Eu sunt sfredelul uriaş Care străpunge coaja împietrită a nopţii.
Filippo Tommaso Marinetti, Aeroplanul papei
În seara de 27 octombrie 1949, pe pista aeroportului din Orly, avionul F-BAZN al companiei Air France se pregăteşte să-i primească pe cei treizeci şi şapte de pasageri cu destinaţia Statele Unite. Cu un an înainte, Marcel Cerdan debarca învăluit în nimbul gloriei pe care i-l dădea titlul de campion mondial de box la categoria mijlocie, cucerit după o luptă pe viaţă şi pe moarte în faţa lui Tony Zale. Pe 7 octombrie 1948, mulţimea îl purta pe braţe. Un an mai târziu, aflat în aeroport, Cerdan, însoţit de impresarul lui, Jo Longman, şi de prietenul său Paul Genser, se pregăteşte să plece pentru a-şi recuceri titlul, deţinut acum de Jake LaMotta, Taurul din Bronx. Fără nici o îndoială, anul următor în decembrie, va reveni cu titlul, la bordul unui avion Constellation. În holul aeroportului din Orly, bravează, asigurând jurnaliştii: „Vă spun eu că o să vin cu titlul… O să mă bat ca un leu”. Leu contra Taur, o chestiune de zodii şi de constelaţii. Leul din Nemeea contra Minotaurului, fabulosul afiş din 2 decembrie 1949 de la Madison Square Garden.
Jo Longman are o zi proastă, a trebuit să se grăbească, a anulat călătoria cu vaporul, a profitat de dreptul la prioritate pe distanţa Paris-New York, şi toată bătaia asta de cap numai ca Marcel Cerdan să se întâlnească cu Édith Piaf dimineaţa devreme.
— Să vă întoarceţi cu titlul! îi aruncă un angajat al Air France.
— Doar pentru asta plec! răspunde Marcel.
— Mda, mormăie Jo, care nu se poate abţine să nu adauge: Dacă m-ai fi ascultat, am mai fi aşteptat câteva zile. Pe cuvântul meu! Plecăm ca nişte hoţi. Marţi aflam că data meciului s-a stabilit pe 2 decembrie, ieri eram în provincie, şi abia astăzi ne-am fi putut face valizele. Îţi propusesem să rămânem aici toată săptămâna, iar luni să asistăm la întâlnirea de la Palatul Sporturilor. Era simplu, prea simplu, iar mâine o să tuni şi-o să fulgeri, pentru că, normal, în graba asta, ai uitat jumătate din lucruri.
Furia este simulată, sunt obişnuiţi să joace teatru, lui Marcel îi revine rolul nestatornicului amuzat, lui Jo cel al profesionistului contrariat. Peste câteva clipe, cu coatele sprijinite pe tejgheaua barului companiei Air France, face haz de asta. După plecarea antrenorului Lucien Roupp, Jo a urcat în grad. Cu nelipsiţii ochelari negri, cu părul dat cu Pento, fondatorul Clubului celor Cinci – cabaretul-restaurant unde s-au întâlnit Édith şi Marcel -, Jo are toate datele unui personaj dubios. Boxerului îi place logoreea lui, felul în care ştie să petreacă şi să facă afaceri, este tovarăşul perfect pentru drumurile dus-întors între Paris, New York şi Casablanca.