Am 13 ani şi 6 luni şi fac în continuare sex pentru că e fun. Am trei iubiţi interzişi, o prietenă foarte bună, un sfert de câine, câteva jointuri în rucsac. Îmi plac bocancii şi tricourile negre cu cranii. Duc o viaţă aproape normală, ca orice elevă de clasa a şaptea. Mă mai cert uneori cu mama şi fug cam des de acasă. A, da, şi fratele meu tocmai a dat foc şcolii. Mă cheamă Vicky. Ai grijă să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.
“Vicky vrea și poate să schimbe lumea.” (Semne Bune) “Ori te îndrăgostești iremediabil de la primul cuvânt, o admiri, o înțelegi, te regăsești în cugetările ei, ori nu pricepi nimic și întrerupi lectura după primele 10 pagini. E simplu. Cale de mijloc nu există. Eu am iubit-o.” (Cărți și ciocolată) “Imaginați-vă o Nymphette președinte!” (Altfel de cărți
Cristina Nemerovschi s-a născut la București. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și un master în cadrul aceleiași facultăți, cu o disertație de filosofie a matematicii. A debutat în 2010 cu romanul Sânge satanic, care a fost comparat de critica literară cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess. A fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2010, Cartea anului 2011 pentru a doua ediție, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture. Au urmat alte 14 romane, o parte fiind grupate sub forma unor trilogii, toate având succes atât de public, cât și o receptare critică entuziastă. „Cred în toate lucrurile despre care scriu: iubire, vindecare, iertare, trezire, luptă, găsirea propriului drum, autenticitate, libertate”, spune autoarea într-un interviu. Proza autoarei a fost inclusă în numeroase antologii, românești și internaționale. Romanul Păpușile i-a adus nominalizarea la Gala Tinerilor Scriitorilor – Cel mai bun prozator al anului 2014. Romanele Sânge satanic, Pervertirea, Ani cu alcool și sex, Rezervația unicornilor, nymphette_dark99, Ultima vrăjitoare din Transilvania, Vicky, nu Victoria, Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes, Păpușile, Rockstar, Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, Dresoarea au inspirat fiecare numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, arte vizuale, muzică. În prezent are în lucru romanul Răzvrătiții și seria fantasy Cronicile fetei lup.
Îmi amintesc când, la școală, profesoara ne spunea "acesta este un text atât de eminescian, balzacian sau un-anume-autor-ian". Și până să-i citesc pe Eminescu sau Balzac, nu înțelegem cum vine chestia asta cu esența unui autor atât de evidentă într-un text. Ei bine, orice text care pușcă de sinceritate, viață, trăire și autenticitate se poate numi nemerovschian. M-am amuzat gândindu-mă la ideea că atunci când vezi sau cunoști pe cineva care e autentic, sincer cu sine, să zici "cât de nemerovschian e x-ulescu!". Nemerovschianismul. Poate fi un mod de-a trăi viața. Fiți nemerovschianiști! wink emoticon
Vicky, nu Victoria e continuarea perfectă a lui nymphette_dark99. Nu doar o extensie oarecare, într-un volum doi, ci o adevărată evoluție a personajelor, a primei cărți
Chiar dacă are mai puțină acțiune decât primul volum, am iubit-o. Maturizarea lui Vicky este vizibilă. Romanul uimește nu îneapărat prin ușurința și chiar măiestria prin care abordă subiecte precum sexul din timpul adolescenței, drogurile, dragostea ș.a.m.d., ci prin conținutul său ideatic și filosofic. M-am regăsit în această carte cu fiecare rând pe care îl citeam.
Pot spune cu mâna pe inimă că oamenii precum Vicky și, implicit, Cristina Nemerovschi, vor schimba lumea. Iar la acest lucru ar trebui să aspirăm toți.
Cu Vicky nu te plictiseşti niciodată, după cum spun celelalte personaje. Mai mult decât atât, cititorul primeşte o temă de gândire: "Ce vreau să devin: o vacă proastă și creață / un bou tâmpit și moralist care își atrofiază creierii la TV sau bântuie încruntat(ă) prin tramvaie emițând păreri despre "tinerii ăștia". Sau să fac ce îmi place, pentru ca nu am o eternitate la dispozitie sa traiesc" (ce să faci, nu toți suntem Aneke & co).
În rest, râs pe toată linia, mai ales că prototipul copilului robot și semi-retardat poartă același nume ca și mine. Oricum nu prea reușește să fie personajul negativ, e prea caricaturală și face treabă ca pe vremea lui Burebista. Acum va ști, probabil, să trimita dovezi compromițătoare pe mail, ca hârtia arde.
Ce mă uimește e animația puternică pe care Cristina o pune în cărțile ei. Cristina nu povestește cu nostalgie, ci trăiește. Te face să trăiești.
Ce m-am bucurat când am primit cartea și am văzut că e butucănoasă. Mereu e o bucurie să vezi că o carte a Cristinei e mare, că are pagini multe.
Vicky, nu Victoria mi s-a părut mai poetică, cu mai multe imagini superb construite, imagini care îți rămân pe retină, un instantaneu cu captura în veșnică mișcare, cu un personaj și-un gând de-al lui. Vicky, cu adiere în păr și lumea pe cornee.
Intriga pe scurt, fără spoilere: Vicky și iubitul ei, mă rog, unul dintre, Radu, profesorul ei de engleză, se iubesc nebunește și interzis. Dar se iubesc și nonșalant, cu așa mare lipsă de precauție, încât stârnesc suspiciuni. Nimeni nu le periclitează relația punând punctul pe i-ul de la interzis, până când Cătălinei, antagonista cu chip de tocilară, îi este transformat în coșmar visul ei cu sclipici, adică premiul întâi, cu coroniță, de către Radu, atunci când acesta în dă o notă pe merit, notă care îi va scoate, din alaiul mediilor fruntașe, media la limba engleză. "Că știe ea că tu ai o aventură cu Radu și că de aia i-ai suflat coronița, băga-mi-aș pula-n coronița ei, ce vise au unii, să mor eu..." Tocilara scoate fum pe nas și rage a disperare. Îi fotografiază pe cei doi iubiți în ipostaze de iubire (a se citi "sex") și împrăștie, prin tot liceul, duplicate cu respectiva poză. Că deh, răzbunarea îi va salva media. Cum vor ieși eleva și profesorul din acest pericol? Mă scuzați, am uitat să-l pomenesc pe Tedy - uite indiciul. ;)
3.5 stelute din 5. "Vicky, nu Victoria" care este volumul doi din duologia "nymphette_dark99" este scrisa de Cristina Nemerovschi, care a facut furori cu modul ei "diferit" de a scrie. Mie chiar mi-a placut.
In volumul doi, personajul principal Vicky (Victoria Violeta, nume pe care il uraste) s-a maturizat fata de primul volum. Nu a mai facut lucruri atat de iesite din comun ca in primul volum. Oarecum, mi-a placut mai mult de ea acum decat in primul volum. Nu stiu daca e din cauza ca deja m-am invatat cu stilul ei de a fi, insa chiar mi-a placut de ea si nu pot spune cat regret de mult ca nu exista si un al treilea volum.
In acest volum, fratele ei, Teddy, dispare... dar nu inainte ca ea sa afle ca a dat foc scolii lor (ceva ce si-a dorit de multi ani, avand planuri bine schitate). Insa nu din simpla lui dorinta de a face asta a ars scoala din temelii, ci din cu totul alt motiv.
Din nou, ca si in primul volum, avem doua planuri: cel din prezent (care in acest volum e foarte scurt) si cel din trecut. Mai exact, de unde a ramas Vicky la finalul primului volum si pana in prezent. Aflam despre noul ei iubit si al "treilea" (adica dupa Teddy si Dev), Radu, noul ei profesor de engleza. Se intampla multe lucruri intre ei, care mai de care mai interesante. . Chiar mi-a placut de Radu ca personaj; avea acel romantism si se vedea ca era topit dupa Vicky. Si ce mi-a placut mult la ea este ca nu s-a comportat urat cu el si nici nu l-a respins. .
Nu sunt neaparat de acord ca tot ce face Vicky e okay, dar nici nu o contrazic cum ca oamenii si societatea iti cam starnesc mila si ca multi sunt dusi cu pluta, ca sa o spun mai frumos. Imi place pur si simplu felul de a povesti al lui Vicky... adica a autoarei, pana la urma.
Finalul a fost chiar frumos, ca acele filme care te fac sa zambesti, in care vezi cum protagonistul porneste intr-o noua aventura, dar stii ca nu mai are sens sa vezi asta, pentru ca oricum stii cam cum va fi, si anume "amazing". A fost totusi o singura chestie care m-a intristat putin, dar nu ceva grav. Totusi, intrigile finalului volumului I mi-au placut mai mult decat "marele secret" din acesta, insa tot nu mi-au stricat placerile acestui volum.
Sunt mult mai multe de povestit, dar as strica intrigile acestui volum. Vreau doar sa spun ca "nymphette_dark99" si "Vicky, nu Victoria" sunt primele doua carti pe care le-am citit de la Cristina Nemerovschi. Totul a inceput din curiozitate, cand am fost la biblioteca si am gasit primul volum, si citind de pe spate despre ce e vorba, am deschis-o si am cititnd printre randuri al doilea capitol, care m-a facut sa rad, si asa am imprumutat cartea.
Ce-i drept, mi-a luat mult sa o citesc din cauza slump-ului meu mare, dar ma bucur ca am terminat cartea cu zambetul pe buze, si chiar consider ca a fost o aventura foarte frumoasa. Acum imi este sete de alte carti de-ale Cristinei. Si sunt sigura ca ma voi aventura prin ele cat mai curand posibil.
"[...] Acțiunea din Vicky, nu Victoria s-a petrecut cam la două luni după cea din nymphette_dark99, dar timpul acesta scurt am observat că nu a lăsat-o pe Vicky aceeași. Nu știu cum s-au „reîntâlnit” ceilalți cititori cu ea, dar eu am perceput-o ca fiind puțin mai matură, mai sensibilă – reacționând puțin mai deschis în fața anumitor vești –, dar și mai cuminte. Dacă ar fi să mă întrebe cineva care este motivul pentru care am ajuns la concluzia că ea ar fi devenit „normală” – nu am considerat niciodată o persoană rebelă ca fiind anormală, ci mai neînfricată –, nu aș ști ce să explic. Faptul că întâmplările prin care a trecut au determinat-o să explodeze în unele momente, să plângă și să își dea frâu liber anumitor gânduri, nu au făcut-o mai puțin Vicky, mai puțin deconcentrată atunci când ar vrea să omoare pe cineva, atunci când își scoate cutterul din rucsac și îl folosește de parcă s-ar pregăti să își taie o felide de cașcaval. Nu, Vicky rămâne aceeași fată imprevizibilă, același model pentru Coco, aceeași soră gata să facă orice pentru Tedy, dar și același personaj căruia îi place să își terorizeze profesorii... să iasă din tipar. [...]"
Vicky, nu Victoria este o imersiune splendidă în mintea liberă și sufletul frumos ale personajului principal. La fel ca în prima carte, Vicky îl scoate pe cititor din zona de confort și îl familiarizează cu adrenalina libertății. Dacă te-ai întrebat vreodată cum arată un om imun la toate influențele toxice și restrictive ale societății contemporane nouă, această carte îți va oferi răspunsul.
Fata de primul volum, se pune mai mult accent pe trairi si sentimente, si mai putin pe actiune. In continuare socanta, dura si nihilista, regasim totusi si o Vicky ce se teme de abandon, de pierdere, ce reflecteaza mai mult la Intamplare si urmarile acesteia.
Asta este cartea în care o grămadă de liceeni din România se vor regăsi, dar numai ca să se piardă imediat în realitatea înconjurătoare (ca să bag un șablon, semn irefutabil că nu am găsit alt rimă). O carte în care liceul este personajul principal. Dar numai pentru că toate celelalte personaje se raportează la el și pentru că tot lor, celorlalte personaje, li se rupe atât de tare de el, liceul, încât îl scot la înaintare într-un mare fel. Ca să nu mai zic de faptul că, odată ce i se dă foc, devine și o lecuță de martir, vorba aia.
O mostră de rebeliune sănătoasă (două, mai exact), de ”a fi”, de iubire trăită și experimentată pe multiple paliere… ce mostră?! O bucată de adevăr. Se poate spune orice despre Vicky nu și faptul că n-ar fi o frumoasă cu sânge curat.
O carte impresionanta, a carui personaj principal ajungi sa il indragesti inca din primele pagini si astepti cu nerabdare relatarea unei noi povestioare, trairi, dorinte, schimbari.
"Vicky reprezintă simbolul unui revolte ce se naște în unii dintre noi, acea parte a corpului care vrea mai mult, care se impune și iese la iveală în adolescență și vrea să schimbe ceva în fiecare."
This entire review has been hidden because of spoilers.