What do you think?
Rate this book
Biblioteca Descubrir la Filosofía #9
Maquiavelo: De príncipes, caciques y otros animales políticos
Polémica y controvertida, la obra del gran teórico del poder que fue Nicolás Maquiavelo no deja a nadie indiferente. Poseedor de la inteligencia práctica más privilegiada de todo el renacimiento, Maquiavelo refelxiona sobre la naturaleza humana en la acción política, poniendo el acento en los actos y no en las ideas justificadoras o en los principios morales. Su mirada nos coloca ante un espejo que muchos prefieren no mirar, si bien es cierto que líderes de todo el planeta guardan un ejemplar de El príncipe en su mesilla de noche. La importancia de su realismo político es enorme y su influencia no ha hecho más que aumentar con el paso del tiempo. La presente obra aborda los consejos que maquiavelo proporciona a todos aquellos que aspiran a vencer en la contienda por el poder, un juego que, como la guerra y el amor, carece en apariencia de reglas.
Manuel Cruz (Director de la colección)
Manuel Cruz (Director de la colección)
- GenresPhilosophyPolitics
141 pages, Hardcover
First published January 1, 2015
3 people are currently reading
127 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 8 of 8 reviews
June 1, 2022
Niccolo Machiavelli a fost un om politic renascentist care a avut ocazia sa intalneasca regi, imparati, papi, altfel spus persoane influente ale vremii sale, ceea ce ofera scrierilor sale o legitimitate aparte. Scrierile sale politice sunt influentate de experienta sa politica vasta, deci nu intalnim la Machiavelli tiparul analistului politic ce nu e implicat in politica (sau mai simplu, a omului care vorbeste in necunostinta de cauza). A trait intr-o perioada istorica in care Italia era faramitata, in care orasele italiene se aseamanau cu orasele-stat ale Greciei antice, deci se guvernau independent. Machiavelli a trait in Florenta, un oras-stat cu multe resurse, dar fara putere militara, motiv pentru care acest stat a fost foarte disputat de alte mari puteri ale vremii (Franta, Spania). Mai mult, viata lui Machiavelli a fost legata de familia Medici (probabil una din cele mai cunoscute familii din istorie), iar in plus a intalnit si personalitati precum Leonardo Da Vinci. Toate aceste circumstante fac din Machiavelli un personaj interesant, un punct de confluenta si ne ajuta sa intelegem mai bine scrierile sale politice, dintre care cea mai cunoscuta este "
Principele
".
Cartea de fata trateaza preponderent aceasta opera in special deoarece a provocat o schimbare de perspectiva majora cu privire la morala si politica in vremea lui Machiavelli. Nu doar atat, dar opera sa ramane de actualitate sute de ani mai tarziu, continuand sa ramana un punct de referinta atat pentru cei ce participa in jocul puterii (adica cei ce au o miza directa: oameni in pozitii de putere sau influenta intr-un stat), cat si pentru oamenii de rand care pot intelege mai bine modul in care se face politica din perspectiva celor de la putere si de a trage niste concluzii personale sau de a transpune ideile lui Machiavelli la nivel individual.
Ideile lui Machiavelli nu sunt greu de asimilat, deci textul este de asemenea foarte fluid. Multe dintre idei pot parea intuitive pentru vremurile noastre si ar trebui sa nu picam in tentatia de a acorda eticheta de "banal" scrierilor lui Machiavelli deoarece trebuie sa intelegem ce scrie luand in considerare contextul istoric in care a fost scris.
Ce face Machiavelli de fapt este sa ne aduca cu picioarele pe pamant si sa ne ofere o perspectiva realista a felului in care poti avea succes politic. Cum spune si titlul, "Principele", aceasta opera este dedicata unui principe, dar si mai general, acelora care sunt sau sunt pe cale sa devina conducatori (regi, principi, imparati, etc). De aceea, putem interpreta opera lui Machiavelli drept un manual, un ghid practic pentru principi. Ideile lui Machiavelli au starnit reactii adverse din partea moralistilor clasici si din partea Bisericii deoarece ceea ce propune Machiavelli este contrar principiilor moralei traditionale. Aceasta conotatie negativa se poate regasi si in termeni precum "machiavelic", care deseori tinde spre sensul de "demonic" / devilish. Este comun sa interpretam perspectiva sa politica intr-o cheie imorala sau anti-moralista, dar daca ne uitam mai atent, vom observa ca adevarul e undeva la mijloc (nici morala, nici imorala).
Cele mai importante concepte pe care le regasim la Machiavelli sunt cel de "virtute" si "Fortuna". Machiavelli nu foloseste intelesul comun al termenului virtute (o caracteristica ce face o persoana mai morala, mai buna, care conduce la integritate morala), iar asta deoarece virtutea inteleasa in sens traditional implica un anumit set de valori si principii prin care judecam daca o persoana e sau nu virtuoasa. Altfel spus, oamenii tind sa asocieze virtuos cu moral, iar asta deoarece istoric vorbind, conceptul "virtute" a fost incarcat cu o astfel de semnificatie, atat de antici / clasici, cat si de ideologiile religioase (doar anumite tipuri de actiuni sunt virtuoase / bune / morale, altele nu. Spre exemplu, nu consideram ca o persoana care minte este o persoana virtuoasa, iar asta deoarece crestinismul ne invata ca una din cele 10 porunci este sa nu minti, desi obiectiv vorbind putem sa ne imaginam situatii in care minciuna duce la un rezultat bun).
Astfel, atunci cand Machiavelli vorbeste de virtute, trebuie sa luam in calcul faptul ca o face prin prisma politicii. Nu se refera la acea virtute comuna, a omului de rand, ci la acele caracteristici, inzestrari ale unui conducator (sau principe) care-l fac capabil sa obtina puterea si sa o mentina. Machiavelli vorbeste de virtute in cheie politica , iar in din perspectiva politica trasaturile de caracter pe care le consideram de obicei dezirabile pot fi inutile, iar viciile pot deveni instrumente folositoare. Un exemplu in acest sens este mila (sau clementa). Desi in general vedem mila intr-o cheie pozitiva, pe plan politic a avea mila de inamicul sau adversarul tau poate sa conduca la rezultate dezastruoase. Un alt exemplu este generozitatea. Morala traditionala ne invata ca este bine sa fim generosi, sa ii ajutam pe cei care au mai putin decat noi, dar dintr-o pozitie de conducere, generozitatea inseamna risipa si se face pe cheltuiala celor guvernati / condusi si poate implica spre exemplu taxe mai mari pentru a sustine acea "generozitate". Intelegand aceste exemple, putem vedea mai clar cum Machiavelli stabileste faptul ca atunci cand vorbim de politica nu este adecvat sa folosim seturile de valori traditionale drept unitate de masura, asa ca propune altele care sunt mai relevante pentru un conducator, precum capacitatea de a insela, de a nu iti tine cuvantul, de a face orice este nevoie pentru a obtine puterea si a o mentine. Intuitiv si la prima vedere, o astfel de propunere socheaza, dar trebuie sa luam in considerare ca politica vremii lui Machiavelli nu era una pasnica, iar asta se ilustreaza cel mai clar intr-o anecdota din carte in care Machiavelli a fost trimis intr-o misiune diplomatica, dar nu era luat in serios deoarece statul pe care-l reprezenta nu avea o armata. Daca un stat nu are o armata, nu poate fi luat in serios deoarece nu prezinta o amenintare. In acelasi sens putem intelege urmatoarea expresie: Nu poti numi pasnica acea persoana care nu are o capacitate de violenta. Asta deoarece atunci cand ai capacitatea de violenta, a fi pasnic este o alegere, e un act voluntar, pe cand daca acea persoana nu este capabila de violenta, a fi pasnic este o stare naturala, deci nu presupune niciun merit. Asa putem intelege si situatia lui Machiavelli: Florenta nu era mai mult decat o miza a disputei dintre state cu putere militara. Acesta este unul din motivele pentru care Machiavelli adopta o perspectiva atat de pragmatica (Realpolitik sau politica practica).
Astfel, Machiavelli recomanda oricarui conducator sau aspirant la putere sa fie flexibil si dispus sa incalce reguli morale si principii pentru a atinge scopul de a mentine statul (si implicit binele celor ce traiesc in el). Indeamna la un fel de egoism, dar intr-un sens pozitiv, in sensul de a avea grija ca mai intai sa-ti fie tie bine inainte de a te asigura ca le e bine altora sau de a-i ajuta pe altii, iar asta deoarece atunci cand conduci un stat, singura masura a succesului este pastrarea puterii. Daca ai puterea, inseamna ca faci ceva bine, daca nu o ai, inseamna ca faci ceva gresit (indecisivitate in a actiona, iar in acest caz altii actioneaza daca tu nu o faci, lipsa de prudenta, de prevedere a unor posibile scenarii negative, lipsa abilitatii de a te inconjura de oameni de calitate, etc).
Celalalt concept folosit de Machiavelli care este strans legat de cel de virtute este conceptul de Fortuna , care este zeita romana a sansei, a intamplarii, neprevazutului, impredictibilitatii. Machiavelli atrage atentia asupra faptului ca oricat de mult ne-ar surade soarta / norocul, vor exista momente in care aceasta ne va intoarce spatele sau ne va pune la incercare, iar daca un conducator nu este pregatit, poate ajunge la ruina. Soarta nu e ceva ce poate fi controlat, dar prin cultivarea acelei virtuti politice de care am vorbit mai sus, acelei flexibilitati si dispuneri de a face orice pentru a atinge un scop, efectele sortii potrivnice pot fi diminuate semnificativ. Este vorba despre a nu te culca pe o ureche, ci de a te pregati intotdeauna pentru vremuri negre cand lucrurile merg bine si de a capitaliza pe anumite oportunitati cand acestea isi fac aparitia. Un conducator ce este luat prin surprindere de capriciile sortii poate sa fie ruinat, dar unul care e pregatit pentru cele mai rele scenarii poate sa faca fata si sa treaca peste (sau in cel mai rau caz, sa-si creasca sansele de a trece peste, deoarece nu e niciodata o certitudine).
Un alt motiv pentru care filosofia politica a lui Machiavelli este vazuta drept imorala este ca un conducator este justificat sa foloseasca violenta pentru a mentine puterea. Dar, ce ne spune Machiavelli este ca violenta este justificata cu conditia sa fie folosita cu masura, nu nediscriminat, ci cu scopul de a oferi un exemplu celor guvernati, de a pastra ordinea in stat. Machiavelli inclina spre ideea ca este mai bine ca un conducator sa inspire teama, decat iubire, iar asta deoarece oamenii in general tind sa abuzeze de bunatatea celorlati si deoarece le este mai usor sa tradeze o persoana pe care o iubesc, decat o persoana care le inspira teama. Chiar si-asa, un conducator trebuie sa aiba intotdeauna grija sa nu fie urat de supusii sai, deoarece asta duce la instabilitate si dezordine. Astfel, vedem cum conducatorul sau cel ce detine puterea are o sarcina delicata: pe de o parte trebuie sa actioneze contrar moralei traditionale, sa se detaseze de norma, iar pe de alta parte trebuie sa aiba grija sa actioneze in asa fel incat sa se impuna, dar fara sa-si impinga supusii spre ura. E o linie fina, iar felul in care conducatorul reuseste sa gestioneze aceste lucruri reprezinta arta conducerii.
Desi Principele pare sa recomande instaurarea tiraniei ca metoda de guvernare, Machiavelli are o pozitie mai cumpatata: vede necesara o astfel de conducere deoarece in democratie (in republica), oamenii tind sa fie corupti si sa abuzeze de guvernare pentru a limita libertatile celorlalti. In astfel de cazuri in care coruptia nu poate fi inlaturata, absolutismul intervine ca o solutie temporara pentru a readuce ordinea pentru ca ulterior aceasta sa treaca eventual spre o forma de guvernamant mai libertariana. Sa luam in calcul ca Machiavelli dorea intregirea Italiei, deoarece statele-oras se guvernau independent, iar spre acest scop era nevoie de o persoana care sa uneasca (si sa cucereasca in acest sens?) toate aceste state pentru a intregi Italia sub un numitor comun.
In fine, desi cartea nu este adresata omului de rand in mod direct, prin expunerea felului in care politica functioneaza (un set de valori complet diferit: utilitate, eficienta actiunii), omul de rand poate intelege de asemenea caracterul haotic al actiunilor politice. Dar foarte important este de asemenea sa nu cadem in ideea ca orice actiune politica este justificata deoarece politica functioneaza dupa alte reguli. De la conceperea operei si pana in prezent, multi au folosit ideile lui Machiavelli pentru a-si justifica actiunile imorale (Mussolini spre exemplu). In general orice idee poate fi scoasa din context pentru a justifica fapte imorale (la fel cum ideile lui Nietzche au fost distorsionate sau folosite in mod arbitrar eronat pentru a justifica nazismul), iar "leacul" este sa ne familiarizam cu ideile respective din surse cat mai apropiate de original (daca nu chiar originalul). Un exemplu de maxima sau aforism interpretat gresit de la Machiavelli este "scopul scuza mijloacele". Da, scopul scuza mijloacele, dar in cheie machiavelica asta nu inseamna ca putem fi imorali sau ca Machiavelli propune relativismul moral, ci ca in politica pentru binele supusilor sau celor guvernati, ideal este ca conducatorul sa faca tot posibilul pentru a mentine puterea si ordinea. Desigur, exista o linie foarte fina aici, iar de cele mai multe ori aceasta este ignorata deoarece ce spune Machiavelli trebuie inteles pe plan politic, nu prin prisma moralei traditionale, iar chiar si in acest plan politic liderii sau detinatorii de putere nu pot fi ignoranti cu privire la actiunile lor, deoarece si sfera moralitatii traditionale are o importanta majora pentru pastrarea ordinii.
Cert este ca scrierile lui Machiavelli au adus printr-un soc in prim plan o conceptie inedita (sau poate nu inedita, dar cu siguranta a spus niste lucruri pe care oamenii nu indrazneau sa le spuna pana atunci, iar de aici si socul) cu privire la politica, iar pe plan individual cred ca putem sa invatam si noi niste lucruri: intotdeauna trebuie sa fii prevazator, sa te poti adapta situatiei oricare ar fi ea si sa te prioritizezi, iar asta deoarece consider ca prima datorie pe care omul o are e fata de el insusi. Ne suntem datori sa facem ce e bine pentru noi, dar asta nu inseamna ca indiferent de ce consecinte actiunile noastre pot avea asupra celorlalti. Traim in competitie unii cu altii pe unele planuri (sau mai multe) in societate, iar daca noi nu avem taria de a ne pune pe prim plan pe noi insine, exista altii care sigur vor profita de sansa asta. Deci sa fim empatici, sa avem grija si de aproapele nostru, dar nu daca este intotdeauna in detrimentul nostru.
Cartea de fata trateaza preponderent aceasta opera in special deoarece a provocat o schimbare de perspectiva majora cu privire la morala si politica in vremea lui Machiavelli. Nu doar atat, dar opera sa ramane de actualitate sute de ani mai tarziu, continuand sa ramana un punct de referinta atat pentru cei ce participa in jocul puterii (adica cei ce au o miza directa: oameni in pozitii de putere sau influenta intr-un stat), cat si pentru oamenii de rand care pot intelege mai bine modul in care se face politica din perspectiva celor de la putere si de a trage niste concluzii personale sau de a transpune ideile lui Machiavelli la nivel individual.
Ideile lui Machiavelli nu sunt greu de asimilat, deci textul este de asemenea foarte fluid. Multe dintre idei pot parea intuitive pentru vremurile noastre si ar trebui sa nu picam in tentatia de a acorda eticheta de "banal" scrierilor lui Machiavelli deoarece trebuie sa intelegem ce scrie luand in considerare contextul istoric in care a fost scris.
Ce face Machiavelli de fapt este sa ne aduca cu picioarele pe pamant si sa ne ofere o perspectiva realista a felului in care poti avea succes politic. Cum spune si titlul, "Principele", aceasta opera este dedicata unui principe, dar si mai general, acelora care sunt sau sunt pe cale sa devina conducatori (regi, principi, imparati, etc). De aceea, putem interpreta opera lui Machiavelli drept un manual, un ghid practic pentru principi. Ideile lui Machiavelli au starnit reactii adverse din partea moralistilor clasici si din partea Bisericii deoarece ceea ce propune Machiavelli este contrar principiilor moralei traditionale. Aceasta conotatie negativa se poate regasi si in termeni precum "machiavelic", care deseori tinde spre sensul de "demonic" / devilish. Este comun sa interpretam perspectiva sa politica intr-o cheie imorala sau anti-moralista, dar daca ne uitam mai atent, vom observa ca adevarul e undeva la mijloc (nici morala, nici imorala).
Cele mai importante concepte pe care le regasim la Machiavelli sunt cel de "virtute" si "Fortuna". Machiavelli nu foloseste intelesul comun al termenului virtute (o caracteristica ce face o persoana mai morala, mai buna, care conduce la integritate morala), iar asta deoarece virtutea inteleasa in sens traditional implica un anumit set de valori si principii prin care judecam daca o persoana e sau nu virtuoasa. Altfel spus, oamenii tind sa asocieze virtuos cu moral, iar asta deoarece istoric vorbind, conceptul "virtute" a fost incarcat cu o astfel de semnificatie, atat de antici / clasici, cat si de ideologiile religioase (doar anumite tipuri de actiuni sunt virtuoase / bune / morale, altele nu. Spre exemplu, nu consideram ca o persoana care minte este o persoana virtuoasa, iar asta deoarece crestinismul ne invata ca una din cele 10 porunci este sa nu minti, desi obiectiv vorbind putem sa ne imaginam situatii in care minciuna duce la un rezultat bun).
Astfel, atunci cand Machiavelli vorbeste de virtute, trebuie sa luam in calcul faptul ca o face prin prisma politicii. Nu se refera la acea virtute comuna, a omului de rand, ci la acele caracteristici, inzestrari ale unui conducator (sau principe) care-l fac capabil sa obtina puterea si sa o mentina. Machiavelli vorbeste de virtute in cheie politica , iar in din perspectiva politica trasaturile de caracter pe care le consideram de obicei dezirabile pot fi inutile, iar viciile pot deveni instrumente folositoare. Un exemplu in acest sens este mila (sau clementa). Desi in general vedem mila intr-o cheie pozitiva, pe plan politic a avea mila de inamicul sau adversarul tau poate sa conduca la rezultate dezastruoase. Un alt exemplu este generozitatea. Morala traditionala ne invata ca este bine sa fim generosi, sa ii ajutam pe cei care au mai putin decat noi, dar dintr-o pozitie de conducere, generozitatea inseamna risipa si se face pe cheltuiala celor guvernati / condusi si poate implica spre exemplu taxe mai mari pentru a sustine acea "generozitate". Intelegand aceste exemple, putem vedea mai clar cum Machiavelli stabileste faptul ca atunci cand vorbim de politica nu este adecvat sa folosim seturile de valori traditionale drept unitate de masura, asa ca propune altele care sunt mai relevante pentru un conducator, precum capacitatea de a insela, de a nu iti tine cuvantul, de a face orice este nevoie pentru a obtine puterea si a o mentine. Intuitiv si la prima vedere, o astfel de propunere socheaza, dar trebuie sa luam in considerare ca politica vremii lui Machiavelli nu era una pasnica, iar asta se ilustreaza cel mai clar intr-o anecdota din carte in care Machiavelli a fost trimis intr-o misiune diplomatica, dar nu era luat in serios deoarece statul pe care-l reprezenta nu avea o armata. Daca un stat nu are o armata, nu poate fi luat in serios deoarece nu prezinta o amenintare. In acelasi sens putem intelege urmatoarea expresie: Nu poti numi pasnica acea persoana care nu are o capacitate de violenta. Asta deoarece atunci cand ai capacitatea de violenta, a fi pasnic este o alegere, e un act voluntar, pe cand daca acea persoana nu este capabila de violenta, a fi pasnic este o stare naturala, deci nu presupune niciun merit. Asa putem intelege si situatia lui Machiavelli: Florenta nu era mai mult decat o miza a disputei dintre state cu putere militara. Acesta este unul din motivele pentru care Machiavelli adopta o perspectiva atat de pragmatica (Realpolitik sau politica practica).
Astfel, Machiavelli recomanda oricarui conducator sau aspirant la putere sa fie flexibil si dispus sa incalce reguli morale si principii pentru a atinge scopul de a mentine statul (si implicit binele celor ce traiesc in el). Indeamna la un fel de egoism, dar intr-un sens pozitiv, in sensul de a avea grija ca mai intai sa-ti fie tie bine inainte de a te asigura ca le e bine altora sau de a-i ajuta pe altii, iar asta deoarece atunci cand conduci un stat, singura masura a succesului este pastrarea puterii. Daca ai puterea, inseamna ca faci ceva bine, daca nu o ai, inseamna ca faci ceva gresit (indecisivitate in a actiona, iar in acest caz altii actioneaza daca tu nu o faci, lipsa de prudenta, de prevedere a unor posibile scenarii negative, lipsa abilitatii de a te inconjura de oameni de calitate, etc).
Celalalt concept folosit de Machiavelli care este strans legat de cel de virtute este conceptul de Fortuna , care este zeita romana a sansei, a intamplarii, neprevazutului, impredictibilitatii. Machiavelli atrage atentia asupra faptului ca oricat de mult ne-ar surade soarta / norocul, vor exista momente in care aceasta ne va intoarce spatele sau ne va pune la incercare, iar daca un conducator nu este pregatit, poate ajunge la ruina. Soarta nu e ceva ce poate fi controlat, dar prin cultivarea acelei virtuti politice de care am vorbit mai sus, acelei flexibilitati si dispuneri de a face orice pentru a atinge un scop, efectele sortii potrivnice pot fi diminuate semnificativ. Este vorba despre a nu te culca pe o ureche, ci de a te pregati intotdeauna pentru vremuri negre cand lucrurile merg bine si de a capitaliza pe anumite oportunitati cand acestea isi fac aparitia. Un conducator ce este luat prin surprindere de capriciile sortii poate sa fie ruinat, dar unul care e pregatit pentru cele mai rele scenarii poate sa faca fata si sa treaca peste (sau in cel mai rau caz, sa-si creasca sansele de a trece peste, deoarece nu e niciodata o certitudine).
Un alt motiv pentru care filosofia politica a lui Machiavelli este vazuta drept imorala este ca un conducator este justificat sa foloseasca violenta pentru a mentine puterea. Dar, ce ne spune Machiavelli este ca violenta este justificata cu conditia sa fie folosita cu masura, nu nediscriminat, ci cu scopul de a oferi un exemplu celor guvernati, de a pastra ordinea in stat. Machiavelli inclina spre ideea ca este mai bine ca un conducator sa inspire teama, decat iubire, iar asta deoarece oamenii in general tind sa abuzeze de bunatatea celorlati si deoarece le este mai usor sa tradeze o persoana pe care o iubesc, decat o persoana care le inspira teama. Chiar si-asa, un conducator trebuie sa aiba intotdeauna grija sa nu fie urat de supusii sai, deoarece asta duce la instabilitate si dezordine. Astfel, vedem cum conducatorul sau cel ce detine puterea are o sarcina delicata: pe de o parte trebuie sa actioneze contrar moralei traditionale, sa se detaseze de norma, iar pe de alta parte trebuie sa aiba grija sa actioneze in asa fel incat sa se impuna, dar fara sa-si impinga supusii spre ura. E o linie fina, iar felul in care conducatorul reuseste sa gestioneze aceste lucruri reprezinta arta conducerii.
Desi Principele pare sa recomande instaurarea tiraniei ca metoda de guvernare, Machiavelli are o pozitie mai cumpatata: vede necesara o astfel de conducere deoarece in democratie (in republica), oamenii tind sa fie corupti si sa abuzeze de guvernare pentru a limita libertatile celorlalti. In astfel de cazuri in care coruptia nu poate fi inlaturata, absolutismul intervine ca o solutie temporara pentru a readuce ordinea pentru ca ulterior aceasta sa treaca eventual spre o forma de guvernamant mai libertariana. Sa luam in calcul ca Machiavelli dorea intregirea Italiei, deoarece statele-oras se guvernau independent, iar spre acest scop era nevoie de o persoana care sa uneasca (si sa cucereasca in acest sens?) toate aceste state pentru a intregi Italia sub un numitor comun.
In fine, desi cartea nu este adresata omului de rand in mod direct, prin expunerea felului in care politica functioneaza (un set de valori complet diferit: utilitate, eficienta actiunii), omul de rand poate intelege de asemenea caracterul haotic al actiunilor politice. Dar foarte important este de asemenea sa nu cadem in ideea ca orice actiune politica este justificata deoarece politica functioneaza dupa alte reguli. De la conceperea operei si pana in prezent, multi au folosit ideile lui Machiavelli pentru a-si justifica actiunile imorale (Mussolini spre exemplu). In general orice idee poate fi scoasa din context pentru a justifica fapte imorale (la fel cum ideile lui Nietzche au fost distorsionate sau folosite in mod arbitrar eronat pentru a justifica nazismul), iar "leacul" este sa ne familiarizam cu ideile respective din surse cat mai apropiate de original (daca nu chiar originalul). Un exemplu de maxima sau aforism interpretat gresit de la Machiavelli este "scopul scuza mijloacele". Da, scopul scuza mijloacele, dar in cheie machiavelica asta nu inseamna ca putem fi imorali sau ca Machiavelli propune relativismul moral, ci ca in politica pentru binele supusilor sau celor guvernati, ideal este ca conducatorul sa faca tot posibilul pentru a mentine puterea si ordinea. Desigur, exista o linie foarte fina aici, iar de cele mai multe ori aceasta este ignorata deoarece ce spune Machiavelli trebuie inteles pe plan politic, nu prin prisma moralei traditionale, iar chiar si in acest plan politic liderii sau detinatorii de putere nu pot fi ignoranti cu privire la actiunile lor, deoarece si sfera moralitatii traditionale are o importanta majora pentru pastrarea ordinii.
Cert este ca scrierile lui Machiavelli au adus printr-un soc in prim plan o conceptie inedita (sau poate nu inedita, dar cu siguranta a spus niste lucruri pe care oamenii nu indrazneau sa le spuna pana atunci, iar de aici si socul) cu privire la politica, iar pe plan individual cred ca putem sa invatam si noi niste lucruri: intotdeauna trebuie sa fii prevazator, sa te poti adapta situatiei oricare ar fi ea si sa te prioritizezi, iar asta deoarece consider ca prima datorie pe care omul o are e fata de el insusi. Ne suntem datori sa facem ce e bine pentru noi, dar asta nu inseamna ca indiferent de ce consecinte actiunile noastre pot avea asupra celorlalti. Traim in competitie unii cu altii pe unele planuri (sau mai multe) in societate, iar daca noi nu avem taria de a ne pune pe prim plan pe noi insine, exista altii care sigur vor profita de sansa asta. Deci sa fim empatici, sa avem grija si de aproapele nostru, dar nu daca este intotdeauna in detrimentul nostru.
July 13, 2021
Dintre filosofii ce au comentat opera lui Machiavelli mi-au rămas în minte Bertrand Russell care aseamănă „Principele” mai mult cu un manual pentru gangsteri și Francisc Bacon care declară: „Îi suntem recunoscători lui Machiavelli și altora pentru că scriu despre ce face omul, nu despre ce ar trebui să facă el.”
Ce mi-a mai atras atenția a fost visul lui Machiavelli într-una dintre ultimele nopți în care „după cât se pare, el a zărit în ceață două rânduri de oameni care așteptau răbdători. Când, curios, s-a apropiat de primul rând, a constatat că era vorba despre un grup de zdrențăroși fericiți care așteptau cu sfială și în liniște să intre în Împărăția Cerurilor. Apropiindu-se pe urmă de-al doilea șir, a rămas plăcut impresionat să constate că acești oameni, cu alură nobilă și distinsă, discutau însuflețit despre stat și politică, așteptând ca porțile infernului să li se deschidă la picioare. Când s-a trezit, cu umorul pe care nu l-a părăsit niciodată, a explicat rudelor că era bucuros să știe că în Infern i-ar putea întâlni pe îndrăgiții Tacit și Plutarh, cu care speră să poată continua numeroasele conversații.”
Ce mi-a mai atras atenția a fost visul lui Machiavelli într-una dintre ultimele nopți în care „după cât se pare, el a zărit în ceață două rânduri de oameni care așteptau răbdători. Când, curios, s-a apropiat de primul rând, a constatat că era vorba despre un grup de zdrențăroși fericiți care așteptau cu sfială și în liniște să intre în Împărăția Cerurilor. Apropiindu-se pe urmă de-al doilea șir, a rămas plăcut impresionat să constate că acești oameni, cu alură nobilă și distinsă, discutau însuflețit despre stat și politică, așteptând ca porțile infernului să li se deschidă la picioare. Când s-a trezit, cu umorul pe care nu l-a părăsit niciodată, a explicat rudelor că era bucuros să știe că în Infern i-ar putea întâlni pe îndrăgiții Tacit și Plutarh, cu care speră să poată continua numeroasele conversații.”
April 7, 2023
Animale publice
August 2, 2021
Lo cierto es que este libro, como el de San Agustín, me deja cierto mal gusto. Primeramente, sé que el pensamiento de Maquiavelo fue importante y determinante en contraposición a la ideología política utópica clásica, pero sentí que a lo largo de la exposición, las ideas no fueron ni tan profundas ni tan extensas como en otros filósofos. Sentí que el libro era sumamente repetitivo, al grado de que las últimas páginas las leí con hastío; por lo mismo, sentí que el autor continuamente excusaba la filosofía maquiaveliana, lo cual le quitaba un grado de objetividad al estudio.
December 2, 2020
How to look at the world with no bullshit. A very realistic point of view, but very dangerous for people attempting to find reasons to justify their agenda. Machiavelli is not to be taken lightly, because it could either result in amazing work habits and life skills, tyranny and dictatorship, or both.
September 2, 2020
Interesante por su visión equidistante y ajustada al momento histórico del autor.
May 17, 2022
Amamos al Maquia 🖤
June 30, 2025
Machiavelli was actually a good guy.
He wrote the Prince as a resume or recommendation letter for the Medici Prince who took away Machiavelli's secretary role and he had to live as a peasant, actually until the end of his life. The Prince is Machiavelli's magnum opus that summarizes the wisdom he gained during his period as diplomat. He hoped it would be his ticket back to the court. He mainly wrote it for Lorenzo Medici, but he dedicated it to intermediary people in order he would raise in rank. That implies he wrote the Prince several times, one copy for each person he dedicated it to.
He knew very well what it takes to be in the game: blend virtues with fate in order to rule over a new province. The Prince focuses on new provinces, where the ruling family changes frequently. Alternative ruling methods are through blood legacy, ecclesiastic (governed by priests) and mixed. Interesting is that Machiavelli hated all of them, as he was in favor for Republics (democracy). Despite that, he wrote a sharp piece of art dedicated to persons he hated about a governing system he hated.
And although he knows what power means and how people manifest it, he wasn't good at using it even for his own good. He begged the nobles to notice him and consider him as secretary; they didn't.
The Prince reveals a new moral dimension, the one involved in government which is beyond the individual moral.
He wrote the Prince as a resume or recommendation letter for the Medici Prince who took away Machiavelli's secretary role and he had to live as a peasant, actually until the end of his life. The Prince is Machiavelli's magnum opus that summarizes the wisdom he gained during his period as diplomat. He hoped it would be his ticket back to the court. He mainly wrote it for Lorenzo Medici, but he dedicated it to intermediary people in order he would raise in rank. That implies he wrote the Prince several times, one copy for each person he dedicated it to.
He knew very well what it takes to be in the game: blend virtues with fate in order to rule over a new province. The Prince focuses on new provinces, where the ruling family changes frequently. Alternative ruling methods are through blood legacy, ecclesiastic (governed by priests) and mixed. Interesting is that Machiavelli hated all of them, as he was in favor for Republics (democracy). Despite that, he wrote a sharp piece of art dedicated to persons he hated about a governing system he hated.
And although he knows what power means and how people manifest it, he wasn't good at using it even for his own good. He begged the nobles to notice him and consider him as secretary; they didn't.
The Prince reveals a new moral dimension, the one involved in government which is beyond the individual moral.
Displaying 1 - 8 of 8 reviews