What do you think?
Rate this book
Matca
Unknown Binding
40 people want to read
About the author
Marin Sorescu
146 books169 followersIn 1964 the Romanian Communist government relaxed its censorship policies, signaling a new openness to free expression. The nation's poets heeded that signal, and Romanian poetry experienced a striking revival. Poet and playwright Marin Sorescu is perhaps one of the most popular figures to emerge from Romanian literary culture in the years since.
Sorescu writes in a plainspoken, down-to-earth style spiced with sly humor. He responds to the hardships of Romanian life not with grand rhetoric or fire-and-brimstone sermons, but with what translator Michael Hamburger describes as "ironic verse fables," as quoted by Dennis Deletant in the Times Literary Supplement. Virgil Nemoianu, also writing in the Times Literary Supplement, comments that "[Sorescu's] reactions to an increasingly absurd political regime were always cleverly balanced: he never engaged in the servile praise of leader and party usually required of Romanian poets, but nor did he venture into dissidence. He was content to let irony do its job."
His choice of irony over confrontation has made it possible for Sorescu to publish freely and frequently. The journal he edited for years, Revista Ramuri, managed like his poetry to stay within the bounds expected by the Romanian regime. Sorescu's plays, however, have not always fared as well. Both Iona and Exista nervi played to packed houses in Bucharest, the former in 1969 and the latter in 1982. But both plays were quickly withdrawn, their content deemed too controversial. Nonetheless, notes Deletant, the success of these pieces during their brief runs solidified "Sorescu's status as one of the leading writers of his generation."
Sorescu's plays and poetry have earned him, Deletant further states, "an unequaled audience" at home in Romania. And translations of his work into English have helped him build a secure international reputation. The qualities that have allowed his writings to flourish on Romania's state-controlled literary scene may contribute to his popularity abroad as well. There is a universality to Sorescu's conversational tone and ironic perspective, what Nemoianu calls "his rueful jocularity and the good-natured cynicism." George Szirtes, writing in Times Literary Supplement, finds in Sorescu's voice "the wry wisdom that sees through everything and yet continues to hope and despair."
source: Poetry Foundation
Sorescu writes in a plainspoken, down-to-earth style spiced with sly humor. He responds to the hardships of Romanian life not with grand rhetoric or fire-and-brimstone sermons, but with what translator Michael Hamburger describes as "ironic verse fables," as quoted by Dennis Deletant in the Times Literary Supplement. Virgil Nemoianu, also writing in the Times Literary Supplement, comments that "[Sorescu's] reactions to an increasingly absurd political regime were always cleverly balanced: he never engaged in the servile praise of leader and party usually required of Romanian poets, but nor did he venture into dissidence. He was content to let irony do its job."
His choice of irony over confrontation has made it possible for Sorescu to publish freely and frequently. The journal he edited for years, Revista Ramuri, managed like his poetry to stay within the bounds expected by the Romanian regime. Sorescu's plays, however, have not always fared as well. Both Iona and Exista nervi played to packed houses in Bucharest, the former in 1969 and the latter in 1982. But both plays were quickly withdrawn, their content deemed too controversial. Nonetheless, notes Deletant, the success of these pieces during their brief runs solidified "Sorescu's status as one of the leading writers of his generation."
Sorescu's plays and poetry have earned him, Deletant further states, "an unequaled audience" at home in Romania. And translations of his work into English have helped him build a secure international reputation. The qualities that have allowed his writings to flourish on Romania's state-controlled literary scene may contribute to his popularity abroad as well. There is a universality to Sorescu's conversational tone and ironic perspective, what Nemoianu calls "his rueful jocularity and the good-natured cynicism." George Szirtes, writing in Times Literary Supplement, finds in Sorescu's voice "the wry wisdom that sees through everything and yet continues to hope and despair."
source: Poetry Foundation
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
September 19, 2017
Nasterea si moartea apar ca doua fete ale aceleasi monede in Matca. Sfarsitul adus de un potop de proportii biblice pentru microcosmosul satului este confundat in final cu revenirea vietii intr-un loc blestemat.
Daca Iona este izbavit de ape, dar condamnat la singuratate, Irina, personajul principal al piesei, are parte de experienta opusa. In timp ce apa ii inghite lumea centimentru cu centimentru, are sentimentul intoarcerii in pantec, mediu pe care in mod exceptional si-l aminteste si il regreta de cand a venit pe lume. Irina devine arhetipul Mamei, iar acest atribut o pune la adapost de efectele innebunitoare ale singuratatii. Rezoneaza cu fatul din pantece mai bine decat orice mama datorita faptului ca la randul ei isi poate aduce aminte de viata intrauterina. In peisajul sfarsitului de lume, ea insasi isi anuleaza personalitatea si devine Femeia Gravida, deoarece singurul punct de sprijin pe care il mai are in disolutia generala este burta ei, o burta cat o lume intreaga, inca nealterata de frica mortii.
Daca Iona este izbavit de ape, dar condamnat la singuratate, Irina, personajul principal al piesei, are parte de experienta opusa. In timp ce apa ii inghite lumea centimentru cu centimentru, are sentimentul intoarcerii in pantec, mediu pe care in mod exceptional si-l aminteste si il regreta de cand a venit pe lume. Irina devine arhetipul Mamei, iar acest atribut o pune la adapost de efectele innebunitoare ale singuratatii. Rezoneaza cu fatul din pantece mai bine decat orice mama datorita faptului ca la randul ei isi poate aduce aminte de viata intrauterina. In peisajul sfarsitului de lume, ea insasi isi anuleaza personalitatea si devine Femeia Gravida, deoarece singurul punct de sprijin pe care il mai are in disolutia generala este burta ei, o burta cat o lume intreaga, inca nealterata de frica mortii.
March 5, 2023
just extraordinary
October 17, 2020
Chiar dacă a fost pt școala, chiar mi-a plăcut cartea și am fost foarte plăcut surprinsă.
March 26, 2022
Cea mai amuzantă carte din serie. Umor negru la greu!
November 10, 2023
„Mare noroc cu scorbura asta, zău! Asta s-o fi chemând... ori cum era expresia aia: „...în sânul naturii?!” (Tristețe:) Nu, în sânul naturii eram atunci... în burta mamii... Acum sunt într-o scorbură nenorocită, din care tocmai a zburat... ceva. (Amintindu-și:)Totul era ca o lumină dulce... pe care o mâncai... cu vârful degetelor... de la picioare... și de la mâini... și cu toată pielea... Pluteam... (Tristețe.) N-am mai plutit de-atunci... de atunci n-am mai... plutit... n-am mai mâncat lumină... cu cotul... sau cu genunchii... amândoi... N-am mai zburat prin spații infinite... fără nicio dificultate.”
„Eu am fost în rai... Pe jos... de-a bușilea...”
„Se spune că mama m-a născut greu... Da, îmi amintesc perfect cataclismul... Poate că, instinctiv nu mai voiam să mă nasc... Mă învățasem cu raiul... și cu nemurirea...”
„MOȘUL: Vezi? Mai bine nu te dădeam la școală... nășteai fărp dureri... ca proasta... Mă-ta, cu patru ckase primare, abia te-a făcut... iar tu, care ai și normala... să vezi ce greu o să îți vină. O să ai nevoie și de moașă (...) Ți-am spus de bunică-ta... paisprezece și nici nu știa să îi numere... (Râde)” „Îl facea la umbra vreunui mărăcine, pe unde-o apuca... Năștea urgent... în vreun tufiș, ca dihăniile.”
„Uite-așa e la țară, mereu după soare și după anotimpuri... și-ntotdeauna e de făcut câte ceva... Știi ce: dacă mor, să mă-ngropați la oraș! Acolo știu că m-oi odihni... Ba nu! Că te pomenești că pun ăia ceasul să-ți sune la cap... Noroc că soarele nu sună când răsare.”
„Râzi, că n-ai ce face. Am văzut eu unul pe front... Îl făcuse un obuz bucăți-bucățele și el tot cu zâmbetul de buze... Numai că o buză era-ntr-o parte, și alta la vreo zece metri... Spunea ceva vesel al naibii... dar nu se mai deslușa bine... începuse să răsară iarba prin râsul lui.”
„Am impresia că tatăl meu a murit exact în clipa când am născut eu... Și la gândul ăsta... odată m-a trecut un fior rece (...) Parcă l-aș fi născut pe taică-meu!...”
„Spală paharu-n care-mi pui otravă, să n-aibă microbi...”
„Ce am învățat eu acolo înăuntru e că toate lucrurile sunt legate între ele. Și deodată m-am pomenit ruptă, dislocată, aruncată afară în lume. (Speriată:) Mă născusem!”
„Ce limpede le văd pe toate. Apa e tulbure, dar capul mi s-a limpezit. M-am limpezit în ape tulburi...”
„Și dacă există o singură speranță, trebuie să existe și o jumătate din speranța aceea... și jumătate din jumătate... și așa la infinit...”
„Parcă-l aud pe viteazul acela... tot un oarecare... ca și mine, povestind la ai lui cum a coborât el din helicopter prin acoperiș în casa inundată... (Imitând:) Și când mă uit, văd un copil plutind deasupra apelor... Și când să iau copilul, văd că ceva din adânc îl ținea deasupra. Și când mă uit iar, văd că ce-l țineau deasupra... erau mâinile mamei. Bietele mâini! Se încleștaseră pe mititel și nu-l lăsau să moară... să-l ia valurile... (Luminată de fericire:) Mă, și copilul respira...”
„Eu am fost în rai... Pe jos... de-a bușilea...”
„Se spune că mama m-a născut greu... Da, îmi amintesc perfect cataclismul... Poate că, instinctiv nu mai voiam să mă nasc... Mă învățasem cu raiul... și cu nemurirea...”
„MOȘUL: Vezi? Mai bine nu te dădeam la școală... nășteai fărp dureri... ca proasta... Mă-ta, cu patru ckase primare, abia te-a făcut... iar tu, care ai și normala... să vezi ce greu o să îți vină. O să ai nevoie și de moașă (...) Ți-am spus de bunică-ta... paisprezece și nici nu știa să îi numere... (Râde)” „Îl facea la umbra vreunui mărăcine, pe unde-o apuca... Năștea urgent... în vreun tufiș, ca dihăniile.”
„Uite-așa e la țară, mereu după soare și după anotimpuri... și-ntotdeauna e de făcut câte ceva... Știi ce: dacă mor, să mă-ngropați la oraș! Acolo știu că m-oi odihni... Ba nu! Că te pomenești că pun ăia ceasul să-ți sune la cap... Noroc că soarele nu sună când răsare.”
„Râzi, că n-ai ce face. Am văzut eu unul pe front... Îl făcuse un obuz bucăți-bucățele și el tot cu zâmbetul de buze... Numai că o buză era-ntr-o parte, și alta la vreo zece metri... Spunea ceva vesel al naibii... dar nu se mai deslușa bine... începuse să răsară iarba prin râsul lui.”
„Am impresia că tatăl meu a murit exact în clipa când am născut eu... Și la gândul ăsta... odată m-a trecut un fior rece (...) Parcă l-aș fi născut pe taică-meu!...”
„Spală paharu-n care-mi pui otravă, să n-aibă microbi...”
„Ce am învățat eu acolo înăuntru e că toate lucrurile sunt legate între ele. Și deodată m-am pomenit ruptă, dislocată, aruncată afară în lume. (Speriată:) Mă născusem!”
„Ce limpede le văd pe toate. Apa e tulbure, dar capul mi s-a limpezit. M-am limpezit în ape tulburi...”
„Și dacă există o singură speranță, trebuie să existe și o jumătate din speranța aceea... și jumătate din jumătate... și așa la infinit...”
„Parcă-l aud pe viteazul acela... tot un oarecare... ca și mine, povestind la ai lui cum a coborât el din helicopter prin acoperiș în casa inundată... (Imitând:) Și când mă uit, văd un copil plutind deasupra apelor... Și când să iau copilul, văd că ceva din adânc îl ținea deasupra. Și când mă uit iar, văd că ce-l țineau deasupra... erau mâinile mamei. Bietele mâini! Se încleștaseră pe mititel și nu-l lăsau să moară... să-l ia valurile... (Luminată de fericire:) Mă, și copilul respira...”
This entire review has been hidden because of spoilers.
October 10, 2023
Minunat; absolut fantastic. Dacă există un lucru al caruia M. Sorescu l-ar stăpâni complet, acesta ar fi, cu siguranță, umanul. Nu doar condiția pură a acestuia, nu un tablou făcut de mână, ci o oglindă.
Gandurile Irinei, interacțiunile dintre aceasta și tatăl ei, dar nu numai; acestea necesită o cunoaștere pe deplin a conexiunilor interpersonale, dar și intrapersonale.
Sorescu a fost și a rămas un geniu.
Gandurile Irinei, interacțiunile dintre aceasta și tatăl ei, dar nu numai; acestea necesită o cunoaștere pe deplin a conexiunilor interpersonale, dar și intrapersonale.
Sorescu a fost și a rămas un geniu.
February 21, 2023
“Câtă vreme se mai vede ceva în zare... o rază de stea... sau un pai... speranţa nu-i pierdută... Şi dacă există o singură speranţă trebuie să existe şi o jumătate din speranţa aceea... şi jumătate din jumătate... şi aşa la infinit.”
August 26, 2018
Mi-a plăcut mai mult decât Paracliserul, dar nu mai mult decât Iona. În orice caz, tonul tragic reiese cu desăvârșire.
May 21, 2025
filozofica, ciudatica, loved it. Am descoperit că îmi plac piesele de teatru, iar aceasta este momentan preferata mea!
În stil filozofic, cu un simț al umorului care m-a atins, a avut foarte multe citate semnificative pe care le-am putut extrage și la care am putut reflecta. Ciudățică în sine, totuşi, cumva într-un sens bun. Finalul e lăsat în aer, şi trebuie să menționez că m-a lăsat cu sufletul la gură.
În stil filozofic, cu un simț al umorului care m-a atins, a avut foarte multe citate semnificative pe care le-am putut extrage și la care am putut reflecta. Ciudățică în sine, totuşi, cumva într-un sens bun. Finalul e lăsat în aer, şi trebuie să menționez că m-a lăsat cu sufletul la gură.
Displaying 1 - 9 of 9 reviews