Caligula / Neintelegerea / Starea de asediu / Cei drepti / Rascoala in Asturii

by Albert Camus, Ileana Cantuniari (Translator)

Teatrul reprezintă fără îndoială o cale de acces dintre cele mai atrăgătoare către temele majore ale creaţiei lui Camus. Dezbaterea problemelor de conştiinţă se desfăşoară în faţa cititorului fascinat cu aceeaşi rigoare ca şi în proză. Piesele sale de teatru nu sunt simple exerciţii de virtuozitate, ci construcţii dramatice viguroase, pline de vitalitate.

544 pages, Paperback

First published March 8, 2004

About the author

Works, such as the novels The Stranger (1942) and The Plague (1947), of Algerian-born French writer and philosopher Albert Camus concern the absurdity of the human condition; he won the Nobel Prize of 1957 for literature.

Origin and his experiences of this representative of non-metropolitan literature in the 1930s dominated influences in his thought and work.

He also adapted plays of Pedro Calderón de la Barca, Lope de Vega, Dino Buzzati, and Requiem for a Nun of William Faulkner. One may trace his enjoyment of the theater back to his membership in l'Equipe, an Algerian group, whose "collective creation" Révolte dans les Asturies (1934) was banned for political reasons.

Of semi-proletarian parents, early attached to intellectual circles of strongly revolutionary tendencies, with a deep interest, he came at the age of 25 years in 1938; only chance prevented him from pursuing a university career in that field. The man and the times met: Camus joined the resistance movement during the occupation and after the liberation served as a columnist for the newspaper Combat.

The essay Le Mythe de Sisyphe (The Myth of Sisyphus), 1942, expounds notion of acceptance of the absurd of Camus with "the total absence of hope, which has nothing to do with despair, a continual refusal, which must not be confused with renouncement - and a conscious dissatisfaction."
Meursault, central character of L'Étranger (The Stranger), 1942, illustrates much of this essay: man as the nauseated victim of the absurd orthodoxy of habit, later - when the young killer faces execution - tempted by despair, hope, and salvation.

Besides his fiction and essays, Camus very actively produced plays in the theater (e.g., Caligula, 1944).

The time demanded his response, chiefly in his activities, but in 1947, Camus retired from political journalism.

Doctor Rieux of La Peste (The Plague), 1947, who tirelessly attends the plague-stricken citizens of Oran, enacts the revolt against a world of the absurd and of injustice, and confirms words: "We refuse to despair of mankind. Without having the unreasonable ambition to save men, we still want to serve them."

People also well know La Chute (The Fall), work of Camus in 1956.

Camus authored L'Exil et le royaume (Exile and the Kingdom) in 1957. His austere search for moral order found its aesthetic correlative in the classicism of his art. He styled of great purity, intense concentration, and rationality.

Camus died at the age of 46 years in a car accident near Sens in le Grand Fossard in the small town of Villeblevin.

Chinese 阿尔贝·加缪

Reviews

[Emi Cordos]

Camus…ești extraordinar. am citit doar “Neînțelegerea”, dar e magnific cât de tare imi place orice pune pe hârtie Camus 😩😩😩

[Mihai Stefan]

Neînțelegerea.

MARIA:
"Nu există decât un mijloc. Să faci ceea ce ar face primul venit, să spui: "Iartă-mă", şi să laşi inima să vorbească"

MAMA:
"Inima se uzează"

[Socrate]

Locuinţa unor terorişti. Dimineaţa. Cortina se ridică în tăcere. Dora şi Annenkov sunt pe scenă, nemişcaţi. Se aude sunând o dată. Annenkov face un gest ca s-o oprească pe Dora, care pare a voi să vorbească. Se aude sunând de două ori, la scurt interval.
ANNENKOV: El e.
Iese. Dora aşteaptă nemişcată. Annenkov se înapoiază cu Stepan, pe care-l ţine pe după umeri.
ANNENKOV: El e! Uite-l pe Stepan.
DORA (se îndreaptă spre Stepan şi îi ia mâna): Ce fericită sunt, Stepan! STEPAN: Bună ziua, Dora.
DORA (îl priveşte): S-au şi împlinit trei ani.
STEPAN: Da, trei ani. În ziua când m-au arestat tocmai veneam la tine.
DORA: Noi te aşteptam. Timpul trecea şi inima mi se strângea din ce
În ce mai tare. Nici nu mai îndrăzneam să ne uităm unul la altul. ANNENKOV: A trebuit să ne mutăm, încă o dată.
STEPAN: Ştiu.
DORA: Şi acolo, Stepan?
STEPAN: Acolo?
DORA: La ocnă.
STEPAN: De-acolo se evadează.
ANNENKOV: Da. Am fost foarte mulţumiţi când am aflat că ai putut să ajungi în Elveţia.
STEPAN: Elveţia e altă ocnă, Boria.
ANNENKOV: Ce spui? Măcar sunt liberi.
STEPAN: Libertatea este o ocnă câtă vreme un singur om e rob pe acest pământ. Eram liber şi nu încetam să mă gândesc la Rusia şi la robii ei.
Tăcere.
ANNENKOV: Sunt fericit, Stepan, că partidul te-a trimis aici.
STEPAN: Trebuia. Simţeam că mă sufoc. Să fac ceva, să fac şi eu, în sfârşit, ceva… (Se uită la Annenkov.) îl vom ucide, nu-i aşa?
ANNENKOV: Cu siguranţă!
STEPAN: Îl vom ucide pe călău. Tu eşti şeful, Boria, te voi asculta.

[Levi Czentye]

1.
Nada: Trăiască nimicul! Nimeni nu se mai înțelege cu nimeni: am atins clipa desăvârșită!
2.
Caligula: Până și durerea e lipsită de noimă.