Serviciile de informaţii militare (spionaj) cu misiuni strategice la scară internaţională, ca organe permanente la dispoziţia guvernelor, cu un rol esenţial în elaborarea politicilor externe ale Marilor Puteri, s-au născut la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, cu deosebire în contextul creat de primul război mondial. Serviciile de informaţii militare de nivel strategic naţional nu se confundă cu structurile de cercetare de la trupe, care au existat şi funcţionat de când au apărut armatele. Cercetarea militară strategică este legată de apariţia armatelor de masă, a căilor ferate, a telegrafului şi radioului de naşterea statelor majore generale şi de apariţia practicii elaborării încă din timp de pace a unor planuri de operaţii pentru viitoarele războaie. Deschizători de orizonturi în acest domeniu au fost germanii, sub conducerea generalului von Moltke, fondatorul primului stat major general din lume, denumit „creierul armateia primei academii militare de comandă şi stat major din istoria armatelor şi autor al primelor planuri de operaţii militare elaborate din timp de pace. Acestea aveau să ducă, în războiul franco-prusac din 1870-1871, la spulberarea armatei franceze în marea bătălie de la Sedan şi la capitularea Franţei. Atunci, s'-a demonstrat pentru prima dată, la scară mondială, ce înseamnă cercetarea strategică în războiul modern, i în contextul primului război mondial, serviciile de informaţii militare de nivel strategic şi-au stabilit, pentru prima dată ca obiectiv fundamental, accesul, cu ajutorul unor spioni recrutaţi, la planurile de operaţii ale adversarilor potenţiali.