What do you think?
Rate this book
Christianity and Classical Culture: The Metamorphosis of Natural Theology in the Christian Encounter with Hellenism
The momentous encounter between Christian thought and Greek philosophy reached a high point in fourth-century Byzantium, and the principal actors were four Greek-speaking Christian thinkers whose collective influence on the Eastern Church was comparable to that of Augustine on Western Latin Christendom. In this erudite and informative book, a distinguished scholar provides the first coherent account of the lives and writings of these so-called Cappadocians, showing how they managed to be Greek and Christian at the same time.
384 pages, Paperback
Published February 22, 1995
8 people are currently reading
371 people want to read
About the author
Jaroslav Pelikan
197 books131 followersJaroslav Jan Pelikan was born in Akron, Ohio, to a Slovak father and mother, Jaroslav Jan Pelikan Sr. and Anna Buzekova Pelikan. His father was pastor of Trinity Slovak Lutheran Church in Chicago, Illinois, and his paternal grandfather a bishop of the Synod of Evangelical Lutheran Churches then known as the Slovak Lutheran Church in America.
According to family members, Pelikan's mother taught him how to use a typewriter when he was three years old, as he could not yet hold a pen properly but wanted to write. A polyglot, Pelikan's facility with languages may be traced to his multilingual childhood and early training. That linguistic facility was to serve him in the career he ultimately chose (after contemplating becoming a concert pianist)--as a historian of Christian doctrine. He did not confine his studies to Roman Catholic and Protestant theological history, but also embraced that of the Christian East.
In 1946 when he was 22, he earned both a seminary degree from Concordia Seminary in Saint Louis, Missouri and a Ph.D. at the University of Chicago.
Pelikan wrote more than 30 books, including the five-volume The Christian Tradition: A History of the Development of Doctrine (1971–1989). Some of his later works attained crossover appeal, reaching beyond the scholarly sphere into the general reading public (notably, Mary Through the Centuries, Jesus Through the Centuries and Whose Bible Is It?).
His 1984 book The Vindication of Tradition gave rise to an often quoted one liner. In an interview in U.S. News & World Report (June 26, 1989), he said: "Tradition is the living faith of the dead; traditionalism is the dead faith of the living. Tradition lives in conversation with the past, while remembering where we are and when we are and that it is we who have to decide.
"Traditionalism supposes that nothing should ever be done for the first time, so all that is needed to solve any problem is to arrive at the supposedly unanimous testimony of this homogenized tradition."
According to family members, Pelikan's mother taught him how to use a typewriter when he was three years old, as he could not yet hold a pen properly but wanted to write. A polyglot, Pelikan's facility with languages may be traced to his multilingual childhood and early training. That linguistic facility was to serve him in the career he ultimately chose (after contemplating becoming a concert pianist)--as a historian of Christian doctrine. He did not confine his studies to Roman Catholic and Protestant theological history, but also embraced that of the Christian East.
In 1946 when he was 22, he earned both a seminary degree from Concordia Seminary in Saint Louis, Missouri and a Ph.D. at the University of Chicago.
Pelikan wrote more than 30 books, including the five-volume The Christian Tradition: A History of the Development of Doctrine (1971–1989). Some of his later works attained crossover appeal, reaching beyond the scholarly sphere into the general reading public (notably, Mary Through the Centuries, Jesus Through the Centuries and Whose Bible Is It?).
His 1984 book The Vindication of Tradition gave rise to an often quoted one liner. In an interview in U.S. News & World Report (June 26, 1989), he said: "Tradition is the living faith of the dead; traditionalism is the dead faith of the living. Tradition lives in conversation with the past, while remembering where we are and when we are and that it is we who have to decide.
"Traditionalism supposes that nothing should ever be done for the first time, so all that is needed to solve any problem is to arrive at the supposedly unanimous testimony of this homogenized tradition."
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
June 30, 2014
One of the problems of the Protestant Christianity I am associated with is that, by and large, we are unaware of anything that happened prior to the Reformation. Its Evangelical subculture is even worse, often being unaware of anything that has happened more than ten years ago, or anything outside one's own church. Thankfully, there has been a resurgence of patristic (church fathers) scholarship in recent years to help redress this imbalance.
This book by church historian Jaroslav Pelikan is an early harbinger of this scholarly resurgence, being published in 1993 as the text of his 1992-1993 Gifford Lectures on Natural Theology at the University of Aberdeen. The book focuses on the work of the Three Cappadocian fathers, Basil the Great, Gregory of Nyssa and Gregory Nazianzus, along with Macrina, the sister of Basil and Gregory of Nyssa.
Pelikan organizes the book into two parts. Part One looks at the natural theology of the Cappadocians in their apologetic engagement with the Hellenistic world as well as Christian heretics. Part Two considers "Natural Theology as Presupposition" looking at how these figures worked from their engagement with Hellenistic thought to the formulation of Christian doctrine through the intersection of natural theology and revelation. The chapters in each part parallel the other part focusing on classical culture, natural theology, the language we use to speak of God, our ways of knowing including the relation of reason to faith, the one and the many, the nature of the cosmos, how God works in time and space, humankind in God's image, the good, the true and beautiful in our worship, and the "end" of all things.
The cover "blurb" for this book describes Pelikan's treatment as "erudite". This is indeed the case and the book demands one's careful attention. Familiarity with Hellenistic thought including the works of Plato, Socrates, and Aristotle will enhance one's grasp. And, for those unfamiliar with the key Greek terms which he transliterates, using the glossary of these terms he provides in the end matter is very helpful in reading.
That careful reading will reward the reader in several ways:
1. You will realize the tremendous intellectual life of these four figures (including Macrina) and how this was coupled with pastoral and apologetic testimony to the faith in a way that both engaged Hellenistic thought and marked out the Christian faith as distinctive when this thought threatened to distort or assimilate it.
2. You gain an appreciation for the critical contribution these thinkers made to our present framework of Christian theology for good or ill. For example, Basil's work on the Holy Spirit was critical in the church's affirmation of this sometimes "shadowy" reality as the third member of the Trinity, fully God with the Father and the Son.
3. This work also introduces us to a critical approach of these thinkers, the apophatic approach to theology that defines and clarifies theology by negation, by what God is not.
4. Finally, we see how Hellenistic thought and categories did have a shaping influence in the theological formulations of the early Christian centuries, for good or ill.
So, if you are interested in learning about the Cappadocian fathers and up for an intellectual challenge, this is a worthy book to consider. Perhaps the most accessible of their works and important as well is Basil's On the Holy Spirit which is available in English translation from St. Vladimir's Seminary Press. There is also a modern paraphrase of Gregory of Nyssa's Sermons on the Beatitudes published by InterVarsity Press, which I reviewed in 2012.
This book by church historian Jaroslav Pelikan is an early harbinger of this scholarly resurgence, being published in 1993 as the text of his 1992-1993 Gifford Lectures on Natural Theology at the University of Aberdeen. The book focuses on the work of the Three Cappadocian fathers, Basil the Great, Gregory of Nyssa and Gregory Nazianzus, along with Macrina, the sister of Basil and Gregory of Nyssa.
Pelikan organizes the book into two parts. Part One looks at the natural theology of the Cappadocians in their apologetic engagement with the Hellenistic world as well as Christian heretics. Part Two considers "Natural Theology as Presupposition" looking at how these figures worked from their engagement with Hellenistic thought to the formulation of Christian doctrine through the intersection of natural theology and revelation. The chapters in each part parallel the other part focusing on classical culture, natural theology, the language we use to speak of God, our ways of knowing including the relation of reason to faith, the one and the many, the nature of the cosmos, how God works in time and space, humankind in God's image, the good, the true and beautiful in our worship, and the "end" of all things.
The cover "blurb" for this book describes Pelikan's treatment as "erudite". This is indeed the case and the book demands one's careful attention. Familiarity with Hellenistic thought including the works of Plato, Socrates, and Aristotle will enhance one's grasp. And, for those unfamiliar with the key Greek terms which he transliterates, using the glossary of these terms he provides in the end matter is very helpful in reading.
That careful reading will reward the reader in several ways:
1. You will realize the tremendous intellectual life of these four figures (including Macrina) and how this was coupled with pastoral and apologetic testimony to the faith in a way that both engaged Hellenistic thought and marked out the Christian faith as distinctive when this thought threatened to distort or assimilate it.
2. You gain an appreciation for the critical contribution these thinkers made to our present framework of Christian theology for good or ill. For example, Basil's work on the Holy Spirit was critical in the church's affirmation of this sometimes "shadowy" reality as the third member of the Trinity, fully God with the Father and the Son.
3. This work also introduces us to a critical approach of these thinkers, the apophatic approach to theology that defines and clarifies theology by negation, by what God is not.
4. Finally, we see how Hellenistic thought and categories did have a shaping influence in the theological formulations of the early Christian centuries, for good or ill.
So, if you are interested in learning about the Cappadocian fathers and up for an intellectual challenge, this is a worthy book to consider. Perhaps the most accessible of their works and important as well is Basil's On the Holy Spirit which is available in English translation from St. Vladimir's Seminary Press. There is also a modern paraphrase of Gregory of Nyssa's Sermons on the Beatitudes published by InterVarsity Press, which I reviewed in 2012.
May 26, 2013
A true work of scholarly excellence. This amazing book surveys and explains the views of the Greek Orthodox church fathers, of the 4th century, concerning Natural Theology. He shows how the greek church fathers presupposed the truth of natural theology for the interpretation of scripture and dogmatic theology. This book is a must have in any serious theologians (and philosophers) library, and a must read for anybody interested, even remotely, in natural theology. WOW.
October 15, 2024
I’ve loved other books by Pelikan and this one is solid but just felt like a slog. The subject fascinated me, but the content was tough to get through. I tried to read it once on my own and quit, then tried again with a friend and made it further but still not to the end.
December 30, 2020
O carte absolut extraordinara adresata, e drept, celor pasionati de dogmatica si apologetica Capadocienilor si de felul in care acesti eroi ai credintei au reusit sa armonizeze teologia naturala imbibata de cultura greceasca cu teologia revelata a Scripturii! Aceasta lucrare ar trebui sa fie nelipsita din biblioteca oricarui teolog cu minime pretentii in domeniu si singurul motiv pentru care nu i-am acordat cinci stele este faptul ca destul de des genialul autor are tendinta de a sari de la un subiect la altul fara a stabili niste conexiuni clare intre acestea!
Pe de alta parte traducerea acestei lucrari de referinta este un adevarat tur de forta iar Sergiu-Adrian Adam s-a achitat perfect de aceasta sarcina! Kudos!
Recomand cu caldura cartea desi este foarte greu de citit (mie mi-a luat peste 4 luni sa o termin, in contextul in care, e adevarat, obisnuiesc sa citesc mai multe carti in acelasi timp!).
Pe de alta parte traducerea acestei lucrari de referinta este un adevarat tur de forta iar Sergiu-Adrian Adam s-a achitat perfect de aceasta sarcina! Kudos!
Recomand cu caldura cartea desi este foarte greu de citit (mie mi-a luat peste 4 luni sa o termin, in contextul in care, e adevarat, obisnuiesc sa citesc mai multe carti in acelasi timp!).
September 29, 2012
Pelikan shows how early Christianity borrowed the vocabulary and concepts of late antiquity to explore the implications of their Hebraic faith.
May 2, 2024
Creștinismul și cultura clasică.
E una dintre cele mai grele cărți pe care le-am citit. Chinuitoare - dar cred ca nici eu nu am avut starea potrivită.
Este scrisă de un super academician pt un public de academicieni, nu pt public normal.
Deci limbajul este extrem de pretențios și frazarea este deosebit de ruptă, întortocheată, complexă în majoritatea cărtii.
Daca nu te știi la degetul mic cu "apologetică și dogmatica", cu "teologia naturală ca apologetică", o să-ți fie greu de citit. Iar frazele sunt pline de virgule, reveniri, idei lungi diferite legate subtil în aceeași fraza de uneori te pierzi și nu știi ce ai citit și trebuie sa recitești. Nu poți s-o citești deconectat și relaxat, trebuie sa fi atent și conectat.
Deși este despre creștinism mă gândesc ca este și nu este, în același timp, o carte spirituala.
Este clar ca afli lucruri uimitoare despre creștinism, originea lui și primele secole, evoca dezbateri incredibil de subtile (și folositoare) care au avut loc în trecut și ecourile lor de-a lungul timpului.
Dar în același timp simți răceala filozofica, a logicii dure, academice, procedeul științific cu care au fost disecate textele din vechime și analizat contextul epocii și culturii (de fapt a straturilor culturale) în care au fost scrise. Adică nu apuca sa te invaluiasca o caldura spirituala (cum se întâmplă când citești o carte spirituala) ca te 'raceste' imediat obiectivismul academic. Și totuși simți ca este util acest obiectivism, ca lămurește fără drept de echivoc, ca clarifica definitiv parca subiecte grele, teologice.
Autorul este "doar" cel mai mare (probabil) academician în studii creștine și clasice, care, împreună cu înaintași săi (pt ca fiecare adauga ceva înțelepciune la interpretările istorice și a textelor) fac un studiu al simbiozei culturii clasice grecești cu creștinismul în primele secole creștine. Ei au analizat așa de riguros textele și autorii vechi, epocile lor, încât, de la o singura figura de stil întâlnită la un autor ei detectează de exemplu influența lui Platon, deci cultura greaca clasică, deci educația greaca clasică în tinerețe a autorului în plină epoca crestina.
Fără îndoială ca autorul este o somitate, ești impresionat de ideile, analizele, legăturile, explicatiile pe care le da atât el cat și înaintașii lui pe care ii reda.
Ce mi-a placut la aceasta carte:
Ca nu cunoaște capătul adâncului pana unde se poate merge. Întotdeauna se poate merge și mai profund, trebuie doar sa fii "suficient de nebun" sa te afunzi și mai adânc. Îmi place ca cartea asta respecta principiul asta și-l cinstește.
Ca mi-a lămurit cum s-a scris Noul Testament (direct în greaca), m-a provocat la căutări de am înțeles ce e cu Septuaginta (ceea ce e foarte important, zic eu) și apoi devoalează niște episoade de interpretări teologice diferite intre iudaism și creștinism - deci separarea dintre cele doua.
Ca am descoperit pe Capadocieni - cei patru: Grigore de Nazianz, Grigorie al Nysiei, Vasile și sora lor Macrina. Aristocrați, educați și cultivați, persoane publice cu funcții, creștini, filozofi, și teologi pana la capăt. Dialogurile, dezbaterile, textele lor au reprezentat probabil maximum de profunzime a gândirii și simtirii epocii respective, ceva suficient de valoros ca secole întregi, pana azi, sa fie analizat și rasanalizat.
Am descoperit epoca veacului al treilea, cu lupta lor cu ereziile: ceea ce a provocat de fapt discuții de un nivel de profunzime inimaginabil spiritual, teologic, asupra realității văzute și nevăzute (zic inimaginabil pt ca noi ne imaginam ca în secolul trei ei nu erau așa evoluati, "ca noi azi" cum s-ar zice)
Mi-a lămurit ca zeii (din Politeism) nu erau buni pt ca ei încorporau și defecte/excese pe lângă virtuți, și închinătorii erau mai degraba "dezonorați de obiectele închinării lor" decât innobilati. Se discuta în epoca mult, și se pare ca și în epocile anterioare, aspectul asta.
Am aflat de cel mai important dialog platonician în care se discuta doctrina creației, Timaios, la care și capadocieni fac apel când dezbat creația, în Cartea Facerea. "Vasile și Grigorie al Nyssiei au fost autorii unor cosmogonii creștine Hexaemeron, în care Timaios și Carte Facerii au fost puse fata în fata într-un dialog continuu".
Fac o paranteza lungă aici: mi se pare interesant și daca voi avea timp poate voi răsfoi "Sfântul Vasile cel mare - Omilii la Hexaemeron" - pt ca în el găsești (mi se pare) vârful de gândire filozofica și creștină de secol 4, care pare foarte plăcută la citire - liniara, cursivă, demnă de universalismul savanților de atunci, pe care poți să-l pui astfel în antiteza cu gândirea filozofica avansata dar și incalcita de acum (chiar cartea aceasta care e mult mai greu de citit parca decât Omiliile :)). Apropo, curentul universalist al academicienilor s-a terminat undeva prin secolul XIX, știință a evoluat prea mult și nu mai puteau exista savanți care sa îmbine și sa exceleze la mai multe științe simultan. Asta avem astăzi - o stinta specializata pe domenii, dar atunci cunoașterea era îmbinarea armonioasă a tuturor domeniilor și de aceea, cred eu, lecturarea unui text vechi are farmecul sau. Te scoate din schizofrenia gândirii actuale. (Chiar și un manual din 1940 - am așa ceva - pare mult mai liniștitor pt minte decât un manual de astăzi - care sunt făcute sa te zăpăcească parca.)
De la Aristotel citire: opusul vieții contemplative este viața politica. Iar acești mari sfinți capadocieni, implicați adanc atât în viața spirituala dar și viața publica și politica (erau ambidextrii adică), nu înfățișau statul ca pe o realitate negativa, ba uneori erau de părere ca guvernarea civilă este mai bine oranduita decât cea bisericească, adică erau capabili sa vadă lucrurile bune și la alții și nu celebrau superioritatea Bisericii (poate, zic eu, și pt ca în epoca, lupta intre diferitele erezii era nesfârșită, deci nu era o perioada prea liniștită pt Biserica)
Alta idee: lumea aceasta reala e ca o oglinda in care se vad doar umbrele, dar dupa inviere o sa vedem direct arhetipul cel adevarat. "Chipul" e o umbra a arhetipului. Noi am fost creati dupa "chipul" lui Dumnezeu, si ce experimentam in lumea asta sunt doar umbrele arhetipului, dar dupa moarte o sa fim fata in fata cu arhetipul.
...
in carte sunt dezbătute și analizate puzderie de idei creștine și teologice, si influențele dintre ele, fără sfârșit.
E una dintre cele mai grele cărți pe care le-am citit. Chinuitoare - dar cred ca nici eu nu am avut starea potrivită.
Este scrisă de un super academician pt un public de academicieni, nu pt public normal.
Deci limbajul este extrem de pretențios și frazarea este deosebit de ruptă, întortocheată, complexă în majoritatea cărtii.
Daca nu te știi la degetul mic cu "apologetică și dogmatica", cu "teologia naturală ca apologetică", o să-ți fie greu de citit. Iar frazele sunt pline de virgule, reveniri, idei lungi diferite legate subtil în aceeași fraza de uneori te pierzi și nu știi ce ai citit și trebuie sa recitești. Nu poți s-o citești deconectat și relaxat, trebuie sa fi atent și conectat.
Deși este despre creștinism mă gândesc ca este și nu este, în același timp, o carte spirituala.
Este clar ca afli lucruri uimitoare despre creștinism, originea lui și primele secole, evoca dezbateri incredibil de subtile (și folositoare) care au avut loc în trecut și ecourile lor de-a lungul timpului.
Dar în același timp simți răceala filozofica, a logicii dure, academice, procedeul științific cu care au fost disecate textele din vechime și analizat contextul epocii și culturii (de fapt a straturilor culturale) în care au fost scrise. Adică nu apuca sa te invaluiasca o caldura spirituala (cum se întâmplă când citești o carte spirituala) ca te 'raceste' imediat obiectivismul academic. Și totuși simți ca este util acest obiectivism, ca lămurește fără drept de echivoc, ca clarifica definitiv parca subiecte grele, teologice.
Autorul este "doar" cel mai mare (probabil) academician în studii creștine și clasice, care, împreună cu înaintași săi (pt ca fiecare adauga ceva înțelepciune la interpretările istorice și a textelor) fac un studiu al simbiozei culturii clasice grecești cu creștinismul în primele secole creștine. Ei au analizat așa de riguros textele și autorii vechi, epocile lor, încât, de la o singura figura de stil întâlnită la un autor ei detectează de exemplu influența lui Platon, deci cultura greaca clasică, deci educația greaca clasică în tinerețe a autorului în plină epoca crestina.
Fără îndoială ca autorul este o somitate, ești impresionat de ideile, analizele, legăturile, explicatiile pe care le da atât el cat și înaintașii lui pe care ii reda.
Ce mi-a placut la aceasta carte:
Ca nu cunoaște capătul adâncului pana unde se poate merge. Întotdeauna se poate merge și mai profund, trebuie doar sa fii "suficient de nebun" sa te afunzi și mai adânc. Îmi place ca cartea asta respecta principiul asta și-l cinstește.
Ca mi-a lămurit cum s-a scris Noul Testament (direct în greaca), m-a provocat la căutări de am înțeles ce e cu Septuaginta (ceea ce e foarte important, zic eu) și apoi devoalează niște episoade de interpretări teologice diferite intre iudaism și creștinism - deci separarea dintre cele doua.
Ca am descoperit pe Capadocieni - cei patru: Grigore de Nazianz, Grigorie al Nysiei, Vasile și sora lor Macrina. Aristocrați, educați și cultivați, persoane publice cu funcții, creștini, filozofi, și teologi pana la capăt. Dialogurile, dezbaterile, textele lor au reprezentat probabil maximum de profunzime a gândirii și simtirii epocii respective, ceva suficient de valoros ca secole întregi, pana azi, sa fie analizat și rasanalizat.
Am descoperit epoca veacului al treilea, cu lupta lor cu ereziile: ceea ce a provocat de fapt discuții de un nivel de profunzime inimaginabil spiritual, teologic, asupra realității văzute și nevăzute (zic inimaginabil pt ca noi ne imaginam ca în secolul trei ei nu erau așa evoluati, "ca noi azi" cum s-ar zice)
Mi-a lămurit ca zeii (din Politeism) nu erau buni pt ca ei încorporau și defecte/excese pe lângă virtuți, și închinătorii erau mai degraba "dezonorați de obiectele închinării lor" decât innobilati. Se discuta în epoca mult, și se pare ca și în epocile anterioare, aspectul asta.
Am aflat de cel mai important dialog platonician în care se discuta doctrina creației, Timaios, la care și capadocieni fac apel când dezbat creația, în Cartea Facerea. "Vasile și Grigorie al Nyssiei au fost autorii unor cosmogonii creștine Hexaemeron, în care Timaios și Carte Facerii au fost puse fata în fata într-un dialog continuu".
Fac o paranteza lungă aici: mi se pare interesant și daca voi avea timp poate voi răsfoi "Sfântul Vasile cel mare - Omilii la Hexaemeron" - pt ca în el găsești (mi se pare) vârful de gândire filozofica și creștină de secol 4, care pare foarte plăcută la citire - liniara, cursivă, demnă de universalismul savanților de atunci, pe care poți să-l pui astfel în antiteza cu gândirea filozofica avansata dar și incalcita de acum (chiar cartea aceasta care e mult mai greu de citit parca decât Omiliile :)). Apropo, curentul universalist al academicienilor s-a terminat undeva prin secolul XIX, știință a evoluat prea mult și nu mai puteau exista savanți care sa îmbine și sa exceleze la mai multe științe simultan. Asta avem astăzi - o stinta specializata pe domenii, dar atunci cunoașterea era îmbinarea armonioasă a tuturor domeniilor și de aceea, cred eu, lecturarea unui text vechi are farmecul sau. Te scoate din schizofrenia gândirii actuale. (Chiar și un manual din 1940 - am așa ceva - pare mult mai liniștitor pt minte decât un manual de astăzi - care sunt făcute sa te zăpăcească parca.)
De la Aristotel citire: opusul vieții contemplative este viața politica. Iar acești mari sfinți capadocieni, implicați adanc atât în viața spirituala dar și viața publica și politica (erau ambidextrii adică), nu înfățișau statul ca pe o realitate negativa, ba uneori erau de părere ca guvernarea civilă este mai bine oranduita decât cea bisericească, adică erau capabili sa vadă lucrurile bune și la alții și nu celebrau superioritatea Bisericii (poate, zic eu, și pt ca în epoca, lupta intre diferitele erezii era nesfârșită, deci nu era o perioada prea liniștită pt Biserica)
Alta idee: lumea aceasta reala e ca o oglinda in care se vad doar umbrele, dar dupa inviere o sa vedem direct arhetipul cel adevarat. "Chipul" e o umbra a arhetipului. Noi am fost creati dupa "chipul" lui Dumnezeu, si ce experimentam in lumea asta sunt doar umbrele arhetipului, dar dupa moarte o sa fim fata in fata cu arhetipul.
...
in carte sunt dezbătute și analizate puzderie de idei creștine și teologice, si influențele dintre ele, fără sfârșit.
October 1, 2025
Pelikan does a wonderful job of bridging the gaps between the pre-Christ Hellenistic theologies and the writings of the Church forefathers, expanding upon John 21: 24-25 referenced in the Bible. If read alongside his other writing, "The Christian Tradition", it expresses the deep relation between the Augustinian theories that formed Catholic and Reformed beliefs majorly, and the secular Greek philosophies which greatly contributed to thoughts of God's nature in relation to the universe that encapsulates us(namely Plato). You receive a great insight into the post Nicea creed developments that shaped the councils from there on, such as St Basil. Truly a great book to understand the New Testament beyond what is written, and how those traditions have shaped the Church in totality today. Highly recommend.
November 4, 2022
Pelikan provides a thorough exploration of the use of natural theology and its relationship to revealed theology in the thought of the Cappadocian fathers (and Macrina). This is a very insightful work which gives a sense of how the Greek fathers employed classical philosophical categories while maintaining adherence to revealed doctrine (the incarnation, the Trinity, the incomprehensibility of God).
May 24, 2023
Really about the Cappadocians. The title appears to indicate that the subject is much broader than it is.
Displaying 1 - 9 of 9 reviews