What do you think?
Rate this book
Kinderland
La doisprezece ani, Cristina este nevoită să devină „mama“ celor doi frați mai mici atunci cînd părinții pleacă la muncă în străinătate, după „bani lungi“. Prin ochii fetiței descoperim universul unui sat moldovenesc contemporan, populat în majoritate de copii și bătrîni. Aici copiii învață singuri să supraviețuiască, în timp ce așteaptă să li se împlinească cel mai frumos vis: întoarcerea părinților acasă. Dar aceștia nu se lasă înduplecați nici atunci cînd sînt invocați prin ritualuri magice, pagine. Părăsiți, copiii se alină cu amintirile vagi ale unei vieți normale de familie, imitînd, înainte de vreme, gesturile adulților. Cristina povestește despre cruzime și tandrețe, despre durere și mîngîiere, disperare și speranță – despre țara copiilor maturi, ale căror glasuri nu sînt ascultate de nimeni.
200 pages, Mass Market Paperback
First published January 1, 2013
47 people are currently reading
1054 people want to read
About the author
Liliana Corobca
18 books45 followersLiliana Corobca s-a nascut la 10 octombrie 1975, in satul Saseni, judetul Orhei, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii de Stat din Moldova, sectia romana-latina. Este doctor in filologie (conducator stiintific: prof. Nicolae Manolescu) la Universitatea din Bucuresti, cu teza Personajul in romanul romanesc interbelic, Editura Universitatii Bucuresti, 2003. A debutat cu romanul Negrissimo, Editura Arc, Chisinau, 2003 (Premiul „Prometheus“ pentru debut al revistei Romania literara, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova). A editat corespondenta din exil a lui Al. Busuioceanu, Un roman epistolar al exilului romanesc, vol. I si II, Editura Jurnalul literar, Bucuresti, 2003, 2004), Poezia romaneasca din exil (antologie, prefata si note, Editura Institutului Cultural Roman, Bucuresti, 2006), Dictionarul General al Literaturii Romane (coautor, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2004-2008).
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 124 reviews
January 27, 2024
Fără să anunțe nimic special, poate și din cauza unei coperți nu prea bine alese (vor remedia cei de la Polirom prin reeditarea din 2015, în colecția Top10+), cartea m-a luat cu ea încă de la prima pagină, și m-a surprins din primele rânduri („Căpușa era lipită de burtă, aproape de buric, sugând sângele copilului...”), cu forța sa expresivă și simplitatea voit-copilărească, dar înșelătoare a vocii narative.
April 27, 2016
Știți ce lovește cel mai puternic în meningele cititorului, alunecând sigur acolo unde trebuie? Veridicitatea a ceea ce scrie Liliana Corobca, verosimilul situației. Durerea puslează visceral între paginile Kinderland-ului, un roman care mi-a stors psihicul emoțional și mi-a dat atâtea trăiri. Știam prea bine, înainte să-ncep să citesc această carte, că, cu siguranță, voi citi ceva bun. Ceva ce merită. Ceva ce demult așteptam să citesc. Și chiar așa a fost. Bineînțeles, problema migrației, a copiilor părăsiți pentru „bani lungi”, a familiilor dezbinate din acest motiv, a atâtor copii abandonați și uitați - este, prin excelență, una actuală. Acest roman are un statut, dincolo de înțelesul său literar (și chiar moral) istoric, este actul unei lumi, al unei țări, este, cum să-i zic, un truism: copilul singur, copilul a cărui voce încearcă să străbată mările, țările, pădurile, munții, în găsirea mâinii protectoare a tatălui, sânului primitor al mamei. Evident, neputința acestui lucru constituie drama cărții. Drama lumii în care, noi, oamenii, ne ducem existența.
Kinderland-ul, tradus, ar însemna „lumea copiilor”. O lume a copiilor bătrâni, care dau piept vieții cu un măr într-o mână, un ghiozdănel în spate, o pereche de șosete trase peste genunchi și un ursuleț în cealaltă mână. O lume a copiilor săraci, care speră, care așteaptă și doresc, care râvnesc, o lume a copiilor încercați de viață și trăind sub bătaia timpului. Tic-tac. Tic-tac. Ceasul care arată ziua în care mama, tata au să vină acasă, parcă a înghețat sub puterea pietrei, limba sa a ruginit sub valul lacrimei. Acest roman este nu este un manuscris, nu e un roman, nu e proză, nu e epic - e strigăt. Romanul Lilianei Corobca e strigătul ființei, strigătul acela născând din rărunchii plămânilor, din pleura viscerală care-i înconjoară, este un strigăt exasperant, un strigăt nu împotriva lumii, nu împotriva unei țări, nu împotriva unui strat, unui om. Este un strigăt interior. Un strigăt cosmic. Un strigăt neaoș, fiindcă așa ceva nu se mai poate. Fiindcă, din păcate, ceea ce se întâmplă în timpurile noastre este nedrept.
„Frații mei nu caută orizontul de pe prispă. Nici nu pot să le spun că acesta există. Probabil sunt încă mici. Există lucruri la care ajungi singur, fără sfaturi, indicații și tot felul de răspunsuri mură-n gură. Dacă nu vrei să-l vezi, dacă nu-l cauți și nu visezi la el, orizontul e o margine de drum și atât.”
Știți ce m-a impresionat cel mai mult la Cristina? Aliura ei. M-au impresionat gândurile unui copil, modul în care Liliana Corobca a reușit să-l înzestreze cu asemenea trăiri, trecându-le prin prisma rațiunii - și cognitivă - a unei simple fetițe de la țară (bine, mi-a plăcut și faptul că ea știa, pe la vârsta ei, de „ruinele romantice” :D ), a unei simple fetițe care își așteaptă părinții, veniți o dată pe an, stând lângă ei câteva zile. Nu poți să nu te atașezi de Cristina, să-i fii alături, să trăiești cu ea și să simți ceea ce ea simte. Cel mai mult te lovește speranța și dorința ei de a fi totul bine, de a nu-și dezamăgi părinții și de a-și îngriji frățiorii, curtea, găinile, pisica, porcul, vrăbiuțele. Iar, la capătul zilei, dacă mai este timp, să-și facă temele și să aibă grijă de ea însăși. Imaginile acestea, surprinse în carte, sunt dureroase. Dureroase și palpabile. Confruntând cititorul cu gândurile unui copil, Liliana Corobca își semnează talentul artistic și-l folosește cu maximă seriozitate.
Kinderland-ul mai este, de asemenea, un joc. Un joc în care copiii mici se joacă de-a cei mari, de-a mama și de-a tata. Dar joaca aceea continuă până la epuizare, iar copiii, dragii de ei, ajung chiar să se identifice în personajele interpretate, ajung să fie ei însăși părinți, ajung să ei ei însăși responsabili de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Totul, totul, până când „va muri bunica”. Acela e momentul în care părinții se vor întoarce. Și, poate, grijile vor fi spulberate astfel. Copiii vor redeveni copii. Viața își va recăpăta cursul normal. Soarele va răsări iar în sufletul din puf. Ursulețul va fi ridicat iarăși pe pat, i se va coase un ochi, cârpi o mânuță. Dar te întrebi totuși - pentru cât timp, pentru cât timp se va întâmpla asta? Proza Lilianei Corobca este germinația sentimentului și a cuvântului în sufletul autoarei, inedit și pur, la capătul căreia cititorul, cel din urmă scriitor, ori își răspunde unor întrebări ori, dimpotrivă, își pune mai multe.
Kinderland-ul, tradus, ar însemna „lumea copiilor”. O lume a copiilor bătrâni, care dau piept vieții cu un măr într-o mână, un ghiozdănel în spate, o pereche de șosete trase peste genunchi și un ursuleț în cealaltă mână. O lume a copiilor săraci, care speră, care așteaptă și doresc, care râvnesc, o lume a copiilor încercați de viață și trăind sub bătaia timpului. Tic-tac. Tic-tac. Ceasul care arată ziua în care mama, tata au să vină acasă, parcă a înghețat sub puterea pietrei, limba sa a ruginit sub valul lacrimei. Acest roman este nu este un manuscris, nu e un roman, nu e proză, nu e epic - e strigăt. Romanul Lilianei Corobca e strigătul ființei, strigătul acela născând din rărunchii plămânilor, din pleura viscerală care-i înconjoară, este un strigăt exasperant, un strigăt nu împotriva lumii, nu împotriva unei țări, nu împotriva unui strat, unui om. Este un strigăt interior. Un strigăt cosmic. Un strigăt neaoș, fiindcă așa ceva nu se mai poate. Fiindcă, din păcate, ceea ce se întâmplă în timpurile noastre este nedrept.
„Frații mei nu caută orizontul de pe prispă. Nici nu pot să le spun că acesta există. Probabil sunt încă mici. Există lucruri la care ajungi singur, fără sfaturi, indicații și tot felul de răspunsuri mură-n gură. Dacă nu vrei să-l vezi, dacă nu-l cauți și nu visezi la el, orizontul e o margine de drum și atât.”
Știți ce m-a impresionat cel mai mult la Cristina? Aliura ei. M-au impresionat gândurile unui copil, modul în care Liliana Corobca a reușit să-l înzestreze cu asemenea trăiri, trecându-le prin prisma rațiunii - și cognitivă - a unei simple fetițe de la țară (bine, mi-a plăcut și faptul că ea știa, pe la vârsta ei, de „ruinele romantice” :D ), a unei simple fetițe care își așteaptă părinții, veniți o dată pe an, stând lângă ei câteva zile. Nu poți să nu te atașezi de Cristina, să-i fii alături, să trăiești cu ea și să simți ceea ce ea simte. Cel mai mult te lovește speranța și dorința ei de a fi totul bine, de a nu-și dezamăgi părinții și de a-și îngriji frățiorii, curtea, găinile, pisica, porcul, vrăbiuțele. Iar, la capătul zilei, dacă mai este timp, să-și facă temele și să aibă grijă de ea însăși. Imaginile acestea, surprinse în carte, sunt dureroase. Dureroase și palpabile. Confruntând cititorul cu gândurile unui copil, Liliana Corobca își semnează talentul artistic și-l folosește cu maximă seriozitate.
Kinderland-ul mai este, de asemenea, un joc. Un joc în care copiii mici se joacă de-a cei mari, de-a mama și de-a tata. Dar joaca aceea continuă până la epuizare, iar copiii, dragii de ei, ajung chiar să se identifice în personajele interpretate, ajung să fie ei însăși părinți, ajung să ei ei însăși responsabili de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Totul, totul, până când „va muri bunica”. Acela e momentul în care părinții se vor întoarce. Și, poate, grijile vor fi spulberate astfel. Copiii vor redeveni copii. Viața își va recăpăta cursul normal. Soarele va răsări iar în sufletul din puf. Ursulețul va fi ridicat iarăși pe pat, i se va coase un ochi, cârpi o mânuță. Dar te întrebi totuși - pentru cât timp, pentru cât timp se va întâmpla asta? Proza Lilianei Corobca este germinația sentimentului și a cuvântului în sufletul autoarei, inedit și pur, la capătul căreia cititorul, cel din urmă scriitor, ori își răspunde unor întrebări ori, dimpotrivă, își pune mai multe.
June 16, 2021
Kinderland e genul de carte care te lovește drept în amintirile din copilărie, chiar dacă nu ai trăit niciun eveniment din acelea ce au loc în roman.
Răutatea nu este întotdeauna opusul bunătății. Noi, copiii, nu înțelegem asta. Nimicul este opusul lor, nimicul înseamnă un fel de politețe, neimplicare, indiferență. Răutatea este vie și este mai aproape de bunătate decât indiferența. Este ca dragostea și cu ura pe care le desparte uneori un singur pas. Răutatea este o simțire cu stări precum remușcarea, căința. Indiferența e o stare moartă, fără simțiri. Cu ea este greu de luptat.
Așteptarea e ca un animal mic, nici domestic, nici sălbatic, când cuminte și adormit, când rău și dezlănțuit, care merge înaintea rațiunii și a gândurilor liniștitoare.
Răutatea nu este întotdeauna opusul bunătății. Noi, copiii, nu înțelegem asta. Nimicul este opusul lor, nimicul înseamnă un fel de politețe, neimplicare, indiferență. Răutatea este vie și este mai aproape de bunătate decât indiferența. Este ca dragostea și cu ura pe care le desparte uneori un singur pas. Răutatea este o simțire cu stări precum remușcarea, căința. Indiferența e o stare moartă, fără simțiri. Cu ea este greu de luptat.
Așteptarea e ca un animal mic, nici domestic, nici sălbatic, când cuminte și adormit, când rău și dezlănțuit, care merge înaintea rațiunii și a gândurilor liniștitoare.
June 23, 2020
Despre fenomenul migrației văzut prin ochii unei copilițe de 12 ani. Părinții i-au plecat după bani lungi și în grija ei au rămas doi frați mai mici. Despre situațiile cu care se confruntă acești copii atunci când părinții nu sunt lângă ei, despre dorul care-i mistuie și despre cum așteaptă să le moară bunica, moment în care părinții vor fi nevoiți să se întoarcă acasă și aceasta va fi situație foarte bună de a-și revedea părinții.
Trist și totodată o temă foarte actuală. Acest fenomen luând amploare an de an de ceva timp.
Trist și totodată o temă foarte actuală. Acest fenomen luând amploare an de an de ceva timp.
May 31, 2022
Mit zwölf Jahren sind die Kinder sehr große Menschen und verantwortlich, sie kümmern sich um andere, kleinere Kinder. Das geschieht in vielen größeren Familien. Aber Cristina muss sich alleine um ihre 3- und 6jährigen Brüder und die kleine Landwirtschaft kümmern. Ihre Eltern - wie so viele in Moldawien - sind ins Ausland zum langen Geld gefahren, der Vater länger, die Mutter "nur" für ein, zwei Jährchen. Für das Geld soll ein Traktor gekauft werden. Die Großmutter liegt im Sterben, kann sich also auch nicht mehr um die Kinder kümmern.
In mosaikartigen Szenen und Rückblicken erleben wir, wie die Kinder versuchen mit dieser Situation zurechtzukommen. Die Geschichten erzeugen Erschrecken und Mitleid, ähnlich einem TV Feature, aber ein dauerhafter Eindruck entsteht nicht. Das Buch verbleibt im realen Erzählen, erst gegen Ende entwickelt sich so eine Art Naturmystik.
Der deutsche Titel bezieht sich auf den ersten Ausflug des Mädchens jenseits der Grenzen des Dorfes, denn Cristina noch im Kindergartenalter mit ihrem Vater unternommen hat. Damals war für sie die Welt noch in Ordnung und voller neu zu entdeckender Geheimnisse. Viel sprechender ist aber der rumänische Originaltitel "Kinderland" (ja, ein deutsches Wort, analog den Produkten der Firma Ferrero). Nur, dass Moldawien kein Land für Kinder ist, sondern ein Land, in dem diese notgedrungen alleine zurecht kommen müssen.
In mosaikartigen Szenen und Rückblicken erleben wir, wie die Kinder versuchen mit dieser Situation zurechtzukommen. Die Geschichten erzeugen Erschrecken und Mitleid, ähnlich einem TV Feature, aber ein dauerhafter Eindruck entsteht nicht. Das Buch verbleibt im realen Erzählen, erst gegen Ende entwickelt sich so eine Art Naturmystik.
Der deutsche Titel bezieht sich auf den ersten Ausflug des Mädchens jenseits der Grenzen des Dorfes, denn Cristina noch im Kindergartenalter mit ihrem Vater unternommen hat. Damals war für sie die Welt noch in Ordnung und voller neu zu entdeckender Geheimnisse. Viel sprechender ist aber der rumänische Originaltitel "Kinderland" (ja, ein deutsches Wort, analog den Produkten der Firma Ferrero). Nur, dass Moldawien kein Land für Kinder ist, sondern ein Land, in dem diese notgedrungen alleine zurecht kommen müssen.
January 3, 2022
Scurta, dar intensa...
"Mai bine de noi, copiii ramasi singuri acasa, nu ne leaga, nu ne inhama nimeni, ca n-are cine."
"Un gand scurt de tot: mama acasa!"
"Nucii de la orizont sunt totusi albastri, de la atata cer probabil."
"Mai bine de noi, copiii ramasi singuri acasa, nu ne leaga, nu ne inhama nimeni, ca n-are cine."
"Un gand scurt de tot: mama acasa!"
"Nucii de la orizont sunt totusi albastri, de la atata cer probabil."
July 11, 2022
Aș vrea să o îmbrățișez pe micuța (dar puternica) Cristina…
October 24, 2023
Kinderland - un tărâm trist în care copiii mici sunt forțați să se joace de-a adulții, un loc unde copiii suferă de dorul părinților și se mint că așa le e mai bine. Dar dorul rămâne. Și durerea rămâne. Și lacrimile rămân.
Așa de bine a surprins Liliana Corobca drama acestor copii fără copilărie!
"După ce am zis că plângem cu program, am uitat, dar a venit Marcel fix la ora opt, într-o seară, cu fotografiile mamei și tatei, le-a așezat frumos înaintea noastră taman când trebuia să înceapă un film și : hai să plângem, că-i ora opt!"
Așa de bine a surprins Liliana Corobca drama acestor copii fără copilărie!
"După ce am zis că plângem cu program, am uitat, dar a venit Marcel fix la ora opt, într-o seară, cu fotografiile mamei și tatei, le-a așezat frumos înaintea noastră taman când trebuia să înceapă un film și : hai să plângem, că-i ora opt!"
November 19, 2022
Cartea aceasta la prima vedere e plină de istorioare amuzante povestite de o fetița de 12 ani care are grijă de 2 frațiori mai mici. Printre istoriile hazlii insă, gasim dor de părinți, tristețe, oboseală, grijile unui om matur puse pe umerii unei fetițe mici care poate ar mai dori să fie copil, dar nu are voie pentru că e sora mai mare. Are note mici. De ce? Pentru că se trezeste de dimineață face mâncare pentru frați, hrănește animalele, duce frații la grădinița, merge la școală fără ca să mai reușească să mănânce ceva. Stă la școală leșinată de foame, și dupa lecții vine acasă și iar dă la animale pregătește masa pentru frați, face lucrul prin gospodărie. Când să-și mai facă temele? Dar mama i-a promis că o sa faca mulți bani și o sa intre pe contract la universitate, unde va dori ea...
August 20, 2022
Acest roman pune sare pe rană. Este drama neamului nostru chinuit, nevoit să-și lase copiii acasă pentru a pleca “la bani lungi”. Liliana Corobca taie în carne vie, atât de mult adevăr și tragism într-o cărțulie de doar 200 de pagini.
Aici veți descoperi tristețea satului nostru, îmbătrînit. Sat în care de la fiecare casă tinerii sunt plecați peste hotare. Și toți pleacă doar pe un an-doi...
✍️“Mama s-a sfătuit cu tata, apoi cu mine și a zis că pleacă pe un an-doi, până își dă tata datoriile. Și a plecat, iar acel an-doi nu se mai termină.”
Sat ale cărui familii sunt dezmembrate și se reîntregesc doar de sărbători, mai exact de Crăciun și Paște.
✍️“Numai dacă stați pe continente diferite, sunteți soț și soție exemplară, cu trei copii. Aproape o familie model, în special de Crăciun și de Paște.”
Și în sfârșit este acel sat în care rămân doar bătrânii și copiii. Copii care adorm plângând și sughiță prin somn. Copii care al căror vis este mereu acelaș: întoarcerea părinților acasă.
😢”Suntem niște copii ofiliți, uscați de dor. Ca albia râului fără apă. Suntem îmbătrâniți de atâta așteptare responsabilă și matură și redevenim copii când vine mama.”
✍️“Mai bine fără atâtea haine naturale, de firmă, dar cu mamă.”
😢“Stai, mamă, cu copiii străini zi și noapte, îi plimbi, te joci cu ei, îi hrănești, le spui povești la culcare. Iar cu noi nu stă nimeni, mâncăm ce apucăm, pâine cu zahăr sau cu cârnaț afumat de la magazin.”
Nu este o carte în care să căutați intrigă și acțiune. Este mai curând un adevăr rostit direct și tranșant. Sunt sigură că au existat multe “Cristine“ de doisprezece ani care au devenit mame ale fraților mai mici atunci când părinții au plecat “după bani”...
“Kinderland”, Liliana Corobca
Aici veți descoperi tristețea satului nostru, îmbătrînit. Sat în care de la fiecare casă tinerii sunt plecați peste hotare. Și toți pleacă doar pe un an-doi...
✍️“Mama s-a sfătuit cu tata, apoi cu mine și a zis că pleacă pe un an-doi, până își dă tata datoriile. Și a plecat, iar acel an-doi nu se mai termină.”
Sat ale cărui familii sunt dezmembrate și se reîntregesc doar de sărbători, mai exact de Crăciun și Paște.
✍️“Numai dacă stați pe continente diferite, sunteți soț și soție exemplară, cu trei copii. Aproape o familie model, în special de Crăciun și de Paște.”
Și în sfârșit este acel sat în care rămân doar bătrânii și copiii. Copii care adorm plângând și sughiță prin somn. Copii care al căror vis este mereu acelaș: întoarcerea părinților acasă.
😢”Suntem niște copii ofiliți, uscați de dor. Ca albia râului fără apă. Suntem îmbătrâniți de atâta așteptare responsabilă și matură și redevenim copii când vine mama.”
✍️“Mai bine fără atâtea haine naturale, de firmă, dar cu mamă.”
😢“Stai, mamă, cu copiii străini zi și noapte, îi plimbi, te joci cu ei, îi hrănești, le spui povești la culcare. Iar cu noi nu stă nimeni, mâncăm ce apucăm, pâine cu zahăr sau cu cârnaț afumat de la magazin.”
Nu este o carte în care să căutați intrigă și acțiune. Este mai curând un adevăr rostit direct și tranșant. Sunt sigură că au existat multe “Cristine“ de doisprezece ani care au devenit mame ale fraților mai mici atunci când părinții au plecat “după bani”...
“Kinderland”, Liliana Corobca
June 2, 2022
Ein Buch aus Moldawien, das ein in Mitteleuropa selten bekanntes und diskutiertes Problem thematisiert, die verlassenen Kinder, deren Eltern in anderen Ländern ihr Geld verdienen. Es betrifft nicht nur Familien aus der Republik Moldau, sondern auch aus Rumänien und Bulgarien, aber darum geht es hier nicht, sondern um eine Beispielfamilie, bei der der Vater nach Russland und die Mutter nach Italien ging, und die drei Kinder im Alter von 3, 6 und 12 Jahren zurückließen. Erzählt wird aus der Sicht des ältesten Kindes, Cristina, die sich um ihre beiden Brüder, den Haushalt und ein wenig Landwirtschaft kümmern muss. Im Dorf sind sie nicht die einzigen Kinder, deren Eltern abwesend sind, meist sind die Großmütter als Erzieherinnen eingesprungen, aber Cristinas, Dans und Marcels Oma liegt im Sterben.
In einzelnen Szenen erleben wir Alltagsszenen mit, die von unerwarteten Problemen berichten (z. B. eine festsitzende Zecke), die das gewaltige Verlustgefühl immer wieder beinhalten und das Leben auf dem Dorf darstellen. Im Original heißt das Buch „Kinderland“, hat also einen deutschen Titel in Anlehnung an Schokolade aus Deutschland. Die meisten Bewohner des Dorfes sind Kinder, die eine Art zweifelhafte Freiheit leben, doch viel zu früh erwachsen werden müssen.
So wichtig das Thema ist, so schwach war allerdings für mich die Umsetzung. Gut, ich habe erfahren, welche Dinge passieren können, wenn Kinder alleine bleiben, an manches hätte ich nicht gleich gedacht, aber mehr ist nicht zu erwarten. Keine Handlung, nur Einzelszenen, keine Informationen zu Hintergründen, die diese Situation hervorbrachten und so am Ende mehr Fragen als Antworten. Dazu eine einfache Sprache, die einer 12-jährigen entsprechen soll, die manchmal naiv und manchmal altklug daher kommt, sowie sich an Dinge erinnert, die sie meiner Meinung nach nicht erlebt haben kann.
Alles in allem okay, aber auch nicht mehr.
In einzelnen Szenen erleben wir Alltagsszenen mit, die von unerwarteten Problemen berichten (z. B. eine festsitzende Zecke), die das gewaltige Verlustgefühl immer wieder beinhalten und das Leben auf dem Dorf darstellen. Im Original heißt das Buch „Kinderland“, hat also einen deutschen Titel in Anlehnung an Schokolade aus Deutschland. Die meisten Bewohner des Dorfes sind Kinder, die eine Art zweifelhafte Freiheit leben, doch viel zu früh erwachsen werden müssen.
So wichtig das Thema ist, so schwach war allerdings für mich die Umsetzung. Gut, ich habe erfahren, welche Dinge passieren können, wenn Kinder alleine bleiben, an manches hätte ich nicht gleich gedacht, aber mehr ist nicht zu erwarten. Keine Handlung, nur Einzelszenen, keine Informationen zu Hintergründen, die diese Situation hervorbrachten und so am Ende mehr Fragen als Antworten. Dazu eine einfache Sprache, die einer 12-jährigen entsprechen soll, die manchmal naiv und manchmal altklug daher kommt, sowie sich an Dinge erinnert, die sie meiner Meinung nach nicht erlebt haben kann.
Alles in allem okay, aber auch nicht mehr.
September 3, 2019
Are momentele sale - care mai înduioșătoare, care mai fermecătoare, care de rîs, care de plîns, cum te-ai aștepta de la o carte despre o fată de 12 ani cu părinți migranți și doi frățiori în grija ei. Nu aduce însă mai nimic nou, nici tematic (vreun cometariu social), nici artistic (stil, structură narativă, etc.). Totodată, romanul nu e suficient de șlefuit și sunt multe mărunțișuri care deranjează la o lectură cît de cît atentă. Liliana Corobcă recunoaște că a început cartea ca un roman epistolar, adică scrisori ale Cristinei către mama sa, dar a lăsat apoi poveștile să curgă în voie. Un pic de disciplină n-ar fi stricat totuși. Unele cuvinte sau propoziții sunt prea sofisticate pentru naratoarea și protagonista noastră de 12 ani, iar altele sună fals și rup ritmul lecturii. De pildă: „Cînd vii acasă, să ne aduci și nouă o mangă. Am auzit că-i bună, dar nu am gustat încă. Cică oricum nu poate fi mai bună decît para noastră mustoasă și înmiresmată, care se topește în gură...”. Nici un puradel de legionar n-ar fi atît de patriotic cînd vine vorba de bunătățuri exotice. De asemenea, sunt momente cînd nu e clar cui anume i se adresează protagonista-naratoare: uneori zice clar „mamă, atunci cînd ai venit”, apoi vorbește de maică-sa la persoana a treia, apoi e un dialog cu o prietenă, iar uneori, chiar cînd e clar că se adresează mamei sau prietenei, folosește adjective la masculin.
Apariția spre sfîrșit a prietenei „vrăjitoare” ridică nițel nivelul poveștii, misticismul copilăresc din acele pagini fiind partea mea preferată din întregul roman (nu că ar fi lung).
Apariția spre sfîrșit a prietenei „vrăjitoare” ridică nițel nivelul poveștii, misticismul copilăresc din acele pagini fiind partea mea preferată din întregul roman (nu că ar fi lung).
Read
January 21, 2014 Este un roman care tratează, grosso-modo, tema migrației, a lucrului în străinătate, și încearcă să scoată la suprafață ce rămâne în urma celor plecați după ”bani lungi”.
Nu am citit până acum un roman de o factură atât de actuală – e posibil să fie problema mea, să existe și alte povești ce sondează realitatea migrației, realitate ce se adâncește din ce în ce mai mult. Prin această prismă însă, cartea Lilianei Corobca mi s-a părut extrem de proaspătă, cu un subiect ce problematizează și cu un unghi inedit pentru povestea de față- naratorul este o fetiță de 12 ani, Cristina.
Fără personajul central, Cristina, romanul nu ar mai fi fost la fel, ar fi rămas doar problema spinoasă a plecărilor masive în străinătate. Alegând însă vocea unui copil, perspectiva este unică și confruntă cititorul cu gândurile acestuia, cu dilemele și nefericirile fetiței, cu naivitatea, dar și maturizarea precoce, cu așteptarea continuă și dureroasă, cu golul imens provocat de plecarea părinților la muncă în Italia (mama), respectiv Rusia (tatăl). Scriitoarea nu se oprește aici. Cristina are doi frați mai mici pe care trebuie să-i îngrijească și niciun adult în gospodărie (pentru că da, acțiunea este plasată într-un sat din Moldova) – rudele sunt, de cele mai multe ori, indiferente față de situația copiilor ”părăsiți” pentru ”bani lungi”, sau sunt neputincioase (cum este bunica, bolnavă). (cronică: http://bookaholic.ro/moldova-copiilor...)
Nu am citit până acum un roman de o factură atât de actuală – e posibil să fie problema mea, să existe și alte povești ce sondează realitatea migrației, realitate ce se adâncește din ce în ce mai mult. Prin această prismă însă, cartea Lilianei Corobca mi s-a părut extrem de proaspătă, cu un subiect ce problematizează și cu un unghi inedit pentru povestea de față- naratorul este o fetiță de 12 ani, Cristina.
Fără personajul central, Cristina, romanul nu ar mai fi fost la fel, ar fi rămas doar problema spinoasă a plecărilor masive în străinătate. Alegând însă vocea unui copil, perspectiva este unică și confruntă cititorul cu gândurile acestuia, cu dilemele și nefericirile fetiței, cu naivitatea, dar și maturizarea precoce, cu așteptarea continuă și dureroasă, cu golul imens provocat de plecarea părinților la muncă în Italia (mama), respectiv Rusia (tatăl). Scriitoarea nu se oprește aici. Cristina are doi frați mai mici pe care trebuie să-i îngrijească și niciun adult în gospodărie (pentru că da, acțiunea este plasată într-un sat din Moldova) – rudele sunt, de cele mai multe ori, indiferente față de situația copiilor ”părăsiți” pentru ”bani lungi”, sau sunt neputincioase (cum este bunica, bolnavă). (cronică: http://bookaholic.ro/moldova-copiilor...)
March 5, 2024
2.5⭐️. This book is just a little over 150 pages and it took me four days to read so I think that gives a little insight into how compelling I found it.
Kinderland is told from the perspective of a 12 yo girl living in a rural Moldovan village who looks after her two younger brothers and various animals while her father and mother are working abroad to make “long money”.
The positives are that I learned a bit more about the alarmingly high rate of Moldovans who have to find work abroad and who, as is the case in this novel, leave their children behind while they financially support them from afar. I always enjoy learning about the way of life in different countries & communities so this book does succeed in shining a light on this not often discussed occurrence.
There was a lot of potential here, I’m partial to a precocious female narrator but this was so dull and tedious. I found the vignettes and recounting of tales to be uneven. The things I wanted to know more about were rushed through, while an odd foray into mysticism and blood rituals went on for pages and pages, making it feel like a completely different book than the first 120 pages.
Even with 5 pages left, I was considering DNF’ing.
Kinderland is told from the perspective of a 12 yo girl living in a rural Moldovan village who looks after her two younger brothers and various animals while her father and mother are working abroad to make “long money”.
The positives are that I learned a bit more about the alarmingly high rate of Moldovans who have to find work abroad and who, as is the case in this novel, leave their children behind while they financially support them from afar. I always enjoy learning about the way of life in different countries & communities so this book does succeed in shining a light on this not often discussed occurrence.
There was a lot of potential here, I’m partial to a precocious female narrator but this was so dull and tedious. I found the vignettes and recounting of tales to be uneven. The things I wanted to know more about were rushed through, while an odd foray into mysticism and blood rituals went on for pages and pages, making it feel like a completely different book than the first 120 pages.
Even with 5 pages left, I was considering DNF’ing.
May 8, 2023
O poveste încărcată de drama unor copii, care s-au maturizat prea repede, lipsiți de mângâieri, iubire, grija părintească, de copilărie fericită, lăsați de părinți în voia soartei.
Autoarea descrie micile bucurii și marele neplăceri a unor copii triști, prin vocea unei fetițe de 12 ani, care are grijă de frații mai mici, care nu are timp și nu găsește un loc mai retras ca să plângă.
Unica speranță care îi menține să supraviețuiască este reîntoarcerea părinților care sunt plecați la muncă în străinătate.
“Jocul de-a kinderlandul, adică cei mici se joacă de-a cei mari.”
“Puternic este acela care știe să obțină energie, forță din inima lui, acela care se alimentează pe sine, construindu-și propria hidrocentrală. Care produce lumină din interior.”
Autoarea descrie micile bucurii și marele neplăceri a unor copii triști, prin vocea unei fetițe de 12 ani, care are grijă de frații mai mici, care nu are timp și nu găsește un loc mai retras ca să plângă.
Unica speranță care îi menține să supraviețuiască este reîntoarcerea părinților care sunt plecați la muncă în străinătate.
“Jocul de-a kinderlandul, adică cei mici se joacă de-a cei mari.”
“Puternic este acela care știe să obțină energie, forță din inima lui, acela care se alimentează pe sine, construindu-și propria hidrocentrală. Care produce lumină din interior.”
May 7, 2018
Cristina, o fetiță de 12 ani, forțată de împrejurări a se maturiza înainte de vreme, devine mama celor 2 frați mai mici, părinții fiind plecați la muncă în străinătate. Prin ochii fetei descoperim un sat moldovenesc, unde copiii învață să supraviețuiască, în aşteptarea disperată a întoarcerii părinților acasă.
Vocea copilului e navălită de valuri zbuciumate de gânduri intense, sentimente puternice, frici, dorințe ascunse şi interzise, cântându-şi gândurile în cel mai dezolant şi compătimitor mod posibil, cu tot cu dilemele şi nefericirile sale, cu naivitatea şi maturizarea precoce.
Cartea aceasta e un truism, o carte dureroasă, actuală şi extrem de emoționantă, trimițându-te în mod inefabil pe drumul melancoliei şi-al tristeții, căci nu e altceva decât un strigăt, unul de durere şi de disperare, un strigăt lăuntric al unui copil.
Vocea copilului e navălită de valuri zbuciumate de gânduri intense, sentimente puternice, frici, dorințe ascunse şi interzise, cântându-şi gândurile în cel mai dezolant şi compătimitor mod posibil, cu tot cu dilemele şi nefericirile sale, cu naivitatea şi maturizarea precoce.
Cartea aceasta e un truism, o carte dureroasă, actuală şi extrem de emoționantă, trimițându-te în mod inefabil pe drumul melancoliei şi-al tristeții, căci nu e altceva decât un strigăt, unul de durere şi de disperare, un strigăt lăuntric al unui copil.
October 24, 2022
Cred că paragraful final din carte e cea mai potrivită recenzie:
"Am primit un telefon de la Lucian. Știa el că nimeni nu mi-a zis. Bunica a murit ieri dimineață... Plâng și nici nu știu dacă de jale din cauza bunicii sau de bucurie că, în sfârșit, mama și tata vor veni acasă"
"Am primit un telefon de la Lucian. Știa el că nimeni nu mi-a zis. Bunica a murit ieri dimineață... Plâng și nici nu știu dacă de jale din cauza bunicii sau de bucurie că, în sfârșit, mama și tata vor veni acasă"
This entire review has been hidden because of spoilers.
December 8, 2014
cum e să fii copil de căpșunar?
din nou un roman cu temă explicită: ce e cu copiii români (moldoveni, whatever) lăsați acasă de căpșunari, adică ăia plecați să câștige banul gros în afară. ei bine, și copiii ăștia rămași - ce-i cu ei? se-ntreabă autoarea. și se iaca scoțând un roman realist în mare vogă (cel puțin la cei cu suflet lăcrimos).
personajul principal e cristina. are 12 ani și tre' să-ngrijească de cei doi frați mai mici. și cam tot romanul e scrisoarea ei către noi, ca o dare de seamă. cine nu se topește ca lumânarea la focul unui copil necăjit? dickens a scris o-ntreagă industrie pentru burghejii vremii sale. noii noștri scriitori au scris despre copilăriile lor comuniste, dar inocente drăgăliță-Doamne.
mie mi-au plăcut cel mai mult auto-ironiile moldovenești și-aici liliana corobca e bazată:
„Moldovenii, săr Obama. Ei au reparat și chiar au construit Turnul Eiffel, Aeroportul din Dubai, Turnurile Petronas din Kuala Lumpur, Centrul Financiar Internațional Nr.2 din Hong Kong, Empire State Building din New York, Sfânta Sofia - Istanbul, Opera din Sidney - Australia...“ „Vai, spune Obama foarte impresionat, și de unde vin acești moldoveni?“ (Aici un copil, consilier al lui Obama, trebuie să arate pe hartă Moldova). „O țară atât de mică pentru niște constructori atât de mari?“ „Nu, săr Obama, Moldova e ofisul lor, iar ei sunt în toată lumea.“ (p.130)
De la noi din sat numai în Africa n-a plecat nimeni. Încă. (p.130)
kinderlandul.
este atunci când cei mici se joacă de-a cei mari, se spune în carte. însă eu, la finalul cărții, am constatat că romanul este un kinderland pe invers, adică-i un joc când cei mari se joacă de-a cei mici. nu spun că jocul nu-i frumos, dar îl prefer jocul celor mici. oamenii mari au uitat să se joace, iar jocurile lor sună fals. poate romanul ar fi fost perfect pentru adolescenți, însă în mod sigur trebuia altfel scris. adolescenții se boringesc repede și zvârlă cartea cât colo.
personal, aș fi preferat să citesc despre tema „romanului“ acesta într-o povestire, cel mult într-o nuvelă - care-ar fi ieșit fenomen, nu alta! așa, cele 179 de pagini, în care cauți cu lumânarea jocul, imaginarul și fantasticul - atât de specifice universului copilăriei - sunt cam multe.
din nou un roman cu temă explicită: ce e cu copiii români (moldoveni, whatever) lăsați acasă de căpșunari, adică ăia plecați să câștige banul gros în afară. ei bine, și copiii ăștia rămași - ce-i cu ei? se-ntreabă autoarea. și se iaca scoțând un roman realist în mare vogă (cel puțin la cei cu suflet lăcrimos).
personajul principal e cristina. are 12 ani și tre' să-ngrijească de cei doi frați mai mici. și cam tot romanul e scrisoarea ei către noi, ca o dare de seamă. cine nu se topește ca lumânarea la focul unui copil necăjit? dickens a scris o-ntreagă industrie pentru burghejii vremii sale. noii noștri scriitori au scris despre copilăriile lor comuniste, dar inocente drăgăliță-Doamne.
mie mi-au plăcut cel mai mult auto-ironiile moldovenești și-aici liliana corobca e bazată:
„Moldovenii, săr Obama. Ei au reparat și chiar au construit Turnul Eiffel, Aeroportul din Dubai, Turnurile Petronas din Kuala Lumpur, Centrul Financiar Internațional Nr.2 din Hong Kong, Empire State Building din New York, Sfânta Sofia - Istanbul, Opera din Sidney - Australia...“ „Vai, spune Obama foarte impresionat, și de unde vin acești moldoveni?“ (Aici un copil, consilier al lui Obama, trebuie să arate pe hartă Moldova). „O țară atât de mică pentru niște constructori atât de mari?“ „Nu, săr Obama, Moldova e ofisul lor, iar ei sunt în toată lumea.“ (p.130)
De la noi din sat numai în Africa n-a plecat nimeni. Încă. (p.130)
kinderlandul.
este atunci când cei mici se joacă de-a cei mari, se spune în carte. însă eu, la finalul cărții, am constatat că romanul este un kinderland pe invers, adică-i un joc când cei mari se joacă de-a cei mici. nu spun că jocul nu-i frumos, dar îl prefer jocul celor mici. oamenii mari au uitat să se joace, iar jocurile lor sună fals. poate romanul ar fi fost perfect pentru adolescenți, însă în mod sigur trebuia altfel scris. adolescenții se boringesc repede și zvârlă cartea cât colo.
personal, aș fi preferat să citesc despre tema „romanului“ acesta într-o povestire, cel mult într-o nuvelă - care-ar fi ieșit fenomen, nu alta! așa, cele 179 de pagini, în care cauți cu lumânarea jocul, imaginarul și fantasticul - atât de specifice universului copilăriei - sunt cam multe.
September 15, 2024
Suntem într-un sat oarecare din Republica Moldova, unde majoritatea părinților sunt plecați în străinătate după “bani lungi”, împinși de greutățile vieții și sărăcie, iar copiii - oh, copiii, dragii de ei, rămân acasă, mulți singuri singurei, rămași să se descurce cum pot, cu instrucțiuni prin telefon de la mama și tata. Și vorbim aici de gospodării întregi, cu pământuri și animale de îngrijit…
Urmărim îndeaproape povestea a trei copii, Cristina, Dan și Marcel. Cristina, fiind și cea mai mare dintre ei, la cei 12 ani este nevoită să se maturizeze înainte de vreme și să drămuiască bine banii de la părinți, frățiorii mai mici, să gătească, să facă curat, să aibă grijă de animale și să meargă și la școală în fiecare zi.
Sunt mulți copii în aceeași situație, dar unii mai stau cu vreun bunic sau mătușă, însă în realitate, nimeni nu prea are grija lor. Se descurcă fiecare cum pot, dar fiind doar niște copii lăsați de capul lor, nu toți reușesc să facă dorului arzător de mama și de tata, care sunt atât de departe.
Kinderland este un joc, unde “cei mici se joacă de-a cei mari”, iar copiii îl joacă la școală. Dar este oare doar un joc? A fost foarte înduioșător când am citit cum cei trei copii se îmbrăcau cu hainele părinților și “se jucau” de-a mama și de-a tata, mistuiți de dorul părinților.
Liliana Corobca a scris cu atâta grijă și duioșie despre lumea copiilor, cum gândesc ei, cum se joacă, cum se raportează la adulți (care de multe ori profită, știind că nu sunt adulți prin preajmă și fură ce găsesc în ogradă), cum se raportează la animale… Nu am avut cum să nu simt cu acești copii, de îmi venea să intru în carte și să-i îmbrățișez…ți se rupe inima.
Recomand cu drag autoarea. Tot ce am citit de la ea m-a impresionat în mod deosebit și mi-a intrat direct la inimă. Reușește printr-o scriitură simplă, aparent banală, să introducă și să prindă cititorul în lumea romanelor sale, o lume de care cu greu te despărți câteodată.
Urmărim îndeaproape povestea a trei copii, Cristina, Dan și Marcel. Cristina, fiind și cea mai mare dintre ei, la cei 12 ani este nevoită să se maturizeze înainte de vreme și să drămuiască bine banii de la părinți, frățiorii mai mici, să gătească, să facă curat, să aibă grijă de animale și să meargă și la școală în fiecare zi.
Sunt mulți copii în aceeași situație, dar unii mai stau cu vreun bunic sau mătușă, însă în realitate, nimeni nu prea are grija lor. Se descurcă fiecare cum pot, dar fiind doar niște copii lăsați de capul lor, nu toți reușesc să facă dorului arzător de mama și de tata, care sunt atât de departe.
Kinderland este un joc, unde “cei mici se joacă de-a cei mari”, iar copiii îl joacă la școală. Dar este oare doar un joc? A fost foarte înduioșător când am citit cum cei trei copii se îmbrăcau cu hainele părinților și “se jucau” de-a mama și de-a tata, mistuiți de dorul părinților.
Liliana Corobca a scris cu atâta grijă și duioșie despre lumea copiilor, cum gândesc ei, cum se joacă, cum se raportează la adulți (care de multe ori profită, știind că nu sunt adulți prin preajmă și fură ce găsesc în ogradă), cum se raportează la animale… Nu am avut cum să nu simt cu acești copii, de îmi venea să intru în carte și să-i îmbrățișez…ți se rupe inima.
Recomand cu drag autoarea. Tot ce am citit de la ea m-a impresionat în mod deosebit și mi-a intrat direct la inimă. Reușește printr-o scriitură simplă, aparent banală, să introducă și să prindă cititorul în lumea romanelor sale, o lume de care cu greu te despărți câteodată.
December 12, 2023
This is a short novel written in the form of letters by a 12 year old girl, Cristina, to her parents.
The girl is one of many unsupervised children living alone in a Moldovan village, she looks after
Cristina looks after her brothers, 6 year old Marcel and 4 year old Dan. Their parents left to work, her mother in Italy and her father in Russia. At twelve years old, Cristina toughens her resolve. She attends to her household’s immediate concerns, including handling threats from the other older children in the village, and preparing meals. Cristina also cares for other young children who seek her home as a refuge from abuse.
It is a powerful piece of writing that serves to raise awareness of the large proportion of the adult population in Moldova that has gone to work abroad, leaving houses empty, crops unplanted, and children without parents. It isn't plot driven, and reads just as a series of lettters that could be in any order.
I am left with the feeling that Corobca's message would have been stronger and more memorable with some sort of plot, and a bit more depth to the leaders amongst the cast of children.
The girl is one of many unsupervised children living alone in a Moldovan village, she looks after
Cristina looks after her brothers, 6 year old Marcel and 4 year old Dan. Their parents left to work, her mother in Italy and her father in Russia. At twelve years old, Cristina toughens her resolve. She attends to her household’s immediate concerns, including handling threats from the other older children in the village, and preparing meals. Cristina also cares for other young children who seek her home as a refuge from abuse.
It is a powerful piece of writing that serves to raise awareness of the large proportion of the adult population in Moldova that has gone to work abroad, leaving houses empty, crops unplanted, and children without parents. It isn't plot driven, and reads just as a series of lettters that could be in any order.
I am left with the feeling that Corobca's message would have been stronger and more memorable with some sort of plot, and a bit more depth to the leaders amongst the cast of children.
October 20, 2024
Carte mai rea nu puteai sa scrii
May 23, 2022
Wichtiges Thema mit ein bisschen Lokalkolorit im zweiten Teil. Man ahnt etwas vom Dorfleben in der Moldau. Die Problematik der verlassenen Kinder, deren Eltern wegen des "langen Geldes" vornehmlich nach Italien zur Altenpflege ausgewandert sind, ist ein großes Problem des Landes und eine menschliche Tragödie. Dem wird die Gestaltung des Textes, den "Roman" zu nennen mir aufgrund der Abwesenheit von Handlung widerstrebt, nicht gerecht. Die Perspektive eines taffen Kindes, das seine kleinen Geschwister durchbringen muss, könnte spannend sein und sicher würde man einer Heldin, die so was schafft, den einen oder anderen altklugen Satz verzeihen. Aber hier stimmt die Erzählperspektive nicht und bemäntelt eher schlecht als Recht das Bestreben der Autorin, das Leben auf dem Dorf und ein paar Schicksale dortselbst zu beschreiben. Das kommt episodenhaft daher und ähnelt der Abschlussarbeit eines Creative- Writing. Kurses oder - wenn man so will - einem etwas zu lang gewordenen Spiegel- Feuilleton. Dabei befremdet besonders das Bestreben, die beschriebenen bzw. als Missstände intendierten Verhältnisse ins romantische Licht einer Kindheitserzählung zu tauchen, das nichts von der eigentlichen Tragik übrig lässt. Wäre es denn ein Roman, würde ich das kitschig nennen. Da es keiner ist, finde ich es einfach nicht gelungen und sehe hier verschenkte Möglichkeiten für Literatur. Wer die Moldau gar nicht kennt, findet vielleicht ein bisschen Exotik und wird bei all der versöhnlichen Stimmung vielleicht doch angeregt, über das Schicksal von Familien nachzudenken, von denen wir die Mütter nur die billigen Pflegekräfte bei uns willkommen heißen und oberflächlichen zur Kenntnis nehmen. Deshalb mag man das Buch lesen, obwohl ich es nicht wirklich empfehlen kann.
July 10, 2020
Cristina are doar 12 ani, și e rămasă singură acasă, în sat, pentru a avea grija de cei doi frați ai săi și de gospodărie. Nu pentru că nu ar avea părinți, ci pentru că părinții lor sunt plecați peste hotare, la muncă. O soartă atât de bine-cunoscută pentru țara noastră.
De voie, de nevoie, ea se maturizează instantaneu, înfruntând probleme și dificultăți pe care de obicei nu suntem obișnuiți să le cunoaștem prezente în viața unei adolescente.
Deși părinții au grijă ca să nu ducă lipsă de nimic, ei totuși sunt secați de un dor nebun, consecințele căruia se observă la orice moment de Tristețe apărut.
Cartea e scrisă sub forma unui jurnal cu gândurile Cristinei, frământările care le are, optimismul care încearcă să-l găsească pentru a-i ajuta și pe frați să treacă mai ușor, și chiar observările și lecțiile de viața care le primește mult prea devreme.
#cristinaciteste
February 4, 2024
Ova priča je u isto vreme i tužna i lepa. Tužna jer su deca gotovo prepuštena sama sebi, lepa jer su deca mali hrabri junaci.
December 15, 2025
Din pacate vocea autoarei nu reda verosimil glasul si trairile unei copile de 12 ani împovărata de greutățile unei vieți de adult.
June 28, 2020
O carte presarata cu durere de un realism care pe alocuri devine insuportabil, revoltator si gretos.
Vin si eu dintr-un sat, din fericire, cand eram eu copil fenomenul migratiei abea se facea simtit. Aproape toti colegii mei aveau mama si tata acasa, mama le punea in ghiozdan painea unsa cu magiun iar tata aducea bratul cu lemne iarna pentru "burjuika" (soba) din mijlocul clasei.
Mama mea ne lasa la bunici cand trebuie sa vina la Chisinau la sesiune, facea studii cu frecventa redusa, sesiunea dura cred ca vreo 6 saptamani, dar mereu imi parea o vesnicie. M-am regasit de multe ori in Cristina, in maturitatea ei fortata si in dorul ei de parinti.
Dupa mine, e o lectura dureroasa, as recomanda-o tuturor parintilor care au gand de plecare in strainatate, " sa se gandeasca rational daca nu cumva ceea ce castiga e mai putin decat ceea ce pierd...."
Vin si eu dintr-un sat, din fericire, cand eram eu copil fenomenul migratiei abea se facea simtit. Aproape toti colegii mei aveau mama si tata acasa, mama le punea in ghiozdan painea unsa cu magiun iar tata aducea bratul cu lemne iarna pentru "burjuika" (soba) din mijlocul clasei.
Mama mea ne lasa la bunici cand trebuie sa vina la Chisinau la sesiune, facea studii cu frecventa redusa, sesiunea dura cred ca vreo 6 saptamani, dar mereu imi parea o vesnicie. M-am regasit de multe ori in Cristina, in maturitatea ei fortata si in dorul ei de parinti.
Dupa mine, e o lectura dureroasa, as recomanda-o tuturor parintilor care au gand de plecare in strainatate, " sa se gandeasca rational daca nu cumva ceea ce castiga e mai putin decat ceea ce pierd...."
March 1, 2025
Door de wonderbaarlijke vertelwijzen van Corobca kruip je in de gedachtes van Cristina. Het verschil tussen de gedachtes die door een ouder zijn ingeprent en haar eigen zijn groot en schril maar ook dat hoort bij kind zijn! De sprookjesachtige verbeelding van het meisje waardoor de roman grenst op magisch realisme, verzacht het eenzame en verwaarloosde bestaan.
‘Je komt binnen en roept: mama! Maar er is niemand die antwoord geeft. Veldbloemen verspreid door het hele huis, over alle schone, pas geveegde tapijten uit Ungheni. Een teder en berustend wachten.’ (p.179)
‘Je komt binnen en roept: mama! Maar er is niemand die antwoord geeft. Veldbloemen verspreid door het hele huis, over alle schone, pas geveegde tapijten uit Ungheni. Een teder en berustend wachten.’ (p.179)
January 6, 2022
O carte minunată despre tristețea copiilor care cresc singuri în Moldova post-comunistă, când părinții lor sunt plecați după „bani lungi”. Când profesoara de geografie îi pune să deseneze harta satului și să noteze pe ea țările în care sunt plecați locuitorii satului, realizează că doar în Africa nu e plecat nimeni. Încă. În rest, peste tot! Lucrurile sunt văzute din perspectiva copiilor - mai precis, a unei fete de 12 ani, care mai are în grijă și doi frați mai mici.
March 18, 2017
„ 'O țară atât de mică pentru niște constructori atât de mari?' 'Nu, săr Obama, Moldova e ofisul lor, iar ei sunt în toată lumea.' ”
„Oamenii cer multă blândețe, cer dragoste, cer sacrificii, fără a oferi nimic în schimb, ca și cum ar merita totul. Dar nu este corect, pentru că, cu cât mai mult vrei, cu atât mai mult trebuie să oferi.”
„Oamenii cer multă blândețe, cer dragoste, cer sacrificii, fără a oferi nimic în schimb, ca și cum ar merita totul. Dar nu este corect, pentru că, cu cât mai mult vrei, cu atât mai mult trebuie să oferi.”
Displaying 1 - 30 of 124 reviews