What do you think?
Rate this book
Mâna de mort
Aventurile celebrului erou Edmond Dantés al romanului Contele de Monte Cristo continuă în această carte plină de peripeţii şi întâmplări absolut imprevizibile.
320 pages, Paperback
First published January 1, 1853
12 people are currently reading
201 people want to read
About the author
Alexandre Dumas
7,159 books12.4k followersThis note regards Alexandre Dumas, père, the father of Alexandre Dumas, fils (son). For the son, see Alexandre Dumas fils.
Alexandre Dumas père, born Alexandre Dumas Davy de la Pailleterie, was a towering figure of 19th-century French literature whose historical novels and adventure tales earned global renown. Best known for The Three Musketeers, The Count of Monte Cristo, and other swashbuckling epics, Dumas crafted stories filled with daring heroes, dramatic twists, and vivid historical backdrops. His works, often serialized and immensely popular with the public, helped shape the modern adventure genre and remain enduring staples of world literature.
Dumas was the son of Thomas-Alexandre Dumas, a celebrated general in Revolutionary France and the highest-ranking man of African descent in a European army at the time. His father’s early death left the family in poverty, but Dumas’s upbringing was nonetheless marked by strong personal ambition and a deep admiration for his father’s achievements. He moved to Paris as a young man and began his literary career writing for the theatre, quickly rising to prominence in the Romantic movement with successful plays like Henri III et sa cour and Antony.
In the 1840s, Dumas turned increasingly toward prose fiction, particularly serialized novels, which reached vast audiences through French newspapers. His collaboration with Auguste Maquet, a skilled plotter and historian, proved fruitful. While Maquet drafted outlines and conducted research, Dumas infused the narratives with flair, dialogue, and color. The result was a string of literary triumphs, including The Three Musketeers and The Count of Monte Cristo, both published in 1844. These novels exemplified Dumas’s flair for suspenseful pacing, memorable characters, and grand themes of justice, loyalty, and revenge.
The D’Artagnan Romances—The Three Musketeers, Twenty Years After, and The Vicomte of Bragelonne—cemented his fame. They follow the adventures of the titular Gascon hero and his comrades Athos, Porthos, and Aramis, blending historical fact and fiction into richly imagined narratives. The Count of Monte Cristo offered a darker, more introspective tale of betrayal and retribution, with intricate plotting and a deeply philosophical core.
Dumas was also active in journalism and theater. He founded the Théâtre Historique in Paris, which staged dramatizations of his own novels. A prolific and energetic writer, he is estimated to have written or co-written over 100,000 pages of fiction, plays, memoirs, travel books, and essays. He also had a strong interest in food and published a massive culinary encyclopedia, Le Grand Dictionnaire de cuisine, filled with recipes, anecdotes, and reflections on gastronomy.
Despite his enormous success, Dumas was frequently plagued by financial troubles. He led a lavish lifestyle, building the ornate Château de Monte-Cristo near Paris, employing large staffs, and supporting many friends and relatives. His generosity and appetite for life often outpaced his income, leading to mounting debts. Still, his creative drive rarely waned.
Dumas’s mixed-race background was a source of both pride and tension in his life. He was outspoken about his heritage and used his platform to address race and injustice. In his novel Georges, he explored issues of colonialism and identity through a Creole protagonist. Though he encountered racism, he refused to be silenced, famously replying to a racial insult by pointing to his ancestry and achievements with dignity and wit.
Later in life, Dumas continued writing and traveling, spending time in Belgium, Italy, and Russia. He supported nationalist causes, particularly Italian unification, and even founded a newspaper to advocate for Giuseppe Garibaldi. Though his popularity waned somewhat in his final years, his literary legacy grew steadily. He wrote in a style that was accessible, entertaining, and emotionally reso
Alexandre Dumas père, born Alexandre Dumas Davy de la Pailleterie, was a towering figure of 19th-century French literature whose historical novels and adventure tales earned global renown. Best known for The Three Musketeers, The Count of Monte Cristo, and other swashbuckling epics, Dumas crafted stories filled with daring heroes, dramatic twists, and vivid historical backdrops. His works, often serialized and immensely popular with the public, helped shape the modern adventure genre and remain enduring staples of world literature.
Dumas was the son of Thomas-Alexandre Dumas, a celebrated general in Revolutionary France and the highest-ranking man of African descent in a European army at the time. His father’s early death left the family in poverty, but Dumas’s upbringing was nonetheless marked by strong personal ambition and a deep admiration for his father’s achievements. He moved to Paris as a young man and began his literary career writing for the theatre, quickly rising to prominence in the Romantic movement with successful plays like Henri III et sa cour and Antony.
In the 1840s, Dumas turned increasingly toward prose fiction, particularly serialized novels, which reached vast audiences through French newspapers. His collaboration with Auguste Maquet, a skilled plotter and historian, proved fruitful. While Maquet drafted outlines and conducted research, Dumas infused the narratives with flair, dialogue, and color. The result was a string of literary triumphs, including The Three Musketeers and The Count of Monte Cristo, both published in 1844. These novels exemplified Dumas’s flair for suspenseful pacing, memorable characters, and grand themes of justice, loyalty, and revenge.
The D’Artagnan Romances—The Three Musketeers, Twenty Years After, and The Vicomte of Bragelonne—cemented his fame. They follow the adventures of the titular Gascon hero and his comrades Athos, Porthos, and Aramis, blending historical fact and fiction into richly imagined narratives. The Count of Monte Cristo offered a darker, more introspective tale of betrayal and retribution, with intricate plotting and a deeply philosophical core.
Dumas was also active in journalism and theater. He founded the Théâtre Historique in Paris, which staged dramatizations of his own novels. A prolific and energetic writer, he is estimated to have written or co-written over 100,000 pages of fiction, plays, memoirs, travel books, and essays. He also had a strong interest in food and published a massive culinary encyclopedia, Le Grand Dictionnaire de cuisine, filled with recipes, anecdotes, and reflections on gastronomy.
Despite his enormous success, Dumas was frequently plagued by financial troubles. He led a lavish lifestyle, building the ornate Château de Monte-Cristo near Paris, employing large staffs, and supporting many friends and relatives. His generosity and appetite for life often outpaced his income, leading to mounting debts. Still, his creative drive rarely waned.
Dumas’s mixed-race background was a source of both pride and tension in his life. He was outspoken about his heritage and used his platform to address race and injustice. In his novel Georges, he explored issues of colonialism and identity through a Creole protagonist. Though he encountered racism, he refused to be silenced, famously replying to a racial insult by pointing to his ancestry and achievements with dignity and wit.
Later in life, Dumas continued writing and traveling, spending time in Belgium, Italy, and Russia. He supported nationalist causes, particularly Italian unification, and even founded a newspaper to advocate for Giuseppe Garibaldi. Though his popularity waned somewhat in his final years, his literary legacy grew steadily. He wrote in a style that was accessible, entertaining, and emotionally reso
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 43 reviews
January 1, 2018
It is obvious that Dumas had nothing to do with this book, the characters and the situations are weak. This book was written by Alfredo Possolo Hogan, who was a portuguese author contemporary of Dumas, but as his books shows he did not have the genius of the french.
February 23, 2016
Do not read this book thinking Alexandre Dumas wrote this.
Read
February 27, 2021OMG that's EXACTLY the cover of the one I had in my teens~ *tears* I actually ordered this at the ONLY book store in my town and was brought to me via snail mail all the way from Mexico City. BTW I'm team Dumas-Didn't-Write-This because it was so gawdamn bad, that or I want to believe he really needed the money.
May 31, 2020
¡ESTO NO ES DE DUMAS!
Cuando compre esto estaba tan emocionada por leer una segunda parte de El Conde de Montecristo que simplemente ni me lo pensé dos veces, pero o valla sorpresa.
Para empezar, el libro ni si quiera se siente como algo que escribiría Dumas, en las poco menos de 400 páginas de este libro no pude sentir en ni un solo momento que estaba leyendo a Dumas, me parecía algo tan alejado del estilo de escritura de el autor que seriamente me replantee si en verdad esto era obra del autor.
En segundo lugar, conforme avanzaba el libro meno podía creer que un tipo tan ruin como Benedetto estuviera obteniendo su venganza, destruyendo de paso todo lo que el escritor había hecho en el conde de Montecristo, por que así lo sentí, como que nada de lo que había pasado en la novela anterior había valido la pena, no podía creer que el autor se hubiera tomado la molestia de desarrollar todos los personajes de el conde de Montecristo, de desarrollar los como había hecho y de darle un final a la venganza y a toda la novela tan maldita mente bueno para después venir con esta pseudo continuación y mandarlo todo a la basura, simplemente lo sentí como un insulto.
Así que cuando termine de leer esto me puse a buscar más información acerca de la novela, y también quería saber si solo yo la había odiado y save también por que el autor había hecho algo tan terrible con una de sus más reconocidas y famosas obras, y fue entonces que me enteré que esto no lo escribió Dumas.
Esta novela fue escrita por Alfredo Possolo Hogan como una pseudo Continuación de El conde de Montecristo, hasta Dumas se quejó de este libro y entiendo por qué.
Como pseudo continuación funciona terrible, pisotea la novela de Dumas y lo que más me parece terrible es que este libro se venda bajo el nombre del autor como novela de su legítima autoría
En conclusión, desearía no haberla leído nunca :(
Cuando compre esto estaba tan emocionada por leer una segunda parte de El Conde de Montecristo que simplemente ni me lo pensé dos veces, pero o valla sorpresa.
Para empezar, el libro ni si quiera se siente como algo que escribiría Dumas, en las poco menos de 400 páginas de este libro no pude sentir en ni un solo momento que estaba leyendo a Dumas, me parecía algo tan alejado del estilo de escritura de el autor que seriamente me replantee si en verdad esto era obra del autor.
En segundo lugar, conforme avanzaba el libro meno podía creer que un tipo tan ruin como Benedetto estuviera obteniendo su venganza, destruyendo de paso todo lo que el escritor había hecho en el conde de Montecristo, por que así lo sentí, como que nada de lo que había pasado en la novela anterior había valido la pena, no podía creer que el autor se hubiera tomado la molestia de desarrollar todos los personajes de el conde de Montecristo, de desarrollar los como había hecho y de darle un final a la venganza y a toda la novela tan maldita mente bueno para después venir con esta pseudo continuación y mandarlo todo a la basura, simplemente lo sentí como un insulto.
Así que cuando termine de leer esto me puse a buscar más información acerca de la novela, y también quería saber si solo yo la había odiado y save también por que el autor había hecho algo tan terrible con una de sus más reconocidas y famosas obras, y fue entonces que me enteré que esto no lo escribió Dumas.
Esta novela fue escrita por Alfredo Possolo Hogan como una pseudo Continuación de El conde de Montecristo, hasta Dumas se quejó de este libro y entiendo por qué.
Como pseudo continuación funciona terrible, pisotea la novela de Dumas y lo que más me parece terrible es que este libro se venda bajo el nombre del autor como novela de su legítima autoría
En conclusión, desearía no haberla leído nunca :(
August 28, 2021
Nie wiem po co była ta część, tak jak skończył się "Hrabia Monte Christo" w zupełności mnie satysfakcjonowało. Tutaj miałam wrażenie takiej szybkiej akcji i skakania po różnych wątkach, słabe 2.
August 28, 2012
segundas partes nunca han sido buenas...
July 18, 2014
Just ... Don't.
March 23, 2023
Mână de mort
⭐️⭐️⭐️Alexandre Dumas
Bună prieteni, am zis că dacă tot am citit Contele de Monte Cristo ar fi și păcat sa nu citesc și Mână de mort continuarea,mai ales că vorbim despre maestrul Alexandre Dumas.Daca prima parte a cărții a fost un pic cam plictisitoare și s-a lungit foarte mult partea a doua m-a făcut sa rămân fără aer,pur și simplu sa plâng de mila contelui pe care maestrul a avut grija să-l pună în scena cu o ingeniozitate măreață și cu un final din care nici acum nu mă pot trezi.
Cartea ne prezintă dorința de răzbunare a lui Benedict(Andrea Cavalcanti),asupra Contelui de Monte Cristo,după ce tatăl său domnul de Villefort pe patul de moarte îl roagă să-i promită că îl va răzbuna.
Totul începe când Benedict după ce omoară un paznic reușește sa scape din închisoarea în care își făcuse un plan cum să-și răzbune tatăl, se duce la mormântul tatălui său îi taie mâna și cu această mână a morții pornește pe urmele Contelui de Monte Cristo. Dar oare contele va reuși sa împiedice dorinta arzătoare a lui Benedict de a se răzbuna pe el sau Benedict va reuși să-și ducă planul de răzbunare la final?
În încheiere vreau să spun că această carte mi-a amintit încă odată de ce îl iubesc pur și simplu pe Alexandre Dumas și modul lui de a scrie și să mă facă să promit că sigur această carte nu va fi ultima de la dânsul. Chiar dacă în prima carte l-am văzut ca un erou pe Contele de Monte Cristo în continuare mi-am seama cât de mic este. Lectură plăcută vă doresc!❤️❤️❤️
#carte #cartecadeau #carte #cărți #carturesti #catsofinstagram #cititorpasionat #carteadinmanamea #carturestitimisoara #citescdeciexist #cititulnuingrasa #cititor #citescinoriceanotimp #cititoare #citim #carturestiandfriends #citescdecisuntsexy #cititoridinbrasov #cititoridinmoldova #christmas #biblioteca #bookstagramfeature #book #bookstagramromania #humanitas #booklover #bookstagrammer #cernobîl #istorie #alexandredumas
⭐️⭐️⭐️Alexandre Dumas
Bună prieteni, am zis că dacă tot am citit Contele de Monte Cristo ar fi și păcat sa nu citesc și Mână de mort continuarea,mai ales că vorbim despre maestrul Alexandre Dumas.Daca prima parte a cărții a fost un pic cam plictisitoare și s-a lungit foarte mult partea a doua m-a făcut sa rămân fără aer,pur și simplu sa plâng de mila contelui pe care maestrul a avut grija să-l pună în scena cu o ingeniozitate măreață și cu un final din care nici acum nu mă pot trezi.
Cartea ne prezintă dorința de răzbunare a lui Benedict(Andrea Cavalcanti),asupra Contelui de Monte Cristo,după ce tatăl său domnul de Villefort pe patul de moarte îl roagă să-i promită că îl va răzbuna.
Totul începe când Benedict după ce omoară un paznic reușește sa scape din închisoarea în care își făcuse un plan cum să-și răzbune tatăl, se duce la mormântul tatălui său îi taie mâna și cu această mână a morții pornește pe urmele Contelui de Monte Cristo. Dar oare contele va reuși sa împiedice dorinta arzătoare a lui Benedict de a se răzbuna pe el sau Benedict va reuși să-și ducă planul de răzbunare la final?
În încheiere vreau să spun că această carte mi-a amintit încă odată de ce îl iubesc pur și simplu pe Alexandre Dumas și modul lui de a scrie și să mă facă să promit că sigur această carte nu va fi ultima de la dânsul. Chiar dacă în prima carte l-am văzut ca un erou pe Contele de Monte Cristo în continuare mi-am seama cât de mic este. Lectură plăcută vă doresc!❤️❤️❤️
#carte #cartecadeau #carte #cărți #carturesti #catsofinstagram #cititorpasionat #carteadinmanamea #carturestitimisoara #citescdeciexist #cititulnuingrasa #cititor #citescinoriceanotimp #cititoare #citim #carturestiandfriends #citescdecisuntsexy #cititoridinbrasov #cititoridinmoldova #christmas #biblioteca #bookstagramfeature #book #bookstagramromania #humanitas #booklover #bookstagrammer #cernobîl #istorie #alexandredumas
March 29, 2025
Warto przy inspirowaniu się recenzjami, zwrócić uwagę na to, że w Polsce książka została wydana pod złym autorem.
Autorem w/w książki jest osoba pod pseudonimem F. Le Prince. Był to najprawdopodobniej portugalski pisarz Alfredo Possolo Hogan.
Autorem w/w książki jest osoba pod pseudonimem F. Le Prince. Był to najprawdopodobniej portugalski pisarz Alfredo Possolo Hogan.
February 9, 2022
Najsłabsza z wszystkich części, skupia się bardziej na bohaterach z 2 planu , Hrabia pojawia się dopiero w połowie . Jak dla mnie koniec z 2 części był o wiele lepszy, pozostawiało taką otwartą furtkę do interpretacji dalszych losów, a po tej części, mam wrażenie jakby cała historia się zepsuła
December 28, 2022
Aceasta este continuarea volumului “Contele de Monte Cristo” și recunosc, am aflat de ea întâmplator, nefiind prea populară. Am avut o satisfacție sa văd ca are o finalizare, întrucât cel de-al treilea volum se termina brusc, sec și nu mi-a satisfăcut asteptarile.
Având in vedere atrocitățile pe care Monte Cristo le-a savarsit in drumul sau spre răzbunare, având nenumărate victime colaterale, preponderent familia de Vilefort, Benedict, fiul nelegitim a lui Vilefort și doamna Danglars hotărăște sa se răzbune.
Un mic rezumat la intervenția lui Monte Cristo in distrugerea familiei Vilefort întâi:
Monte Cristo ii da Heloisei de Vilefort informații detaliate despre cum se folosește otrava pentru a ucide fără urma, dar și pentru a se proteja împotriva ei.
Heloisei i se naște in suflet invidia pentru ca fiica ei vitrega urma sa mosteneasca averea bunicilor materni, dar și a bunicului patern, in timp ce fiul ei urma sa aibă doar jumătate din averea tatălui sau. Așadar, se hotărăște sa folosească cunoștințele oferite de Monte Cristo ca sa otrăvească pe domnii de Saint Merain, bunicii materni ai Valentinei, apoi din greșeala îl otrăvește și pe servitorul socrului ei ( paharul cu otrava era destinat Valentinei). In cele din urma, încearcă sa o ucidă și pe Valentine, dar Monte Cristo afla și, la rugămințile lui Maximilian Morel (care era îndrăgostit nebunește de Valentine), o salvează. El ii vărsa paharul de apa și ii da sa bea o soluție care o adoarme pentru 20 de ore, ea parând moarta și o scoate din cripta familiei, fără ca nimeni sa afle ca ea este de fapt vie.
Vilefort afla ca soția lui este otravitoarea și, ii ordona Heloisei sa se otrăvească pana vine el acasă de la tribunal, altfel, o va da pe mâna autorităților. Ceea ce nu prevede el, este ca Heloise se otrăvește pe sine dar și pe fiul ei, nedorind sa îl lase singur pe lume.
In timp ce Heloise se otravea, Vilefort afla la tribunal ca Benedict este fiul sau nelegitim și astfel își pierde reputația nepatata cu care se mândrea, serviciul și prestanța. Disperat, vine acasă și își găsește soția și fiul morți, își pierde mințile și se apuca sa sape gropi in grădina casei sale.
Revenind la “Mâna de mort”, Benedict evadează din închisoare și își petrece următorul an cu tatăl lui, Vilefort, cu care încearcă sa creeze o legătura de familie.
Vilefort moare implorându-l pe Benedict sa se răzbune pe Monte Cristo pentru ce a facut familiei lui și e îngropat in cripta familiei.
Benedict profanează cripta familiei și fura de pe cadavrele domnilor de Saint Merain bijuteriile pentru a le vinde și a face rost de bani pentru razbunarea sa. Deasemenea, el taie mâna tatălui sau și o folosește ca un talisman al diavolului, care ii ghidează pașii malefici. Mana de mort.
Benedict începe sa il caute pe Monte Cristo, reușind sa fure, sa însele și sa ucidă in drumul sau. Inventează poveste malefice despre el, răspândindu-le prin călătoriile sale, astfel ca Monte Cristo capătă o reputație îngrozitoare și nu mai e bine primit de cercurile in care se învârtea.
O alta precizie importantă - deși in cartea inițială Monte Cristo apare ca o adoptase și crescuse pe Haydee- in sequel, el se căsătorește cu ea și au un fiu de 3 ani.
Benedict îl fura pe fiul lui Monte Cristo și îl duce la usa lui Maximilian și Valentine Morel spre a-l creste, fără însă a le spune despre originile copilului.
Monte Cristo se îngrozește văzând ca are un dușman invizibil, pleacă in căutarea fiului sau, neștiind cine ii distruge viața.
Benedict se întâlnește cu el pe insula Monte Cristo și îl pune sa ii doneze toată averea in schimbul soției lui, pe care o capturează, și ii spune ca nu îl va mai vedea pe fiul lui niciodată, in schimb, copilul va fi crescut de o familie buna și va avea o viața frumoasa.
Monte Cristo și Haydee rămân singuri pe insula, fără bani și fără copil, și Haydee hotărăște ca singurul lui de făcut e ca ei sa își ia viața, band otrava. Haydee moare, dar nu și Monte Cristo, care se întoarce in Franța, sărac, fără familie și fără un acoperiș deasupra capului. El devine preot și trăiește modest într-o mahala.
Între timp, Benedict e capturat de autorități și condamnat la moarte pentru profanare de morminte, și omucidere, in timp ce returnează mâna uscata a tatălui sau in cripta familiei Saint Merain.
Donează toți banii furați de la Monte Cristo săracilor și e împăcat cu moartea sa, considerând ca și-a îndeplinit misiunea promisa tatălui sau.
Mercedes moare in mizerie și sărăcie, iar Monte Cristo ii cere iertare, el fiind preotul care o spovedește pe patul de moarte. In timp ce o conducea pe ultimul drum, Monte Cristo suferă un atac spontan de apoplexie și moare, căzând in groapa Mercedesei.
Cartea se termina cu absolut toată personajele moarte - pe un vapor se îmbarca ultimii supraviețuitori ai poveștii - Valentine, Maximilian cu fiul lui Monte Cristo și Albert, fiul Mercedesei, vaporul explodează și toți mor.
Cea din urma acțiune se întâmpla in ultimele 3 rânduri ale cărții.
Din nou, o multitudine de neconcordante in carte ( de ex Benedict și Albert se întâlnesc pentru prima data ca și străini și se împrietenesc, cu toată ca se cunoșteau dinainte, fiind amândoi pretendentii Eugeniei Danglars și dușmani etc)
3 stele cu indulgenta, pentru ca a avut totusi o finalitate fata de seria inițială, dar prost scrisă, firul narativ se schimba brusc, evenimente sunt neconcordante, autorul uita acțiuni trecute și le inversează sau schimba total șirul evenimentelor.
Intriga relativ interesantă și recunosc ca am avut o plăcere morbidă sa văd ca Monte Cristo moare in mizerie și sărăcie.
Razbunarea lui pe 4 oameni a avut mai mult de 20 de victime, inclusiv Benedict, care a fost un pion pe tabla de șah a acestuia.
Absolut toate personajele acestui novel sunt instabile mental.
Având in vedere atrocitățile pe care Monte Cristo le-a savarsit in drumul sau spre răzbunare, având nenumărate victime colaterale, preponderent familia de Vilefort, Benedict, fiul nelegitim a lui Vilefort și doamna Danglars hotărăște sa se răzbune.
Un mic rezumat la intervenția lui Monte Cristo in distrugerea familiei Vilefort întâi:
Monte Cristo ii da Heloisei de Vilefort informații detaliate despre cum se folosește otrava pentru a ucide fără urma, dar și pentru a se proteja împotriva ei.
Heloisei i se naște in suflet invidia pentru ca fiica ei vitrega urma sa mosteneasca averea bunicilor materni, dar și a bunicului patern, in timp ce fiul ei urma sa aibă doar jumătate din averea tatălui sau. Așadar, se hotărăște sa folosească cunoștințele oferite de Monte Cristo ca sa otrăvească pe domnii de Saint Merain, bunicii materni ai Valentinei, apoi din greșeala îl otrăvește și pe servitorul socrului ei ( paharul cu otrava era destinat Valentinei). In cele din urma, încearcă sa o ucidă și pe Valentine, dar Monte Cristo afla și, la rugămințile lui Maximilian Morel (care era îndrăgostit nebunește de Valentine), o salvează. El ii vărsa paharul de apa și ii da sa bea o soluție care o adoarme pentru 20 de ore, ea parând moarta și o scoate din cripta familiei, fără ca nimeni sa afle ca ea este de fapt vie.
Vilefort afla ca soția lui este otravitoarea și, ii ordona Heloisei sa se otrăvească pana vine el acasă de la tribunal, altfel, o va da pe mâna autorităților. Ceea ce nu prevede el, este ca Heloise se otrăvește pe sine dar și pe fiul ei, nedorind sa îl lase singur pe lume.
In timp ce Heloise se otravea, Vilefort afla la tribunal ca Benedict este fiul sau nelegitim și astfel își pierde reputația nepatata cu care se mândrea, serviciul și prestanța. Disperat, vine acasă și își găsește soția și fiul morți, își pierde mințile și se apuca sa sape gropi in grădina casei sale.
Revenind la “Mâna de mort”, Benedict evadează din închisoare și își petrece următorul an cu tatăl lui, Vilefort, cu care încearcă sa creeze o legătura de familie.
Vilefort moare implorându-l pe Benedict sa se răzbune pe Monte Cristo pentru ce a facut familiei lui și e îngropat in cripta familiei.
Benedict profanează cripta familiei și fura de pe cadavrele domnilor de Saint Merain bijuteriile pentru a le vinde și a face rost de bani pentru razbunarea sa. Deasemenea, el taie mâna tatălui sau și o folosește ca un talisman al diavolului, care ii ghidează pașii malefici. Mana de mort.
Benedict începe sa il caute pe Monte Cristo, reușind sa fure, sa însele și sa ucidă in drumul sau. Inventează poveste malefice despre el, răspândindu-le prin călătoriile sale, astfel ca Monte Cristo capătă o reputație îngrozitoare și nu mai e bine primit de cercurile in care se învârtea.
O alta precizie importantă - deși in cartea inițială Monte Cristo apare ca o adoptase și crescuse pe Haydee- in sequel, el se căsătorește cu ea și au un fiu de 3 ani.
Benedict îl fura pe fiul lui Monte Cristo și îl duce la usa lui Maximilian și Valentine Morel spre a-l creste, fără însă a le spune despre originile copilului.
Monte Cristo se îngrozește văzând ca are un dușman invizibil, pleacă in căutarea fiului sau, neștiind cine ii distruge viața.
Benedict se întâlnește cu el pe insula Monte Cristo și îl pune sa ii doneze toată averea in schimbul soției lui, pe care o capturează, și ii spune ca nu îl va mai vedea pe fiul lui niciodată, in schimb, copilul va fi crescut de o familie buna și va avea o viața frumoasa.
Monte Cristo și Haydee rămân singuri pe insula, fără bani și fără copil, și Haydee hotărăște ca singurul lui de făcut e ca ei sa își ia viața, band otrava. Haydee moare, dar nu și Monte Cristo, care se întoarce in Franța, sărac, fără familie și fără un acoperiș deasupra capului. El devine preot și trăiește modest într-o mahala.
Între timp, Benedict e capturat de autorități și condamnat la moarte pentru profanare de morminte, și omucidere, in timp ce returnează mâna uscata a tatălui sau in cripta familiei Saint Merain.
Donează toți banii furați de la Monte Cristo săracilor și e împăcat cu moartea sa, considerând ca și-a îndeplinit misiunea promisa tatălui sau.
Mercedes moare in mizerie și sărăcie, iar Monte Cristo ii cere iertare, el fiind preotul care o spovedește pe patul de moarte. In timp ce o conducea pe ultimul drum, Monte Cristo suferă un atac spontan de apoplexie și moare, căzând in groapa Mercedesei.
Cartea se termina cu absolut toată personajele moarte - pe un vapor se îmbarca ultimii supraviețuitori ai poveștii - Valentine, Maximilian cu fiul lui Monte Cristo și Albert, fiul Mercedesei, vaporul explodează și toți mor.
Cea din urma acțiune se întâmpla in ultimele 3 rânduri ale cărții.
Din nou, o multitudine de neconcordante in carte ( de ex Benedict și Albert se întâlnesc pentru prima data ca și străini și se împrietenesc, cu toată ca se cunoșteau dinainte, fiind amândoi pretendentii Eugeniei Danglars și dușmani etc)
3 stele cu indulgenta, pentru ca a avut totusi o finalitate fata de seria inițială, dar prost scrisă, firul narativ se schimba brusc, evenimente sunt neconcordante, autorul uita acțiuni trecute și le inversează sau schimba total șirul evenimentelor.
Intriga relativ interesantă și recunosc ca am avut o plăcere morbidă sa văd ca Monte Cristo moare in mizerie și sărăcie.
Razbunarea lui pe 4 oameni a avut mai mult de 20 de victime, inclusiv Benedict, care a fost un pion pe tabla de șah a acestuia.
Absolut toate personajele acestui novel sunt instabile mental.
This entire review has been hidden because of spoilers.
April 9, 2022
To nie jest powieść Aleksandra Dumas, a Alfredo Possolo Hogana pod pseudonimem F. Le Prince. Rzekomo napisana na podstawie notatek samego Dumas, ale autor temu zaprzeczał.
Powieść pisana jest w oparciu na wątkach powieści Hrabia Monte Christo. Potępiam za to wydanie Wydawnictwo, bo wprowadza czytelnika w błąd co to autora powieści. Jest to jawne działanie na niekorzyść znakomitych tekstów A. Dumas, bo jest znacząca przepaść w jakości pisma pomiędzy "Hrabiem Monte Christo", a "Martwą ręką". Więc negatywna recenzja dla takiego zachowania ze strony wydawnictwa!
Powieść pisana jest w oparciu na wątkach powieści Hrabia Monte Christo. Potępiam za to wydanie Wydawnictwo, bo wprowadza czytelnika w błąd co to autora powieści. Jest to jawne działanie na niekorzyść znakomitych tekstów A. Dumas, bo jest znacząca przepaść w jakości pisma pomiędzy "Hrabiem Monte Christo", a "Martwą ręką". Więc negatywna recenzja dla takiego zachowania ze strony wydawnictwa!
December 21, 2012
Me pareció que aguien obligó a Dumas a escribir esto.
November 2, 2021
Nenorocirea ne izbeşte, fatalitatea ne copleşeşte, ce face cu asta? Vor fi mulţi care cu zâmbetul pe buze şi cu inima voioasă, vor veni la noi ca să ne facă a le împărtăşi bucuriile şi plăcerile, pe câtă vreme mizeria nu a nimicit încă de tot prestigiul vechii noastre prosperităţi.
Dar numai acestui prestigiu îi datorăm că lumea aşa zisă din societatea bună, nu ne înlătură departe de dânsa, cu toate că ne ştie sub povara fatalităţii.
Baroana Danglars fusese nevoită să-şi plece grumajii sub această formidabilă povară care era cât pe ce s-o turtească; totuşi ea mai strângea încă în casa ei pe cei mai cunoscuţi eleganţi parisieni şi avea plăcerea să audă laudele ce se aduceau saloanelor sale, ca unora unde erau primiţi ca nicăieri aiurea în Paris toţi acei amanţi ai postavului verde cărora nu le lipseşte nici aur nici pofta de a juca.
Mândria şi ambiţia baroanei Danglars, trupul ei zvelt, figura ei aristocratică şi palidă, cu doi ochi frumoşi care când fulgerau, când deveneau severi; un sân de ivoriu, erau atracţii care făceau şi dânsele mult ca saloanele ei să fie des vizitate.
Cui îi plac emoţiile puternice, totdeauna îi e dragă o femeie ca baroana Danglars, pe care gesturile, simţurile, privirea şi manierele o puneau în primul rând între elegantele Parisului, deşi dânsa nu mai era acum în primăvara vieţii.
Astfel se afla baroana în anul 1837.
Într-o noapte de septembrie din acel an saloanele palatului ei erau splendid luminate, încet încet, se umpleau de persoanele care veneau la adunările baroanei, care umbla de colo până colo, vorbind cu căldură şi ascultând complimentele galante ale unei mari mulţimi de cavaleri ce o urmau ori o aşteptau prin diferitele locuri pe unde presupuneau că era să treacă.
― Doamne! Ce aer melancolic ai, domnule Beauchamp! zise ea unui domn a cărui fizionomie severă avea o expresie întunecată, calculată negreşit cu scop de a lăsa să se înţeleagă că el avea vreo grijă ori vreo supărare.
― Aş putea crede că eşti mânios fiindcă, precum mi s-a spus, ai pierdut la cărţi săptămâna trecută.
― Nu, nu, doamnă baroană, te înşeli. Nu am obiceiul să-mi aduc aminte şi mai ales să fiu mânios, dacă pierd. Nu joc pentru ca să câştig şi faci rău să crezi contrariul.
― Ei! Lasă, răspunse baroana cu un zâmbet ironic, luându-l de braţ, figura dumitale m-a speriat. Ca să-mi treacă frica, spune-mi vre-o ştire… din cele mai noi.
― Îmi ceri mie ştiri, frumoasă baroană? N-ai aici pe domnul Lucian Debray care-ţi poate da mai bune?
― Cum? Să lăsăm în pace pe d-nul ministru, care pare afundat în adânci gânduri… ministeriale! Ferească-mă Dumnezeu să-l tulbur acum! Ar fi în stare să scoată la iveală vre-un proiect de lege, şi… spun drept, mă plictiseşte mult.
― Ministrul?
― Nu… legea.
― Bietul om, murmură Beauchamp nu merită să-l iei în râs; sunt convins că la minister face mai bună treabă decât mulţi cei care au fost înaintea lui.
― Aşa trebuie să zici d-ta, pentru că de curând eşti procuror regal. Dar gândeşte-te cel puţin să nu faci ca şi predecesorul dumitale.
Dar numai acestui prestigiu îi datorăm că lumea aşa zisă din societatea bună, nu ne înlătură departe de dânsa, cu toate că ne ştie sub povara fatalităţii.
Baroana Danglars fusese nevoită să-şi plece grumajii sub această formidabilă povară care era cât pe ce s-o turtească; totuşi ea mai strângea încă în casa ei pe cei mai cunoscuţi eleganţi parisieni şi avea plăcerea să audă laudele ce se aduceau saloanelor sale, ca unora unde erau primiţi ca nicăieri aiurea în Paris toţi acei amanţi ai postavului verde cărora nu le lipseşte nici aur nici pofta de a juca.
Mândria şi ambiţia baroanei Danglars, trupul ei zvelt, figura ei aristocratică şi palidă, cu doi ochi frumoşi care când fulgerau, când deveneau severi; un sân de ivoriu, erau atracţii care făceau şi dânsele mult ca saloanele ei să fie des vizitate.
Cui îi plac emoţiile puternice, totdeauna îi e dragă o femeie ca baroana Danglars, pe care gesturile, simţurile, privirea şi manierele o puneau în primul rând între elegantele Parisului, deşi dânsa nu mai era acum în primăvara vieţii.
Astfel se afla baroana în anul 1837.
Într-o noapte de septembrie din acel an saloanele palatului ei erau splendid luminate, încet încet, se umpleau de persoanele care veneau la adunările baroanei, care umbla de colo până colo, vorbind cu căldură şi ascultând complimentele galante ale unei mari mulţimi de cavaleri ce o urmau ori o aşteptau prin diferitele locuri pe unde presupuneau că era să treacă.
― Doamne! Ce aer melancolic ai, domnule Beauchamp! zise ea unui domn a cărui fizionomie severă avea o expresie întunecată, calculată negreşit cu scop de a lăsa să se înţeleagă că el avea vreo grijă ori vreo supărare.
― Aş putea crede că eşti mânios fiindcă, precum mi s-a spus, ai pierdut la cărţi săptămâna trecută.
― Nu, nu, doamnă baroană, te înşeli. Nu am obiceiul să-mi aduc aminte şi mai ales să fiu mânios, dacă pierd. Nu joc pentru ca să câştig şi faci rău să crezi contrariul.
― Ei! Lasă, răspunse baroana cu un zâmbet ironic, luându-l de braţ, figura dumitale m-a speriat. Ca să-mi treacă frica, spune-mi vre-o ştire… din cele mai noi.
― Îmi ceri mie ştiri, frumoasă baroană? N-ai aici pe domnul Lucian Debray care-ţi poate da mai bune?
― Cum? Să lăsăm în pace pe d-nul ministru, care pare afundat în adânci gânduri… ministeriale! Ferească-mă Dumnezeu să-l tulbur acum! Ar fi în stare să scoată la iveală vre-un proiect de lege, şi… spun drept, mă plictiseşte mult.
― Ministrul?
― Nu… legea.
― Bietul om, murmură Beauchamp nu merită să-l iei în râs; sunt convins că la minister face mai bună treabă decât mulţi cei care au fost înaintea lui.
― Aşa trebuie să zici d-ta, pentru că de curând eşti procuror regal. Dar gândeşte-te cel puţin să nu faci ca şi predecesorul dumitale.
May 18, 2019
I'm quite puzzled about how to judge this book. I feel like 2,5 stars would be a just rating, but since it's not possible to give it, I decided to go lower, because well... I feel 3 would be too much.
Obviously it's not Dumas himself who wrote the book, despite it being always accredited to him and being a sequel to his novel. If it were a stand-alone text, perhaps 3 stars would be deserved: I mean, it's not that badly written, the narration is OK and until a certain point it's in fact interesting (then it gradually gets worse tbh). It's been a few years since I read the Count of Monte Christo, so perhaps it didn't annoy me as much as it did some people who give it 1 star with a review that reads simply "I hate it", but I remember the flow it had, it was basically un-put-down-able, over 1000 pages finished in 1,5 week and did seem an original, engrossing story.
This sequel didn't have the charm. Without a comparison to the original it may be OK, but then again... Without the original who would be interested to read this book?
Obviously it's not Dumas himself who wrote the book, despite it being always accredited to him and being a sequel to his novel. If it were a stand-alone text, perhaps 3 stars would be deserved: I mean, it's not that badly written, the narration is OK and until a certain point it's in fact interesting (then it gradually gets worse tbh). It's been a few years since I read the Count of Monte Christo, so perhaps it didn't annoy me as much as it did some people who give it 1 star with a review that reads simply "I hate it", but I remember the flow it had, it was basically un-put-down-able, over 1000 pages finished in 1,5 week and did seem an original, engrossing story.
This sequel didn't have the charm. Without a comparison to the original it may be OK, but then again... Without the original who would be interested to read this book?
March 4, 2018
La obra no solo me gustó mucho, sino también me regaló uno de los finales más inesperados de todas mis lecturas. Digno de Victor Hugo!!!
Me encantó re-encontrarme con todos estos personajes q tanto me sedujeron hace años ya, cuando descubrí El Conde de Monte Cristo.
Esta 2da novela podrá no ser de toda la calidad que tiene o tuvo la 1a, pero no comprendo por qué no se escucha mucho de ella. Definitivamente una hermosa obra, aunque digan que no era original del autor.
Deseo resaltar la visión del autor, su capacidad de ver el asunto desde otra perspectiva, pues creo que es lo que nos intenta transmitir: siempre existe otro punto de vista y Edmundo, que tan digno era en la primera parte... leanla y se enterarán!!! :,D
Me encantó re-encontrarme con todos estos personajes q tanto me sedujeron hace años ya, cuando descubrí El Conde de Monte Cristo.
Esta 2da novela podrá no ser de toda la calidad que tiene o tuvo la 1a, pero no comprendo por qué no se escucha mucho de ella. Definitivamente una hermosa obra, aunque digan que no era original del autor.
Deseo resaltar la visión del autor, su capacidad de ver el asunto desde otra perspectiva, pues creo que es lo que nos intenta transmitir: siempre existe otro punto de vista y Edmundo, que tan digno era en la primera parte... leanla y se enterarán!!! :,D
August 19, 2025
Pésimo! Un verdadero insulto a la gran obra que fue el Conde de Montecristo (escrito con tal audacia e ingenio), en este libro se destruyó todo lo que en el otro fue tan bien construido. No lo recomiendo. Tal parece que fue escrito con odio hacia Alejandro Dumas, ya que ni siquiera es de su autoría, aunque la versión que leí sí dice ser de él. Todos los personajes tan bien construidos anteriormente, aquí carecen de personalidad, de sentido, se contradice en todo momento, contradice lo que había en la historia pasada. Al 60% del libro me había rendido y más cuando por fin aparece Edmundo Dantes y lo describe, me dio tanto coraje. Lo terminé solo por orgullo. Mal principio, mala historia y mal desenlace.
January 26, 2024
3⭐️ "Martwa ręka czyli upadek Hrabiego Monte Christo" to napisana przez F. Le Prince'a historia prywatnej wendety Benedykta przeciwko Hrabiemu, która powstała prawdopodobnie na pomysłach Aleksandra Dumasa. Co ciekawe autor poprzedniej części temu zaprzecza. Nie sposób w tej powieści poczuć wspaniałego pióra A. Dumasa, ale jego nieidealną podróbę. Sama historia nie skupia się na tytułowym bohaterze, lecz na samej postaci syna Villeforta. Natomiast sam Hrabia Monte Christo pojawia się na stu ostatnich stronach powieści.
Książkę można przeczytać jako ciekawostkę, wariacje na temat, jak mogłyby zakończyć się losy Edmunda Dantesa, a nie jako kontynuację dzieła Aleksandra Dumasa.
Książkę można przeczytać jako ciekawostkę, wariacje na temat, jak mogłyby zakończyć się losy Edmunda Dantesa, a nie jako kontynuację dzieła Aleksandra Dumasa.
August 26, 2021
Już wiem skąd ta niska ocena.
Pomysł ciekawy, ale realizacja kiepska. W książce spotykamy wielu bohaterów znanych nam z Hrabiego Monte Christo, ale niestety jedynym podobieństwem są ich imiona - zachowanie, motywy, idee którymi się kierują są zupełnie inne przez co ciężko było mi odnaleźć się w tej historii, a jeszcze trudniej uwierzyć, że jest to kontynuacja Hrabiego Monte Christo.
Pomysł ciekawy, ale realizacja kiepska. W książce spotykamy wielu bohaterów znanych nam z Hrabiego Monte Christo, ale niestety jedynym podobieństwem są ich imiona - zachowanie, motywy, idee którymi się kierują są zupełnie inne przez co ciężko było mi odnaleźć się w tej historii, a jeszcze trudniej uwierzyć, że jest to kontynuacja Hrabiego Monte Christo.
January 23, 2021
Muy representativo de la sociedad de la época.
El autor funciona como juez divino de los actos de sus propios personajes.
La moralidad cristiana de aquel entonces prevalece en cada línea.
Una interesante e inesperada conclusión a la historia del inolvidable Conde de Montecristo
El autor funciona como juez divino de los actos de sus propios personajes.
La moralidad cristiana de aquel entonces prevalece en cada línea.
Una interesante e inesperada conclusión a la historia del inolvidable Conde de Montecristo
February 6, 2024
This book is a joke, how can a vain, reckless person suddenly become the main character? How can a murderer running around Europe with his dead father's hand arouse admiration? and how did all these people who owed so much to Edmund believe all these lies?
September 12, 2024
Terrible, this book destroy Eugénie and Louise, it isn't written by Dumas it is against his story and it shows women as subjects to the authority of man and stupid. This book is not worth time, gave me only frustration
July 5, 2018
Secuela malísima del Conde. Mala elección de Dumás, a diferencia de lo que fueron El Vizconde de
Bragelonne y 10 Años Después para Los Tres Mosqueteros.
Bragelonne y 10 Años Después para Los Tres Mosqueteros.
March 29, 2019
Odié este libro con mucha fuerza, al día de hoy esigue siendo el libro que mas he odiado por la forma en que destruyó la historia del conde de montecristo
July 10, 2019
Una obra que amé y odié al mismo tiempo y todo gracias a ese sagaz y astuto protagonista a quien, en éste libro, amé y odié de igual manera.
September 19, 2019
No me gustó ... Por mucho la primera parte es la mejor.
December 9, 2020
Did not finish it although i can't not finish a book if i start it..not the same stile as The count of Monte Cristo..wasn't impressed at all..
December 29, 2020
Seguir la vida del conde, solo por eso vale la pena leerlo, solo que ya no es el mismo tipo decidido a tomar venganza.
March 18, 2022
nie wiem po co to było, kompletnie wszystko zepsuło, wystarczą tylko dwa tomy, tego nie polecam czytać xd
August 31, 2022
DNF 30%
Szkoda czasu i przede wszystkim szkoda burzyć sobie wykreowany obraz Hrabiego Monte Christo.
Szkoda czasu i przede wszystkim szkoda burzyć sobie wykreowany obraz Hrabiego Monte Christo.
Displaying 1 - 30 of 43 reviews