atât de bine construite și de credibile, încât nu poți să nu te întrebi dacă au fost inspirate de persoane reale. La toate acestea se adaugă și o doză imprevizibilă de supranatural, care amplifică tensiunea și misterul, făcând povestea și mai fascinantă
Jumate de carte, am urmarit cu incantare si anticipare personajele, asteptand sa vad daca chiar voi primi thrillerul interesant care parea sa se desfasoare in fata mea. O mare varietate de personaje, fara nici o legatura unele cu altele, aruncate intr-o poveste cu conspiratii, mafia forestiera si ceva elemente supranaturala. Promitea multe. Din pacate, felul in care au fost utilizate nenumaratele personaje principale a conspirat impotriva povestii (cand ai ~20 de personaje din perspectiva carora spui povestea si *toti* sunt unreliable narrators... e foarte frustrant. Nici unul nu s-a gandit la Chesia Relevanta pana pe la final, cand deja era prea tarziu), iar finalul a fost foarte nesatisfacator. Mesajul cartii e ca suntem toti complici la raul din jurul nostru prin refuzul de a ne implica. Dar mesajul asta nu loveste pe cat de puternic ar trebui, cand toate personajele care chiar se implica si vor sa lupte impotriva raului sunt infrante si umilite si cartea nu lasa loc pentru speranta. There is no narrative satisfaction in this book. Varianta audio a ajutat, dar finalul a tras-o puternic in jos.
Mi’a plăcut mult. În ciuda acțiunii și a tot ce se întâmplă în carte, am simțit așa un fel de rezonanță afectivă. Mi’a plăcut mult și descrierea satului, a peisajelor, așa un sentiment de apartenenta mi’a dat…și când venea vorba de mismasuri, eram ceva de genu” da, da, asta se întâmplă și la noi …a stai, e la noi” :))). Cred ca ar fi faină o ecranizare dupa cartea asta.
E interesanta, dar e scrisa cu AI. Nu ma asteptam tocmai de la Rares sa se foloseasca de asta, dar inteleg ca vrut in unele situatii sa se inteleaga greutatea faptelor. Ca persoana care recunoaste AI si o uraste, am scazut mult nota
Un thriller bun, cu personaje multe și cu tranziții naturale de la unul la altul. Atmosfera e exact ceea ce ți-ai dori de la un roman a cărui acțiune se desfășoară în Apuseni, oameni autentici și interacțiuni plauzibile, poate chiar obișnuite pentru cei crescuți în zonele acelea. S-a simțit atingerea de reporter în fiecare capitol, dorința de a schimba ceva, de a deschide minți printr-o poveste spusă bine. Ultimul capitol l-am parcurs cu gura deschisă în șoc absolut. Ce mi-a displăcut, în schimb, e atenția pusă pe supranatural, și lipsa de atenție acordată crimei și investigației, sau chiar și a adâncimii personajelor care par, majoritatea, contururi incomplete. În final, mi-a stârnit foamea pentru genul ăsta de thrillere, și nu numai, care au loc în cadre mai familiare.
Vibe de Baltagul! Mi- a placut mult, totuși ceva din modul de scriere ori narare (Voxa) nu s- a sincronizat cu mine. Recomand celor care iubesc muntii si satul romanesc.
RECENZIE: Acolo unde munții nu iartă de Rareș Năstase 🪵🍁
• Ce mi-a plăcut:
Am fost foarte entuziasmată când cei de la @editura_litera mi-au trimis coletul cu această carte și am dat de acest autor român. Fiind crescută la munte, entuziasmul și nerăbdarea mea au fost sus de tot pentru această carte. Romanul promite un thriller plin de mister, suspans despre secretele munților Apuseni. Povestea urmărește mai multe personaje care se retrag în Valea Arieșului din diferite motive. Sunt prezenți jurnaliști, familii, oameni ai satului, oameni politici, dar și mafia defrișării. Se abordează subiecte precum corupția, influența puterii, abuzul asupra femeilor, diverse metode de intimidare etc… Mi-a plăcut ideea cărții si faptul că promitea că se va împleti cu ocultul. Adică vorbește și despre altarele dacice și lucruri paranormale. Reprezentarea autentică a lumii satului, a vieții de la munte sunt de apreciat.
• Ce nu mi-a plăcut:
Din păcate, oricât am vrut să îmi placă povestea, mi-a luat o lună să o citesc, ceea ce la început am crezut că este vina mea, dar este o carte foarte prost scrisă. Citești 100 de pagini și descrierile sunt repetitive, nu adaugă nimic nou poveștii, încearcă să inducă suspans, dar eșuează. De cele mai multe ori sunt folosite aceleași cuvinte pentru aceleași descrieri la zeci de pagini diferență… Mi-am pierdut entuziasmul, am citit cu greu din carte de parcă stăteam pe loc. Ideea romanului este foarte bună, dar rău executată. Firul narativ începe cu o noapte misterioasă în care un cuplu este afectat de un eveniment despre care nu aflăm nimic pe tot parcursul cărții, deși acest cuplu se destramă și se reîntâlnește, o ține doar în dramă, amenințări violente etc… De ce nu ne spune autorul nimic? De ce nu leagă evenimentele între ele? Și la fel tratează și alte personaje. Înțelegem ce probleme au și de ce se află acolo, dar de niciunde se descoperă că lucrează pentru oameni cu statut sau te miri ce invenții fără noimă apar… ☹️ Pur și simplu, ca cititoare de cursă lungă, această carte s-a simțit incompletă, executată ca să fie și fără logică din punct de vedere al firului narativ. Nu am citit niciodată o carte care nu urmărește un șir de evenimente. Personajele sunt prea multe, introduse una după alta și multe sunt inutile în poveste, apar ca să umple pagini. Iar ceea ce m-a supărat cel mai tare este faptul că după 200-250 de pagini citite, așa cum au fost ele, așteptam un final, o concluzie, ceva ce să te facă să meditezi la toate subiectele prezentate de autor. Nu. Am primit multă crimă și totuși acolo unde ar fi trebuit să existe pedeapsă nu a fost sau nu ni s-a spus. Mi se pare că finalul a fost prea mic pentru tot ceea ce ar fi trebuit acoperit. Odată ce vorbești despre spălare de bani, crime, defrișare, frică, corupție, politică, vreau să știu și cum te pronunți față de toate aceste lucruri. Ce ar trebui oamenii să înțeleagă? Nu prea am simțit acest roman drept thriller. Modul de scriere dădea spre roman polițist, apoi s-a stricat și acela, nu a mai fost nimic. Cred că această carte ar fi avut mult potențial dacă autorul ar fi scris cartea mai bine, cu un plan mai clar. Deși, trebuie să recunosc, este foarte ciudat scrisă: multe fraze repetitive, scurte, foarte robotice, personaje multe și repetitive, aceleași cuvinte, lipsa firului narativ, lipsa clarității, ilustrațiile interioare și chiar coperta îmi dau de gândit în privința felului în care acest autor a scris cartea și a resurselor pe care le-a folosit.
M-aș fi bucurat să fie o carte pe cinste, dar nu a fost să fie: Goodreads 2/5⭐️
Atat de similar cu realitatea .. stiu si primarul din Arieseni, si pe frate-su’, padurarul 😂
Mi-a placut tare mult trimiterea la mistico-fantastic, desi mi-as fi dorit sa aud despre mai multe elemente dacice, nu doar despre niste stanci, un om batran si energii, mai ales ca avea potential sa dezvolte dar apoi cred ca s-ar fi indepartat de subiectul principal.
Per total o lectura usoara (de citit si ascultat) insa cu un subiect apasator si de actualitate avand insertii de mit si legenda cu ecouri ale trecutului, pana la daci si ritualurile lor.
Mi-a plăcut încercarea de a crea o poveste care te tine in suspans pe parcursul ei, cu actiune petrecuta in Transilvania noastra. Insa, am detestat finalul care lasa nelămurite aproape toate aspectele importante si care pare ca a fost scris in graba. Am mai observat asta la autorii astia contemporani romani. Plus, inca o chestie legat de timpul in care se petrece actiunea. Pare ca actiunea se intinde pe o perioada de cateva luni, cand, de fapt, probabil totul se petrece in vreo doua saptamani. Majoritatea personajelor principale par intr-o vacanta fara capat.
Dpdv documentar este o carte interesantă. Locurile sunt frumos descrise și te poartă cu adevărat în Apuseni.
Cartea surprinde cu luciditate prăpastia socială din mediul rural românesc, o lume în care banii cumpără tăcerea, iar demnitatea celor săraci devine o monedă de schimb mult prea ieftină
Construcția lentă a personajelor și a vieților lor contrastează puternic cu finalul condensat într-un singur capitol, care lasă multe aspecte ale poveștii în aer, fără nicio explicație.
Deobicei am o reticență când pun mâna pe cărți scrise de autori români, însă de data aceasta am fost plăcut surprinsă. Mi-a plăcut îmbinarea dintre realism și fantastic, pădurea cu misticismul său. M-am enervat cumplit legat de toate "combinațiile" făcute de Toader și deputatul acela, de corupția care mănâncă pădurea și îmbolnăvește comunitatea.
La început mi s-a părut interesantă, dar la un moment dat a început să mă plictisească. Ultimele 100 de pagini au fost inutile. Însă mi-a plăcut faptul că mi-a reamintit de Moara cu noroc, mai exact de Lică Sămădăul.
O poveste frumoasă despre mafia lemnului din România. Un thriller românesc cum ar veni. Personaje frumos construite, credibile și perfect identificabile în realitate.
O carte bine scrisă,într-un ritm alert .Construita atent,reprezintă un tablou extrem de ancorat în realitatea cotidiană. Doza de realism magic a fost cea care la final m-a lăsat cu regret.